16
December , 2017
Saturday

Documentar

Pământul şi apa – mize globale

Reporter: editura March - 10 - 2014

Se observă tot mai des că unele dintre statele lumii îşi vând „comori” care le pot asigura supravieţuirea şi bunăstarea: pământul fertil şi apa potabilă. Ne propunem să constatăm cât de departe au mers lucrurile şi care sunt resorturile unui proces care nu va întârzia să-şi arate efectele devastatoare.

„Opriţi acapararea pământului!” O lozincă întâlnită tot mai des, în numeroase ţări.

„Opriţi acapararea pământului!” O lozincă întâlnită tot mai des, în numeroase ţări.

O altă formă de neo-colonialism”?Achiziţia de teren arabil în ţări subdezvoltate nu este un fenomen nou, dar avântul pe care l-a luat în ultimii ani această practică demonstrează limpede că procesul este unul de amploare mondială: concentrarea resurselor vitale – solul fertil, deci hrana, şi apa – în mâinile câtorva state şi ale unor corporaţii multinaţionale, comercianţi-gigant sau bănci şi fonduri de investiţii. „Magnitudinea şi natura speculativă a unora dintre aceste tranzacţii pot fi îngrijorătoare”, se arată într-un raport al Băncii Mondiale. Iar statisticile sunt mai mult decât grăitoare. Se estimează că în ultimii cinci ani, în lume s-au vândut între 15 şi 20 de milioane de hectare de teren arabil. „În 2011, erau anunţate tranzacţii internaţionale pentru 45 de milioane hectare, în timp ce, înainte de 2008, aveau loc tranzacţii pentru patru milioane de hectare pe an”, scrie cotidianul britanic „Financial Times”. Aşadar, o creştere de peste zece ori în doar trei ani! Aceste suprafeţe sunt echivalente cu întreaga suprafaţă agricolă a Franţei sau suprafaţa totală a statului Uruguay (!), notează şi „The Guardian”.

Cine cumpără? Economiile emergente care dispun de lichidităţi serioase, de regulă ţări suprapopulate care îşi văd periclitată securitatea alimentară. Lor li se adaugă unele multinaţionale, precum şi mari comercianţi sau bănci şi fonduri de investiţii. Iată câteva exemple. India şi China deţin în străinătate, fiecare, peste 5.000.000 de hectare, SUA 4.136.973 hectare, Malaezia şi Marea Britanie câte aproximativ 3.000.000 de hectare, cu peste 2.000.000 hectare figurează Coreea de Sud, Israel, Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită. La rândul lor, sute de fonduri de investiţii sau de pensii, corporaţii multinaţionale din sectorul agricol şi chiar bănci de investiţii de pe Wall Street derulează astfel de achiziţii, arată organizaţia non-guvernamentală internaţională„Oxfam”.

Cine vinde? Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare notează că circa 50 de ţări, în special din emisfera sudică, sunt ţinta investiţională funciară pentru mai mult de 1.000 de multinaţionale. O trecere în revistă a datelor existente arată că gigantul „Hyundai” a arendat 10.000 hectare de teren în Rusia, 690.000 hectare de teren agricol deţine „NRG Chemicals” în Filipine, compania indiană „Tata Power” are 2.000.000 hectare de teren agricol în Indonezia, chinezii de la „Phou Mady Investment Group” deţin 10.000 hectare în Cambodgia, în Liberia companiile cu acţionariat străin controlează 67% din terenul agricol, în Siera Leone 15 procente, iar în Paraguay un sfert din terenurile agricole sunt înstrăinate. Şi exemplele pot continua. „Ar putea fi o altă formă de neo-colonialism, ce poate duce la consecinţe grave“, consideră David Hallam, director adjunct la Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură din cadrul ONU.

Membri ai „La Via Campesina” (mişcare global ţărănească din 70 de ţări), protestând faţă de afacerile speculative cu apă

Membri ai „La Via Campesina” (mişcare global ţărănească din 70 de ţări), protestând faţă de afacerile speculative cu apă

Europa, o ţintă. Investitorii în căutare de pământ fertil (de preferinţă aflat şi în apropierea resurselor de apă, cu facilităţi de export şi exploatare a mâinii de lucru ieftine) nu au ocolit nici Europa, îndreptându-se către Ucraina, Bulgaria, Lituania, România sau Moldova. De altfel, la nivelul continentului european, aceste „acaparări” se văd cel mai bine în statele foste comuniste: companiile chineze sunt omniprezente în Bulgaria, cele din Orientul mijlociu au „invadat” România, iar în Ucraina, zece corporaţii cu profil alimentar deţin 2,8 milioane hectare de teren agricol. În ce priveşte ţara noastră, aceasta se află pe primul loc între statele din Europa în funcţie de procentul de teren agricol controlat de companiile cu capital străin – circa 8% (aproximativ 800.000 de hectare), în valoare de cel puţin 1,5 miliarde de euro, arată mass-media.

Cum a fost posibil acest lucru până acum, în condiţiile în care abia din acest an, potrivit Tratatului de aderare a României la UE, a fost liberalizată achiziţia terenurilor? Simplu: prin interpuşi locali. Iar motivaţia profitului stă în cifre relevante: cotaţia medie a unui hectar de teren agricol în ţara noastră se cifrează la 5.000 de euro, în timp ce aceeaşi suprafaţă costă dublu în Slovacia, Cehia sau Polonia. Diferenţe şi mai mari sunt înregistrate în comparaţie cu statele din occident: în Germania, un hectar de teren agricol se tranzacţionează la 33.000 de euro, în Belgia costă 29.000 de euro, iar în Franţa, preţul este de 24.800 de euro. Singura ţară cu preţuri la terenul agricol apropiate de cele din România este Bulgaria, unde un hectar se tranzacţionează pentru 6.000 de euro. „Terenul agricol din România şi Bulgaria este mult subevaluat în comparaţie cu restul Europei. Având în vedere că terenurile de aici sunt cele mai fertile din întreg continentul, este logic de făcut previziunea că preţul terenurilor agricole are potenţialul de a creşte mai mult de 200% pe măsură ce se va realiza o convergenţă cu preţurile din Europa centrală“, explică Jeffrey Notaro, reprezentant al companiei americane de brokeraj „Global Quest”. Aşadar, străinii îşi pot face calcule optimiste şi în cazul în care cultivă terenurile pe care le cumpără aici, dar şi dacă şi-ar dori, în timp, să le vândă.

Un angajat filipinez lucrează în Sudan, pe pământul care aparţine unor investitori arabi

Un angajat filipinez lucrează în Sudan, pe pământul care aparţine unor investitori arabi

Demnă de a fi menţionată în acest proces este şi componenta concentrării excesive a terenurilor agricole, care ajung să fie controlate de doar câteva persoane sau firme în fiecare ţară. Un studiu al Institutului Transnaţional „La Via Campesina” arată că aproximativ jumătate din terenul arabil al Uniunii Europene aparţine câtorva exploatări mari: în Germania, terenul deţinut de ferme mai mici de două hectare a scăzut dramatic, de zece ori în intervalul 1990-2007; în Spania, mai exact în Andaluzia, 2% dintre proprietarii de teren deţineau jumătate din întreaga suprafaţă în 2010, iar Marea Britanie bate recordul european, cu 70% din terenurile arabile aflate în proprietatea a mai puţin de 1% din populaţie. România nu face excepţie: cei mai mari proprietari (români şi străini) deţin 11% din suprafaţa totală a terenului destinat agriculturii. „Este o dinamică fără precedent a concentrării de pământ în câteva mâini. A agravat situaţia existentă, mulţi tineri care vor să facă agricultură neavând acces la terenuri”, afirmă profesorul Jan Douwe van der Ploeg, de la Universitatea Wageningen, unul dintre autorii cercetării. Din păcate, acelaşi studiu relevă că modul de acordare a fondurilor europene a facilitat procesul. De pildă, în Spania, trei sferturi din subsidii au mers către doar 16% dintre fermieri, iar în Ungaria, în 2009, peste 70% din alocări au fost atrase de un procent redus, de 8.6% dintre ferme.

Intervenţiile „apărării”. Am expus mai sus felul în care statele care deţin teren arabil sunt supuse unor manevre externe de acaparare a pământurilor arabile. Guvernele au început să conştientizeze ce înseamnă să nu mai ai acces, ca naţiune, la cel mai important element al securităţii alimentare, pământul. Ca urmare, unul câte unul, reacţionează. Autorităţile din Ungaria, de pildă, au legiferat în 2013 ca investitorii străini să nu mai poată achiziţiona terenuri arabile. Mai mult, s-au luat măsuri de protejare a terenurilor de speculanţi şi bancheri, dându-se prioritate fermierilor mici în faţa marilor concentraţii agricole, în acest sens fiind luată decizia de a se crea o bancă agricolă publică. Pe lângă aceste măsuri interne, statul ungar are în plan cumpărarea de terenuri agricole în exterior, mai precis în zona Ardealului, din România vecină, anunţă Szabo Jozsef, ataşatul pe probleme de agricultură al Ambasadei Ungariei la Bucureşti, într-un interviu pentru postul de radio Erdely FM, preluat de site-ul de limba maghiară transindex.ro. Şi Bulgaria a luat măsuri interne restrictive, chiar dacă riscă să încalce astfel obligaţiile internaţionale şi sancţiuni din partea Comisiei Europene. Mai exact, Parlamentul bulgar a extins până în 2020 interdicţia pentru străinii care vor să achiziţioneze terenuri fertile. „Trebuie să prevenim jefuirea celei mai valoroase resurse a Bulgariei”, consideră Volen Siderov, liderul partidului Ataka, citat de EurActiv”. În Polonia este nevoie de acordul Guvernului pentru a cumpăra teren arabil. În plus, trebuie făcută dovada rezidenţei timp de 12 ani. Guvernul din Estonia a făcut notificare către UE, pregătind şi o lege care prevede că nu se poate cumpăra teren decât de către cei care sunt cetăţeni estonieni. România, la rândul ei, prevede, prin noua lege funciară, ca românii să aibă drept de întâietate la achiziţa terenurilor. Cât priveşte Europa occidentală, ţările din această parte a continentului s-au pus de mult „la adăpost” de intrarea pământului pe mâna străinilor – în Germania nu se poate cumpăra teren decât dacă persoana care achiziţionează face dovada că plăteşte taxe către statul german, în Italia, pentru a vinde teren agricol, trebuie anunţaţi toţi vecinii, care au drept de preemţiune asupra proprietăţii, iar în Franţa, cinci ministere trebuie să-şi dea acordul pentru încheierea unei tranzacţii funciare. Legea obligă orice cumpărător să lucreze pământul în scopuri agricole timp de 15 ani, perioadă în care vânzarea și închirierea proprietății este nu doar blocată, ci şi ilegală, arată o analiză a „agrostandard.ro”.

Muncă grea la o plantaţie din Etiopia deţinută de o companie indiană

Muncă grea la o plantaţie din Etiopia deţinută de o companie indiană

Goana după apă. Mână în mână cu marile tranzacţii care privesc pământul arabil merg afacerile cu apa potabilă, care este, la rândul ei, ţinta celor ce vor s-o exploateze speculativ. Există şi „calcule” în acest sens, generate de realitatea că există deja multe ţări în care deficitul de apă afectează vieţile oamenilor. Strâns legat de hrană, întrucât agricultura este cel mai mare consumator de apă la nivel mondial, deficitul de apă poate deveni o ameninţare la adresa aprovizionării cu alimente. Regula este valabilă, totodată, şi pentru multe procese industriale care se bazează pe disponibilitatea apei.

În sensul cel mai simplu, deficitul de apă înseamnă că oferta nu face faţă cererii. Cererea de apă dulce va creşte în cele mai multe regiuni ale lumii, datorită creşterii populaţiei. Pe cale de consecinţă, ca şi în cazul terenurilor, au apărut entităţile interesate de speculaţiile cu apă. Acapararea acestei resurse vitale a ajuns să însumeze la nivel mondial 454 miliarde de metri cubi pe an (5% din consumul de apă al lumii), întreaga cantitate fiind în proprietatea câtorva multinaţionale – printre alţii, americanii de la „Nile Trading & Development”, australienii de la „BHP Billiton”, gigantul taiwanez „Unitech” sau chiar magnatul media Ted Turner. Ţinta sunt ţările sărace sau în curs de dezvoltare, pentru care „cantitatea de apă exploatată de străini ar fi suficientă pentru a eradica foametea”, susţine profesorul Paolo D’Odorico, de la Universitatea din Virginia. Per ansamblu, investitori din şapte ţări – SUA, Emiratele Arabe Unite, India, Marea Britanie, Egipt, China şi Israel – care se regăsesc şi pe lista marilor cumpărători de pământ – controlează circa 60% din afacerile cu apă potabilă.

Toate aceste „mişcări” pe harta resurselor vitale demonstrează că marele capital acţionează continuu, asigurându-se că o parte cât mai mare din producţia alimentară de care are nevoie omenirea – producţie care ar trebui să se dubleze până în 2050, avertizează cercetătorii – şi din necesarul de apă va fi acaparat.

Prin Tratatul de aderare la UE, străinii vor putea cumpăra pământ (…) Avem obligaţia – Preşedinţie, Guvern, Parlament – să găsim soluţia de a-i credita pe agricultorii români în condiţii avantajoase, pentru a putea fi ei cei care cumpără pământul. El ne garantează şi bunăstarea, nu numai hrana“ (Traian Băsescu, preşedinte al României)


Reglementări restrictive

  • „În Germania nu se poate cumpăra teren decât dacă persoana care achiziţionează face dovada că plăteşte taxe către statul german, în Italia, pentru a vinde teren agricol, trebuie anunţaţi toţi vecinii, care au drept de preemţiune asupra proprietăţii.
  • În Franţa, cinci ministere trebuie să-şi dea acordul pentru încheierea unei tranzacţii funciare. Legea obligă orice cumpărător să lucreze pământul în scopuri agricole timp de 15 ani, perioadă în care vânzarea și închirierea proprietății este nu doar blocată, ci şi ilegală”

(agrostandard.ro”)

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult