6
November , 2017
Monday
Iuliu Maniu

Iuliu Maniu

Iuliu Maniu a fost unul din cei mai de seamă oameni politici ai României, numărându-se printre principalii conducători ai luptei de eliberare naţională a românilor din Transilvania, făuritor al României Mari. A participat efectiv la realizarea momentului de însemnătate istorică – Marea Adunare de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918. La 2 decembrie 1918 a fost ales, în unanimitate, preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920). A fost prim-ministru al ţării între 16 noiembrie 1928 – 7 iunie 1930, 13 iunie -10 octombrie 1930 şi 20 octombrie 1932 – 14 ianuarie 1933.

A fost călăuzit în permanenţă de realizarea dreptului sfânt al poporului român la libertate şi unitate naţională, păstrarea şi apărarea hotarelor ţării stabilite prin Marea Unire din 1918, care a creat România Mare. „Organizarea naţională – spunea Iuliu Maniu – este cea mai perfectă organizaţie omenească, pentru că are la bază unitatea limbii, obiceiurilor, gândirii, tradiţiei, aspiraţiunilor, cari caracterizează şi constituiesc în mod firesc o naţiune şi cea mai perfectă organizaţie politică ce se numeşte stat”. Libertatea naţională a popoarelor, în cadrul statului lor propriu, este o necesitate inexorabilă nu numai pentru propria lor dezvoltare, ci şi pentru comunitatea internaţională a naţiunilor, întrucât „menirea popoarelor este să contribuie în mod propriu, cu însuşirile lor specifice, la civilizaţia omenească”; de aceea, „păstrarea şi dezvoltarea acestor însuşiri este nu numai un drept, ci şi o datorie faţă de civilizaţia omenească”. În această lumină, fiecare popor are nevoie de statul său pentru ca în el şi prin el „să poată perfecţiona însuşirile specifice naţionale şi să şi le apere în caz de nevoie”.

Ca reprezentant al populaţiei româneşti din Transilvania subjugată Imperiului Austro-Ungar, Iuliu Maniu a condamnat cu vigoare politica „dominaţiunii exclusivismului de rasă şi de clasă” dusă de Ungaria, arătând că lozinca „naţiunii unitare maghiare” înseamnă „încercarea de a ne contopi (pe români şi alte naţiuni) în rasa maghiară”, de a împiedica însăşi existenţa naţionalităţilor nemaghiare, de a le maghiariza. „Maghiarizarea bisericii şi a şcolilor româneşti, pauperizarea poporului românesc şi excluderea lui din viaţa de stat şi administrativă – avea să sintetizeze el mai târziu componentele şi obiectivele politicii autorităţilor de la Budapesta – erau mijloace de realizare a tendinţei consecvente de a rupe continuitatea geografică a poporului românesc, de a-i distruge unitatea culturală şi prin aceasta a-i reduce valoarea lui etnică şi importanţa lui internaţională”. Ţara cu care sperau să se unească românii aflaţi sub stăpâniri străine – va sublinia Maniu după 1918 – s-a dovedit la înălţimea nădejdilor învestite în ea. „Avem să mulţumim Vechiului Regat, tuturor cetăţenilor săi, cari cu un sentiment de sacrificiu supraomenesc au pus totul în joc ca pe noi să ne mântuiască din robia seculară în care am trăit” – spunea el în 1920. „Prin spirit de jertfă, prin curaj şi tenacitate – aprecia Maniu în 1934 – a reuşit Vechiul Regat, Piemontul românesc, să adune în jurul său toate provinciile româneşti, animate de acelaşi dor frăţesc de a fi pe veci împreună”.

1931. I.G. Duca, Iuliu Maniu, Nicolae Titulescu

1931. I.G. Duca, Iuliu Maniu, Nicolae Titulescu

Rolul decisiv în preluarea puterii în Transilvania şi în declararea unirii pe veci a acesteia cu România l-au avut, desigur, românii transilvăneni. Exprimând fidel gândul şi simţirea lor, Iuliu Maniu spunea, în cuvântarea rostită la Adunarea de la Alba Iulia: „Istoria ne-a învăţat că nu trebuie să aşteptăm nimic de la împăraţii străini şi de la fiii altor neamuri, ci de la propriile noastre puteri. Adevărul ce ne călăuzeşte acum e că singura noastră forţă, care ne poate ţinea în viitor, e aceea provenită prin unirea tuturor românilor”. În consecinţă, declara el, trebuie „să cerem încorporarea fără întârziere şi pe veci într-un singur stat al tuturor românilor… ”.

Obiectivele naţionale ale unei ţări nu se încheie cu înfăptuirea unităţii statale. „Nu trebuie – spunea, în acest sens, Maniu – să lăsăm epuizate ţintele noastre naţionale prin realizarea unităţii noastre de stat. Vai de neamurile ce nu ştiu să-şi propună încontinuu noi şi noi ţinte de atins, noi şi noi idealuri de realizat… Să cultivăm şi să înfăptuim înaltele idealuri ale civilizaţiei umane, să realizăm marea idee de pace a omenirii… Să lucrăm din toate puterile pentru înfrăţirea popoarelor acestei părţi din lume… ”.

1942. Corneliu Coposu împreună cu Iuliu Maniu

1942. Corneliu Coposu împreună cu Iuliu Maniu

Problema minorităţilor – a subliniat cu altă ocazie – „departe de a fi o chestie determinată numai de raporturile de forţă politică dintr-un stat, este o problemă a drepturilor omului…, a umanităţii…, o chestie de utilitate şi de raţiune de stat şi o problemă a armonioasei dezvoltări a statului”. Maniu a respins aserţiunea (la care nu s-a renunţat de către unele cercuri din afară şi de la noi) că România ar fi un stat multinaţional, arătând că este un stat naţional unitar, în care majoritatea covârşitoare a populaţiei – românii – sunt îndrituiţi, în condiţiile unui regim democratic, să definească linia de conduită a statului. El a respins, de asemeni, şi teza autonomiei naţionale pentru minorităţi. „Adunarea naţională (de la Alba Iulia) n-a hotărât autonomia naţională pentru minorităţi şi n-a înţeles să le-o acorde” – spunea Maniu. „Nici Tratatul adiţional (la cel de pace, din 1919), care… conţine îndreptăţiri mult mai reduse pentru minorităţi decât hotărârile de la Alba Iulia, nu asigură prin nimic o autonomie naţională pentru minorităţi, stipulând numai o autonomie locală sub controlul statului, numai în chestiuni culturale şi religioase şi numai pentru săcuii şi saşii din Ardeal”. Spre deosebire de concepţiile simpliste sau interesate, care reduc problema minorităţilor la acordarea de drepturi pentru acestea, Maniu se preocupă şi de ceea ce trebuie făcut pentru asigurarea caracterului naţional al statului – drept fundamental al naţiunii formatoare de stat. „Din punctul de vedere al statului naţional român şi în scopul asigurării integrităţii lui teritoriale, pentru păstrarea caracterului lui naţional şi în scopul de a crea posibilitatea practică şi efectivă a unei conduceri de stat care să împiedice ca o gândire şi o concepţiune de viaţă străină să corupă individualitatea şi caracterul naţional”, el considera necesare o serie de măsuri pe linie de stat, între care: limba română – limbă oficială de stat, răspândirea şi promovarea ştiinţei, artei şi literaturii române, sprijinirea activităţii economice a românilor în toate domeniile, repatrierea şi colonizarea în ţară a românilor de peste hotare. Menţinerea păcii existente, apărarea hotarelor ţării constituiau miezul, obiectivul central al politicii externe. „Noi – declara Iuliu Maniu în 1936 – vrem să nu ne fie ciuntite hotarele şi să nu permitem nimănui să se atingă de ţara noastră. Noi nu vrem război, nu vrem să atacăm pe nimeni, vrem să ne apărăm ţara… ”. În această perspectivă erau văzute în primul rând alianţele externe, sprijinul acordat de România activităţii de menţinere a păcii desfăşurate de Societatea Naţiunilor. Fiind animat de un înalt patriotism şi dovedind simţ de răspundere, Maniu a combătut cu vigoare tezele revizioniste promovate de reprezentanţii Ungariei şi ai altor ţări europene, ca şi sprijinirea acestora de către Germania şi Italia fascistă. El şi-a ridicat glasul, cum arăta în 1934, de la tribuna Parlamentului, împotriva oricărei încercări de atingere a Tratatului de la Trianon, care a consfinţit hotărârea de unire naţională pe vecie a poporului românesc, proclamată la Alba Iulia. Cererile privind autonomia sau independenţa Transilvaniei erau declarate de el „o idee anacronică, imposibilă şi contrazicătoare drepturilor noastre şi realităţilor etnografice”.

Iuliu Maniu la simulacrul de proces organizat în anul 1947

Iuliu Maniu la simulacrul de proces organizat în anul 1947

În 1924, afirma: „Din războiul mondial nu s-a născut numai triumful ideii naţionale, ci şi concepţia că în locul suveranităţii rigide a naţiunilor trebuie să se înfăptuiască fraternitatea naţiunilor… ”. „Viitorul – spunea Iuliu Maniu la aceeaşi dată, vădind o profundă înţelegere a transformărilor ce ar fi urmat să aibă loc în lume – este al unităţilor mari sociale ori economice, fie că ele se numesc state, confederaţiuni în materie politică, cooperative ori tovărăşii în materie economică. Statul român, mai curând sau mai târziu, va trebui să facă parte dintr-o astfel de mare unitate”. În afară de Societatea Naţiunilor, forma concretă preconizată de Maniu pentru realizarea acestui deziderat în zona geografică în care este situată ţara noastră era ceea ce el numea „Confederaţia dunăreană” sau „sud-est europeană”. De asemeni, Maniu s-a pronunţat în continuare pentru realizarea neîntârziată a unei confederaţii sud-est europene sau măcar dunărene, menită să răspundă unor multiple obiective: conlucrarea ţărilor agrare din zonă pentru apărarea intereselor lor pe piaţa occidentală şi atenuarea efectelor crizei economice mondiale; ferirea Austriei de tentaţiile Anschluss-ului german; eliminarea cererilor revizioniste ale Ungariei; menţinerea tratatelor şi asigurarea unui rol important României în cadrul posibilei confederaţii ş.a.

Poate fi român cu cap – se întreba Maniu – care să vrea în asemenea împrejurări ca noi să ne despărţim de Franţa şi să ne alipim de Germania, care este revizionistă?”. În acelaşi discurs, Iuliu Maniu recomanda în mod deosebit întărirea relaţiilor cu Anglia, „statul care are cele mai multe interese comune cu noi” şi în primul rând „stăvilirea tendinţelor de expansiune ale Rusiei şi ale Germaniei, care trec prin România”.

Din nefericire, acest mare om politic român, personalitate istorică, odată cu venirea la putere a regimului comunist a fost condamnat şi întemniţat. A murit în detenţie.

Notă: În realizarea acestui material s-au folosit fragmente din lucrarea cu acelaşi titlu, de dr. Marin Nedelea (1991).


Istoria ne-a învăţat că nu trebuie să aşteptăm nimic de la împăraţii străini şi de la fiii altor neamuri, ci de la propriile noastre puteri. Adevărul ce ne călăuzeşte acum e că singura noastră forţă, care ne poate ţinea în viitor, e aceea provenită prin unirea tuturor românilor.”( Iuliu Maniu)

Vrem să nu ne fie ciuntite hotarele şi să nu permitem nimănui să se atingă de ţara noastră. Noi nu vrem război, nu vrem să atacăm pe nimeni, vrem să ne apărăm ţara…” (Iuliu Maniu)

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult