22
September , 2017
Friday
Majoritatea americanilor susţine taxarea miliardarilor

Majoritatea americanilor susţine taxarea miliardarilor

De fiecare dată când intervine o criză şi cetăţenii obişnuiţi sunt „puşi la plată”, iar miliardarii intră doar în vizorul opiniei publice. Politicienii se grăbesc să promită, îndeosebi în campaniile electorale, că şi bogaţii vor plăti preţul – vor fi taxaţi mai vârtos ca un aport la efortul general de redresare şi, de asemeni, nu se vor mai putea ascunde uşor în paradisuri fiscale. Apoi alegerile trec, guvernele uită, şi lucrurile rămân neschimbate.

Distribuţia inechitabilă a bogăţiei mondiale este relevantă prin câteva date recente: primii 85 de miliardari ai globului sunt mai bogaţi decât jumătate din populaţia lumii la un loc. În cifre, 1% dintre miliardarii lumii deţin în jur de 1 trilion de lire sterline (1.21 trilioane de euro), mai exact 46% din averea de pe glob. Este uimitor cum în secolul XXI, jumătate din populaţia globului, adică 3.5 miliarde de oameni, deţine cât o mică elită, care ar încăpea într-un autobuz, arată Winnie Byanyima, reprezentant al organizaţiei „Oxfam”, ce a realizat un studiu în domeniu. Cum stătea Europa la nivelul anului 2013? Numărul milionarilor în dolari din Austria este de aproximativ 205.000, dintre care cinci miliardari. Franţa înregistrează 17 miliardari, Germania 46, Marea Britanie 28. Italia şi Spania figurează cu 400.000 de milionari. Documentul „Global Wealth Report 2013”, dat publicităţii de institutul de cercetare al „Credit Suisse”, mai arată, în dreptul Europei, că Cehia are aproximativ 28.400 de milionari şi trei miliardari în dolari, Polonia 44.600 de milionari şi tot trei miliardari, iar în România, aproximativ 10.600 de locuitori au averi mai mari de 1 milion de dolari, un român fiind miliardar. În ultima vreme a apărut şi o generaţie de multimilionari chinezi. Miliardarii fac parte din noua „generaţie de zahăr”, noii îmbogăţiţi, care reprezintă în prezent 13% dintre milionari, pentru ca în următorii cinci ani să ajungă la 30%.

Cifrele prezentate mai sus sunt relevante pentru distribuţia bogăţiei la nivel mondial. Departe de a fi interzisă sau îngrădită, bogăţia este un semn de evoluţie a societăţii. Ea stă, de foarte multe ori, la baza progresului general. Rău este atunci când unii se constituie în oligarhii dominante şi sunt ocrotiţi de politici şi politicieni, ori îşi pun averile la adăpost de taxarea care nu-i iartă pe oamenii obişnuiţi. An după an, decidenţii politici îşi propun acţiuni pentru a reglementa evaziunea fiscală de proporţii practicată de unii dintre aceştia.

Din păcate, toate încercările de a-i urmări pe cei care evită plata impozitelor s-au soldat cu „jumătăţi” de victorii: acolo unde s-a reuşit implementarea standardelor globale privind transparenţa operaţiunilor bancare, protecţia identităţii investitorilor a rămas în vigoare… Deşi ideea unei armonizări fiscale în sânul UE reapare ciclic printre priorităţi, la fel de repede şi dispare. Pentru că „în sânul UE, acordurile fiscale necesită unanimitate. Cei care profită de iadul fiscal şi toţi prietenii lor au un drept de veto. Şi se servesc de el”, explică „El Pais”. Statele din zona euro au creat, ce-i drept, o uniune monetară, dar n-au elaborat şi o politică comună de taxare.

O chestiune de voinţă?

Reformă fiscală în Mexic: „Cei care câştigă mai mult vor plăti mai mult”

Reformă fiscală în Mexic: „Cei care câştigă mai mult vor plăti mai mult”

Nu doar guvernele, ci şi unele instituţii internaţionale repun periodic problema marilor averi ce scapă netaxate. Şi asta nu pentru că s-ar urmări naţionalizări sau confiscări, evident că inegale, ci pentru a creşte aportul marilor averi la eforturile de redresare economică în timpuri dure pe care le parcurge toată lumea. Este de notorietate faptul că voci din majoritatea mediilor şi din foarte multe ţări au cerut schimbarea situaţiei actuale. O trecere în revisă a evoluţiilor ultimilor doi ani ne arată, de pildă, că în Germania, mereu preocupată de faptul că a trebuit să-i salveze pe alţii, Banca Centrală propune ca statele aflate aproape de faliment să fie sprijinite prin averea propriilor cetăţeni bogaţi pentru a evita colapsul:O taxă pe capital corespunde principiului responsabilităţii naţionale, potrivit căruia contribuabilii sunt responsabili de obligaţiile guvernelor lor înainte de a fi necesară solidaritatea altor state”, argumentează Bundesbank. Nu însă şi pentru Germania însăşi. „În fiecare an, preşedintele Partidului Social Democrat, Sigmar Gabriel, cere, împreună cu sindicatele, taxe mai mari pentru bogaţi, din «patriotism social». Prompt, Uniunea Creştin Democrată şi liberalii se aşează protector în faţa celor care câştigă mai bine”, descrie cotidianul „Der Tagesspiegel” o dezbatere politică internă care nu s-a soldat cu vreo taxare a germanilor bogaţi.

Multe valuri pe această temă a făcut şi un raport al FMI, din toamna anului trecut, care iese din tiparele Fondului: în loc să recomande tăierea unor cheltuieli ca unică soluţie pentru dificultăţile financiare, FMI consideră că a venit „vremea taxării” celor bogaţi, „pentru ca austeritatea şi lupta împotriva inechităţilor veniturilor să aibă legitimitate. Fondul avansează şi cifre: dacă miliardarii şi multinaţionalele ar fi taxaţi măcar la nivelul anilor `80 ai secolului trecut, s-ar obţine sume la buget între 0,25% şi 1,5 procente din PIB în cazul statelor dezvoltate. „Rareori propunerile FMI au fost atât de surprinzătoare”, arată Nicolas Mombrial, şeful filialei „Oxfam” din Washington. Din păcate, acelaşi FMI sintetizează că „şansa de a revizui arhitectura fiscală internaţională se iveşte cam o dată la o sută de ani”.

La rândul ei, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru comerţ şi dezvoltare (UNCTAD) propunea, în 2012, impozitarea miliardarilor lumii pentru a face rost de zeci de miliarde de dolari care pot fi folosiţi în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare. Documentul mai precizează, însă, că ideea nu este „realistă” în momentul de faţă.

Cât despre eforturile interne ale statelor, acestea nu pot ţine pasul cu îmbogăţirea celor vizaţi şi nici nu se pot împotrivi libertăţii de circulaţie a persoanelor şi capitalurilor. Măsurile din plan intern sunt de regulă declaraţii politice de intenţie, urmate doar uneori de acţiuni. Astfel, în 2012, preşedintele american Barack Obama vorbea, înaintea alegerilor pentru al doilea mandat, despre taxe mai mari pentru bogaţi. A urmat legea privind compromisul bugetar, care sporeşte nivelul de impozitare asupra gospodăriilor cu venituri mai mari de 450.000 de dolari pe an. La fel de adevărat este, însă, că o „portiţă” legislativă a permis bogaţilor Americii să evite plata unor impozite de peste 100 miliarde de dolari, nota agenţia „Bloomberg” în decembrie 2013. Se cunoaşte şi ce s-a ales de planul preşedintelui francez François Hollande de a impune o suprataxă de 75% pentru persoanele cu venituri anuale de peste 1 milion de euro. Bogaţii s-au relocat (mişcările lor având maximă vizibilitate media), pentru ca, în final, proiectul să fie declarat neconstituţional.

Iluzoria supraimpozitare

Suprataxarea celor avuţi a fost o practică la care au apelat guverne în trecutul apropiat, în alte state măsuri de acest tip existând şi în prezent. Metoda a fost testată în 2011 în Italia, unde fostul premier Silvio Berlusconi a introdus o „taxă de solidaritate” de 3% pentru italienii care câştigă mai mult de 500.000 de euro anual. De asemenea, în 2011, fostul premier spaniol Jose Luis Zapatero a reintrodus taxa pe bogăţie, eliminată chiar de el înainte de recesiune, pentru spaniolii cu proprietăţi imobiliare, acţiuni şi depozite bancare cu o valoare cumulată de peste 700.000 de euro. În 2012, guvernul slovac a decis majorarea de la 19% la 25% a taxei pentru bogaţi, politicieni şi companii, începând cu 2013. Cehii cu un câştig lunar de peste 100.000 de coroane (5.200 dolari) plătesc o taxă suplimentară de 7%. Şi în România, o formaţiune politică de stânga a introdus printre temele ultimei campanii electorale şi pe cea a taxării marilor averi. Ulterior a propus, printr-un proiect de lege din anul 2012 (care până astăzi nu a trecut de palierul politic decizional), instituirea unei „taxe de solidaritate” rezultată din impozitarea averilor de peste 450.000 de euro, cu 0,5% timp de trei ani.


Şi totuşi …

Există în toată lumea miliardari care consideră oportun să dea înapoi ceva din bogăţia lor societăţii care le-a favorizat ascensiunea. O fac de regulă prin fundaţii şi societăţi caritabile. Bill Gates, fondator al „Microsoft” a donat 28 miliarde de dolari fundaţiei care-i poartă numele şi care se ocupă de sănătate, dezvoltare şi educaţie la nivel mondial. Dintre miliardarii americani îi amintim: Warren Buffett, care a distribuit fundaţiilor caritabile ale celor trei copii ai săi 3,9 miliarde de dolari, Mark Zuckerberg, cu o contribuţie de 498 milioane de dolari la „Silicon Valley Community Foundation” (educaţie şi sănătate), Fred Fields, care a donat 150 milioane de dolari unei fundaţii care sprijină arta sau Phil Knight, care figurează cu o donaţie de 125 milioane de dolari pentru un institut cardiovascular.

În Europa se remarcă creatorul imperiului Ikea, suedezul Ingvar Kamprad, care a cedat cea mai mare parte a acţiunilor sale Fundaţiei „INGKA”, pentru „susţinerea inovaţiei în arhitectură şi design interior”. Şi miliardarii ruşi fac acte caritabile. Roman Abramovici a donat cauzelor filantropice 310 milioane de dolari în doar doi ani, Alisher Usmanov, care figurează cu 247 milioane de dolari acordaţi scopurilor caritabile, în aceeaşi perioadă. Să notăm că mogulul mexican Carlos Slim, cel mai bogat om al planetei în 2013, a donat patru miliarde de dolari fundaţiei sale care care se ocupă de proiecte în domeniile educaţiei, dezvoltării, sănătăţii. De asemeni, Azim Premji din India, a donat miliarde de dolari pentru îmbunătăţirea sistemului educaţional din ţara sa, şi a renunţat la 25 la sută din averea personală (estimată la peste 17 miliarde de dolari) pentru eradicarea sărăciei în lume.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult