28
June , 2017
Wednesday

1O ştire de presă ne-a anunţat deunăzi că la Tiraspol se lucrează cu entuziasm şi bună finanţare la un tratat academic privind limba moldovenească. Fantoma academicianului de tristă amintire Lazarev bântuie în continuare minţile unor ciudaţi oameni de ştiinţă, obsedaţi de persistenţa unei prezenţe romanice într-un spaţiu pe care l-ar vrea purificat etnic, conform unor modele de îngrozitoare amintire, naziste sau bolşevice. Dacă în Germania lui Hitler unii oameni de ştiinţă convinseseră generalii că Pământul e concav, noi locuim pe curbura interioară, iar în urma acestui fapt, pentru a lovi Londra e îndeajuns să tragi în cer din Danemarca, nu e nici o glumă, în lumea de astăzi factori de decizie din preajma României sunt dispuşi să plătească generos lucrări cu aparenţă ştiinţifică, alcătuite de impostori în domeniu, dacă ele susţin că limba română vorbită în zonele lor de interes nu e limba română, ci orice altceva. După ofensiva diplomatică Ribbentrop – Molotov, încheiată cu semnarea Pactului cu acelaşi nume, Basarabia a fost alipită Transnistriei cu toate consecinţele de rigoare, adică, în plan naţional şi lingvistic, cu transformarea populaţiei româneşti în moldoveni şi cu redenumirea limbii vorbite de ei în limbă moldovenească. Aşa cum drepturile şi libertăţile lor au fost şterse, înlocuite fiind de drepturile şi libertăţile inexistente ale cetăţeanului sovietic, tot aşa, printr-o dispoziţie, au fost şterse identitatea naţională şi limba strămoşească, înlocuite fiind de ficţiunea unei limbi şi a unei identităţi moldoveneşti. Nu putem să nu amintim, în acest sens, de humoristicul dicţionar româno – moldovenesc creat şi tipărit la Chişinău în vremea stăpânirii nu sovietice, ci democratice a domnului Voronin. Această calomnie continuă acum, chiar când limba română şi-a intrat cât de cât în drepturi la Chişinău.

Modelul sovietic de anulare prin decret a realităţii şi de inventare a ficţiunii cu ajutorul fasificatorilor ştiinţei a fost preluat cu grăbire de alţi administratori ai unor zone locuite de români din jurul României. În zona de nord a Bucovinei, politica antiromânească a împărţit populaţia românească în două, moldoveni şi români. Măcar s-a găsit cineva care să recunoască fapul că acolo există şi români, care vorbesc româneşte. Dar această împărţire duce la ştergerea dintr-un condei a prezenţei semnificative a românilor în această parte a Bucovinei, o provincie istorică ruptă din corpul Moldovei istorice în secolul al XVIII-lea, de către imperiul Habsburgic, restituită firesc României, prin voinţa locuitorilor săi, în 1918 şi încorporată Uniunii Sovietice în 1940, prin consecinţele pactului Ribbentrop – Molotov. A apărut cultivarea administrativ-politică a ideii că o parte din românii din nordul Bucovinei nu vorbesc limba română, ci limba moldovenească, o limbă născocită de academicianul sovietic Lazarev, deci sunt … moldoveni, un alt popor, un popor sărman ce trebuie ocrotit de protectori obişnuiţi sau îndreptăţiţi să protejeze pe toţi cei care nu-şi doresc să fie ocrotiţi! Dacă autorităţile ucrainene susţin că românii sunt una şi moldovenii alta, ar trebui să respecte măcar deciziile autorităţilor de la Chişinău, care afirmă în mod legal că în Republica Moldova se vorbeşte româneşte.

Situaţia românilor din Ungaria diferă foarte mult de cea de la Tiraspol. În Ungaria, limba română este denumită corect, limba română, deşi vorbitorii ei, câţi mai sunt (câteva zeci de mii), sunt sprijiniţi să susţină că ei sunt vorbitorii unui dialect cu totul deosebit de limba română standard. Acest dialect este pe cale să se generalizeze, el fiind rezultatul unei lipse de instrucţie şcolară adecvată în limba română. Afirmarea acestui aşa-zis dialect se face în Gyula, unde s-ar spune că ar funcţiona un liceu românesc. Adevărul este că limba română este studiată două sau trei ore pe săptămână, ca o limbă străină, în rest, cursurile se desfăşoară în limba ţării, limba maghiară. Dar ce să ne mai mirăm, limba română are acelaşi tratament şi în zone din România unde este studiată ca… limbă străină. Rezultatul acestui mod de a privi lucrurile este unul singur – în Ungaria trăiau, la sfârşitul primului război mondial (zona Debreţin), peste 300.000 de români. Astăzi…

În Serbia, ciudăţeniile continuă să se manifeste, cu o mare expunere mediatică. Populaţia românească de la nordul Dunării (Panciova – Novi – Sad) este recunoscută ca atare, bucurându-se de toate drepturile acordate minorităţilor naţionale în această ţară. De aceste drepturi se bucură doar mai puţin de zece la sută din populaţia românească a Serbiei. Restul românilor, cei care trăiesc pe Valea Timocului, se bucură de alt tratament. Ei nu ar fi români, ci… vlahi! Ei îşi spun români, vorbesc româneşte, dar sunt denumiţi de autorităţi vlahi, o populaţie de origine incertă, fără cultură, şcoli, biserică şi orice altceva ce le-ar asigura conservarea identităţii româneşti. Ultimul deceniu a adus o oarecare animare a acestei comunităţi româneşti din Serbia, în sensul întemeierii unor asociaţii cultural – identitare, a unei mişcări de afirmare a românităţii lor în viaţa religioasă, a unei afluenţe culturale către România, inclusiv a interesului pentru studii în şcolile şi universităţile româneşti. Există mari probleme pentru tinerii care doresc să studieze în limba română, deoarece ei vorbesc limba română, dar … nu ştiu să scrie în limba română, întrucât până şi alfabetul cu caractere latine este o necunoscută. Concurenţa, explicabilă până la un punct, întru reprezentativitate dintre asociaţiile naţionale ale românilor ori vlahilor, cum vor să-şi spună, devine profitabilă pentru cei care îşi doresc ştergerea identităţii româneşti a acestei populaţii, ca şi pentru cei cărora le priesc fondurile de sprijin cultural, fie că vin de la Belgrad, fie că vin de la Bucureşti. Rentabilitatea unei false identităţi, întotdeauna îndreptată împotriva celei româneşti, declanşează reacţii bizare chiar şi în România. Curentul iscat de domnul Vasile Barba din Freiburg, care are drept scop declararea aromânilor ca fiind ne-români, are motivaţii extravagante, dar rentabile. O asemenea poziţionare a comunităţii aromâneşti ar avea drept rezultat declararea ei ca minoritate europeană şi minoritate naţională în România, cu toate consecinţele, de la reprezentare în Parlament la fonduri importante naţionale şi europene pentru prezervarea culturii specifice.

Mergând pe cursul Dunării, întâlnim situaţia românilor din Bulgaria, cei masaţi în zona Vidinului îndeosebi, dar şi a rămăşiţelor populaţiilor românofone din Balcani, care din nou sunt trataţi ca vlahi, altceva decât români. Aceştia nu se bucură de nici un fel de drepturi culturale sau identitare, aflându-se sub o aprigă presiune administrativă, culturală şi politică. În ţările Peninsulei Balcanice, situaţia românilor şi a limbii române diferă în funcţie de interesele puterii centrale şi de circumstanţele istorice. Ar trebui amintită, în acest context, decizia regelui Carol I de a sprijini prezenţa românească în Balcani, care a venit ca o soluţie politică în urma semnării Tratatului vamal cu Imperiul Austro-ungar, prima recunoaştere internaţională a României. Sprijinul s-a concretizat prin finanţarea de şcoli şi misiuni culturale în toate zonele locuite de aromâni, prin burse de studii în România pentru elevii şi studenţii acestor populaţii, în sprijinirea bisericii naţionale pentru acţiunea sa misionară. Această politică a fost una fermă, energică, concretizată în fapte. Probabil climaxul a fost atins în momentul colonizării aromânilor în Dobrogea, atunci când aceştia au cerut sprijinul României în faţa unor campanii xenofobe, uneori de-a dreptul teroriste, la care erau supuşi. Astăzi asistăm la o reglementare democratică a situaţiei aromânilor în Albania şi Macedonia. Este, evident, o acţiune în cadrul democratizării societăţii din respectivele state. Despre Grecia nu mai este cazul să discutăm din momentul în care doctrina împământenită este aceea că aromânii sunt greci latinizaţi din cauza ocupaţiei romane şi că ei nu au nici o legătură cu poporul român. Cât priveşte Bulgaria, pentru aromânii de acolo soluţia ar putea veni, dar este prea târziu, mult prea târziu pentru ei.

La ce concluzie firească se ajunge atunci când constatăm că împotriva limbii române, ca esenţial element identitar al românilor, se folosesc atâtea arme necinstite – de la false argumente lingvistico – istorice la folosirea forţei administrative pentru interzicerea identităţii naţionale? Nu se poate ajunge decât la una singură – statul român are obligaţia de a sprijini pe toţi aceia care doresc, liber şi din proprie voinţă, să fie români, să vorbească limba română, să facă parte din comunitatea culturală şi spirituală a românilor. Acesta este unul dintre rosturile sale fundamentale.

Eugen Uricaru 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult