20
August , 2017
Sunday

Semne rău prevestitoare

Şi totuşi… istoria se repetă

Reporter: editura April - 18 - 2014
Linia de fortificaţii Maginot nu a putut apăra Franţa

Linia de fortificaţii Maginot nu a putut apăra Franţa

Cu un secol în urmă, începea primul război mondial, denumit şi „al naţiunilor”. Încleştarea planetară a demolat imperii, a îngenunchiat generaţii, a ruinat un continent, a introdus în scenă maşinării de ucis în masă şi a schimbat ordinea puterilor globale. Lumea în care trăim s-a născut dintr-un dezastru care nu a avut precedent, dar învăţămintele sale n-au fost luate în seamă.

Există nenumărate cauze invocate pentru a explica izbucnirea războaielor în epoca contemporană– cursa înarmărilor, naţionalismul, erorile diplomatice, tensiunile etnice, lipsa unui „supracontrol” internaţional calificat etc. Notabil este faptul că, în realitate, nu există o opinie internaţională clară cu privire la motivele declanşării războaielor „moderne”. În spatele retoricii care abunda de cuvintele „libertate” şi „suveranitate”, folosită de unii dintre combatanţi, se aflau ambiţiile politice, rivalităţile majore, o competiţie militară acerbă şi o cursă agresivă a înarmărilor. Un lucru rămâne cert: după fiecare război s-a schimbat ierarhia puterilor mondiale, cu imense costuri umane şi materiale. Iar încheierea celui din 1919, de pildă, nu a fost socotită, din păcate, decât un început pentru „declanşarea unor violenţe şi ideologii ucigaşe, ce vor însângera planeta de-a lungul întregului secol XX, începând cu al doilea război mondial, până la conflictele coloniale şi toate confruntările războiului rece”, notează „France Presse”. De altfel, a rămas antologică fraza rostită de generalul Ferdinand Foch, comandantul forţelor armate aliate, care spunea, la încheierea primului război mondial, că „aceasta nu este pace, doar un armistiţiu pentru 20 de ani”. Ceea ce a urmat pe scena conflictelor planetare i-a confirmat spusele. Pe termen scurt, textul „Germania va plăti”, prezent în Tratatul de Pace de la Versailles, s-a dovedit plin de consecinţe: pe lângă stigmatizarea acestei ţări, conferinţa de la Londra, din 1921, fixa la 132 de miliarde de mărci nivelul „reparaţiilor” datorate aliaţilor. Evenimentele ulterioare s-au derulat în macabra cavalcadă cunoscută de toată lumea: germanii au fost incapabili să-şi achite obligaţiile, ţara s-a înglodat şi mai mult în haosul economic, toate acestea dovedindu-se teren propice pentru un agitator necunoscut, pe nume Adolf Hitler, care, două decenii mai târziu, trecea din nou Europa prin foc şi sânge. De cealaltă parte a Alpilor, fascistul Benito Mussolini implica Italia în aceleaşi vise de răzbunare care aveau s-o prăbuşească pentru a doua oară. Pe de altă parte, în Franţa şi în Marea Britanie, dimpotrivă, războiul a înrădăcinat un pacifism ce este folosit deseori pentru a explica „paralizia” democraţiilor europene în faţa celei de-a doua ascensiuni militare a Germaniei. Iar pe termen lung, revoluţia bolşevică a virat Rusia spre un totalitarism care a generat polarizarea unei mari părţi a lumii împotriva alteia timp de o jumătate de secol, după al doilea război mondial.

1939 Invadarea Poloniei

1939 Invadarea Poloniei

Aşadar, „marele război”, care nu avea precedent, devenea unul, prin simplul fapt că guvernele şi naţiunile perpetuau aceleaşi metode de a-şi stabili locul în lume. Mai exact, conflictul ar fi putut fi evitat dacă marile puteri ar fi ştiut să-şi depăşească rivalităţile şi ar fi învăţat din lecţiile trecutului – dacă Franţa şi Marea Britanie ar fi „vorbit pe aceeaşi voce” în faţa unei Germanii care „creştea” militar ameninţător, dacă s-ar fi acordat atenţie convulsiilor din Imperiul ţarist, dacă s-ar fi evaluat corect semnele conflictelor anterioare, dacă…

Am punctat faptul că multe naţiuni au pornit într-o încleştare pe viaţă şi pe moarte pentru că n-au ţinut cont de învăţămintele istoriei. Din păcate, lucrurile stau la fel şi azi în multe privinţe, după ce primul război mondial a „setat” reguli care „bântuie” încă, după un secol. Iată câteva reverberaţii în timp ale „marelui război”: prăbuşirea Imperiului ţarist şi modelul cu care a fost înlocuit (nu mult deosebit faţă de un imperiu clasic) au generat o nouă confruntare mondială – de data aceasta „rece” – care a afectat o bună parte din lume după cel de-al doilea război mondial. Recentele evenimente din Crimeea (care îşi dorea, în 1991, independenţa faţă de URSS în proporţie de peste 90%, iar după nici 25 de ani doreşte „dependenţa” de aceeaşi Moscovă în aproape aceeaşi proporţie) sunt relevante pentru realitatea că lumea nu s-a schimbat prea mult când vine vorba despre revizuirea hotarelor după placul mai-marilor. În fond, intervenţia rusă în această parte dintr-un stat suveran este „justificată” prin scopul de a „proteja” populaţia rusofonă din zonă, metodă „trasă la indigo” după cea prin care Germania a invadat Polonia în 1939, cu scuza că „proteja” populaţia germană aflată în minoritate în Gdansk…

2013 Nave militare germane pentru Orientul mijlociu

2013 Nave militare germane pentru Orientul mijlociu

Tot primul război mondial prăbuşea Imperiul austro-ungar, dar naţiunile din Balcani sunt, în mare parte „un butoi cu pulbere” etnică şi azi (după alte războaie…), iar Ungaria modernă, stat membru al UE, afişează la Bruxelles hărţi cu fosta „Ungarie mare” din urmă cu un secol şi nu pierde nici o ocazie de a stârni „furtunile” autonomiei teritoriale în rândul minorităţilor maghiare în statele în care acestea trăiesc, în dispreţul tuturor tratatelor internaţionale pe care Ungaria însăşi le-a semnat. Cât despre Austria, aceasta a ales o altă cale de a-şi „reface” influenţa: aproximativ pe graniţele vechiului imperiu, mai toate ţările sunt dominate de prezenţa şi forţa băncilor şi companiilor austriece. Nu în ultimul rând, Germania, „marele învins” în două războaie devastatoare, este exemplul uluitor al unui stat care s-a ridicat din propria cenuşă direct la vârful puterii mondiale. Astfel, o regăsim astăzi dictând politica Uniunii Europene, de la egal la egal ca forţă economică, diplomatică şi militară cu cei care au „ras-o de pe faţa pământului” de două ori în secolul XX. Nici amintita intrare frontală a SUA pe marea scenă globală după primul război mondial nu a schimbat mare lucru din perspectiva învăţămintelor: Germania a mai reuşit o dată să provoace la luptă întreaga lume, „cortina de fier” impusă de Rusia a rămas „impenetrabilă” o jumătate de veac de conflict ideologic, iar „războiul mondial antiterorist” este contestat din toate părţile, fiind văzut tot ca o luptă pentru supremaţie mondială şi resurse, din moment ce „implementarea democraţiei” nu prea s-a petrecut, iar teroriştii continuă să comită atentate în toată lumea.

Demonstraţie a neo-naziştilor suedezi

Demonstraţie a neo-naziştilor suedezi

Aşadar, „semne” înspăimântătoare sunt şi azi peste tot: la fel ca Japonia anilor `30 ai secolului trecut, China îşi adjudecă tot mai multă putere, Coreea de Nord se joacă cu focul ad litteram, Iranul îşi reconsideră opţiunile geopolitice odată cu schimbarea cârmei intereselor americane către Pacific – de altfel, Orientul mijlociu, rezultat al trasărilor de graniţe de după „marele război”, fierbe neîncetat (vezi conflictul civil din Siria). Un alt mare actor global, Rusia, reface „pe faţă” Eurasia, în numele vechiului Imperiu şi sub privirile letargice ale Uniunii Europene şi Statelor Unite. „Pe scurt, suntem în faţa unui moment în care, exact ca în 1914, conflictul local riscă să se extindă până la a atrage multe naţiuni pe calea spre dezastru”, sintetizează „The Irish Times”.

Se poate observa că, la nivel planetar, care mai de care dintre marile puteri (şi nu doar ele) caută o „revanşă” ale cărei rădăcini se află în aşezările istoriei, pe care nu au putut-o potoli marile războaie şi care are aceleaşi coordonate generale: ierarhia, ambiţia politică, goana după resurse, influenţa cu orice preţ, puterea prin orice mijloace.

Din perspectiva statutului fiecărei ţări, de învingătoare sau învinsă, imaginea primului război mondial diferă notabil. Este puternică la naţiunile victorioase, mai ales în Franţa şi în Marea Britanie. Cazul german este unul opus: memoria colectivă a fost absorbită de catastrofa celui de-al doilea război mondial. În ce priveşte alte state, în opinia istoricului irlandez John Horne „Ungaria este bântuită încă de înfrângerea din 1918, care a stat la baza frontierelor sale de astăzi, fosta Uniune Sovietică refuză orice memorie pentru un «război imperialist», iar Polonia independentă a rezultat direct din «Marele Război»”. Un caz interesant este Turcia, astăzi membru NATO, care preferă să asocieze primul război mondial cu o victorie împotriva aliaţilor (Gallipoli, în 1915), pentru că acest moment a declanşat identitatea naţională a Turciei moderne, înfiinţată mai târziu de Mustafa Kemal Atatürk. „Apoi a venit al doilea război mondial, a cărui memorie a sufocat complet memoria primului”, sintetizează istoricul german Gerd Krumeich, de la Universitatea din Dusseldorf.

Semnele prevestitoare ce pot fi depistate chiar şi în aceste zile, printr-o privire lucidă, readuc în actualitate concluzia că din păcate, istoria se repetă, iar popoarele vor fi din nou cele ce vor pătimi crunt. Este suficient să privim spre Ucraina, a cărei hartă este „redesenată” cu forţa de către Rusia prin anexarea Crimeei, tot aşa cum, de pildă, în 1940, Germania nazistă anexa Alsacia şi Lorena instaurând un regim de ocupaţie militară în jumătatea de nord a Franţei, după ce făcuse acelaşi lucru cu Polonia sau Cehoslovacia. A urmat cel mai mare coşmar cunoscut de omenire…

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult