NUMARUL
195-196
Odată cu înscăunarea României în fruntea Consiliului Uniunii Europene, pentru o perioadă limitată, pe drept ...
Participanți: cunoscuți jurnaliști, personalități ale presei din România, care onorează publicația de numeroși ani: Eugen ...
În ultimii ani, turismul în zona balcanică a evoluat spectaculos. De la stațiunea Belek, din ...
- România reîntregită, stat unitar pe harta lumii La 18 ianuarie 1919 au început lucrările Conferinţei ...
O informație de presă ne lămurește despre adevărata stare de lucruri care domnește în rândul ...
- Putere, avere, ereditate - Numeroase state socotite a fi modele de democrație, și nu numai ...
Serbia este un spațiu creștin încă din secolul al IX-lea d.Hr. Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul ...
Considerate un tezaur al neamului, mănăstirile din nordul Moldovei sunt adevărate opere de artă, unice ...
Triunghiul planetar al momentului: America-China-Rusia  Relațiile dintre Rusia și Statele Unite, care au monopolizat decenii de-a ...
Cei cunoscuți sub numele de „whistleblowers” sunt acele persoane care lasă să se scurgă spre ...
Oligarhii ruși, îmbogățiți cu resursele patriei-mamă Deținătorii de averi însemnate din Rusia ultimelor decenii reprezintă un ...
Cândva am găsit o cărticică despre Teatrul „Cărăbuş” al celebrului actor Constantin Tănase, care „propune” ...
SUPLIMENT SPANIA

Viaţa nu e chiar roz…

Reporter: editura May - 18 - 2014

Povestea unui medic rezident

1În urmă cu trei ani, O.C. a decis să plece din România şi să urmeze rezidenţiatul în Spania. S-a confruntat cu multe dificultăţi, în principal legate de birocraţie, dar nu a renunţat. Provocările au fost de tot felul: Nu este vorba doar de salariile primite acolo, ci şi de imaginea în faţa pacienţilor, de relaţiile cu alţi medici, de responsabilitatea şi de încrederea acordată, precum şi de dotările tehnice. De asemenea, modelul de pregătire este diferit şi pleacă de la o altă premisă: sistemul investeşte în rezidenţi pentru a deveni buni şi apoi să fie angajaţi”. În plus, procesul de pregătire pentru un rezident poate fi unul lung şi costisitor. Nici după intrarea în sistem lucrurile nu s-au simplificat: „Odată intrată, lucrurile s-au dovedit mai dificile decât credeam, pentru că tot ce ţine de birocraţie la ei funcţionează la fel de… bine ca şi la noi”, a detaliat aceasta, dând exemplu faptul că a ajuns, la un moment dat, în situaţia de a nu putea obţine un număr de identificare spaniol pentru că nu avea contract de muncă, iar contractul de muncă nu îl putea obţine fără un număr de identificare. „Am reuşit să găsesc portiţe de ieşire şi să se rezolve, însă nu încetezi totuşi să te simţi străin când vine vorba de reglementarea actelor”, afirmă tânăra, adăugând că, în plus, dificultatea deciziei de a pleca în străinătate constă şi în alţi factori, ca „schimbarea radicală atât de nivel de muncă, organizare, sistem, cerinţe, cât şi de cultură şi modul de relaţionare cu oamenii”.


De când am venit, am lucrat aproape încontinuu

1Gigi Cărăuşu a venit în Madrid la sfârşitul anului 2011, din Brăila. „Am un loc de muncă stabil, nu câştig marea cu sarea, dar, oricum, am suficient cât să duc o viaţă decentă. De când am venit, am lucrat aproape încontinuu. Mă duc la muncă şi pe mult, şi pe puţin. Cum lucrez numai de noapte, ziua, dacă găsesc ceva de muncă, mă duc. Nu contează că-mi dă mai puţin, sunt nişte bani bineveniţi. Când am început să lucrez în postul actual, mulţi au spus că salariul e mic şi că ei nu ar ieşi din casă pentru aceşti bani. Probabil ei preferă să stea să-i întreţină femeile acasă… Mii de euro nu se mai dau. Eu cred că puţin câte puţin se-adună. Ceea ce este important este că am de muncă încontinuu. În plus, şeful mi-a spus că voi mai avea de muncă multă vreme”, spune tânărul.

Munceşte de la 14 ani. „Am lucrat în construcţii, în pază, în import-export, am fost gestionar, manipulant… Cinci ani am lucrat în brutărie, apoi la dispeceratul de panificaţie… Chiar de la locul de muncă de unde am plecat în Spania, şefa mi-a spus că dacă nu îmi va merge bine, să mă întorc. Întotdeauna mi-a plăcut să-mi fac datoria, să fiu pe picioarele mele. Nu cer de la nimeni nimic. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt sănătos, capabil să-mi câştig pâinea de zi cu zi”. 


Visul nostru este să ne întoarcem acasă”

Sotii PolmoleaSunt plecaţi de 13 ani la muncă în Spania şi s-ar întoarce oricând acasă. Au un venit relativ stabil, muncesc din greu, însă soţii Polmolea spun că dorul de locurile natale este mai presus de banii pe care îi câştigă. Cei doi trăiesc în mijlocul comunităţii de români din Vilanova i la Geltru, Spania, alături de alţi circa 1.500 de compatrioţi (din totalul de 65.000 de locuitori). „Suntem din 2000 în Spania. Mergem cât se poate de des în ţară. Este puţin diferită viaţa de aici. Înainte de 2008, aici era capitalism adevărat, acum e rău şi aici”, spune Marius Polmolea. „Iubesc România, aşa cum este. Am iubit-o întotdeauna. Nu mi-am dorit să plec, dar în viaţă mai faci şi compromisuri. Visul meu este să ne întoarcem acasă. Ştiu cum a fost, ştiu cum este, îmi imaginez că nu va fi prea uşor prea curând, însă România e România. Nu ţine totul de partea materială. Nu trebuie să vorbim tot timpul de partea materială. Şi în România te poţi descurca, numai că noi am ales calea asta. Dacă va fi să ne întoarcem, ne întoarcem”, adaugă Mădălina Polmolea.


O româncă solidară

Rodica-OmerRodica Omer, o româncă în vârstă de 56 de ani care vorbeşte şapte limbi străine, a ajuns în oraşul spaniol Baza pentru un eveniment familial nefericit şi a rămas pentru a lucra ca voluntar la „Crucea Roşie”.

Povestea Rodicăi Omer nu este cea a unei imigrante care a plecat din ţara ei pentru a căuta un loc de muncă, ci a unui om care a hotărât, într-un concurs de împrejurări, să ia viaţa de la început pe meleaguri străine. După ce a venit la Baza pentru a rezolva o chestiune de familie, împreună cu soţul ei, a aflat că şi-a pierdut locul de muncă din România şi a decis să rămână în Spania, deşi nu vorbea limba spaniolă. La început a fost greu. În ţară, lucrase ca voluntar la „Crucea Roşie” peste 22 de ani, astfel că primul loc spre care s-a îndreptat a fost „Crucea Roşie” din Baza. Aici a fost sprijinită. A făcut cursuri de calificare care i-au oferit posibilitatea să se angajeze. Lucrează şi azi la „Crucea Roşie”, este tehnician de transport la departamentul de urgenţe şi prim-ajutor şi, în acelaşi timp, este voluntar la „Caritas”.

Azi nu mai stă în rulota pe care o transformase în locuinţă, ci într-un apartament care i-a fost pus la dispoziţie de primăria din Baza. Deşi nu s-a mai întors acasă de mai mult timp spune despre ţara natală de care este ataşată că este un loc cu multă istorie, cultură şi frumuseţi naturale.