6
November , 2017
Monday

Evenimentele grave intervenite în ultima vreme în relaţiile ruso-ucrainene au readus în actualitate şi aşa-numita chestiune transnistreană, însoţită, fireşte, de numeroase întrebări. Una dintre ele ne interesează în mod deosebit: ce viitor îi aşteaptă pe românii/moldovenii reprezentând cea mai mare comunitate etnică compactă din Transnistria, mai ales dacă această regiune ar porni pe drumul Crimeii şi ar fi încorporată de Federaţia Rusă?

Relicve: Statuia lui Lenin, la Tiraspol

Relicve: Statuia lui Lenin, la Tiraspol

Recurs la memorie. Izvoarele istorice arată fără putinţă de tăgadă că mulţi români s-au stabilit în stânga Nistrului din vremuri îndepărtate, iar domnitorii moldoveni, inclusiv Ştefan cel Mare, atribuiau slujitorilor lor pământuri în această zonă liberă fără nici o oprelişte din partea nimănui. Ponderea populaţiei româneşti/moldoveneşti de o parte şi de alta a Nistrului era atât de mare, încât, pe la 1400, Nistrul era considerat „râu românesc” (N. Iorga). Regiunea din stânga Nistrului nu a fost revendicată niciodată de statul român; chiar şi în timpul celui de-al doilea război mondial a fost administrată de statul român ca teritoriu sub ocupaţie, cu un statut distinct de vechile provincii româneşti alipite (Basarabia, nordul Bucovinei). Expansiunea rusă a atins malurile Nistrului abia în 1791 şi 1793, când aşezările româneşti din această zonă erau demult întemeiate şi consolidate. În 1924, din motive politice, dar ţinând seama şi de numărul mare al românilor din stânga Nistrului, Moscova a decis să înfiinţeze aici o republică autonomă moldovenească, ce a funcţionat în componenţa Ucrainei până în 1940. Prin urmare, românii de peste Nistru sunt parte constitutivă, naţiune co-fondatoare a regiunii transnistrene, indiferent de forma de organizare administrativă a acesteia. În vara anului 1940, când a fost restabilită vechea graniţă ţaristă pe Prut, Moscova a ataşat Basarabiei o parte a republicii autonome din stânga Nistrului, formând împreună Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM), de această dată în componenţa URSS. Concomitent, însă, trei judeţe ale Moldovei istorice (Hotin, la nord, Ismail şi Cetatea Albă, la sud) au fost atribuite abuziv Ucrainei, din considerente exclusiv politice, Basarabia fiind ciuntită teritorial şi lăsată fără ieşire la Marea Neagră. Proclamarea autonomiei (1990) şi apoi a independenţei (1991) a consacrat existenţa tânărului stat Republica Moldova în graniţele în care a existat în fosta URSS, deci înglobând o parte a teritoriului din stânga Nistrului, fiind recunoscută astfel de întreaga comunitate internaţională.

Elevi ai liceului „Lucian Blaga”, în România, la Palatul Cotroceni

Elevi ai liceului „Lucian Blaga”, în România, la Palatul Cotroceni

Războiul de secesiune din 1992. Odată cu avântul renaşterii naţionale din RSSM în ultimii ani de existenţă ai URSS, şi mai ales imediat după destrămarea acesteia şi proclamarea independenţei Republicii Moldova, a luat amploare mişcarea separatistă a minoritarilor rusofoni din fosta RSSM, care a culminat cu războiul de pe Nistru, din prima parte a anului 1992. Un război sprijinit direct şi masiv de Moscova, declanşat, chipurile, pentru apărarea drepturilor identitare ale populaţiei rusofone. De fapt, populaţia rusofonă se bucura şi atunci, ca şi acum, de toate drepturile privitoare la limba şi cultura maternă; prin urmare, violenţele militare nu au restabilit drepturile populaţiei rusofone, care nu au încetat niciodată să funcţioneze, ci au adâncit discordia din societate şi au provocat multe suferinţe şi nedreptăţi, în primul rând românilor din Transnistria, care s-au văzut din nou marginalizaţi şi supuşi unui intens proces de rusificare, precum în perioadele ţaristă sau comunistă. Limba română a devenit pentru ei obiect de studiu ca o limbă străină, iar limba moldovenească, recunoscută formal de autorităţile separatiste ca a treia limbă oficială în regiune, alături de rusă şi ucraineană, este în realitate îngrădită şi acceptată să funcţioneze doar în vechea grafie chirilică. Despre dramele românilor transnistreni ne-a vorbit şi marele compozitor de pe aceste meleaguri Eugen Doga, originar din satul Mocra, străveche aşezare moldovenească din stânga Nistrului: „În timpul războiului din 1992, moldovenii au fost izgoniţi cu miile din propriile case în dreapta Nistrului, iar cei care au rămas acolo sunt umiliţi, oprimaţi, nu-şi cunosc limba maternă, vorbesc prost şi rusa. Sute de case au rămas pustii şi pustiite în aşteptarea stăpânilor lor adevăraţi, a gospodarilor care le-au ridicat. Această situaţie este foarte dureroasă pentru familiile noastre”. O situaţie anacronică pentru epoca în care trăim, observată şi de o echipă a canalului de televiziune american CNN, care s-a aflat recent în Transnistria: „Blocuri vechi şi fabrici în ruine te întâmpină de cum intri în această republică autoproclamată… De la secera şi ciocanul de pe stemă până la statuile lui Lenin din pieţele publice, simbolurile sovietice sunt încă foarte respectate aici”.

Premierul Victor Ponta şi omologul său, Iurie Leancă, marchează eliminarea vizelor europene pentru cetăţenii R. Moldova

Premierul Victor Ponta şi omologul său, Iurie Leancă, marchează eliminarea vizelor europene pentru cetăţenii R. Moldova

Experienţele tragice ale războiului ar trebui evitate. De aproape 12 ani, în Transnistria domneşte pacea interetnică, dovadă în plus că acel război din 1992 a fost provocat artificial. Cu toate acestea, populaţia rusofonă, minoritară la nivelul Republicii Moldova, dar majoritară în regiunea transnistreană, a continuat neîncetat să militeze pentru separare, pentru crearea unei enclave statale afiliată intereselor Rusiei. Folosindu-se de prezenţa celor circa 13.000 de militari ruşi din trupele de pacificare, separatiştii şi-au extins abuziv autoritatea administrativă şi asupra oraşului şi a cetăţii Tighina, din dreapta Nistrului, în detrimentul autorităţilor centrale de la Chişinău. În 2006, administraţia separatistă a organizat un referendum (ilegal, nerecunoscut de comunitatea internaţională) al cărui rezultat, datorită manipulării populaţiei, era cunoscut dinainte: circa 97% dintre votanţi au optat pentru „independenţă şi alipirea voluntară la Rusia”. O formulă contradictorie, în fapt, pentru că nu poţi să fii „idependent” şi, în acelaşi timp, „alipit” unui alt stat. Este o diferenţă notabilă faţă de precedentul Kosovo, chiar şi faţă de Crimeea. În pofida normelor dreptului internaţional, administraţia separatistă de la Tiraspol nu a ezitat să invoce cazul Crimeii şi să ceară alipirea la Rusia în baza referendumului din 2006. „Ne considerăm o parte din lumea rusească. Nu ne diferenţiem de ruşi şi de civilizaţia rusă”, a declarat Nina Ştanski, „ministrul de externe” al autoproclamatei republici nistrene. Diplomatul transnistrean ignoră însă faptul că numai o parte a celor circa 500.000 de locuitori din regiune sunt etnici ruşi, cu sau fără cetăţenia Federaţiei Ruse, în timp ce marea lor majoritate sunt de alte etnii, în primul rând români şi ucraineni, care ar trebui să se bucure de drepturi egale în privinţa accesului la valorile culturilor cărora le aparţin. Din păcate, realităţile din regiunea transnistreană sunt mult prea dureroase.

Reaprinderea pasiunilor separatiste în regiunea de est (transnistreană) a Republicii Moldova, stimulate mai mult sau mai puţin vizibil de Federaţia Rusă, implică riscuri evidente. „Suntem în inima unui aşa-numit conflict îngheţat, adică dispute teritoriale nerezolvate, pe care Rusia le-ar putea reaprinde”, constatau şi jurnaliştii occidentali prezenţi în zonă. Situaţia existentă în Transnistria, a spus preşedintele Vladimir Putin, este una dintre „cele mai complicate probleme moştenite după destrămarea URSS”. Un motiv în plus, spunem noi, pentru a face să primeze echilibrul şi raţiunea, iar experienţele tragice ale violenţelor militare din trecut să fie privite cu mai multă luciditate de responsabilii politici. Regiunea transnistreană a fost alipită Basarabiei chiar de către Moscova, iar ea este astăzi parte a Republicii Moldova, stat membru al ONU, recunoscut de întreaga comunitate internaţională. În plus, orice eventuală „rupere” a Transnistriei de Republica Moldova ar trebui însoţită, în mod logic şi necesar, de reîntregirea acesteia din urmă cu vechile teritorii, din nord şi din sud, care i-au fost dezmembrate cu premeditare. Locuitorii Transnistriei, indiferent de originea etnică, au dreptul să se bucure, alături de toţi cetăţenii moldoveni, de facilităţile obţinute în relaţia cu UE, cum ar fi libertatea de mişcare în spaţiul comunitar, intrată în vigoare de la 28 aprilie a.c. Este firesc să existe preocupare faţă de situaţia etnicilor ruşi din Transnistria, la fel şi faţă de cea a etnicilor ucraineni din regiunea respectivă. De altfel, turnura spre Europa intervenită odată cu rezultatul alegerilor prezidenţiale din Ucraina, de la sfârşitul lunii mai, dă speranţe „făcătorilor de pace” din zonă, toată lumea întrezărind astăzi o normalizare a situaţiei şi implicit o coabitare firească a tuturor cetăţenilor din această parte a continentului. Cu atât mai mult, România are drepturi şi responsabilităţi de a se preocupa de situaţia etnicilor români din regiunea transnistreană. O spunea recent şi preşedintele României, cu ocazia primirii la Palatul Cotroceni a unui grup de elevi ai Liceului cu predare în limba română „Lucian Blaga”, din Tiraspol: „Trebuie să facem mai mult pentru toţi cei care continuă să se autodenumească români şi locuiesc în Transnsitria, pentru toţi cei care înţeleg că limba română este limba lor”.

Ioan C. Popa

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult