25
June , 2017
Sunday

Avem cu ce ne mândri de-a pururi!

Avram Iancu

Avram Iancu

Se împlinesc anul acesta 190 de ani de la nașterea, într-o familie descendentă din Horea, a lui Avram Iancu. Tânărul avocat studiase dreptul la Cluj și, din pricină că era fiu de țărani români, nu i se îngăduise să practice în Barou. A ajuns cancelist la Târgu Mureș, adică, în termenii de azi, asistent la Curtea de Apel. Tot răul spre bine! Acolo Avram Iancu cunoaște majoritatea viitorilor săi camarazi de luptă națională și, mai cu seamă, pe viitorii tribuni și comandanți ai armatei din Munți. Cât a fost la Târgu Mureș, Avram Iancu a avut prilejul să cunoască îndeaproape cercurile revoluționare maghiare cu care avea o relație bună întru-cât este unul din semnatarii petiției pentru anularea iobăgiei, pentru libertăți, pentru drepturile națiunilor din Imperiul Habsburgic.

Dar tot el este unul dintre aceia care cere dreptate și libertate pentru românii din Împărăție care din punctul de vedere ale drepturilor civile se aflau într-o situație de-a dreptul disperată. Idealurile revoluției maghiare puteau înflăcăra pe oricine dar nu și pe români, în absența unor garanții minime dar mai ales în condițiile unei uniri a Transilvaniei cu viitoarea Ungarie, o Ungarie în care nu erau recunoscuţi exista decât maghiari. Imaginea generală asupra Revoluției maghiare este una idealizată, romantică poate, orice acțiune politică împotriva Imperiilor atrăgând simpatiile unei Europe animate de afirmarea libertăților și drepturilor. De aceea, acțiunea unor țărani români, care reprezintă după spusele unui revoluționar prin excelență, l-am numit pe Karl Marx, sacul de cartofi al Istoriei, o acțiune armată plină de succese militare, sub comanda unui tânăr de 24 de ani, nu putea fi privită decât cu suspiciune de toate cercurile liberale, chiar și aristocratice, dar pline de avânt național, de la Budapesta dar și din alte capitale cuprinse de fiorul schimbării revoluționare. Armata de țărani condusă de Avram Iancu s-a opus gărzilor care erau în primul rând maghiare și mai apoi revoluționare, cu rezultate uluitoare, dacă ținem cont de profesionalismul și dotarea tehnică a celor care atacau Munții. Fără un sprijin constant, direct și fără de preget din partea întregii populații românești din Munții Apuseni dar și din restul Transilvaniei epopeea Armatei Moților nu ar fi fost posibilă. De ce oare sprijinea populația mișcarea armată condusă de Avram Iancu? Pentru simplul motiv că nu avea de ales, moții și Avram Iancu luptau pentru supraviețuirea economică și națională. În timp ce inamicii lor luptau pentru supremația unei națiuni asupra celorlalți locuitori ai Principatului. Se prea poate ca în confruntarea dintre armata revoluționară maghiară cu Imperialii, rezistența din Munți să fi fost decisivă. Dar ce sperau românii, ce spera să obțină Avram Iancu de la Împărat, un Împărat care era un partizan definitiv convins al reformelor, o cale alternativă către libertatea dorită de toți supușii din Imperiu? Cred că răspunsul se află în cererea oarecum enigmatică adresată de Avram Iancu, Împăratului care însemna domnia Legii și o viață decentă, civilizată pentru țăranii care alcătuiau poporul cel mai năpăstuit din Imperiu – persecutat religios, persecutat economic, persecutat național, un popor îngăduit doar, pe propriul său pământ.

3

Mormântul din cimitirul de la Ţebea, la umbra Gorunului lui Horea.

După ce participă la cele două Adunări succesive de la Blaj, de la sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii iunie 1848, unde formulează puternica și adevărată definiție a dreptului de a decide – „Poporul sunteți voi”! – după ce încearcă mai multe formule de conviețuire politică cu autoritățile (fie cele revoluționare maghiare, fie cele imperiale, care se aflau într-o situație delicată) Avram Iancu se retrage în munți și organizează, într-un timp extrem de scurt, forța armată de auto-apărare a românilor. Pune pe picioare cinci centre de mobilizare și antrenament și constituie cea mai puternică unitate militară – Legiunea „Auraria Gemina”. Confruntările care urmează evidențiază determinarea și talentul militar al tribunilor și comandanților, dar în primul rând geniul strategic al tânărului prefect (general). Luptele sunt sângeroase, pierderile trupei maghiare obligând conducerea revoluționară de la Budapesta să caute, spre finalul războiului, să facă un pas îndărăt și să propună alianțe și concesii. Kossuth face apel la Bălcescu pentru mediere, dar momentul prielnic trecuse. Trupele rusești conduse de Luders obțin victorie după victorie în Transilvania. Este timpul critic pentru Avram Iancu și pentru românii transilvăneni. 40.000 de victime românești nu erau de ajuns pentru a obliga administrația imperială să-și schimbe modul de tratament al românilor. Iar rapoartele secrete al căpitanului imperial Ivanovici, consilier militar pe lângă comandamentul moțesc, prin care se dezvăluiau și interpretau negativ tratativele dintre Avram Iancu și Kossuth, și-au făcut efectul și au acordat motivele necesare pentru indiferența Curții Imperiale față de cererile românilor. Vizita Împăratului în munți are loc, însă efectul este dezastruos. Deși mama eroului iese în fața casei să-l întâmpine pe Împărat, Avram Iancu e absent. Absent va fi până la capăt, deoarece el nu a cerut niciodată nimic pentru sine. El a cerut pentru români și acest lucru fusese deja spus. Ceea ce se întâmplase după încetarea luptelor era lămuritor – nici drepturi, nici libertăți, ba mai mult, vechii impilatori care slujiseră guvernul de la Budapesta erau repuși în funcții. El însuși fusese supus unui program, de umilire și discreditare.

În urma eroului naţional Avram Iancu au rămas numeroase însemne: picturi, statui, cărţi

În urma eroului naţional Avram Iancu au rămas numeroase însemne: picturi, statui, cărţi

Poporul l-a iubit din toată inima pe Avram Iancu, dedicându-i o seamă de cântece ce au rămas peste timp în conştiinţa naţională. Un astfel de cântec, poate cel mai cunoscut şi mai îndrăgit, este Marşul lui Iancu, pe versuri adaptate în epocă după cele ale lui C. Negruzzi. Va fi înmormântat la Ţebea, pe 13 septembrie 1872, cu funeralii naţionale atât de mari şi cu prezenţa atâtor români, încât autorităţile, maghiare de data aceasta, au fost deosebit de îngrijorate. Avram Iancu odihneşte lângă Gorunul lui Horea, ultima sa dorinţă, exprimată în testamentul său, fiind ca din averea rămasă de la el să se ridice o Facultate de Drept pentru români, el fiind convins că doar luptătorii pe tărâm juridic vor putea să câştige drepturile naţiunii române.

Supranumit de români “Crăişorul Munţilor”, Avram Iancu a deschis calea spre deşteptarea naţională, faptele sale înscriindu-se în conştiinţa poporului român, pregătind calea spre Marea Unire ce va avea loc în anul 1918.

Eugen Uricaru

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult