28
June , 2017
Wednesday

File de istorie dramatică

Din Crimeea în… Siberia

Reporter: editura July - 19 - 2014

În Bucureşti şi-a început activitatea, într-un sediu nou, Centrul Cultural şi de Informare din cadrul Ambasadei Ucrainei; dispune de spaţii pentru întâlniri şi dezbateri, prezentare de expoziţii şi filme documentare, precum şi numeroase albume, cărţi şi reviste dedicate istoriei şi culturii Ucrainei, semn evident că vecinii noştri nu-şi precupeţesc eforturile când este vorba despre imaginea ţării lor.

Scene din deportare ( pictură)

Scene din deportare ( pictură)

Una dintre primele manifestări organizate de Ambasada Ucrainei în noul sediu al Centrului Cultural şi de Informare, la 22 mai 2014, a fost dedicată comemorării unor evenimente cu amplă rezonanţă în conştiinţa popoarelor noastre şi a altor comunităţi etnice care convieţuiesc de secole pe teritoriile lor sau în vecinătatea apropiată. Este vorba de marcarea a 70 de ani de la deportarea în masă a tătarilor din Crimeea, în noaptea de 18 mai 1944, „un adevărat genocid comis de Stalin”, după cum se subliniază într-o Declaraţie difuzată de Ministerul de Externe al Ucrainei în legătură cu acest eveniment. Într-o singură noapte, peste 194.000 de tătari din Crimeea au fost ridicaţi de la casele lor, fără documente de identitate şi fără mijloace de supravieţuire, urcaţi în vagoane şi deportaţi în zone neospitaliere din Siberia, Ural şi Asia Centrală, fiind învinuiţi de colaboraţionism şi trădare de patrie. Din păcate, aceeaşi sintagmă a fost aplicată de autorităţile staliniste fără vreo justificare tuturor locuitorilor fostei URSS, indiferent de etnie (deci inclusiv sutelor de mii de ruşi, ucraineni şi români), pentru „vina” de a fi acceptat să rămână sub ocupaţie germană în timpul războiului. O lună mai târziu, la 24 iunie 1944, aceeaşi soartă a deportării au împărtăşit-o şi alte populaţii conlocuitoare din Crimeea: peste 15.000 greci, 12.400 bulgari şi 9.600 armeni. Datorită represiunilor şi condiţiilor inumane de viaţă, încă din primii ani aproape jumătate din numărul acestor deportaţi au murit în ţinuturile siberiene. După 1974, deportaţii din Crimeea au dobândit o relativă înlesnire a condiţiilor de revenire la locurile natale. Procesul de repatriere s-a amplificat începând din 1987, în perioada lui Gorbaciov, astfel că, în primii ani de după 1990, tătarii au devenit numeric al treilea grup etnic din Crimeea.

În Crimeea, tătarii doresc o viaţă paşnică şi demnă

În Crimeea, tătarii doresc o viaţă paşnică şi demnă

Ocuparea, în martie 2014, a Crimeii de către Federaţia Rusă a creat o situaţie specială şi pentru tătarii din peninsulă, după cum atrăgea atenţia ambasadorul Ucrainei în România, E.S. dl. T. Bauer: în pofida unor promisiuni oficiale privind respectarea drepturilor minorităţilor, noile autorităţi ruse au interzis organizarea la Simferopol a manifestărilor tradiţionale dedicate comemorării tragicelor evenimente legate de deportarea în masă a tătarilor şi a altor comunităţi etnice din Crimeea în 1944. O situaţie nefirească, ce impune permanent o reafirmare a solidarităţii tuturor celor oprimaţi de regimul totalitar sovietic. Mesaje au transmis şi oficialii români prezenţi la manifestarea de la Centrul cultural al Ambasadei Ucrainei: dl. M. Hoschuk, consilier pentru minorităţi al primului ministru al României, dna. Ya. Kolotylo, consilier principal la Ministerul Culturii, şefa filialei din Bucureşti a Uniunii Ucrainenilor din România şi dl A. Amet, subsecretar de stat în Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului român. Evocând legăturile strânse dezvoltate după 1990 între Uniunea Democrată a musulmanilor turco-tătari din România şi reprezentanţii tătarilor din Republica Autonomă Crimeea, dl. A. Amet a ţinut să evidenţieze că „libertăţile depline de care se bucură în prezent minorităţile din România sunt un exemplu de rezolvare a acestei probleme în regiunea noastră”.

Adevăr istoric: au luptat şi alături de nazişti

Adevăr istoric: au luptat şi alături de nazişti

În aceeaşi zi, la Centrul cultural a fost marcată şi împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui Taras Şevcenko (1814-1861), poetul naţional al Ucrainei. În decursul celor două secole scurse de la naşterea sa, Taras Şevcenko a devenit un simbol identitar al culturii ucrainene, tot aşa cum Mihai Eminescu reprezintă semnul distinctiv şi strălucitor al culturii române. După decenii de vitregie istorică, în anul 1997, pe zidul unei vechi clădiri din Cernăuţi, oraşul adolescenţei poetului nostru naţional, a fost repusă o plăcuţă bilingvă, în română şi ucraineană, care glăsuieşte astfel: „În această clădire, în anii 1858-1860 a învăţat marele poet român Mihai Eminescu”. Doi ani mai târziu, în vara anului 1999, în baza unor înţelegeri la nivel guvernamental, preşedinţii României şi Ucrainei au pus, în parcul central din Cernăuţi, piatra de temelie a soclului pe care a fost ridicat ulterior un bust al lui Mihai Eminescu, la câţiva metri de statuia lui Taras Şevcenko.

Ioan C. Popa

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult