4
November , 2017
Saturday

Editorial

Între Scylla şi Caribda

Reporter: editura July - 19 - 2014

carol romanDe mii de ani, ori de câte ori oamenii se află în faţa unei situaţii care pare a nu avea ieşire, îşi amintesc de Scylla şi Caribda, monştri mitologici transformaţi în stânci primejdioase printre care nu a putut trece decât legendarul Ulise. Şi totuşi argonauţii, în frunte cu nereiada Thetys, în căutarea lânei de aur, au reuşit să treacă de pericol. Nu credem că ne-am hazarda prea mult dacă într-o formă stilizată am evoca greutăţile întâmpinate de ţări din Parteneriatul Estic în drumul lor către Uniunea Europeană. Pentru că acesta este adevărul. Pentru a se putea desprinde de un concept vechi şi aspira la Uniunea Europeană se întâmpină în diferite forme împotrivirea Federaţiei Ruse, care nu poate concepe ca Europa să-şi extindă modelul şi influenţa în această parte a lumii. Majoritatea populaţiei din această parte a Europei văd un viitor european regiunii. Relaţiile noi stabilite de Republică Moldova, Ucraina şi Georgia prin semnarea unor Acorduri de Asociere semnifică alăturarea progresivă la economia UE, zone de liber schimb, – care vor include toate schimburile comerciale, – ca şi o integrare economică regională, prin crearea unei comunităţi economice de vecinătate. Poate cel mai important aspect este eliminarea vizelor de călătorie. Şi nu este vorba doar despre deziderate. Parteneriatul Estic a contribuit la intentisificarea dialogului politic la nivel înalt, facilitarea contactelor inter-umane, integrare economică sectorială (transport aerian sau energie), instituţionalizarea cooperării în domeniul securităţii şi apărării. De asemeni, a impulsionat dezvoltarea societăţii civile, un element indispensabil pentru întărirea democraţiei, şi, în special prin Summit-urile bi-anuale, a generat un viu interes pe plan european pentru ceea ce a fost până nu demult un colţ îndepărtat al Europei. Nu în ultimul rând, sprijinul financiar acordat de UE partenerilor estici în perioada 2010-2013 s-a ridicat la 2,5 miliarde euro, direcţionaţi spre consolidarea capacităţii instituţionale, creştere inteligentă şi durabilă, într-un cuvânt, dezvoltare.

Acordul de Asociere include accesul la piaţa internă a Uniunii în schimbul adoptării regulilor europene – şi efectul său – o integrare fără statut de membru al UE, dar cu perspective de aderare care a generat o aprigă contraofensivă a Federaţiei Ruse care a scos la bătaie tot arsenalul – pe de o parte o contraofertă economică, pe de altă parte şantajul politic şi economic, ameninţările, presiunile de tot felul. Oferta rusă pentru aderarea la Uniunea Eurasiatică includea, de asemeni, un regim de circulaţie fără vize, acces facil la piaţa muncii, sau acces la o piaţă de bunuri şi servicii. Acolo unde aceste argumente nu au funcţionat a apărut ameninţarea cu ruperea legăturilor comerciale şi instituirea de restricţii pe piaţa muncii din Rusia pentru muncitorii moldoveni.

În mod cert, urmărind calea arătată altcândva de mitologica Thetys, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia au semnat la Bruxelles, acordurile de asociere şi liber-schimb cu Uniunea Europeană. Ne amintim că UE a schimbat data semnării oficiale a acordului cu Republica Moldova şi Georgia, prevăzute iniţial pentru sfârşitul anului 2014, în contextul crizei din Ucraina şi a presiunilor din partea Rusiei.„Este o mare zi pentru Europa (…). Uniunea Europeană se află alături de voi astăzi mai mult decât oricând”, a declarat Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, înainte să semneze acordul cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, cu premierul georgian Irakli Garibaşvili, precum şi cu primul ministru moldovean Iurie Leancă.

Drumul către Uniunea Europeană este plin de exigenţe şi rigori. Noi ştim din propria experienţă. De aceea poate că Poroşenko a îndemnat UE să răsplătească Ucraina pentru sacrificiile sale, printr-o promisiune că ţara va fi eligibilă pentru aderarea la Uniunea Europeană de îndată ce va fi pregătită. Această promisiune „nu va costa UE nimic, dar va însemna foarte mult pentru ţara mea”.Şi premierul moldovean Iurie Leancă cunoaşte dificultăţile accesului : „Ştim cât este de exigent acest drum către UE, însă nu avem niciun dubiu legat de determinarea noastră. Mulţumim pentru solidaritate şi ajutor”. De menţionat că semnarea acordului de asociere între Uniunea Europeană şi Republica Moldova aduce cu sine o zonă de liber-schimb, concretizându-se prin reducerea tarifelor vamale, accesul nelimitat şi fără restricţii tarifare aplicate produselor moldoveneşti pe piaţa Uniunii Europene, dar şi transformarea Republicii Moldova într-o piaţă nouă pentru producătorii din spaţiul comunitar. În plus, piaţa internă va fi supravegheată şi supusă controalelor de calitate, la standardele impuse de Bruxelles. Premierul moldovean Iurie Leancă şi-a setat statutul de membru al UE ca obiectiv, spunând că speră că ţara sa va aplica pentru integrare în a doua jumătate a anului 2015. Numai că Van Rompuy a mai tăiat puţin din acest elan declarând că nu există nimic în aceste acorduri care să rănească Rusia în vreun fel, iar acordurile cu cele trei ţări nu sunt „faza finală a cooperării”, ceea ce nu înseamnă că noile asociate, ca azi-mâine vor semna aderarea la Uniunea Europeană.

Şi din nou să ne amintim de Scylla şi Caribda…

Carol Roman

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult