24
September , 2017
Sunday

Puncte de vedere

O fantezie morbidă

Reporter: editura July - 19 - 2014

Numărul precedent al revistei publica scrisoarea d-lui Vasile Stanislav, român din Valea Timocului, care se întreabă – şi ne întreabă şi pe noi – dacă nu cumva agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei încurajează şi tendinţele secesioniste ale minorităţii maghiare din România.

Pe clădirile Parlamentului şi Guvernului din Simferopol s-au arborat steaguri ruseşti.

Pe clădirile Parlamentului şi Guvernului din Simferopol s-au arborat steaguri ruseşti.

Pentru că – scrie dl. Stanislav – în Ucraina, minoritatea rusă e pe cale de a izbuti ca, nesocotind legile ce guvernează întreaga ţară, să încerce să dobândească o aşa-numită autonomie, într-un anume fel dezlipindu-se de statul ucrainean şi proclamându-se stăpânul acestor zone, cu gândul, evident, la Rusia. Nu ştiu dacă nu mă grăbesc să afirm că la fel ar putea fi instigate şi autorităţile de la Budapesta, care de mai multă vreme aţâţă populaţia maghiar – secuiască să se rupă de România prin dobândirea unei aşa-numite autonomii, care în mod practic să o lege de Ungaria”.

Fără îndoială, dl. Stanislav are dreptate: orice secesiune acceptată de comunitatea internaţională, fie şi tacit, încurajează alte secesiuni. Mai grav, atunci când separatiştii primesc, asemeni celor din Kosovo, recunoaşterea internaţională, exemplul lor este imediat invocat de toţi cei care doresc să se desprindă dintr-un stat, fie pentru a fi autonomi ori independenţi din varii motive, mai mult sau mai puţin justificate istoric, fie – cum se întâmplă acum cu Crimeea – pentru a se integra în alt stat.

Tocmai pentru a preveni o asemenea cascadă de revizuiri ale graniţelor, acordurile internaţionale de la Helsinki, din 1975, au interzis reviziuirea hotarelor statelor suverane stabilite la Conferinţa de Pace de la Paris, care a pus capăt celui de-al doilea război mondial. Până la proclamarea independenţei kosovare, la 17 februarie 2008, toate separările care au avut loc în Europa, fie pe cale paşnică – aşa cum s-a întâmplat în 1991, la destrămarea URSS, sau între Cehia şi Slovacia – fie în urma unor conflicte armate, cum au fost cele din fosta Iugoslavie, au avut drept subiect state autonome din cadrul unor federaţii sau confederaţii, care deci au respectat principiile de la Helsinki.

Kosovo a operat, însă, cu un alt tip de secesiune, de vreme ce încă înainte de 1989 era doar o provincie autonomă în cadrul Republicii Serbia. Ca răspuns la anularea autonomiei de către Miloşevici, în 1989, în iulie 1990, albanezii din Kosovo declară independenţa provinciei, dar aceasta este recunoscută în anul următor doar de Albania; în 2008, în schimb, Rusia protestează, în numele solidarităţii slave, nu însă şi în numele principiilor inviolabilităţii frontierelor, invocat de România, alături de Spania, Cipru, Grecia şi Slovacia, dintre statele membre UE.

Întorcându-ne, însă, la situaţia actuală, este clar că agresiunea rusă încurajează tendinţele separtiste şi chiar iredentismul unor forţe politice retrograde din Ungaria şi desigur şi din alte ţări care se confruntă cu asemenea tendinţe. Asta cu atât mai mult cu cât, în cazul Crimeei, nici nu e vorba de o autonomie, măcar formală, ci de brutala trecere a unei regiuni din graniţele unui stat suveran în interiorul altui stat, după un simulacru de plebicist. Prin comparaţie, putem imagina, deşi absurd, în urma acţiunii separatiştilor maghiari din România sau din Slovacia desprinderea „regiunilor autonome” din actualele graniţe şi alipirea la Ungaria, cu revendicarea unor coridoare teritoriale care amintesc în mod direct de Dictatul de la Viena.

Luptele din estul Ucrainei

Luptele din estul Ucrainei

Lucrurile sunt, însă, mai complicate. Pe de-o parte, fiindcă Ungaria, prin vocea primului ministru Viktor Orban, a refuzat aplicarea de sancţiuni împotriva Rusiei, sub pretextul unor interese economice proprii, dar de fapt fiindcă precedentul ucrainean încurajează forţele politice iredentiste, cu care partidul FIDESZ, al premierului, colaborează la guvernare.

Sub semnătura lui Mitchell A. Orenstein, profesor de ştiinţe politice la Northeastern University, SUA, şi Peter Kreko, directorul Institutului de cercetări şi consultanţă pentru politici de capital de la Budapesta, un articol publicat în numărul din 29 mai 2014 al cunoscutei reviste Foreign Affairs” relata cazul unui personaj suspectat de a fi agent al KGB la Bruxelles, în persoana lui Béla Kovács, unul dintre liderii partidului de extremă dreaptă din Ungaria Jobbik, acuzat că ar fi spionat la Bruxelles în interesul Federaţiei Ruse şi că ar fi vehiculat fonduri provenite de la serviciile secrete ruseşti în favoarea propriului partid. Acest Kovács, cunoscut drept KGBéla în presa maghiară, a studiat la Universitatea din Moscova şi apoi s-a îmbogăţit spectaculos de pe urma unor afaceri cu firme ruseşti încă din anii ‘80. Ales deputat în Parlamentul European în 2009, a făcut lobby pentru interesele Rusiei la Bruxelles, ca membru al Comitetului de cooperare UE-Rusia şi ca trezorier al Alianţei Mişcărilor Naţionale Europene – o coaliţie de partide extremiste care susţin făţiş interesele Rusiei în Europa. Or, Jobbik este asociat la guvernare cu FIDESZ, partidul popular al primului ministru Orban, a cărui atitudine agresivă îngrijorează Uniunea Europeană, fără ca un regim rezonabil de sancţiuni să-i calmeze elanurile. Foarte recent, publicaţiile de politică internaţională din Occident au redescoperit un articol publicat încă în iulie 2012 de un tabloid rusesc, Express Gazeta”. Aici, autorul articolului, intitulat Rusia schimbă Caucazul pentru Belarus şi Ucraina”, Artiom Stoţkii, imaginează o Europă viitoare aşa cum şi-o doreşte Rusia. E greu de spus dacă e vorba de fantezia unor extremişti sau de elemente ale unei concepţii oficiale. Cunoscând practicile serviciilor secrete, putem bănui că e un balon de încercare*, dar e clar că asemenea vise geopolitice nu sunt departe de aspiraţiile multora dintre cetăţenii Federaţiei Ruse, de vreme ce popularitatea preşedintelui Putin după anexarea Crimeei a crescut vertiginos în sondaje. Tabloidul menţionat prevede, aberant, atât disoluţia UE, cât şi divizarea majorităţii statelor membre: Scoţia independentă, Irlanda unificată, lasă doar Anglia şi Ţara Galilor unei Britanii care nu mai poate fi numită „Mare”. Spania pierde Catalunia şi Ţara Bascilor, Franţa instituie un „Piemont Arab” autonom în jurul Marsiliei şi pierde nu doar Corsica, ci şi Alsacia şi Lorena, anexate de Germania. Belgia se rupe între nordul flamand şi Valonia francofonă, Italia între nordul prosper şi un sud prea sărac pentru a împiedica secesiunea Siciliei. Peninsula Balcanică se fărâmiţează, Bulgaria pierde teritoriile de lângă Burgas în favoarea Turciei, în vreme ce Ungaria sporeşte cu coridorul transilvan şi cu Voievodina sârbă. România primeşte, la schimb, un fragment din teritoriile de dincolo de Prut, inclusiv sudul litoral al Mării Negre, îngrădind accesul la mare al Ucrainei, în vreme ce Polonia este literalmente dezmembrată, mai ciopârţită decât în vremea Ecaterinei a II-a. Galiţia devine independentă, Estonia pierde districtul Narva, Lituania regiunea Dvinsk, Belarus e anexată şi noua Rusie imperială domină acest mozaic incoerent.

O fantezie morbidă, desigur, dar care ne poate indica anume apetenţe care nu pot fi contracarate decât prin solidaritate naţională şi solidaritate europeană. Popoarele Europei au nu doar dreptul, ci şi datoria de a milita împotriva oricărui neo-imperialism, oricum ar fi el deghizat.

* Ne amintim că şi serviciile externe americane au avut în revista „Newsweek” faimoasa rubrică „Periscop”, de sondare a opiniei publice faţă de viitoare acţiuni ale Departamentului de Stat.

Prof. dr. Zoe Petre

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult