22
September , 2017
Friday

Îmi face o deosebită plăcere să urez «La mulţi ani» revistei «Balcanii şi Europa» la împlinirea a 7 ani de la prima apariţie.

Începând cu 1 ianuarie 2007, România va deveni stat membru al Uniunii Europene şi sper ca şi revista dumneavostră, prin subiectele abordate şi prin dialogul permanent cu cititorii săi, să contribuie la conturarea proiectului politic al României în Uniunea Europeană. Acesta va trebui să răspundă în mod direct la nevoile şi aşteptările poporului român legate atât de viitorul României, cât şi de cel al procesului de integrare europeană. Cu atât mai mult cu cât România este în zona Balcanilor un factor de stabilitate şi un potenţial model de succes.

Doresc atât cititorilor dumneavoastră, cât şi întregului popor român ca integrarea să le împlinească dorinţele legitime legate de pace şi propseritate şi sunt convins că după aderare şi ei vor aduce o valoare adaugată reală în construcţia europeană, prin inteligenţa, creativitatea şi deschiderea lor”.

Jonathan Scheele,
Şeful Delegaţiei Comisiei Europene în România

Cu ocazia împlinirii a zece ani de activitate a revistei pe care o conduceţi, «Balcanii şi Europa», binecunoscută prin atitudinile sale şi analiza politică, în principal pentru ţările din Europa de Sud-Est şi perspectiva lor euro-atlantică, permiteţi-mi să vă transmit cele mai bune felicitări şi să vă urez mult succes în activitatea dumneavoastră nobilă. Îmi amintesc cu plăcere de vizita mea la Bucureşti, în anul 2002, cu prilejul acordării premiului special oferit de revista dvs., precum şi de întâlnirile cu personalităţile politice din mass-media românească. Găsesc de cuviinţă ca, la această aniversare, să vă exprim încă o dată mult succes în misiunea asumată de revista dumneavoastră”.

Ilir Meta,
Ministru al Afacerilor Externe,
viceprim-ministru al Albaniei

Doresc să adresez salutul meu întregului colectiv redacţional al prestigioasei reviste «Balcanii şi Europa». Consider că nivelul înalt al materialelor prezentate în paginile revistei lună de lună o diferenţiază de alte publicaţii de pe piaţă. Colectivul condus de distinsul domn Carol Roman reuşeşte, de fiecare dată, prin modul de redactare sau abilitatea de a dezvolta un interviu, să atingă cu succes o dimensiune erudită a subiectelor abordate, păstrându-le în acelaşi timp într-un registru accesibil şi cititorului neiniţiat în studiul politicii sau al diplomaţiei”.

Roberta Anastase,
Preşedintele Camerei Deputaţilor:

Felicit revista «Balcanii şi Europa» cu ocazia primului jubileu – 10 ani de la apariţia primului număr al revistei. Zece ani este o perioadă destul de mare pentru o revistă de publicistică, mai ales într-o ţară cu o activitate de politică internă şi externă tradiţional foarte activă. În decursul acestor ani s-a format un nucleu redacţional, un grup activ de jurnalişti, o anumită audienţă în rândurile cititorilor şi, mai ales, un renume stabil. Cu siguranţă putem afirma că revista s-a afirmat în deplina măsură”.

Aleksandr Churilin,
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti

Sunt încântat că revista «Balcanii şi Europa» a rezistat 10 ani pe piaţa media, s-a dezvoltat şi, putem spune, a ajuns la o maturitate jurnalistică deplină. Apreciez în mod deosebit revista «Balcanii şi Europa» pentru seriozitatea şi interesul constant acordat subiectelor de prim interes ale politicii externe româneşti. Cu ocazia acestui număr aniversar, urez revistei, precum şi realizatorilor săi să continue această activitate mulţi ani de acum încolo”.

Bogdan Aurescu,
Secretar de stat pentru Afaceri Strategice

Urmăresc revista «Balcanii şi Europa», aflată, dacă nu mă înşel, în al şaptelea an al apariţiei sale. Merită toată atenţia, nu numai pentru că mi-a acordat un premiu în anul 2005, recunoscându-mi întreaga activitate de creaţie cinematografică, ci pentru scopurile ei şi rezultatele obţinute în promovarea cu obiectivitate a valorilor culturale româneşti în zonele continentale de difuzare, a cunoştinţelor despre actul şi procesul istoric al integrării ţării în întregul context european. Mult noroc în viitor!”

Sergiu Nicolaescu,
Cineast

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult