28
June , 2017
Wednesday

În actualitate

Articolul 5 din Tratatul NATO

Reporter: editura September - 10 - 2014

1Evenimentele derulate după summitul de la Vilnius, de la sfârşitul anului trecut, şi până în prezent vor fi consemnate de istorie drept momente de referinţă pentru schimbarea cursului vieţii internaţionale. Miezul schimbării va fi, fără îndoială, Ucraina, denumită de un analist „marele elefant din colţul camerei”, care a precipitat întreaga situaţie, motivând necesitatea reevaluării întregului sistem de securitate europeană prins „în offsaid” de tupeul acţiunilor Rusiei. Întărirea flancului estic al NATO, concomitent cu reconsiderarea militară a situaţiei ţărilor membre ale Alianţei au devenit preocupări esenţiale. „Mutarea” Rusiei, prin anexarea Crimeei – folosindu-se de greşelile occidentului – a trezit şi a arătat fisurile, de acum vizibile, ale sistemului de securitate. Ceea ce era privit cu îngăduinţă s-a transformat în îngrijorarea ţărilor est-europene, care, după colapsul ucrainean, şi-au aţintit preocuparea către ce va face NATO. Până la sfârşitul anului trecut, cancelariile Europei nu vedeau posibilitatea ca Alianţa să se confrunte în viitorul previzibil cu o forţă asemănătoare cu cea sovietică din timpul războiului rece. Dar a urmat ce a urmat şi totul a devenit posibil.

Occidentul s-a întors, forţat de împrejurări, la prevederile Articolului 5 al Tratatului NATO, care oferă dreptul la apărare colectivă, dată din cel al auto- apărării, stipulate şi reglementate de Articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite. În faţa acestei stări de lucruri, administraţia americană a realizat că este timpul unor acţiuni de întărire a încrederii în Alianţă a ţărilor aflate în prima linie în faţa Rusiei dezlănţuite. Desantul preşedintelui Obama în Europa a venit într-un context în care bătrânul continent intrase într-o fază de nedumerire în faţa atitudinii preşedintelui Putin la Soci, care nu mai lăsa loc pentru dialog.

NATO 2013Mesajul preşedintelui american la aniversările de la Varşovia şi Normandia a fost obligat de situaţie să fie clar, pentru că Articolul 5 este expresia unui mecanism politic prin care SUA îşi „legimitează implicarea permanentă în problemele de apărare a aliaţilor”. În acest context, preşedintele american a respins distincţia făcută între membri vechi şi noi ai Alianţei, subliniind că pentru Washington „există doar membri NATO”. Istoric, articolul a mai fost invocat o singură dată în favoarea celui mai puternic membru al Alianţei, SUA, în urma atentatelor din 11 septembrie 2001. Ca o ironie a istoriei, securitatea militară a Statelor Unite, împletită din Pacific până la Marea Neagră, a trebuit să se supună unei lumi din ce în ce mai complexe şi mai dificil de controlat. În fond, esenţa mesajelor înaltului oficial american s-a dorit a fi garanţia credibilităţii apărării colective stipulată de Articol 5, sau altfel spus, un angajament de respectare a inimii tratatului fondator al NATO.

Ce înseamnă de fapt credibilitatea NATO? Un sistem de descurajare credibil construit de SUA şi de statele membre, capabil să lichideze o agresiune. În această definire se ascunde, însă, o precizare – dipolmatic exprimată – şi anume, în spatele articolului 5 nu stau numai americanii, ci toate statele membre, altfel totul ar fi o construcţie iluzorie şi periculosă pentru securitatea Europei. Mai mult decât atât, în Articolul 5 – după cum spunea un analist militar – o serie de aspecte sunt „eclipsate” de frumuseţea unei vechi dar faimoase lozinci euroatlantice: „unul pentru toţi şi toţi pentru unul”, care se încadrează (chiar dacă nu place) în jurisdicţia Talionului.

Situaţia actuală – dacă există curajul de a fi acceptată – este foarte serioasă, pentru că trebuie refăcut un sistem de securitate care a construit o doctrină cu un sistem de previzibialitate cu o necunoscută deloc de neglijat, Rusia. Iar printre numeroasele probleme ale rolului NATO în asigurarea securităţii lumii democratice este, fără îndoială, şi modalitatea de răspuns la orice posibilă agresiune din afară. Aceasta motivare este strict legată de complexul de factori geopolitici care permit reactivarea Articolului 5, dar şi de posibilitatea realizării unor amendamente privind aplicarea sau nu a acestui important articol. Un reputat analist aprecia că „se poate găsi un artificiu tehnic pentru evitarea obligaţiei de a interveni military, dar NATO ar deveni Consiliul Europei, OSCE, sau altceva dar nu NATO, cel din 1949”. Sărăcirea Articolul 5 ar goli Tratatul de esenţă, de rostul de a exista într-o lume care ne-a demonstrat astăzi că totul este posibil. NATO şi-a construit infrastructura de apărare colectivă în occident, de unde a şi acţionat în cazul conflictelor regionale. Situaţia din Ucraina a schimbat puţin, dar esenţial, substanţa termenilor de securitate regională şi continentală, astfel că NATO a simţit, în timpul şi după evenimente, că este necesară revederea conceptului privind Complexul Regional de Securitate care nu se mai poate încadra nici în perspectiva neorealistă nici în cea globalistă, posibile la finalul războiului rece. Dacă în timpul procesului de integrare economică europeană se vorbea de o Europă cu două viteze, cu cetăţeni „de mâna a doua“, în cazul sistemului de securitate cu acoperire a flancului de est situaţia este mai complicată şi mai urgentă. Acum sunt în joc forţa şi credibilitatea NATO. Una din greşelile vizibile după anexarea Crimeei a fost aceea a menţinerii unui mit care considera Rusia o „docilă ascultătoare a poveţelor occidentale” în capitalul şi sprijinul unei Europe unite şi mari. S-a crezut că un anumit compromis, oferit tacit Rusiei, prin „regimul temporar şi accidental” al prezenţei trupelor NATO pe teritoriul noilor state membre „ar fi suficient pentru potolirea unor posibile pofte” de extindere. Altfel spus, NATO şi-a construit constrângeri care au împiedicat deplasarea infrastructurii spre est, mizând pe un comportament liniştit al Rusiei. Din păcate, nici varianta autorilor teoriei compexului regional de securitate (Barry Buzan şi Ole Waever) nu mai este de actualitate, pentru că Europa de sud-est nu mai poate juca rolul unui sub-complex de securitate al UE. Situaţia actuală a dezvăluit o altă stare, pentru care NATO nu a avut şi nici nu a prevăzut mijloace de contracarare. În această conjuctură, noii aliaţi au resimţit nevoia unor garanţii suplimentare la Articolul 5, prin amplasarea scutulului american antirachetă pe teritoriul naţional. Această opţiune a reprezentat, de fapt, o reasigurare strategică, pentru că întregul teritoriu sud-est european s-a trezit, după evoluţiile din Ucraina, fără garanţii de securitate, cu posibilitatea unor noi anexări ruseşti, şi asta pentru că bazele NATO (din timpul războiului rece) erau rămase la timpul vechilor confruntări cu Uniunea Sovietică. Nu a fost un secret că Balcanii şi întreaga Europă periferică aveau nevoie de un pivot de anvergură al NATO pe flancul estic. Miliardul de dolari anunţat de preşedintele Obama la Varşovia, pentru restructurarea apărării Europei, era necesar, dar nu suficient pentru ca pivotul de catifea să devină impulsul pentru protejarea noii Europe. Drama Balcanilor de la sfârşitul secolului trecut a lăsat lecţii suficiente (din păcate), dar a atras o serie de întrebări după anexarea Crimeei, în esenţă, după cum se exprima generalul James E. Cartwright: NATO are capacitatea de a face faţă unui scenariu care implică utilizarea forţei militare, dar are oare şi voinţa de a lua măsurile necesare? Asta este întrebarea la care se uită astăzi Rusia”. Constatarea vizează direct „mercantilismul şi motivaţiile decidenţilor din lumea Occidentală”, şi asta în condiţiile în care mulţi se întreabă: cum să ai încredere în garanţiile lor de securitate, în forţele lor de reacţie rapidă şi în interpretarea lor asupra Articolului 5? Eşecul NATO în problema construcţiei flancului de est a îngreunat mult situaţia Ucrainei, oferind Rusiei posibilitatea să-şi continue planurile de a menţine la distanţă forţele Alianţei şi implicit haosul din ţara vecină. Toate promisiunile secretarului general NATO din timpul vizitei în Ucraina, rămân încă promisiuni în faţa Europei, care acceptă cu greu cugetarea preşedintelui Estoniei: „Ne-am întors la starea de natură hobbesiană. Perioada de pace, iubire şi Woodstock a luat sfărşit (…) astăzi în Anul Domnului 2014”. Din păcate, este greu de acceptat această realitate, dar.. acesta este adevărul!

Vasile Leca

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult