28
June , 2017
Wednesday

Metoda execuţiilor politice

Între supoziţii şi certitudini

Reporter: editura September - 10 - 2014

Asasinatul, ca şi eliminarea de la putere a numeroşi oameni politici, s-a dovedit a fi o practică „uzuală” în multe colţuri ale lumii. Însă, observatori atenţi ai vieţii sociale au emis o idee potrivit căreia, într-un număr impresionant de cazuri, preponderent de sorginte latină, secolul XX a vădit obişnuinţa ca opozanţii politici să fie scoşi din scenă” mai degrabă cu glonţul decât cu votul. Această supoziţie ne-a îndreptat atenţia asupra situaţiei dezvăluite şi prezentate în documentarul nostru.

Pedro Aramburu

Pedro Aramburu

Fruntaşă detaşată la capitolul execuţiilor sumare, rapide şi violente ale opoziţiei politice este America de Sud. Exemplele sunt numeroase şi grăitoare. În 1970, Pedro Aramburu, preşedinte al Argentinei, era ucis de gherila peronistă „Montoneros”, ca răzbunare pentru lovitura de stat împotriva lui Juan Peron. În Bolivia, în 1946, preşedintele Gualberto Villarroel, simpatizant al fasciştilor, a fost ucis şi spânzurat de un balcon, într-un gest asemănător cu sfârşitul lui Mussolini. Şi Chile figurează pe această listă, cu executarea generalului René Schneider, comandant al forţelor armate care a primit pedeapsa supremă pentru refuzul de a interveni militar pentru blocarea alegerii candidatului Salvador Allende, în 1970. Şi candidatul prezidenţial al Columbiei Bernardo Jaramillo Ossa a fost împuşcat de un militar, în 1990, după ce primise mai multe ameninţări cu moartea. Anul 1961 a fost cel în care Republica Dominicană înregistra sfârşitul epocii unui dictator – Rafael Leónidas Trujillo. Acesta a fost împuşcat în urma unui complot al mai multor generali, încheindu-se astfel o perioadă de represiune brutală a oricărei opoziţii şi de cult deşănţat al personalităţii. Statul El Salvador reprezintă un caz aparte: pe lângă asasinarea, în 1980, a lui Enrique Álvarez Córdova şi a altor lideri ai opoziţiei reprezentate de Frontul Democratic Revoluţionar, forţele de represiune s-au dedat şi la executarea unui număr important de preoţi catolici şi călugăriţe! Guatemala a înregistrat, la rându-i, episoade violente similare. În 1979 era executat Alberto Fuentes Mohr, lider al Partidului Social Democrat (de opoziţie, fireşte), în timpul regimului generalului Romeo Lucas. Iar în 1998 a fost ucis de către mai mulţi militari episcopul catolic Juan José Gerardi, care a încercat să facă public adevărul despre îndelungatul război civil din această ţară. Atacul asupra sa a fost atât de brutal, încât înaltul prelat a putut fi recunoscut doar după inelul episcopal…

Mexic este un alt stat în dreptul căruia eliminarea violentă a opozanţilor a fost mult timp la ordinea zilei. Punctăm doar cu sângerosul an 1994, când a fost asasinat candidatul prezidenţial Luis Donaldo Colosio, în circumstanţe asemănătoare, cel puţin la fel de controversate, cu ale mult mai celebrului asasinat căruia i-a căzut victimă preşedintele american J.F. Kennedy. În acelaşi an era eliminat de propriii colegi José Francisco Ruiz Massieu, secretar general al Partidului Revoluţionar Instituţional, cumnat al preşedintelui Carlos Salinas. Ucis în public cu un foc de mitralieră a fost şi preşedintele statului Panama José Antonio Remón Cantera, în 1955. Asasinul a pretins că a acţionat la ordinul lui José Ramón Guizado, care i-a succedat lui Cantera în funcţia supremă…. Tot cu viaţa plătea, în 1999, şi vicepreşedintele Paraguay-ului, Luis María Argaña, şansele de a urma la preşedinţie lui Raúl Cubas. Iar în Venezuela, în 2004, procurorul incomod Danilo Baltasar Anderson, care investiga crimele comise în timpul loviturii de stat din 2002, a fost ucis cu ajutorul unui dispozitiv exploziv. Avea 38 de ani…

Statele europene latine au şi ele punctele lor nevralgice în acest clasament al violenţei politice. Începem prin a menţiona că în Italia, leagănul latinităţii, Mafia „s-a ocupat” ani la rând de înlăturarea magistraţilor care ajungeau prea aproape de adevărurile crimei. În ce priveşte politicienii executaţi, notăm asasinarea, în 2002, a lui Marco Biagi, consilier al ministrului Muncii, eliminat de către membri ai Brigăzilor Roşii („revoluţionari” ce doreau să scoată Italia din NATO…). În dreptul Spaniei notăm

faptul că ETA a fost responsabilă de numeroase asasinate politice în anii 1960-2000, premierul Luis Carrero Blanco, liderul Fernando Buesa Blanco sau ministrul Ernest Lluch Martín fiind doar câteva exemple. Iar în Portugalia a fost ucis, în 1965, generalul Humberto Delgado, executat de poliţia secretă a regimului. În acest tablou general, Franţa se remarcă mai mult prin eliminarea unor lideri străini (în principal sud-americani şi, bineînţeles, opozanţi ai regimurilor din ţările lor) aflaţi ascunşi pe teritoriul său. Totuşi, în 1980, Joseph Fontanet, oficial, fost ministru, era împuşcat în propria casă. Deşi crima a rămas nerezolvată, toate bănuielile se îndreaptă spre radicalii homosexuali, împotriva cărora activa intens, la nivel decizional politic.


Cât priveşte România, I. G. Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga sau Virgil Madgearu sunt nume de politicieni de prim rang asasinaţi între anii 1930-1940, precum şi executarea, mai târziu, a mareşalului Ion Antonescu şi a dictatorului Nicolae Ceauşescu.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult