24
September , 2017
Sunday

Efigii

Şcoala Ardeleană

Reporter: editura September - 13 - 2014

– Regăsirea de sine –

Gheorghe Sincai

Gheorghe Sincai

Pentru istoria românilor, momentul Şcolii Ardelene are semnificaţii cu totul excepţionale. Nu este doar un punct crucial în complicatul proces al făuririi identităţii naţionale, corifeii acestei mişcări afirmând, cu probe ştiinţifice, valabilitatea tezei tradiţionale, consemnată de vechii cronicari, a originii latine a limbii române, dar şi începutul unei bătălii de dimensiuni extrordinare pentru câştigarea drepturilor sociale, economice şi politice a populaţiei româneşti, cuprinsă între hotarele Imperiului Habsburgic. Marele Principat al Transilvaniei a intrat în componenţa Imperiului în urma unui şir de victorii militare ale imperialilor, victorii ce au urmat după asediul Vienei de către otomani. Cele două tratate de pace (Carlowitz şi Passarowitz) dintre habsburgi şi otomani au aşezat graniţa dintre imperii pe Carpaţi, Transilvania şi Banatul intrând astfel în Imperiul Habsburgic. Consecinţele au fost de o importanţă crucială pentru destinul Principatului Transilvania, dar şi pentru românii trăitori în teritoriile înglobate în Imperiu. Primul fapt, de o semnificaţie aparte pentru viitorul populaţiei româneşti din aceste teritorii, a fost actul Unirii instituţionale cu Roma a Bisericii Ortodoxe a românilor din Transilvania. Actul a fost realizat de o parte a preoţimii româneşti, în frunte cu mitropolitul Atanasie Anghel, iar consecinţele sale au fost multiple şi importante pentru soarta românilor transilvăneni. Această Unire cu Biserica Romei a scos, în primul rând, pe români de sub interdicţia lui „Unio Trium Nationum”*, pactul religiilor recepte din Transilvania, care scotea în afara legalităţii naţiunea română, majoritatea populaţiei din acest Principat.

Ion Budai Deleanu

Ion Budai Deleanu

Dincolo de problemele dogmatice, chestiuni minore pentru imensa majoritate a românilor transilvăneni, acest gest, de natură covârşitor administrativ bisericească, permitea deschiderea căii spre emanciparea românilor din Imperiul Habsburgic. Nu era primul din acest Imperiu, ucrainenii din regiunile de vest ale Ucrainei cuprinse în Imperiu participaseră la o astfel de Unire bisericească. Pentru români, deşi aparent calea fusese deschisă pentru o participare directă şi activă la viaţa socială, economică şi politică a Imperiului, faptele se lăsau aşteptate. Era nevoie de un motor puternic şi rezistent pentru ca maşinăria să se pună în mişcare. Era nevoie de intelectuali şi de o ideologie care să creeze instituţii şi conştiinţe naţionale pentru a putea participa la procesul de reformare a societăţii iniţiat de Iosif al II-lea. Vremurile erau în schimbare, iar Casa de Habsburg dorea să se adapteze la mersul istoriei pentru a preîntâmpina catastrofa care ameninţa să urmeze. Catastrofa se numea Revoluţie. Soluţia aleasă de Habsburgi se numea Reforme. La aceste Reforme românii ardeleni erau cei mai dispuşi să participe, ele oferind soluţiile cele mai realiste pentru înlăturarea stării îngrozitoare în care se aflau – fără libertate, fără drepturi economice şi politice, fără limbă, fără religie recunoscută. Evenimentele majore social – politice care au urmat – Răscoala codusă de Horea, Cloşca şi Crişan şi campania militară condusă de Avram Iancu – confirmă adeziunea maselor româneşti la ideea reformelor care trebuiau să umanizeze, să modernizeze şi să liberalizeze Imperiul.

Petru Maior

Petru Maior

Dar pentru a da consistenţă acestei adeziuni, era nevoie ca ea să fie exprimată de o populaţie purtătoare de valori – origini, identitate, limbă, conştiinţă de sine, capacitate organizatorică, capacitate de producţie a valorilor etc. Această misiune, de a transforma o masă de ţărani iobagi, persecutaţi de secole, puşi în afara legii şi chiar a societăţii (românii nu aveau voie să înnopteze în oraşe şi nici să-şi ridice biserici din zid!) într-o naţiune conştientă de sine, conştientă şi mândră de originea sa, conştientă de drepturile, potenţialul şi capacităţile sale din toate domeniile societăţii, această misiune şi-a asumat-o un grup de intelectuali, clerici sau nu, total dăruiţi cauzei naţionale. Primul dintre ei este Inochentie Micu (Klein), care reuşeşte să obţină de la împăratul Carol al VI–lea încuviinţarea întemeierii la Blaj a şcolii de unde va trimite la Roma studenţii la institutul De Propaganda Fide. De la această întemeiere, marele val al Şcolii Ardelene nu a mai putut fi stăvilit. Acolo, în aşezământul de la Blaj, a fost scrisă şi tipărită prima carte a acestui curent puternic identitar – Floarea adevărului – sub redactarea episcopului călugăr Petru Pavel Aron. Deviza acestei mişcări naţionale era „Virtus Romana Rediviva”**, iar centrele sale de iradiere se găseau pe tot cuprinsul Principatului – Blaj, Oradea, Lugoj, Beiuş, Năsăud. Corifeii mişcării au fost Petru Maior, Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Ioan Budai Deleanu. Opera acestora este diversă, cuprinzând tematici istorice, lingvistice, filosofice, enciclopedice, pur ştiinţifice ori literare. Este un moment de afirmare majoră a spiritului creator, a marilor idei, dar şi a unei strategii didactice, îndreptată către luminarea a cât mai mulţi români siliţi să trăiască în mizerie materială şi întuneric spiritual. Cărţile acestora, unele duse cu desaga din sat în sat, cum făcea Petru Maior, au fost cenzurate, interzise. Gheorghe Şincai nu şi-a văzut niciodată tipărită „Hronica românilor”, opera sa istorică, în schimb a fost ameninţat cu scoaterea ochilor şi smulgerea părului pentru scrierile şi activitatea sa. Maior era demn de spânzurătoare, iar opera sa trebuia arsă. Problema limbii era capitală pentru membrii Şcolii Ardelene, de aceea ei realizează o serie de lucrări în care se demonstrează originile latine ale limbii române, iar între acestea cea mai importantă este „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, scrisă de Samuil Micu şi Gheorghe Şincai. Un alt aspect de importanţă capitală este grafia. La Viena, în 1779, Samuil Micu editează o „Carte de rogacioni”, în limba română cu grafie latină. Petru Maior spunea despre acest fapt: „De câte ori mi s-a întâmplat mie, îndoindu-mă de vreun cuvânt, cât l-am scris cu slove latine, îndată cu strălucire i se văzu latina faţă şi părea că râde de bucurie că l-am scăpat de sclavie”.

Samuil Micu

Samuil Micu

Opera corifeilor Şcolii Ardelene este extrem de complexă, de la opere originale la traduceri şi adaptări, de la opere cu caracter ştiinţific la opere de popularizare ale ştiinţelor, de la dicţionare unicat în cultura română la lucrări cu carcter filologic ori gramatici ale limbii române. Nu se poate să nu amintim opera literară a lui Ioan Budai Deleanu, care reprezintă intrarea în epoca modernă a literaturii noastre. Numeroase traduceri ori lucrări în limba latină completează bogatul tezaur al acestei mişcări cultural – naţionale, dar dau şi dimensiunea înaltului nivel de pregătire intelectuală, cât şi larga viziune a membrilor Şcolii Ardelene.

Am putea sintetiza obiectivele acestor extraordinari intelectuali români, care şi-au închinat viaţa emancipării naţionale cu devoţiune, spunând că ei au militat, şi au reuşit chiar, pentru fondarea de şcoli în care să se înveţe în limba română, au elaborat dicţionare şi gramatici pentru cei ce studiau în aceste şcoli şi nu doar, au adaptat alfabetul latin la pronunţia limbii române, au modernizat limba pentru a o face capabilă să funcţioneze în domeniile ştiinţifice, au introdus în limbă neologisme din latină şi celelalte limbi romanice. Mai trebuie să adăugăm că insistenţa lor pentru studierea limbii latine de către tinerele generaţii a avut un rezultat excepţional în procesul de formare a unei „intelighenţii româneşti”, care s-a dovedit activă şi eficientă mai cu seamă în domeniul Dreptului, ceea ce a avut o importanţă capitală în lunga luptă de câştigare a drepturilor românilor.

A privi astăzi faptul istoric al declanşării procesului, de o importanţă capitală pentru naţiunea şi statul român, de definire identitară, de renaştere naţională şi culturală datorat Şcolii Ardelene doar din punct de vedere eclesiastic este o gravă eroare. Uniaţia a fost o cale, nu un scop. Scopul a fost şi este libertatea, egalitatea în drepturi şi unitatea tuturor românilor, ceea ce Şcoala Ardeleană a afirmat şi a înfăptuit prin opera şi activitatea marilor intelectuali şi români care au alcătuit-o, cu precursorii şi urmaşii lor.

* „Uniunea celor trei naţiuni”

**Virtutea romană reînviată”

Eugen Uricaru

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult