23
May , 2017
Tuesday
Asasinatul, ca şi eliminarea de la putere a numeroşi oameni politici, s-a dovedit a fi ...
În ultimul secol, s-a întâmplat de mai multe ori ca o invenţie să schimbe datele ...
-De la ideal la târguială profitabilă- Există tot mai multe zone în Europa care vorbesc pe ...
Ştefan Manea - director general „Hofigal“ - Inginerul chimist Ştefan Manea, om de afaceri de succes şi ...
Mănăstirea de maici Leorda Hramul Mănăstirii din Leorda a reunit din nou în lumina credinţei sute ...
Educaţia este unul dintre sistemele pe care toată lumea le consideră de maximă importanţă, prima ...
Discret, însă dăruit total literaturii, Ion Brad îşi împlineşte destinul de scriitor, început într-un moment ...
Editorial – Carol Roman Revista „Balcanii şi Europa”, din cadrul „Niro Investment Group”, a iniţiat şi ...
Editorial „Este ceva putred în Danemarca” era replica lui Marcellus, un ofiţer din garda regelui, în ...
Există şi în Spania români care au reuşit să-şi croiască un destin admirabil, făcând cinste ...
Încă de la înfiinţare sa în anul 2002, centrul comercial a devenit cunoscut în toată ...
La Bruxelles s-a parafat, sub egida UE, un acord de principiu de normalizare a relaţiilor ...
Eugen Doga, considerat de specialiști cel mai mare compozitor în viață, a împlinit de curând ...

Archive for October, 2014

DIASPORA

Reporter: editura October - 13 - 2014 Comments Off on DIASPORA

Gând şi faptă

Din toate punctele cardinale, România este o ţară înconjurată de români. În jurul frontierelor de astăzi ale statului trăiesc milioane de etnici români care au fost şi sunt acolo autohtoni, deci oameni ai pământului. Din păcate, românii din jurul graniţelor României (Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Croaţia, Grecia, R. Moldova) sunt supuşi unor politici de deznaţionalizare şi unui proces de asimilare. Astfel, reprezentanţii aceleiaşi naţiuni sunt împărţiţi în români şi moldoveni (în R. Moldova, Ucraina, Rusia), sunt numiţi după bunul plac al autorităţilor din ţările vecine – moldoveni (R. Moldova, Ucraina), vlahi (Serbia, Bulgaria), „latinofoni” (Grecia), sunt înscrişi în documentele de identitate ca locuitorii majoritari (istro-românii sunt consideraţi croaţi) sau nu sunt recunoscuţi ca minoritate etnică (aromânii din Grecia, Albania). De asemenea, limba română este numită în fel şi chip. În aceste condiţii, se face suficient pentru ei în aceste vremuri aspre şi tulburi?

romanii-din-jurul-romaniei

Există semnale că da. Chiar dacă este considerat insuficient, ajutorul din partea statului român există şi vine din direcţia apărării drepturilor minorităţilor naţionale, a învăţământului în limba română, a conservării identităţii naţionale şi tradiţiilor, a creării de biblioteci şi muzee etnografice, a furnizării de literatură şi materiale în limba română şi altele. O scurtă privire în jur arată că în ce priveşte R. Moldova, de pildă, politica de recunoaştere a dreptului la cetăţenie al cetăţenilor acestei ţări şi al urmaşilor lor care şi-au pierdut cetăţenia română fără voinţa lor sau cele 5.500 de burse pe care statul român le acordă tinerilor de peste Prut dau rezultate. România a ridicat şi impresionanta Biserică de la Soroca, preotul arborând pe sfântul lăcaş steagul României alături de steagul R. Moldova. S-a dat atenţie şi românilor din Valea Timocului, din Serbia. Avem probleme mari cu Guvernul de la Belgrad în recunoaşterea vlahilor ca minoritari români şi să le fie acordate drepturile pe care le au, spre exemplu, românii din Voivodina. Dar, uşor, uşor, insistenţa diplomaţilor noştri va lărgi spectrul de bunăvoinţă al autorităţilor de la Belgrad”, spune preşedintele României, Traian Băsescu. Ultimii ani nu au fost de bun augur pentru situaţia românilor din Ucraina, în pofida eforturilor statului român: au fost momente în care cărţile româneşti au fost oprite la frontieră, nu s-a recunoscut existenţa minorităţii româneşti din această ţară, drepturile minorităţilor au fost la un pas de a fi desfiinţate chiar la începutul acestui an ş.a. Toate acestea arată că pentru etnicii români din jurul României, ţara mamă are încă multe lucruri de făcut.


Nu o singură dată am văzut zeci şi sute de localităţi româneşti pierdute printre străini, care se micşorau de la un deceniu la altul şi se topeau lent, fără să-şi perpetueze sau să-şi înveşnicească identitatea în monumente scrise, nemuritoare. Dar, în ciuda îndepărtării de matcă şi a trecerii anilor, în ciuda metodelor la care au recurs străinii pentru a-i dezrădăcina, în ciuda asimilării, foarte mulţi conaţionali şi-au păstrat demnitatea şi hărnicia de gospodar – pur româneşti – şi-au păstrat religia şi obiceiurile de nuntă, hramul bisericii, portul, tradiţiile de familie, folclorul şi, într-o oarecare măsură, chiar şi graiul” (Prof. Vasile Şoimaru).


Legea nr. 299/ 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni

ART. 1. alin (1) a) drepturile persoanelor care își asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română cele aparţinând filonului lingvistic și cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceștia sunt apelaţi (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, daco-români, fărşeroţi, herţeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureșeni, megleniţi, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, volohi, macedo-armânji, precum şi toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni.

UNGARIA

Reporter: editura October - 13 - 2014 Comments Off on UNGARIA

Asaltul statului şi reduta românismului

Comunitatea românească istorică din Ungaria este concentrată în zona de est a Ungariei (lângă frontiera cu România) şi în zona capitalei Budapesta. Dar nici românii din Ungaria nu au avut un parcurs uşor prin secole. Conform rezultatelor oficiale ale recensământului din 2001, în Ungaria trăiesc în prezent circa 8.000 de români, cifră cu 25% mai mică decât cea consemnată la recensământul din 1990. Şi oricum, mult redusă faţă de cifrele făcute publice de organizaţiile româneşti. Cum s-a ajuns la o scădere numerică atât de importantă şi care este atitudinea statului ungar faţă de românii de pe teritoriul său?

În redacţia publicaţiei „Foaia Românească”

În redacţia publicaţiei „Foaia Românească”

În primul rând, se poate vorbi despre maghiarizare. Privind retrospectiv, la viaţa colectivităţii româneşti în perioada Imperiului Austro-Ungar, această tactică a fost una larg răspândită. Şi înainte (ca şi acum, după cum reiese din discrepanţele între cifrele oficiale şi cele ale reprezentanţilor românilor), statul ungar raporta cifre mici ale românilor. Prin aceasta s-a încercat mai mereu ruperea de rădăcini, de origini, şi a românilor din Transilvania, ca şi a celor din Ungaria. Practicile de acest tip s-au perpetuat în timp, astfel că nici în Ungaria contemporană, stat membru al UE, populaţia românească nu beneficiază, nici pe departe, de drepturile pe care ar trebui să le aibă în conformitate cu statutul ţării şi nu se compară nici cu cele pe care le are populaţia maghiară din România. Astfel, şcoala românească este cvasi-maghiarizată, limba română învăţându-se în şcoli bilingve. Un exemplu este Liceul românesc „Nicolae Bălcescu”, din Giula, unde, după decenii în care s-a predat în limba maternă, s-a trecut la sistemul bilingv. Nici măcar în localitatea Micherechi, compact locuită de români, şcoala nu este românească, cele mai multe discipline predându-se în limba maghiară. Cât priveşte mass-media, programe de televiziune în limba română există cam o oră pe săptămână, iar publicaţia fanion a românilor din Ungaria, „Foaia românească”, din Giula, care apare din 1956, a avut mereu de luptat cu multe greutăţi pentru a-şi asigura apariţia. „Asimilarea naturală este accelerată. Dacă bunicul vorbea româna, nepotul acum nu mai ştie română nici o boabă. În multe localităţi, românii spun că părinţii şi bunicii lor au fost români, numai că declară asta pe ungureşte…”, sintetizează Eva Iova-Şimon, director al publicaţiei.

2În al doilea rând, se poate vorbi despre nereprezentarea românilor în forurile statului maghiar. Astfel, în sistemul de reprezentare de tip ,,autoguvernare a minorităţilor” din Ungaria, în prezent 40% din numărul deputaţilor din autoguvernările numite româneşti sunt ne-români. Aceşti reprezentanţi nu cunosc limba română, nu au dat dovadă că ar poseda cunoştinţe despre cultura, tradiţia românească, n-au participat la viaţa publică românească şi nu se consideră români. Pentru a înlătura aceste carenţe, comunitatea românescă din Ungaria a propus ca dreptul de a candida să se asigure doar persoanelor – în cazul românilor – care se consideră români şi care pot demonstra că au frecventat o şcoală românească, au fost botezaţi de Biserica Ortodoxă Română, au fost înregistraţi de o instituţie românească etc.

Este adevărat că în ultimii ani, dată fiind apartenenţa ambelor ţări la blocul comunitar, legăturile cu ţara-mamă ale minorităţii române din Ungaria au devenit mai frecvente şi mai benefice, ajutând la crearea unui cadru potrivit pentru dialogul dintre minoritatea română din Ungaria cu ţara-mamă. Dar mai sunt multe de făcut pentru ca drepturile românilor din Ungaria să se apropie măcar de cele ale maghiarilor din România.


În Ungaria, poporul românesc e vexat de guvernanţii săi. Procese urbariale îndreptate contra averei lor private, legi electorale îndreptate contra voinţei lor legitime, voturi virile în municipie pentru a îneca voturile locuitorilor, c-un cuvânt un păienjiniş întreg de măsuri arbitrare, adaos prin călcarea zilnică a tuturor dispoziţiilor din lege cari au mai rămas în favoarea naţionalităţilor” (Mihai Eminescu)

SERBIA

Reporter: editura October - 9 - 2014 Comments Off on SERBIA

Împotriva deznaţionalizării

În Serbia sunt peste 20 de minorităţi, toate recunoscute cu drepturi depline, cu excepţia românilor, care, paradoxal, reprezintă cea mai mare minoritate. Acordarea drepturilor fireşti pentru românii din Serbia s-a dovedit în timp un efort prea mare pentru autorităţile de la Belgrad.

Dreptul la educaţie în limba română, câştigat în 2013

Dreptul la educaţie în limba română, câştigat în 2013

Prezenţa până în zilele noastre a românilor din Serbia, care au avut un trecut şi un destin comun cu al fraţilor lor din Bulgaria, Albania, Croaţia şi Grecia, este strâns legată de regiunea Timocului. Românilor din Serbia le-a fost întotdeauna greu să-şi păstreze şi perpetueze identitatea. La 1873, românii din nord-estul Serbiei reprezentau 10,4% din populaţia întregii ţări, fiind cel mai numeros popor, după sârbi. Caracterul masiv românesc al zonei era subliniat şi de bulgarul Romanski, la 1916, care identifica 151 localităţi curat româneşti şi 42 mixte. Şi totuşi, nu le era permis a avea şcoli şi biserici în limba română. Şi în secolul XX românii din sudul Dunării au fost supuşi constant deznaţionalizării şi asimilaţi un cursul unui proces de slavizare forţată. O scurtă perioadă de timp, după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în fosta Iugoslavie, au avut posibilitatea de a-şi cultiva identitatea naţională – au beneficiat de educaţie în limba maternă şi au avut chiar un post de radio care emitea în limba română. Dar asta nu a durat decât trei ani. Primele decenii ale mileniului trei găsesc minoritatea românească în aceeaşi situaţie. Biserica Ortodoxă Sârbă a făcut apel la cetăţeni să se declare sârbi, iar autorităţile sârbe au trecut la represalii de tot felul şi ameninţări la adresa preoţilor români din comunităţile şi satele româneşti. Românii sunt descurajaţi pe toate fronturile – din 2000 încoace, reprezentanţii românilor timoceni au încercat să introducă limba română în şcoli, însă nu au reuşit, deoarece au existat mai multe forme de presiuni venite de la Belgrad. Un alt exemplu al politicilor sârbe este segregația între românii din Valea Timocului şi cei din Voivodina, aceştia din urmă, deşi mai reduşi numeric, beneficiind de drepturi (în Voivodina există 37 unităţi de învăţământ cu predare în limba română, iar în Valea Timocului doar două). Şi discrepanţele între datele oficiale şi cele reale fac parte din „arsenalul” deznaţionalizării. Astfel, potrivit recensământului din 2002, numărul vorbitorilor de română din Serbia este de aproximativ 60.000 de persoane, dar această cifră este considerată subapreciată de unele organizaţii. Catalogul lingvistic Ethnologue publică în raportul său despre limba română o estimare a lui Iosif Bena din 1995, care cifrează numărul românofonilor din Voivodina și Timoc undeva între 200.000 și 300.000. În plus, în ultimii ani, conducerea statului sârb a depus eforturi pentru crearea unei etnii noi, valahe, şi a unei limbi valahe. Totodată, la nivel de reprezentare centrală, cunoscători ai limbii române în administrația executivă sârbă se regăseau în doar cinci dintre cele 14 ministere și departamente, arată un raport al Consiliului Europei din 2007.

Timoc. Front comun în jurul apartenenţei la românism

Timoc. Front comun în jurul apartenenţei la românism

În timp, România a rămas atentă la problemele etnicilor români din Serbia, chiar dacă, aşa cum am arătat, autorităţile de la Belgrad au avut altă „agendă” pentru minoritatea românească. Situaţia românilor din Timoc, lipsiţi şi azi de dreptul la educaţie, religie şi informare în limba maternă, a ajuns şi pe agenda Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, dar autorităţile sârbe au ignorat constant rezoluţiile internaţionale, punând România în postura de a avertiza că va bloca accesul Serbiei în UE din cauza tratamentului la care sunt supuşi românii din ţara vecină. Serbia are o strategie de a asimila elementul românesc. Dacă România nu ne va sprijini acum, în contextul integrării europene a Serbiei, va fi prea târziu pentru românii din Serbia”, avertizează Predrag Balaşevici, preşedintele Partidului Neamului Românesc din Serbia. La presiunea României, Serbia a semnat, în 2013, protocolul privind respectarea drepturilor minorităţii româneşti. Dar totul trebuie început aproape de la zero. Noi am găsit pe teren câteva urgenţe: refacerea reţelei instituţionale a bisericii, constituirea unei reţele şcolare care să le furnizeze tinerilor cunoştinţele necesare vieţii moderne, iar în planul cotidian stereotipurile media despre comunitatea şi biserica românească. În plus, avem nevoie de elite cu conştiinţă culturală. În Timoc s-a ajuns la ruşinea de a fi român…”, consideră sociologul Radu Baltasiu, directorul Direcţiei Generale pentru Românii de Pretutindeni din cadrul ICR. Toate acestea în timp ce sârbii din România se bucură de o catedrală chiar în centrul Timişoarei, de liceu cu clase de predare în sârbă şi au parte de tot respectul autorităţilor române…

Din păcate, problema nu este doar externă. Însăşi comunitatea de români din Serbia se „sabotează” din interior, mulţi nedeclarându-se români ori făcând parte din asociaţii „rivale”, unele sprijinite de Belgrad, şi făcând astfel ca deznaţionalizarea şi politica de asimilare să dea roade.


Biserica Protopopiatului românesc din Negotin a fost construită cu o autorizaţie iniţială de… garaj
Etnicii români din Serbia au primit recent dreptul de a studia în limba română, dar nu există şcoli româneşti…

 

CROAŢIA

Reporter: editura October - 9 - 2014 Comments Off on CROAŢIA

O dispariţie lentă

Câţi dintre românii din România au auzit de istro-români? Fraţi de sânge şi limbă cu noi, trăiesc în Croaţia şi sunt pe cale de dispariţie. Unii dintre ei n-au fost niciodată în România, dar jură că sunt români. Şi mai există câteva sute…

Carnavalul istro-românilor din Jeian

Carnavalul istro-românilor din Jeian

Cercetătorii afirmă că istro-romanii fac parte, din vechime, din ramura românilor vestici, trăitori în nord-vestul Peninsulei Balcanice, în Serbia, Bosnia şi Croaţia. Au avut dintotdeauna o viaţă simplă, plină de greutăţi. Nimeni nu a fost de partea lor: nici pământul, nici autorităţile, nici vecinii, nici fraţii lor români. Nu au avut niciodată preoţi istro-români, dar au tradiţii şi legende foarte asemănătoare cu cele româneşti. Nu au şcoală în limba lor, nici cărţi, iar românii nu prea ştiu de ei.

Pentru istro-românii din Croaţia s-au luptat unii români stabiliţi în Italia, care au organizat manifestări, conferinţe, congrese, expoziţii, pentru a atrage atenţia asupra acestei ramuri a românismului. În 1960, numărul istro-românilor era estimat la 1.500, în 1994 la 450, iar în anul 2000 la doar 250. Căsătoriile mixte au crescut, tinerii se stabilesc în oraşe, iar numărul vorbitorilor limbii scade foarte repede. După aprecierile specialiştilor, dacă nu se face urgent ceva, în cel mult trei decenii această limbă nu va mai exista. Iar lenta dispariţie a istro-românilor nu poate fi împiedicată decât de proiecte importante, întrucât în Croaţia nimeni nu-i împiedică să-şi cultive tradiţiile şi limba.


Istro-româna este un miracol. E de neînţeles cum a putut supravieţui sub presiunea atât de puternică a celorlalte limbi din jurul său. Singurul lucru care le dă istro-românilor cu adevărat o identitate este limba, pe care şi-au păstrat-o cu mare tenacitate timp de secole (Prof. Richard Sârbu, Universitatea din Timişoara)

UNESCO a inclus dialectul istro-român în Cartea Roşie a limbilor în pericol, amintind că este grav periclitat, întrucât nu există administrație, învăţământ, presă sau biserici în acest dialect istoric al limbii române

POLONIA

Reporter: editura October - 9 - 2014 Comments Off on POLONIA

Urmaşi ai lui Dragoş

Gorali din Jablonkow

Gorali din Jablonkow

În Zakopane, o cunoscută staţiune din Polonia, trăiesc valahi care, în pofida trecerii timpului, nu şi-au uitat obiceiurile. Goralii din Polonia, una dintre cele mai puţin cunoscute grupări româneşti, trăiesc azi în jurul oraşelor Zywiec, Nowy Sacz şi amintitul Zakopane. Obiceiurile, îmbrăcămintea, casele, înfăţişarea şi firea lor îi dau de gol: nu sunt slavi, ci români. Sunt urmaşii păstorilor emigraţi din nordul Transilvaniei (Sătmar, Maramureş, Bihor, Bereg şi Ung) încă din secolul XII. De altfel, pe la 1600, actele poloneze aminteau existenţa a peste 500 de sate româneşti, populate de urmaşi ai lui Dragoş.

Goralii polonezi de azi îşi păstrează tradiţiile cu sfinţenie. În curtea fiecărei pensiuni turistice moderne există şi vechea căsuţă de lemn moştenită din bătrâni, utilată complet în stil ancestral şi apropiat de ceea ce numim tipul tradiţional maramureşean: toate, începând de la laiţe şi până la ţoluri, cuptor sau cofe, aduc aminte de Maramureşul de odinioară. Goralii se proclamă români, iar un celebru grup folcloric se numeşte, în traducere, „Capela Valahă”. Deşi sunt în întregime slavizaţi, în cărţile de telefon se mai pot găsi şi azi nume ca Valach sau Basarab…


Printre ai noştri

Sub Zodia Mariei”

Sub Zodia MarieiÎn luna septembrie s-a desfăşurat un eveniment cultural de excepţie, dedicat românilor din Ungaria şi Serbia: Spectacolul „Sub Zodia Mariei”, un recital de muzică şi poezie sub semnul celor mai importante Marii ale României – Fecioara Maria, Maria de Mangop, Regina Maria şi Maria Tănase.

Spectacolul a reprezentat un eveniment cultural unic pentru comunităţile româneşti. Pe scenele din Ungaria şi Serbia au urcat actorii Adrian Păduraru şi Adriana Trandafir şi muzicienii Radu Graţianu şi Maria Gheorghiu. „Este o poveste care trebuie spusă. Pentru că ea începe în Grădina Maicii Domnului. Pentru că Maria de Mangop a devenit a noastră, prin însoţirea cu domnitorul Ştefan cel Mare. Pentru că am avut cândva o mare regină, care a ştiut să joace bine cartea României la curţile Europei. Pentru că am mai avut o Marie, care a ştiut să ducă în lume frumuseţea cântecului popular românesc, pe numele ei Maria Tănase”, sintetizează Maria Gheorghiu.

Evenimentele au fost organizate de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Românii din Afara Graniţelor şi Limba Română, în parteneriat cu Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, revista „Foaia Românească” din Giula şi Comunitatea Românilor din Serbia. Reprezentaţiile au avut loc la Centrul Cultural Românesc din Giula (Ungaria) şi la Casa de Cultură din Satu Nou (Voivodina – Serbia).

MACEDONIA , ALBANIA, GRECIA

Reporter: editura October - 9 - 2014 Comments Off on MACEDONIA , ALBANIA, GRECIA

Identitate şi recunoaştere

Aromânii din Balcani luptă de secole pentru păstrarea identităţii şi recunoaşterea apartenenţei lor la românism. Dar nu le este deloc uşor…

Nuntă armânească în Grecia

Nuntă armânească în Grecia

Ce se întămplă în Grecia de zeci de ani este o ambiţie a guvernanţilor de a-i declara greci pe toţi minoritarii (aromâni, albanezi, turci sau bulgari), de a susţine prin texte de lege că nu există decât greci în Grecia. Dar o succintă privire la adevărul istoric arată că în această ţară, localităţi cu aromâni se pot întâlni şi astăzi. Din păcate, autorităţile centrale din Grecia nu fac nimic pentru păstrarea limbii aromânilor. Mai mult, prin anumite asociaţii, se îngrădesc drepturile de manifestare culturale aromâneşti, se acţionează sistematic pentru orientarea opiniilor împotriva acţiunilor româneşti şi, de asemeni, se investesc resurse financiare importante pentru ca aromânii din Albania, Macedonia şi Bulgaria să se declare greci. Este de fapt o continuare a unei politici începute după cel de-al doilea război mondial, când exista un mare număr de şcoli şi de biserici româneşti care funcţionau în această ţară. Ulterior, „aromânii din Grecia au trebuit să facă faţă unei ostilităţi făţişe ori de câte ori au dorit să-şi manifeste apartenenţa la românism. Grecii au nesocotit interesele acestora, în anul 1945 au închis şcolile cu limbă de predare română (…) În Grecia nu apare nici un ziar de limba aromână şi că nici măcar la Atena nu există o biserică românească (…). Procesul de asimilare la care sunt supuşi în mod sistematic aromânii din această ţară continuă nestingherit”, arată istoricul Alexandru D. Duţu.

Aromâni la Hramul oraşului albanez Corcea

Aromâni la Hramul oraşului albanez Corcea

Situaţia nu este mult diferită nici pentru aromânii din Albania. În condiţiile în care cea mai mare parte a lor (după unele surse peste 300.000 de persoane) se denumesc ei înşişi rămâni, aromânii din Albania nu sunt recunoscuţi de către autorităţile albaneze ca minoritate naţională, fiind în schimb recunoscuţi sub denumirea generică de „vlahi” şi concentraţi în zona muntoasă din sud-vestul ţării. Statul român a intervenit pentru păstrarea coagulării aromânilor din Albania printr-o politică de sprijinire a instituţiilor de învăţământ şi stabilimentelor bisericeşti (susţinerea şcolii şi grădiniţei de la Divjaka, unde învaţă româna şi aromâna zeci de copii, alocarea a peste două miliarde de lei pentru Biserica ortodoxă aromână „Schimbarea la Faţă” din Corcea, patronată de Patriarhia Română etc.). Pentru aromânii din Bulgaria, aceeaşi situaţie – campanii de bulgarizare, izolare, asimilare şcolară. Fosta aromânime prosperă din Bulgaria este astăzi minimizată de istoriografia oficială. În Macedonia, în schimb, guvernul recunoaşte cifra oficială de 8.467 de aromâni, care au o situaţie mai bună decât în alte ţări, fiind reprezentaţi în Parlamentul macedonean şi având dreptul să-şi păstreze identitatea etnică, lingvistică, religioasă şi culturală, precum şi dreptul la învăţământ în limba maternă.

BULGARIA

Reporter: editura October - 9 - 2014 Comments Off on BULGARIA

Fără certificare minoritară

Cu un secol în urmă, în 1914, în Bulgaria, în zona Vidin, erau 90.000 de români. În 1936, numărul lor ,,scăzuse” la 16.000 şi, o vreme, rostirea în public a limbii române a fost pedepsită de poliţia locală cu amendă. În 1926, erau în Plevna 14.400 români, iar în 1934 doar 23. În Vratna erau, în 1926, 11.628 de români, iar în 1934 doar 39. ,,Majoritatea satelor dintre Vidin şi Lom sunt curat româneşti, iar bulgarii şi turcii de aici vorbesc şi ei româneşte”, arată un document de la 1864. Reiese limpede că la recensământul din 1934, autorităţile bulgăre au dorit să demonstreze că nu mai sunt români în Bulgaria. Iar pentru a se ajunge la acest rezultat, agenţii care au acţionat în regiunile cu populaţie preponderent română au completat fişele de evidenţă cu numele bulgarizate ale locuitorilor. Procesul a continuat. În Anuarul statistic apărut la Sofia în 1938, în tabelul populaţiei cu repartiţia pe limba maternă, elementul român a dispărut complet.

La sud de Dunăre se menţin tradiţiile strămoşeşti

La sud de Dunăre se menţin tradiţiile strămoşeşti

Pas cu pas, s-a ajuns ca azi, când Bulgaria este stat membru al Uniunii Europene, cei peste 160.000 de români din Bulgaria (după unii istorici) să nu fie recunoscuţi ca minoritate naţională. Iar una dintre ,,uneltele” de lucru ale autorităţilor a fost divizarea românilor în diferite subramuri, sub diferite nume, care desemnează de fapt una şi aceeaşi etnie, guvernările bulgare încercând astfel să dilueze elementul româno-vlah din această ţară. Pe lângă demersurile politice, există şi lipsa de sprijin din partea Sofiei, care ,,profită” de faptul că Legea fundamentală a Bulgariei nu recunoaşte termenul de ,,minorităţi naţionale”, ci pe cel de ,,comunităţi entice”. Dacă i-ar recunoaşte pe români ca minoritate etnică, Sofia ar fi nevoită să finanţeze şi să deschidă şcoli şi licee în limba română, biserici, edituri, ziare, posturi de radio şi tv etc, aşa cum a făcut statul român pentru comunităţile bulgare de pe teritoriul său. Nerecunoscând minorităţile, autorităţile bulgare sunt libere să… promită, fără să fie nevoite să şi realizeze ce promit. Astfel, în regiunea Vidin, de pildă, în care trăiesc câteva mii de români, nu există drepturi pentru aceştia. Autorităţile bulgare spun mereu că vor acorda sprijin comunităţii româneşti pentru înfiinţarea de şcoli şi dezvoltarea mass-media, dar nici una dintre aceste promisiuni nu s-a concretizat până astăzi. Un efect este acela că, din cauza lipsei învăţământului în limba maternă, tot mai mulţi copii nu mai vorbesc româneşte.

Faptul că intervenţiile statului român pentru recunoaşterea românilor ca minoritate naţională se dovedesc fără ecou a determinat minoritatea de naţionalitate română, considerată a doua ca importanţă şi număr după cea turcă, să se organizeze prin crearea la Vidin a ,,Asociaţiei Vlahilor din Bulgaria”. Iar apariţia, tot la Vidin, a ziarului ,,Timpul”, tipărit în limbile română şi bulgară, dădea speranţe pentru dezvoltarea spiritului românesc şi realizarea altor obiective, cum ar fi învăţământul în limba maternă, slujbele religioase în limba română etc. Un alt reper al eforturilor societăţii civile pentru recunoaşterea drepturilor românior din Bulgaria este Asociaţia denumită ,,Comunitatea românilor din Bulgaria”.

Cât priveşte sprijinul din partea statului român, acesta se lasă încă aşteptat. În fond, câteva cursuri răzleţe de limba română, câteva ziare sau existenţa unei singure biserici româneşti din Bulgaria care ţine de Patriarhia Romană sau a unei singure instituţii de învăţământ cu predare in limba română într-o zonă în care prezenţa etnicilor români este minimă sunt departe de a fi un fundament solid pentru viitorul comunităţii românilor de la sud de Dunăre.


Statul român a oferit, în 2010, circa 600.000 de euro comunităţii bulgare din România, dar românii de la sud de Dunare au primit sub 10.000 de euro din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, iar statul bulgar nu participă deloc la susţinerea asociaţiilor româneşti.

R. MOLDOVA

Reporter: editura October - 9 - 2014 Comments Off on R. MOLDOVA

Fraţii de peste Prut

Controversele identitare din Republica Moldova sunt cunoscute, ele având perioade de acutizare sau de acalmie politică, în funcţie de mersul vremurilor. Abordăm realitatea românilor din ţara vecină, a celor care sunt şi se declară în acest fel. Datele oficiale arată că la recensământul din 2004, 60% din locuitorii Republicii Moldova (fără regiunea nistreană) au declarat limba moldovenească limbă maternă şi că aceasta este limba în care vorbesc de obicei. Dar, potrivit Academiei Române, „limba moldovenească diferită de limba română este un concept care sfidează adevărul ştiinţific”. De fapt, vorbitorii de limbă moldovenească folosesc tot limba română, exprimând o moştenire comună, istorică şi culturală – aceleaşi documente relevă că 16.5% din locuitorii statului au afirmat că au limba română ca limba maternă şi că aceasta este limba în care vorbesc de obicei şi peste 73.000 de persoane s-au declarat români (2% din populaţie). Şi aici, ca în majoritatea zonelor în care istoria a generat un proces de asimilare şi deznaţionalizare a românilor, realitatea oficială diferă de cea oferită de specialişti, care estimează „minoritatea” românească din R. Moldova în jurul cifrei de 300.000 de cetăţeni.

articles_2_1515Ce poate face România pentru etnicii săi din R.Moldova, indiferent câţi ar fi şi mai presus de toate diferendele? De-a lungul anilor, România a acordat o atenţie specială relaţiei cu R. Moldova, concretizată în ajutor financiar, umanitar, în proiecte culturale, precum şi într-un necondiţionat sprijin politic extern, în special din momentul în care ţara vecină a decis că viitorul său este unul european. Procesul de redobândire a cetăţeniei române de către etnicii români din comunităţile istorice, implicit din R. Moldova, chiar dacă s-a dovedit pe alocuri unul anevoios, a cunoscut, treptat, eliminări ale unor bariere birocratice care obstrucţionau un drept elementar al foştilor cetăţeni ai României şi al descendenţilor acestora – dreptul la o cetăţenie la care ei nu au renunţat niciodată. Reglementările din România i-au vizat inclusiv pe cetăţenii Republicii Moldova, care pot, astfel, obţine mult mai uşor statutul de cetăţean al României şi, respectiv, cetăţean al Uniunii Europene. Urmarea a fost că majoritatea celor care se declară şi se simt români dincolo de Prut au astăzi cetăţenia română.

Dat fiind faptul că vorbim despre o „ţară soră”, România poate în continuare să arate că ştie să-i apere pe românii de dincolo de Prut. „Este obligatorie interconectarea, este obligatoriu ca din punct de vedere al energiei românii de dincolo de Prut să se simtă liberi. Nici o manipulare din lume nu are putere în faţa libertăţii şi nici o propagandă nu are forţă în faţa dorinţei fiecăruia dintre noi de a ne ruga în limba lui, de a vorbi în limba naţională, de a citi, de a învăţa”, consideră Cristian Diaconescu, preşedinte al Fundaţiei „Mişcarea Populară”.


O mişcare civică activă

O mişcare civică activăPeste 200 de şcoli, gimnazii şi licee din Republica Moldova, inclusiv cele din regiunea transnistreană, au primit panglici tricolore pe data de 1 septembrie. A fost o acţiune organizată de Mişcarea Civică „Tinerii Moldovei”, organizaţie foarte activă în peisajul non-guvernamental din ţara vecină. Scopul acţiunii a fost acela de a cultiva în inimile elevilor dragostea de neam, limbă, istorie şi de a evidenţia importanţa tricolorului ca simbol naţional al patriotismului.

Acest eveniment a fost doar unul din seria derulată sub genericul „Tricolorul Unităţii Naţionale” şi a constat în distribuirea unui milion de panglici tricolore în perioada 26 august – 14 septembrie, inclusiv în mijloacele de transport public. „În aceste timpuri în care patriotismul pare să nu-şi mai găsească de multe ori locul, Mişcarea Civică «Tinerii Moldovei» îndeamnă românii de pretutindeni să fie mândri cu ceea ce sunt, să afle ce este bun în ei şi să se întoarcă la valorile cultivate de strămoşi. Tricolorul este, de fapt, un simbol al rezistenţei neamului nostru, reprezintă onoarea şi demnitatea, curajul de a nu ceda şi puterea de a merge mai departe”, precizează Dinu Plângău, preşedintele Mişcării. La finalul campaniei, pe data de 14 septembrie, a fost organizat Marşul Tricolorului, în cadrul căruia a fost desfăşurat un tricolor de 300 de metri lungime.


Publicul apreciază subtitrările româneşti

Publicul apreciază subtitrările româneşti

Legea mult aşteptată

După ani de presiuni din partea comunităţii locale de cineaşti, Parlamentul moldovean a adoptat noua lege a cinematografiei, care prevede înfiinţarea unui Centru Naţional al Cinematografiei şi schimbă complet peisajul producţiei şi distribuţiei de film din Republica Moldova.

Un efect extrem de important al legii este faptul că aceasta scoate ţara vecină din sfera de influenţă a distribuitorilor de film din Rusia.

Noua lege prevede de asemeni un element extrem de important: toate premierele cinematografice să fie subtitrate sau dublate în limba română.


Transnistria – Şcoli în dificultate

ScoliLa început de nou an şcolar, multe şcoli cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană se confruntă cu probleme financiare. Între reprezentanţii Tiraspolului, care afirmă că datoria instituţiilor de învăţământ se ridică la circa 100.000 de dolari şi ai Chişinăului, care spune că restanţele s-au acumulat ca urmare a majorării taxei de arendă şi a tarifelor, şcolile luptă cu greutăţile. Vicepremierul moldovean Eugen Carpov consideră că „există o serie de probleme nesoluţionate, dar nici anul trecut Transnistria nu a zădărnicit activitatea şcolilor, asigurată de Republica Moldova, deoarece sunt în subordinea Ministerului Educaţiei de la Chişinău”.

Problema şcolilor româneşti din regiunea transnistrană este una cronică. Ele sunt Liceul teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol, Liceul teoretic „Alexandru cel Bun” din Tighina, Liceul „Mihai Eminescu” din Corjova (cu elevi din Dubăsari), Liceul „Evrica” din Râbniţa, Liceul „Ştefan cel Mare” din Grigoriopol (cu sediul la Doroţcaia), Gimnaziul Corjova, Gimnaziul Roghi şi Şcoala-internat din Tighina. În general, conducătorii acestor instituţii de învăţământ consideră că atitudinea oficială faţă de şcolile cu grafie latină nu s-a schimbat în Transnistria de la un regim la altul şi că sistemul construit aici cu susţinerea Rusiei va continua să funcţioneze, ceea ce înseamnă că pericolul în care se află şcolile româneşti persistă.

UCRAINA

Reporter: editura October - 9 - 2014 Comments Off on UCRAINA

Uniţi în faţa vitregiei vremurilor

Parte a Ucrainei, oficial în număr total de peste 450.000 de cătăţeni de naţionalitate română, locuitorii vorbitori ai limbii române din Maramureşul Istoric, Nordul Bucovinei, ţinutul Herţa, Nordul şi Sudul Basarabiei, Nordul regiunii Odesa, au în toate aceste teritorii sentimentul apartenenţei la acelaşi neam, dând dovadă de unitate în port, tradiţii şi obiceiuri, credinţă strămoşească şi valori spirituale şi naţionale comune”, afirmă Forumul Comunităţii Româneşti din Sudul Basarabiei.

Români din Cernăuți în pelerinaj la stejarul lui Ștefan cel Mare, din Codrii Cosminului.

Români din Cernăuți în pelerinaj la stejarul lui Ștefan cel Mare, din Codrii Cosminului.

Comunitatea românească reprezintă a treia etnie ca pondere din Ucraina, deşi este divizată artificial în români şi moldoveni. Alături de Odesa, alte regiuni locuite în mod compact de români sunt Kirovograd, Nikolaev, Herson, Ananiev, Balta. Vasile Tărâţanu, reprezentantul comunităţii româneşti din Ucraina, atrage atenţia asupra priorităţilor pentru românii din ţara vecină: Prima este păstrarea limbii române, apoi păstrarea reţelei de şcoli cu predare în limba română în toate zonele unde românii locuiesc compact şi promovarea valorilor culturale româneşti”. Pe de altă parte, de un relativ dezinteres din partea statului român se plânge Anatol Popescu, preşedintele Asociaţiei „Basarabia”, din regiunea Odesa, care arată că în sudul Basarbiei nu a păşit, din 1997, nici un preşedinte al României, nu a fost nici un ministru de Externe, nici un ambasador al statului român nu a venit într-o localitate, la o şcoală, la o biserică românească”.

Românii din Ucraina au pentru ce să lupte cu timpul şi vitregia vremurilor. În regiunea Cernăuţi funcţionează 70 de şcoli cu predare în limba română, la care se adaugă 15 unităţi de învăţământ mixte, în Transcarpatia (între Tisa şi Carpaţii ucraineni, la graniţa cu România) există 11 şcoli cu predare în limba română şi două şcoli mixte. Românii sunt bine coagulaţi şi în asociaţii şi organizaţii care îi reprezintă şi le susţin interesele, una dintre cele mai importante fiind Uniunea Interregională „Comunitatea Românească din Ucraina”. Conducerea acesteia a mulţumit recent „patriei istorice” pentru ratificarea Acordurilor de asociere între UE şi Ucraina, R. Moldova şi Georgia: Ne mândrim cu faptul că patria noastră istorică, România, a fost prima dintre ţările membre ale Uniunii Europene care a finalizat procedura de ratificare a celor trei Acorduri de Asociere ale UE cu Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, popoarele cărora şi-au afirmat prin sacrificii deosebite aspiraţiile lor de integrare europeană”.

Orientarea proeuropeană a Kievului este dătătoare de speranţe pentru comunitatea românească din Ucraina. Un exemplu: în Cernăuţi s-a schimbat guvernatorul regiunii, în prezent preşedinte al administraţiei fiind Roman Vanzuriak, care este bucovinean şi cunoaşte situaţia din întreaga Bucovină. Domnul Vanzuriak a lucrat înainte la administraţia din Hliboca şi acum a promis ca toţi conducătorii unor departamente importante, inclusiv viceguvernatorii, vor cunoaşte limba română”, arată Alexandrina Cernov, profesor universitar la Cernăuţi, membru de onoare al Academiei Române. Iar odată cu stabilizarea viitoare a situaţiei din Ucraina, astăzi atât de tensionată, românii speră ca Memorandumul referitor la respectarea drepturilor minorităţilor naţionale din Ucraina să-şi producă efectele benefice.


Nu” asimilării!

1La doar câteva zeci de kilometri de Odesa, un oraş cosmopolit şi vizitat, aflat în apropierea graniţei Uniunii Europene, trăiesc 124.000 de români ale căror drepturi fundamentale sunt călcate în picioare. Este vorba despre românii din din Bugeac (sau sudul Basarabiei, după cum mai este cunoscută această regiune), care sunt lipsiţi de libertatea religioasă, a cuvântului, de dreptul fundamental la educaţie în limba maternă, la participarea politică la deciziile care îi privesc. Am văzut şcoli în paragină, biserici demolate, drumuri distruse, sate sărăcite, intrate într-un proces de depopulare, afirmă jurnalistul George Damian. Într-adevăr, în ultimii ani sunt cunoscute episoade în care preoţii care au încercat să pună pe picioare biserici cu slujbă în limba română au avut de suferit represalii, au fost ameninţaţi sau alungaţi sau cazuri de reţineri abuzive ale unor lideri români din regiune, au fost oprite la graniţă autocare cu elevi care mergeau în excursie în România, au fost deschise procese împotriva unor oameni care au spus că sunt români.

Aşadar, tratatele internaţionale, legislaţia internă şi aspiraţiile europene ale Ucrainei nu par să aibă o reflectare în realitatea românilor din regiunea Odesa. În ultimii 20 de ani a fost redus drastic numărul şcolilor cu predare în limba română din regiune, apoi a fost redus numărul orelor care pot fi predate în limba română în puţinele şcoli care au rămas, clădiri care puteau aminti de originea română a locuitorilor regiunii au fost fie demolate, fie lăsate în paragină. Autorităţile ucrainene consideră că în regiune nu există etnici români, ci „moldoveni”, dar chiar şi aşa, drepturile sunt inexistente, conchide ziaristul Cătălin Vărzaru*.

Istorie zbuciumată

Cunoscută sub mai multe denumiri – Bugeac, Basarabia de sud, judeţele Ismail şi Bolgrad – regiunea cuprinsă între limanul Nistrului, Republica Moldova, Delta Dunării şi Marea Neagră a făcut parte din vechiul principat al Moldovei şi a intrat în componenţa Rusiei la începutul secolului XIX, a revenit în componenţa României în 1856, în 1878 a revenit din nou Rusiei, în 1918 a reintrat în componenţa României, până în anul 1940, când a fost reocupată de Uniunea Sovietică. Bugeacul a reintrat în componenţa României în anii celui de-al doilea război mondial, până în 1944, când a fost reocupat de Armata Sovietică. A fost apoi ataşat Ucrainei…

*Din volumul Românii din Bugeac pe cale de dispariţie”

APRECIERI DE-A LUNGUL ANILOR

Reporter: editura October - 9 - 2014 Comments Off on APRECIERI DE-A LUNGUL ANILOR

Reprezentanţi ai românilor din diaspora, laureaţi ai revistei „Balcanii şi Europa”, îşi spun cuvântul

APRECIERI DE-A LUNGUL ANILOR

Alexandru Bantos1. Alexandru Bantoş, director al „Casei Limbii Române” din Chişinău, R. MOLDOVA – Premiul „Vocaţia Menţinerii Spiritului Românesc”, 2013

Limba şi cultura română ne unesc şi ne fac mai tari mai rezistenţi, în acest dificil, complex şi lung itinerar al edificării unui stat cu aspiraţii europene. Premiul «Vocaţia Menţinerii Spiritului Românesc» îl atribui distinşilor mei colegi, care îşi îndeplinesc cu pasiune datoria de ostaşi ai culturii şi civilizaţiei româneşti”.

Eva Iova2. Eva Iova, director al revistei „Foaia Românească”, UNGARIA – Premiul „Vocaţia pentru Libertate”, 2007

Reconcilierea nu înseamnã să ajungi la un compromis între elementele extreme, ci presupune depăşirea conflictelor. Trecutul nu trebuie uitat, pentru cã nu poate fi uitat, dar nici nu trebuie evocat la fiecare pas. Niciodată românii din Ungaria nu vor putea rămâne români fără un ajutor constant venit din România”.

Tarateanu3.Vasile Tărâţeanu, preşedinte al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din UCRAINA”- PremiulVocaţia Acţiunii pentru Libertate şi Justiţie”, 2010

Suntem fiii şi fiicele Neamului Românesc din Ucraina şi purtătorii aceleiaşi istorii şi limbi, indiferent cum ne numim. Dragostea pentru România, pentru patria noastră istorică, nu poate fi ştearsă cu buretele”.

balasevic4. Predrag Balaşevici, Secretar general al Asociaţiei pentru Cultura Vlaho- românilor „ Ariadnae Filum”, din Serbia, Valea Timocului, prim-vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne din SERBIA – Premiul „Vocaţia Justiţiei Sociale”, 2002.

Dacă facem o comparaţie între anii 2000-2002 şi 2010-2012, este clar că diferenţa este mare. Din momentul în care România a început să se implice, oamenii au început să prindă curaj. Dar cele mai importante activităţi sunt cele prestate de organizaţii româneşti. Acestea au un important rol. În actualitate au rămas problemele românilor din Valea Timocului, cum ar fi, de exemplu, păstrarea limbii, a identităţii, a culturii românilor din Serbia de Răsărit. Introducerea limbii române în şcoli este o altă problemă cu care ne confruntăm în aceea zonă”. 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult