23
July , 2017
Sunday

Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri”! Şi astăzi, la peste 300 de ani de la rostirea ei, celebra expresie a lui Miron Costin poate fi folosită ca un instrument de interpretare a relaţiilor internaţionale. Pentru o ţară mică sau mijlocie, înţelegerea corectă a vremurilor poate fi vitală. Ţările mari au suficiente resurse de putere pentru a putea absorbi un eventual şoc al unor evoluţii negative din zona relaţiilor internaţionale. Prin dimensiunea teritoriului, de exemplu Rusia, sau prin populaţie, precum China, marile ţări, mai ales dacă au şi statutul de mari puteri, pot privi mult mai relaxat schimbările de paradigmă ale politicii mondiale. Cu puţină şansă, pot chiar influenţa vremurile, cel mai bun exemplu fiind remodelarea sistemului internaţional de către SUA după cel de-al doilea război mondial. ONU, NATO, FMI, Banca Mondială sunt tot atâtea creaţii americane, necesare unei noi ordini internaţionale.

Iulian FotaŢările mici sau mijlocii nu se bucură de privilegiul de mai sus. O eventuală schimbare de paradigmă, eventual printr-o evoluţie catastrofică, le poate vulnerabiliza, generând pericole sporite la adresa lor. Este mesajul multicentenar pe care ni l-a dăruit Miron Costin.

Pentru România, înţelegerea vremurilor a însemnat întotdeauna o provocare, mai ales una intelectuală, dar şi politică. Uneori ne-am ridicat la înălţimea sarcinii şi am izbândit în eforturile noastre. Alteori nu, şi am pătimit. Ca popor şi că ţară. Am înţeles corect la 1848, 1859, 1877 sau 1914 semnificaţia vremurilor, ne-am pliat pe evoluţiile favorabile şi am reuşit, rând pe rând, Unirea Principatelor, Independenţa sau Marea Unire. Din păcate, în 1939-1940 sau în 1988-1989 am eşuat în înţelegerea schimbărilor din sistemul internaţional, am acţionat isteric şi neprofesionist, am ajuns în izolare internaţională şi agresiune externă, pierzând teritorii naţionale şi prea multe vieţi ale conaţionalilor noştri.

Pentru un profesionist din zona de securitate naţională, monitorizarea atentă, inteligentă a „vremurilor” reprezintă una din principalele obligaţii. Mai ales când, din nou, vremurile se schimbă în rău. Pentru România, vacanţa s-a terminat. După schimbările în bine din anii 1989-1991, după toate lucrurile bune petrecute între 1990-2008, suntem martorii unor schimbări internaţionale de mare amploare, generatoare, de această dată, de evoluţii negative. Anii evoluţiilor pozitive, anii buni ai României, anii reformelor democratice şi economice, anii de vacanţă sunt treptat înlocuiţi cu anii sumbri ai instabilităţii internaţionale, ai competiţiei geopolitice, chiar ai confruntării militare directe sau indirecte între marile puteri.

Între 1990-2008, România a fost în vacanţă pentru că majoritatea evoluţiilor internaţionale din sistem au fost pozitive şi au avut un impact benefic asupra noastră. Foştii adversari din NATO şi Tratatul de la Varşovia au hotărât să pună punct confruntării dintre ei, reconstruindu-se încrederea. Un nou val al democratizării cuprindea Europa Centrală şi de Est şi chiar lumea întreagă. Dictaturile picau una câte una, fiind înlocuite cu democraţii, chiar dacă de-a lungul acelor ani nu toate s-au dovedit a fi funcţionale. Au fost ani de dezvoltare economică accelerată, globalizarea scoţând din sărăcie zeci de ţări şi sute de milioane de oameni. Chiar dacă redistribuirea veniturilor nu a fost întotdeauna echitabilă, nimeni nu contestă creşterea nivelului de prosperitate în multe ţări, atât din zona Atlanticului, cât şi a Pacificului. Nu în ultimul rând, prin destrămarea URSS, Occidentul putea spera în sfârşitul istoriei, în victoria definitivă a democraţiei liberale şi a economiei de piaţă liberă, având la dispoziţie ani fertili de hegemonie occidentală globală.

Anii buni, anii de vacanţă s-au terminat începând cu 2008. Patru evenimente marchează acest moment: războiul din Georgia, criza economică, balansarea Atlanticului de către Pacific, emergenţa noilor mari actori internaţionali şi destructurarea Orientului Mijlociu.

În vara anului 2008, Rusia, disperată că nu poate influenţa altfel deciziile NATO referitoare la o nouă extindere, înţelegând că Georgia şi Ucraina au o perspectivă reală de aderare la Alianţă, foloseşte forţa militară împotriva Georgiei, în egală măsură ca o pedeapsă pentru georgieni, dar şi ca un mesaj transmis Occidentului. Început în mijlocul verii, războiul surprinde Occidentul în tradiţionala vacanţă de vară. Dacă nu ar fi fost gesturile de solidaritate cu Georgia ale Poloniei, României sau ţărilor baltice, poate că soarta fostului preşedinte Saakashvili şi a Tbilisiului ar fi fost mult mai proastă şi tranşantă încă de pe atunci. Rusia aruncă în aer regulile de desfăşurare a relaţiilor sale cu Vestul. Carta de la Paris pentru o nouă Europă sau principiile Actului fondator NATO–Rusia erau puse sub semnul întrebării. Sfera rusească de interese era reafirmată prin forţa armelor şi a organizărilor de tip militar. Contestarea Vestului, mai ales a SUA, începută în vara acelui an, urma să fie reconfirmată şi mai ales ranforsată în acest an, prin evoluţiile din estul Ucrainei.

1

În toamna aceluiaşi 2008, criza economică începută în SUA şi traversând ulterior Atlanticul, urma să genereze alte valuri şi şocuri, aducând pe marginea prăpastiei sistemul global financiar. Implicaţiile economico-financiare generau deja modificări structurale, chiar geopolitice. Dincolo de viitorul celui mai important proiect european, euro, este astăzi clar că în Europa, întreaga discuţie care se învârte în jurul ideii de secesiune sau extremism politic nu ar fi căpătat amploare fără criza economică. Prin implicaţiile ei globale, a schimbat ierarhii de putere şi arhitecturi economice, a scos mase mari de oameni din matca lor, ameninţându-le viitorul. Odată cu criza economică, naţiuni întregi din Europa, dar şi din alte părţi ale planetei (vezi Hong Kong) au înţeles că anii buni sunt în spate şi anii care vin sunt mult mai încărcaţi de griji şi probleme. Rezultatul: creşterea atitudinilor rasiste, xenofobe, îndreptate în mod eronat, dar real, împotriva străinilor şi a emigranţilor, intensificarea anti-semitismului, dar şi a separatismului, simptome clare a stării clinice proaste a socialului european.

2009 este anul în care a fost creat „G 20”, expresie diluată, dar simbolic importantă a unei noi realităţi globale. Asimilând corect lecţiile de dezvoltare ale Occidentului, învăţând din experienţa sa, alte spaţii ale planetei s-au reformat şi s-au deschis spre globalizare, având multiple beneficii economice şi politice. Rând pe rând, tigrii asiatici, urmaţi de China şi India, de Brazilia în America de sud, de Nigeria şi Africa de sud în Africa, de Mexic sau Indonezia s-au afirmat economic, sperând ulterior şi într-un plus de influenţă politică. „G 20” nu este o alternativă la Consiliul de securitate al ONU, neavând nicidecum prerogativele necesare, dar, pentru moment, este o soluţie de compromis rezonabilă la imposibilitatea reformării Consiliului de Securitate. Atlanticul de Nord, economic, dar şi politic, era echilibrat de ascensiunea Pacificului. Globalizarea 1.0, cea economică, evolua în globalizarea 2.0, cea politică.

Nu în ultimul rând, sistemul internaţional este zdruncinat şi forţat să se reaşeze de evenimentele din Orientul Mijlociu, începute în 2010 cu speranţa – neconfirmată – numită „Primăvară arabă”. Tunisia, Irak, Siria, Libia, Liban, Egipt, ca să ne raportăm doar la ţările arabe, au fost prinse într-un megaproces al schimbărilor sociale şi politice şi posibilă retrasare a graniţelor. Chiar şi ţările optimiste, precum SUA, datorită evoluţiilor negative generate de ofensiva Statului Islamic, au fost obligate să revină militar în zonă fie pentru a salva populaţii întregi de la masacru, fie pentru a ajuta în continuare la guvernarea acestui foarte important dar imens spaţiu.

Ce concluzii putem trage din toate aceste evoluţii? În primul rând, sistemul internaţional este mult mai impredictibil şi mai predispus la cutremure geopolitice, cu implicaţii profunde asupra stabilităţii şi securităţii internaţionale. Chiar şi ţările mari, care alocă resurse importante monitorizării evoluţiilor şi evenimentelor internaţionale, se trezesc surprinse de acestea. Ultima confesiune în acest sens vine chiar de la preşedintele american Barack Obama, care recunoştea recent cum comunitatea de informaţii americană nu a putut anticipa ascensiunea Statului Islamic. Fenomenul de „lebăda neagră” devine angoasa responsabilului cu securitatea naţională.

În al doilea rând, principala consecinţă a crizei economice se intensifică, competiţia internaţională, jocurile de sumă zero înlocuind jocurile de sumă pozitivă. În anumite situaţii, cum este cea a actualelor relaţii ruso-americane, suntem mai aproape de realitatea unei relaţii de adversitate, cu toate implicaţiile ce decurg de aici. În următorii ani, ţările lumii vor fi mult mai puţin generoase. Va predomina egoismul şi interesul naţional redevine principal motor al acţiunilor unui stat. Aspectul acesta este deja vizibil, inclusiv în cadrul unor cluburi precum NATO sau UE.

În al treilea rând, după ani buni de structurare a sistemului în jurul instituţiilor internaţionale, în anii următori structurarea se va face în jurul marilor puteri, a statelor care au multiple resurse de putere, economice, diplomatice, demografice, militare. Asistăm la o revenire în forţă a real politicului, a politicii de mare putere.

A patra consecinţă este o rezultantă a celei de mai sus. Forţa militară redevine instrument principal de politică externă sau de securitate şi, ce este cel mai grav, dovezile cele mai evidente le avem la estul şi sudul Europei. Că discutăm de Rusia sau de Statul Islamic, ambele îşi văd obiectivele strategice atinse prin folosirea violenţei militare. Tacticile pot fi diferite, chiar spectaculoase, dacă este să ne referim la „războiul hibrid”. Dar războiul este din nou principala cale de îndeplinire a obiectivelor politicii.

În fine, miza crizelor internaţionale este din ce în ce mai mult una geopolitică. Se anexează din nou teritorii, chiar ilegal, prin forţa armelor, se schimbă frontierele, se eliberează din nou energia fricţiunilor interetnice sau separatiste. Revizionismul este din nou la modă.

În faţa unei astfel de realităţi, pentru ţările mici şi mijlocii, adaptarea la noul sistem internaţional este cu atât mai dificilă. Inevitabil va scădea capacitatea noastră de a gestiona eficient ameninţările, de a controla evoluţiile internaţionale defavorabile. Şi atunci suntem condamnaţi? Evident că nu. Cu condiţia ca vulnerabilităţile să fie corect gestionate. Iar acestea depind numai de noi. Dar pentru asta, trebuie să înţelegem că în următorii ani preţul proastei guvernări, a corupţiei şi a lipsei de coeziune socială se va calcula nu în bani, ca până acum, ci în kilometri pătraţi. De ţară. Vremurile bune s-au dus. Vacanţa s-a încheiat.

Iulian Fota

Expert în Securitate Naţională

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult