18
October , 2017
Wednesday

● Revista „Balcanii şi Europa”, încă din momentul apariţiei sale, a fost o experienţă unică în presă, din perspectiva zonei balcanice, căreia i s-a dedicat de-a lungul celor 15 ani. Avem satisfacţia să constatăm, după apariţia unui număr de 150 de ediţii ale revistei noastre, că strădaniile redacţiei, sprijinite de „Niro Investment”, de preşedintele său, dl. Nicolae Dumitru, au fost apreciate şi susţinute de preşedinţi de stat, prim-miniştri, miniştri, ambasadori, directori de bănci şi mari investitori, performeri din lumea culturală şi sportivă etc., precum şi de colaboratori de primă mărime, ziarişti, scriitori, reputaţi analişti politici.

Balcanii si Europa_2-3

 

●Revista menţine relaţii de colaborare cu personalităţi ale vieţii social-politice din România şi de peste hotare, desfăşoară legături directe în primul rând cu misiunile diplomatice ale ţărilor balcanice, ale altor ţări europene, precum şi cu cele ale României în aceste state.

coperti Balcanii

●Susţinerea materială din partea companiei „NIRO Investment Group” a făcut posibil ca publicaţia să rămână necondiţionată de partizanate şi să-şi desfăşoare activitatea fără ingerinţe în politica redacţională, „Balcanii şi Europa” devenind o adevărată publicaţie a societăţii civile româneşti.

● Revista „Balcanii şi Europa”, din îndemnul preşedintelui său, dl. Nicolae Dumitru, a iniţiat şi susţine de numeroşi ani un ciclu de publicaţii –supliment dedicate compatrioţilor noştri aflaţi la muncă în străinătate, realizate şi expediate în Spania, Italia, Anglia, Franţa, Germania, Belgia, Olanda, precum şi confraţilor noştri din jurul României.

Premiile anuale ale revistei „Balcanii şi Europa”, atribuite unor prestigioase personalităţi din diferite domenii, au consemnat importante evenimente din ştiinţă, economie, cultură, realizate prin muncă şi talent, rezultate benefice societăţii.

 


LA CEAS ANIVERSAR

sigla NIRO-640p

NIRO INVESTMENT este un important grup de firme 100% private româneşti, care a desfăşurat, încă de la înfiinţarea sa, în anul 1993, o vastă paletă de proiecte antreprenoriale de succes în România şi a devenit un membru important al economiei şi societăţii româneşti.

● Toate programele sale de afaceri şi investiţii înfăptuite în cei peste 20 de ani de existenţă au fost realizate în integralitate în mediul de afaceri privat şi nu s-au derulat niciodată afaceri cu statul român, direct sau prin intermediari.

●Principalele firme ale grupului au fost declarate de către Ministerul Finanţelor Publice ca Mari Contribuabili la Bugetul de Stat, plătind numai în ultimii 10 ani peste 375 milioane de RON. Această certificare demonstrează rolul important pe care firmele îl ocupă în economia românească, precum şi îndeplinirea integrală şi la termen a obligaţiilor faţă de stat.

cocarde 15-20 de ani●Prin proiectele sale de dezvoltare în afaceri, NIRO INVESTMENT – cu cei 600 de salariaţi şi peste 5.000 de colaboratori – a creat direct şi indirect peste 25.000 de locuri de muncă, în special pentru categoriile sociale cu venituri mici şi a generat apariţia a mii de întreprinderi mici şi mijlocii la nivel naţional. NIRO INVESTMENT a contribuit la apariţia şi dezvoltarea unor comunităţi multiculturale.

●Programele de investiţii cu o valoare de peste 1,1 miliarde de RON s-au concretizat în proiecte comerciale, rezidenţiale, industriale şi turistice, cu o suprafaţă construită de peste 280.000 de metri pătraţi, realizate atât din veniturile proprii, cât şi prin contractarea de credite bancare.

●În cei peste 20 de ani de existenţă, firmele grupului NIRO şi-au achitat întotdeauna integral şi la termen obligaţiile de plată către stat, instituţiile creditoare şi partenerii de afaceri.

●Grupul de Firme NIRO este un membru important şi activ al societăţii româneşti prin sutele de programe cu impact social pozitiv care au însumat doar în ultimii 10 ani peste 35 milioane de RON şi au condus la sprijinirea comunităţilor locale aflate în dificultate, a categoriilor sociale defavorizate, a numeroase fundaţii şi asociaţii, a şcolilor, tinerilor supradotaţi, a performanţelor artiştilor şi sportivilor români.

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult