26
July , 2017
Wednesday
Emil Părău, un om de afaceri care şi-a petrecut copilăria pe dealurile fermecate ale unui ...
- corespondenţă specială- Am avut de curând ocazia de a revedea Republica Moldova, în cadrul unei ...
Reîntoarcerea investiţiei în educaţie preocupă tot mai mult statele lumii, în condiţiile în care cheltuielile ...
În urma aşa-numitei păci de la Bucureşti, din mai 1812, teritoriul şi populaţia dintre ...
Toată lumea caută surse noi de venituri. Începând cu amărâtul de contribuabil, continuând cu investitorul ...
Bogdan Mazuru, Ambasadorul României la Paris „Deschiderea pieţei muncii din UE, un transfer de inteligenţă" Excelenţa sa ...
Viaţa politică agitată, conflictele interetnice şi religioase, întârzierea reformelor şi nu în ultimul rând efectele ...
Într-un ciclu firesc şi binemeritat, zilele acestea şi colegul şi prietenul meu din anii tineri ...
Lumea liderilor de partide din Est sau din Vest este ticluită cam după acelaşi ...
Cele mai numeroase minorităţi etnice din România sunt maghiarii şi romii. Din totalul populaţiei stabile ...
Cu unsprezece ani în urmă, Ungaria adera cu entuziasm la Uniunea Europeană. Azi, nu s-a ...
-ne declară Nicolae Miroslav Petrețchi, preşedinte al Uniunii Ucrainenilor -Consideraţi că minoritatea ucraineană din România se ...
Se cunoaşte că pe la noi se cam fură. Orice şi de oriunde. Încât am ...
După decembrie 1989, România şi-a reorientat politica pe calea întăririi legăturilor cu occidentul, în mod ...

Archive for 2015

Balcanii în fierbere

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Balcanii în fierbere

Motto:„I-am primi cu plăcere,  dar suntem şi noi necăjiţi

Carol Roman

Carol Roman

Zona Balcanilor, parte importantă a Europei, parcurge şi ea zile frământate din cauza atât a unor motive interne, cât şi, în diverse cazuri, a relaţiilor dificile dintre vecini. O privire asupra situaţiei din câteva ţări balcanice atestă neîmpliniri economice urmate de nelinişte şi zbucium popular, generate de nivelul de trai scăzut. Aşa explică şi presa faptul că din Albania, un număr de 45.000 de cetăţeni au solicitat autorităţilor germane statut de refugiaţi, însă aproape toate cererile au fost respinse. Nici în Bosnia şi Herţegovina nu domneşte liniştea. Cooperarea dintre Serbia şi această ţară, eveniment notabil, în premieră, de la conflictul din anii 1990, a stârnit reacţia vehementă a autorităţilor din Republica Srpska, entitate a Bosniei dominată de sârbi. Aceasta se declară nemulţumită de faptul că partea sârbă a organizat o sesiune guvernamentală comună doar cu Consiliul de Miniştri al Bosniei-Herţegovina. În aceste condiţii de rivalitate internă, viitorul apare tot mai incert. Şi Bulgaria se confruntă cu probleme grele. Premierul Boiko Borisov încheie anul 2015 cu un echilibru fragil al economiei ţării sale şi cu urmările crizei bancare. Gradul înalt de îndatorare a sectorului corporatist, care atinge 110% din PIB, cu mult peste media statelor europene, presează în continuare asupra sistemului bancar. În plus, ţara are şi grave probleme energetice, nu doar din cauza sistării proiectului „South Stream”, ci şi din lipsa unor proiecte proprii, cum ar fi în domeniul electricităţii sau în cel al gazelor. În plus, coaliţia politică este departe de a fi solidă, aspect confirmat şi de rezultatele „fragmentate” ale ultimelor alegeri locale, din toamna acestui an. În Kosovo lucrurile au luat o turnură şi mai gravă. Parlamentul de la Pristina este blocat de mai bine de o lună din cauza opoziţiei la o serie de documente pe care premierul le-a semnat împreună cu autorităţile din Serbia şi Muntenegru, în anumite chestiuni de demarcaţie a frontierelor. Opoziţia cere ca partea kosovară să-şi retragă semnătura de pe aceste acte şi din această cauză a îngheţat pur şi simplu activitatea parlamentară, generând cea mai gravă criză de la declararea independenţei, din 2008. O altă ţară balcanică, Muntenegru, aşteaptă ca în luna decembrie să sosească momentul în care să fie invitată să se alăture NATO. Numai că sunt tot mai numeroase vocile care afirmă că progresele şi reformele sunt încă insuficiente, arată BalkanInsight. Astfel, următorul raport de ţară întocmit de Comisia Europeană ar putea evidenţia lipsa de rezultate în combaterea corupţiei şi în întărirea statului de drept. Ţara se vede astfel într-o poziţie delicată, cunoscându-se faptul că intrarea în Alianţa Nord-Atlantică este de cele mai multe ori o garanţie în plus pentru accesul în Uniunea Europeană.

Problematica balcanică este completată şi de valul de refugiaţi din Africa şi Orientul Mijlociu ce sosesc pe aceste tărâmuri: după câte se preconizează, Balcanii ar trebui să aibă rolul de tampon pentru migranţi, stăvilind calea acestor oameni spre Occident. Este notoriu faptul că Uniunea Europeană doreşte ca ţările din această zonă să nu mai lase ca potopul de năpăstuiţi să treacă direct peste teritoriul lor ci să reţină cât mai mulţi dintre aceştia. Evident, cine poate … Pentru cine nu, altfel se pun problemele… În ceea ce o priveşte, România, şi ea ţară balcanică aşteaptă sosirea imigranţilor din Italia, acceptaţi, deocamdată, de statul român. Urmează şi alţii, pe baza acordului de a contribui, alături de întreaga Europă, la rezolvarea pe cât posibil a acestei grave probleme ce ar putea avea efecte destabilizatoare. De altfel, ca o consecinţă a tragediei de la Paris, tot mai multe state europene manifestă o reacţie de respingere faţă de refugiaţi şi implicit pun sub semnul întrebării directivele de la Bruxelles.

Zona Balcanilor o duce destul de greu şi aşa, după cum se vede chiar şi din înşiruirea anterioară. De sute de ani, locuitorii acestor tărâmuri sunt trecuţi prin destine aspre.

Carol Roman

Migrant sau refugiat – două feţe ale dislocărilor umane

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Migrant sau refugiat – două feţe ale dislocărilor umane

Termenii „imigrant” şi „refugiat” sunt adesea confundaţi sau schimbaţi între ei, în ciuda diferenţelor majore dintre statutul celor două categorii. În aceste condiţii, considerăm oportun să reliefăm principalele repere ale acestor faţete ale exodului uman, cu atât mai mult cu cât Germania intenţioneazăînfiinţeze aşa-numite „zone de tranzit”, în care să fie separaţi migranţii economici de refugiaţi.

Înregistrarea migranţilor în SUA (anii 1900)

Înregistrarea migranţilor în SUA (anii 1900)

Migrantul este definit a fi acel cetăţean care îşi părăseşte ţara pentru a se stabili într-o alta. Face acest lucru de bunăvoie, din considerente care nu sunt constrângătoare, cum ar fi raţiuni economice, căutarea unei vieţi mai prospere, condiţii de educaţie superioare sau şanse sporite la a construi un viitor mai bun pentru el şi familia sa. Migranţii pot decide oricând să se întoarcă în propriile ţări şi, atât timp cât sunt în statul în care au migrat, se supun legislaţiei interne a acestuia. Mai exact, pot avea nevoie de vize, nu au acces imediat la adăpost, hrană sau cetăţenie. În plus, pot fi expulzaţi dacă nu respectă regulile ţării în care au ajuns. Cele mai recente date ale Organizaţiei Internaţionale pentru Migranţi estimează că annual circa 232 milioane de persoane (circa 3,25% din totalul populaţiei globale) migrează în alte state, cu alte 740 de milioane mutându-se din loc în loc în interiorul propriilor ţări. Aşadar, o mare masă de oameni dovedeşte în fiecare an o mobilitate care stă la baza multor statistici mondiale. De pildă, un sondaj „Gallup” din 2012 arată că, dacă ar avea şansa, 640 de milioane de adulţi ar migra în alte ţări (de trei ori mai mulţi decât cei care pun în practică această opţiune). Mai mult, numeroase studii arată că migraţia este profitabilă pentru multe state. Astfel, eliminarea barierelor are un efect semnificativ asupra Produsului Intern Brut la nivel mondial, care sporeşte, în urma mişcărilor de forţă de muncă şi intelect, cu cifre estimate între 67 şi 147%.

Hughenoţi fugind din Franţa (1685)

Hughenoţi fugind din Franţa (1685)

De cealaltă parte, refugiatul este considerat acel cetăţean care îşi părăseşte ţara pentru că nu are de ales. Mai exact, pleacă din cauza persecuţiilor, a războiului, a violenţelor, a instabilităţii politice, a dezastrelor naturale sau agresiunilor asupra sa din motive de apartenenţă la o religie, la o castă sau la o facţiune politică. Pe scurt, spre deosebire majoră de imigranţi, refugiaţii fug din calea unor periciole care le primejduiesc viaţa şi nu fac aceste mişcări de bunăvoie, din propria alegere. Iar diferenţele faţă de situaţia migranţilor continuă: în majoritatea cazurilor, refugiaţii nu se pot întoarce în ţările lor, fiind protejaţi de legislaţia internaţională care le conferă drepturi de bază, ca asigurarea unui adăpost, a unor beneficii sociale, a sprijinului pentru a găsi o slujbă şi a fi integraţi în ţările în care ajung. În plus, aceste persoane nu pot fi expulzate, întrucât asta ar însemna retrimiterea lor în locurile „în care le este ameninţată viaţa, arată „The New York Times”. Agenţia pentru Refugiaţi a Naţiunilor Unite estimează că la nivel global, aproape 20 milioane de persoane se află în situaţia de a fi fost nevoite să-şi părăsească locurile natale, încadrându-se în categoria refugiaţilor. De altfel, şi reîntoarcerea în ţările de provenienţă este foarte complicată. De regulă, conflictele care i-au gonit pe aceşti oameni din casele lor durează ani, iar mediul post-conflict nu mai este acelaşi, ceea ce înseamnă că li se încalcă dreptul de a se întoarce la aceleaşi condiţii pe care le aveau când au plecat.

Refugiaţi sirieni spre Europa

Refugiaţi sirieni spre Europa

O menţiune specială se cuvine statutului de solicitant de azil, aflat de asemeni sub protecţia legislaţiei internaţionale, care apără dreptul la condiţii minime de trai, dar rămâne la latitudinea statului vizat să acorde sau nu azil. De pildă, „în Marea Britanie, aceste persoane trăiesc în spaţii special destinate şi sub reguli stricte, cu un nivel minim de securitate socială”, punctează „The Guardian”.

Se poate observa din datele de mai sus că diferenţe majore separă statutul migrantului de cel al refugiatului şi că există legislaţie care reglementează situaţia fiecărei categorii. Şi totuşi, controverse continuă să apară, în special legate de evoluţia refugiaţilor care se îndreaptă în valuri spre Europa occidentală şi care, în opinia multor specialişti, într-adevăr fug din calea războiului şi a terorismului, dar în acelaşi timp caută şi condiţii economice şi de viaţă mai bune. Pot fi consideraţi şi refugiaţi, dar şi migranţi în acelaşi timp? „Europa se află în faţa celui mai semnificativ aflux de migranţi şi de refugiaţi din întreaga sa istorie. Împinşi de război şi terorişti, ca şi atraşi de perspectiva unei vieţi mai bune, sute de mii de oameni au părăsit Orientul mijlociu şi Africa, riscându-şi vieţile, sintetizează „BBC”. Această dilemă stârneşte încă multe dezbateri….

Scurt istoric

Ideea că o persoană care îşi caută adăpost într-un sanctuar nu poate fi vătămată datează din antichitate. În jurul anului 600 î. Hr., a fost chiar legiferat, de către regele Ethelbert de Kent, dreptul unui om de a găsi refugiu într-o biserică sau alt loc sfânt. Ulterior, în Evul Mediu, legi similare au apărut în toată Europa, dar abia mult mai târziu, după apariţia conceptului de apartenenţă la o naţiune, celor care treceau graniţele au început să le fie cerute acte de identificare, în care să le fie specificată naţionalitatea. Războaiele succesive care au sfâşiat continentul în secolele următoare au dus la nenumărate valuri de refugiaţi. Astfel, Edictul din 1685, care interzicea protestantismul în Franţa, a generat fuga din ţară a sute de mii de hughenoţi; pogromurile au dus la emigrarea în masă a peste două milioane de evrei care au fugit din Rusia între 1881–1920; Războaiele Balcanice (1912-1913) au făcut 800.000 de oameni să-şi părăsească în grabă căminele; în ultimele luni ale celui de-al doilea război mondial, circa cinci milioane de germani din Pomerania şi Silezia au fugit din calea Armatei Roşii, devenind refugiaţi (în plus, până la ridicarea Zidului Berlinului, în  1961, peste 563.000 de germani din est au cerut azil în Germania occidentală); în anul 1945, milioane de cetăţeni ruşi care se aflau în vest au fost repatriaţi împotriva voinţei lor, în urma înţelegerii politice de la Yalta; un număr de peste cinci milioane de oameni figurau ca „dislocaţi” din URSS în vestul european la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale.

4

Migranţi economici

Nu doar Europa a cunoscut acest fenomen. Câteva date succinte arată că, în timp ce continentul european a intrat într-o eră a păcii în ultimele decenii, Asia a cunoscut violenţe care au determinat exodul a peste patru milioane de sirieni, şase milioane de afgani, milioane de cetăţeni din Indochina şi peste 530.000 de azeri. La fel, în America latină, conflictele au gonit din ţările lor un milion de salvadorieni, sute de mii de cetăţeni din Nicaragua şi Guatemala fugind de asemeni din calea războaielor civile. Şi Africa este un tărâm al violenţelor de toate felurile, care antrenează valuri de refugiaţi. Menţionăm aici doar faptul că numărul acestora a crescut de la 860.000 în 1968 la 6.775.000 în 1992.

În ce priveşte migraţia, este suficient să amintim, în context, însăşi edificarea Statelor Unite ale Americii, ţară clădită de milioanele de emigranţi care au trecut Oceanul Atlantic începând cu anul 1600.

 

Ziduri între ţări

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Ziduri între ţări

Între 1945 şi 2011, numărul de ziduri care separă state din toată lumea a crescut de circa zece ori. Semne clare ale prezenţei conflictelor de toate felurile – etnice, statale, religioase, politice, sociale, militare etc – aceste limite sunt întotdeauna păzite cu armata şi arată că ţările care le-au ridicat nu admit „intruşi” pe teritoriile lor.

genericaÎn luna august a.c., Estonia anunţa că va construi un gard la graniţa cu Rusia, începând din 2018, „pentru a-şi întări securitatea şi pentru a proteja zona Schengen”. Gardul va avea o lungime de 110 kilometri şi o înălţime de 2,5 metri şi va fi din sârmă ghimpată. Letonia are, la rândul ei, planuri asemănătoare, „pe fondul creşterii numărului persoanelor care trec ilegal frontiera”. Cele două state baltice urmează o tendinţă care s-a acutizat odată cu ridicarea de către Ungaria a unui zid antirefugiaţi la graniţa cu Serbia, după ce Parlamentul ungar a aprobat acest lucru în urma valului de migranţi care tranzitează această ţară în drumul spre Europa occidentală. Pe lângă aceste exemple recente, pe teritoriul european există încă din 1974 zidul din interiorul Ciprului, sau „zidurile păcii” din Irlanda de Nord, mai exact din Belfast şi Derry, care separă comunităţile catolice şi protestante. Uniunea Europeană însăşi este delimitată prin garduri de alte zone. Amintim, în context, pe cel de la graniţa UE de pe teritoriul Bulgariei, care separă blocul comunitar de Turcia în dreptul localităţii Slivarovo. De asemeni, există gardul dintre Spania de Maroc, pe care refugiaţii africani încearcă încontinuu să-l escaladeze. Interesant de menţionat este faptul că Marocul are la rându-i un gard din sârmă ghimpată marcat cu tranşee şi minat, care desparte ţara „de atacurile trupelor separatiste din Sahara de Vest”, notează „The Washington Post”.

georgia-osetiaÎnaintând spre est, se remarcă gardul de sârmă dintre Georgia şi Osetia de Sud, pe care trupele ruseşti l-au construit în anul 2013 pentru a marca „independenţa” celei de-a doua. Şi Fâşia Gaza este încadrată de ziduri, şi dinspre Israel, şi dinspre Egipt. În primul caz, se poate trece doar printr-o barieră existentă din 1994. În cazul gardului cu Egiptul, se poate menţiona faptul că în 2009 această ţară a început construcţia unui gard metalic subteran considerat „zidul ruşinii” în lumea arabă. Irakul este de asemeni un spaţiu al zidurilor cu vecinii. În primul rând există cel din capitala Bagdad, ridicat în anul 2007 de decidenţii americani şi destinat să separe suniţii de şiiţi. Deşi a fost intenţionat a fi temporar, construcţia separatoare a rămas să confirme persistenţa nesiguranţei religioase din această ţară. De asemeni, Irakul are ziduri la graniţele cu Arabia Saudită, Iran şi Kuwait.

SUA - MexicŞi rivalitatea dintre India şi Pakistan, state care sunt puteri nucleare, este marcată de un zid de separare. În anul 2003, invocând „pericolul reprezentat de militanţi, India şi-a marcat graniţa cu un gard de sârmă ghimpată. Aceeaşi modalitate a folosit-o pentru a-şi delimita hotarul cu Bangladesh, de data aceasta argumentând cu „prevenirea migraţiei ilegale”. Dată fiind configuraţia contestată a acestui zid ridicat în 1993, între cele două ţări au avut loc numeroase incidente de frontieră şi sute de morţi s-au înregistrat pe „lista neagră” a încercărilor de a-l trece. Nu departe din perspectivă geografică, mai exact între Malaezia şi Tailanda, un alt zid din beton şi metal este menit „a descuraja contrabanda şi a întări securitatea” (oficial) şi de a feri Malaezia de „contagiunea comunistă” din Tailanda (neoficial). Totodată, de tristă notorietate este şi zidul de sârmă ghimpată dintre Coreea de Sud şi Coreea de Nord, existent de circa 60 de ani şi care este considerat „ultima frontieră a războiului rece”, dat fiind faptul că simbolizează separarea clară dintre două ideologii opuse.

UngariaPeste ocean, Statele Unite ale Americii au construit din 2006 încoace un zid care separă ţara de Mexic, după nenumărate episoade de violenţe, criminalitate, trafic de droguri şi imigraţie ilegală. De remarcat este faptul că în anul 2010, preşedintele Barrack Obama a suspendat o parte din proiect, pentru ca această construcţie de demarcaţie să fie îmbunătăţită tehnologic.

O scurtă privire spre Africa arată că şi aici există cel puţin un caz: gardul de sârmă electrificată dintre Botswana şi Zimbabwe, la iniţiativa celei dintâi, care a acuzat în anii 2000 afluxul record de imigranţi din ţara vecină. Considerat „o ofensă la adresa drepturilor omului”, acest element de separare se întinde pe sute de km. şi este păzit cu armata.


De la căderea Zidului Berlinului, 40 de state ale lumii au construit ziduri împotriva a 64 dintre vecinele lor” („The Economist”)

Roxana Istudor

 

Dreapta şi stânga în politica europeană

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Dreapta şi stânga în politica europeană

Politică

La începutul lunii octombrie, alegerile din Portugalia s-au încheiat cu un rezultat care reflectă în felul său confuzia şi dificultăţile pe care le traversează multe state europene. Programul de austeritate pus în operă de guvernul de dreapta condus de Pedro Passos Coelho a primit pe 4 octombrie 2015 o lovitură letală, căci electoratul portughez a acordat 52% din sufragiile însumate partidelor anti-austeritate: Partidul Socialist, Bloco de Esquerda, BE – un partid radical de stânga – şi Partidul Comunist Portughez, PCP.

Partidele de stânga au generat căderea Guvernului portughez (noiembrie 2015)

Partidele de stânga au generat căderea Guvernului portughez (noiembrie 2015)

În ciuda acestui rezultat, Preşedintele Portugaliei s-a adresat coaliţiei neoconservatoare conduse de fostul prim-ministru, Pedro Passos Coelho – reprezentantul partidului care a obţinut cele mai multe voturi, 38,6%, deşi acesta a pierdut majoritatea în Parlament. După doar 11 zile de guvernare însă, moţiunea de cenzură depusă de partidele de stânga a pus capăt acestei situaţii ambigue, guvernul demisionând marţi, 10 noiembrie 2015.

Acesta este doar un episod din confruntările dintre dreapta şi stânga pe care le traversează cu destule turbulenţe Europa. În anii care au urmat imediat după marea ruptură din 1989, aneantizarea partidelor comuniste sub presiunea prăbuşirii sistemului şi transformarea cvasi-totalităţii partidelor socialiste în partide social-democrate, care au renunţat la măsuri radicale ca naţionalizarea, au deschis calea unei apropieri, fără precedent probabil, între „dreapta” şi „stânga”.

Liderul Syriza, Alexis Tsipras

Liderul Syriza, Alexis Tsipras

Această „idilă” s-a dizolvat în eter însă, imediat ce confortul economic şi social al continentului s-a prăbuşit sub impactul crizei globale. În condiţii de bruscă diminuare a disponibilităţilor, poziţiile politice s-au înţepenit brusc, diferite variante de populism – de la refuzul oricărei reduceri a cheltuielilor la obsesiva „luptă contra corupţiei” – au parazitat până la exasperare percepţia publică. Teama de „celălalt”, fie el imigrant, „instalatorul polonez”, rom sau refugiat, a desfigurat, cu o viteză greu previzibilă cu doar câţiva ani mai devreme, chipul democraţiilor europene.

Noul context socio-economic a dus foarte repede la o masivă regrupare de forţe în plan politic. Probabil cea mai pregnantă dintre faţetele acestei reorganizări este acutizarea – pe care nu o mai vedeam posibilă – a raporturilor dintre stânga şi dreapta în majoritatea ţărilor europene. Dreapta a virat spre extrema dreaptă, iar stânga a început să redescopere farmecul extremismului şi să recuze integral sistemul.

Dreapta germană, promotoare a politicilor de austeritate

Dreapta germană, promotoare a politicilor de austeritate

Efectele cele mai spectaculoase s-au putut observa acolo unde partidele stângii tradiţionale, social-democrate, au fost marginalizate în favoarea unor noi formaţiuni generate de explozia sistemului: Syriza în Grecia sau Podemos în Spania. Criza greacă din acest an este în cel mai înalt grad expresia acestor procese, dar şi a limitelor cu care ele se confruntă. Naufragiul partidelor politice tradiţionale, fie că vorbim de dreapta creştin-democrată sau de PASOK, partidul socialist, dusese confruntarea la extrem, poziţionând faţă în faţă, ireductibil, extremiştii neo-nazişti de la Chrysí Avgí – Zorii Aurii – şi extremiştii stângişti de la Coaliţia Stângii radicale, Syriza. Din fericire, Zorii Aurii nu au reuşit să se impună în alegerile din ianuarie, când victoria Syriza a dat destui fiori în partea dreaptă a spectrului politic.

Triumful electoral al lui Alexis Tsipras şi al partidului condus de el s-a încheiat însă de fapt a doua zi după marea lor victorie – referendumul din 5 iulie 2015. Atunci, Tsipras, care izbutise să organizeze consultarea populară în pofida opoziţiei foarte dure a „troicii” – FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană – al cărei dictat îl refuza, declara plin de optimism: „Azi e o zi de sărbătoare fiindcă democraţia este un motiv de sărbătoare, de bucurie. Atunci când democraţia învinge frica şi şantajul, ea deschide calea salvării şi drumul înainte. Azi, poporul elen a transmis un mesaj foarte puternic. Un mesaj de demnitate şi de determinare. Un mesaj prin care poporul preia controlul propriilor opţiuni… Sunt încrezător că vom deschide un drum nou pentru toate popoarele Europei. Un drum care ne va readuce la valorile fondatoare de democraţie şi solidaritate”. A doua zi, guvernul grec pornea pe drumul austerităţii, acceptând principalele condiţii pe care Troica le impunea pentru a acorda Greciei ajutorul minimal solicitat.

Sărăcia endemică, pericol pentru Europa (Agenţia „Oxfam”)

Sărăcia endemică, pericol pentru Europa (Agenţia „Oxfam”)

Zilele trecute, la o reuniune a PPE la Madrid, Angela Merkel, principala figură politică a dreptei populare europene şi promotor neclintit al politicilor de austeritate, îşi exprima îngrijorarea în legătură cu impactul alegerilor din Portugalia, Spania şi Irlanda asupra acestor politici, pe care le susţine, spun unii, cu o determinare demnă de o cauză mai bună. Faptul că până acum un număr semnificativ de mari economişti, în frunte cu Paul Krugman şi Joseph Stiglitz, ambii laureaţi ai Premiului Nobel pentru economie, au denunţat politicile de austeritate ca generatoare de sărăcie endemică, nu pare să tulbure cu nimic opţiunile dreptei neoconservatoare. Ne putem întreba, în aceste condiţii, cui prodest? Dacă nici majoritatea electoratului, nici elita mondială a specialiştilor nu susţin politicile de austeritate, cine le susţine oare, în spatele politicienilor care le promovează în ciuda voinţei politice majoritare, uneori chiar cu preţul unor entorse aduse principiilor democratice?

Nu pretind că aş avea un răspuns la această întrebare, dar cred că trebuie să luăm în considerare câţiva factori care nu sunt prea frecvent aduşi în discuţie în publicistica românească. Voi porni de la un fapt adesea ignorat: studii recente elaborate sub egida marilor universităţi americane, în frunte cu Harvard şi Duke, pun în evidenţă faptul că, dacă în anii 1960, un şef de întreprindere prosperă din SUA câştiga în medie de 20 de ori salariul unui subordonat mediu, în prezent, el câştigă între de 272 până la de 354 ori un salariu obişnuit. Statisticile AFL-CIO documentează pentru vărfurile executive salarii de circa 12 milioane de dolari anual, când salariul mediu al subordonaţilor lor este de aproximativ 34.000 de dolari. Am putea crede că e vorba de o particularitate americană, dar nu e aşa: în ţările cu reputaţia cea mai egalitară din Europa, ţările scandinave, cei mai bogaţi 10% dintre cetăţeni deţin între 60-70% din averi, mai mult decât în Marea Britanie, Canada sau Australia, apreciate ca mai de dreapta.

Globalizarea, aşadar, a adus cu sine o consolidare de tip pre-modern a clivajelor dintre cei mai bogaţi cetăţeni şi restul societăţii, dimpreună cu o erodare vizibilă a clasei de mijloc. A doua jumătate a secolului XX asista la un efort semnificativ de atenuare a inegalităţilor, cel puţin în interiorul societăţilor democratice, dar, odată cu dispariţia ameninţării comuniste, nu doar politica externă, ci şi cea internă s-a relaxat şi acum ameninţă energic sistemul de beneficii sociale pe care îl construise capitalismul „cu faţă umană” după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Noi unde ne aflăm? În ultimul mandat al lui Traian Băsescu, societatea românească s-a confruntat explicit cu alternativa între o dreaptă radicală, practicând şi teoretizând darwinismul social cel mai explicit, a cărei austeritate era corectată pentru sine, punctual, de marea corupţie, şi o coaliţie relativ surprinzătoare pentru tradiţia politică post-decembristă, între liberali atenţi la problematica socială şi socialişti atenţi la exigenţele mediului privat. După eşecul suspendării preşedintelui Băsescu, această alianţă politică s-a spart, dar un mix de politici social-liberale angajate prin programul de guvernare din 2012 a reuşit să pună capăt nu doar austerităţii, ci şi recesiunii. Rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2014, oricât de surprinzător, nu a reuşit să răstoarne situaţia şi abia zilele trecute un crescendo de mişcări de stradă, de obicei asociate cu progresele stângii radicale, a adus o jumătate de victorie partidelor de dreapta. Cel puţin aşa se văd lucrurile din perspectiva echipei de tehnicieni în frunte cu Dacian Cioloş.

Prof. Dr. Zoe Petre
 

Un obiectiv naţional: „Made în România”

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Un obiectiv naţional: „Made în România”

Economie

În magazinele din Milano, Londra, Madrid sau New York este cu neputinţă să nu găseşti îmbrăcăminte sau încălţăminte pe a căror etichetă să nu apară „Made în România”. Mobila din lemn masiv pentru copii produsă la o fabrică de lângă Bucureşti mobilează 2.300 de camere pe an în Statele Unite, fiind prezentă în 65 de magazine de pe tot continentul american. „Transavia”, cu brandul propriu „Fragedo”, una dintre cele mai mari companii antreprenoriale româneşti, exportă carne de pui în Marea Britanie, Franţa, Spania, Croaţia, Grecia, Ungaria şi Bulgaria, purtând atestatul calităţiiprovenienţă din România. Prof. dr. Ana Aslan continuă să fie ambasadorul „Gerovital” şiAslavital”, atât pe piaţa internă, cât şi internaţională, având aceeaşi siglă . Pe fiecare piesă de metal ce compune turnul Eiffel scrie „Made în Reşiţa-România”, simbolul Parisului fiind construit de Gustave Eiffel după o tehnologie inventată de inginerul român Gheorghe Pănculescu. Evident, lista poate continua cu zeci de exemple. Întrebarea este dacă „Made în România” este cu adevărat un obiectiv naţional

Made in romaniaO economie de branduri care să dea identitate naţională este esenţială pentru o poziţionare de succes la nivelul UE, şi nu numai. În ce ne priveşte, înregistrăm o trecere lină la următorul nivel, de la „Made în România” la „Made by România”, care presupune o punere în valoare mai bună a potenţialului uman şi material al economiei autohtone atunci când se fac investiţii străine. Produse precum lenjeria „Jolidon”, „ID Sarrieri”, „Clujana”, brânza „Năsal”, delicatesele „La Colline”, pălinca „Valco”, magiunul de Topoloveni, apa „Borsec” etc, toate având pe etichetă sigla românească, sunt doar câteva branduri la origine 100% româneşti.

Se ştie foarte bine că nu poţi „lua faţa” celorlalte ţări avasate fără să ai o economie creatoare de valori, care să capete valenţe din punct de vedere al potenţialului de dezvoltare şi al competivităţii. De foarte mulţi ani, România se axează în special pe exporturile de maşini ale constructorului Dacia-Renault. Succesul este probat de sutele de mii de autoturisme comercializate în ţări cu tradiţie în industria constructoare de maşini. De asemenea, acest obiectiv naţional a fost spijinit decenii la rând de produsele textile şi încălţăminte, ţara noastră fiind prin tradiţie unul dintre cei mai mari producători din Europa. Plusul de performanţă la nivel de reprezentare naţională s-a înregistrat, însă, după anul 2000, datorită investiţiilor străine, estimate la 70 miliarde de euro. Acestă infuzie de capital, coroborată cu schimbarea mentalităţii privind crearea de branduri apreciate la extern, cu atestare de calitate, a deschis noi perspective pentru un număr important de produse noi „Made în România” de a intra în circuitul internaţional, fapt demonstrat de creşterea exporturilor la circa 50 miliarde de euro pe an. Iniţiativa, ideile deştepte, responsabilitatea, actul managerial performant, reţetele rapide de creştere a calităţii, participările la manifestările externe au fost factori decisivi, care au capătat o consistenţă în ceea ce priveşte consolidarea poziţiilor primare pe pieţele europene.

magiunul-de-topoloveni-Este evident că vânzările de mărfuri cu sigla „Made în România” au influenţat pozitiv mersul economiei în anul 2015, fiind al cincilea an consecutiv de creştere, conform opiniei exprimate recent de guvenatorul Băncii Naţionale. Au fost jucători tradiţionali pe piaţă, cu expansiune determinantă. Exemple precum uzinele de autoturisme de la Mioveni şi Craiova, fabrica „Artic”, companiile „Petrom” şi „Rompetrol” rafinare sunt elocvente. Sau modelele celor o sută de unităţi care produc zilnic sute de mii de rochii, fuste, confecţii „Zara”, „H&M” şi „C&A”, haine confecţionate la noi. Cei mai mari zece producători locali de textile au realizat anul trecut haine pentru branduri de lux ca „Dolce&Gabbana” şi „Armani”, dar şi pentru alte nume mari, în valoare de circa jumătate de miliard de euro. Sunt produse „Made în România” care apar pe rafturile magazinelor din metropole cunoscute, fapt ce ridică prestigiul unei ţări aflată în tranziţie.

Asemenea lucruri şi altele, nu toate de aceeaşi anvergură, se găsesc adunate în obiectivul comercial al unor firme cu o istorie recentă. Magiunul de Topoloveni a devenit un brand naţional, iar producătorii de biciclete au făcut ca România să urce pe locul şase în UE, fiind peste Franţa. Societatea „Transavia”, din judeţul Alba, domină business-uri din industria alimentară prin exporturi realizate în multe state UE, categorii de produse preparate în România şi apreciate de cumpărătorii englezi îndeosebi.

foto-clujana-9Se cunoaşte foarte bine cât de mari sunt obiectivele pe piaţa europeană. Este esenţial de observăm că Europa se defineşte prin modele. Deprinderea de a găsi calea spre performanţă devine obligatorie pentru ţările din zona Balcanilor care doresc să intre în rândul statelor cu economii de top. Din această perspectivă, România are rezerve mari de branduri încă nevalorificate, care pot fi incluse în măsura „Made în România.” Nu este momentul de cultivare a euforiei sulfuroase, a triumfalismului ieftin doar pentru obiectivele realizate până în prezent, fiindcă există suficient potenţial nevalorificat, în măsură să dea dimensiunea meritată a unei ţări cu pretenţii de integrare europeană într-o formă completă. Ar fi benefic să ne întrebăm de ce agricultura, o ramură de bază a economiei naţionale, cu tradiţie, nu poate deveni cu adevărat reprezentativă la nivel UE, îndeplinând obiectivul nostru naţional. Sau de ce Delta Dunării nu scapă de balastul falselor preocupări ministeriale, constând în lipsa de viziune sub aspectul evaluării de perspectivă, risipându-se un potenţial economic fără echivalent pe continent, care poate fi ilustrativ pentru ceea ce exprimă economic şi ca imagine marca „Made în România”?

Romanian workers at Dacia factory owned by Renault Group leave the plant after their shift in Mioveni city, 130km west from Bucharest, on November 19, 2008. Dacia announced that on Thursday will stop the production of "Logan" cars between 20 November to 7 December 2008 due to the drop of sales on the Romanian market. AFP PHOTO DANIEL MIHAILESCU

Iată ce sfat a primit ţara noastră de la un comisar european referitor la atenţia ce trebuie acordată agriculturii: „Mărcile reprezintă mai mult decât nişte etichete. România trebuie să îşi stabilească nişele de piaţă pentru piaţa internă şi externă, alimentele româneşti trebuie să fie percepute ca fiind moderne, la modă, iar cheia constă în informarea cumpărătorilor”. Rezultatul recomandărilor este firav deocamdată. Iese în evidenţă doar legea votată recent de Senat, care obligă supermarketurile ca 51% din carnea, legumele şi fructele comercializate să fie produse româneşti. În acest mod se stimulează producţia autohtonă şi sectorul agricol în general, fiind necesare noi forme de asociere, diferite de vechile cooperative în care fermierii nu erau proprietari pe nimic, imperativ care trebuie atins într-un timp scurt.

„Daţi Cezarului ce-i al Cezarului” are valenţe şi în cazul Deltei, un produs turistic exclusiv al României, care ne-ar diferenţia faţă de restul destinaţiilor europene dacă bogăţia şi frumuseţea ar fi puse la adevărata valoare. Delta Dunării are tot ce trebuie de la natură, însă nu beneficiază de o strategie clară pentru dezvoltarea investiţiilor zonale şi pentru promovare externă, care să dea forţă unui produs turistic inclus în acest obiectiv al nostru. Lipseşte sprijinul autorităţilor centrale pentru dezvoltarea durabilă a unui capital turistisc unic în Europa. Este absent cadrul legislativ necesar pentru a schimba condiţiile în care evoluează acest ecosistem turistic. Marea „strategie” de stat este încercarea de a obţine un câştig minim prin nevalorificarea la maxim a unui patrimoniu naţional, care are nevoie de investiţii solide, durabile, de imaginaţie managerială pentru conservarea şi dezvoltarea unei zone cu adevărat reprezentative pentru ceea ce înseamnă cu adevărat „Made în România”.

Arctic-GaestiEste mai mult decât legitim să te întrebi de ce turismul se concentrează doar pe frumuseţea reliefului, pe peisajele naturale, eventual pe tradiţiile populare din zone precum cele din Maramureş şi Bucovina? Specialiştii în politici publice consideră că atât timp cât serviciile sunt de slabă calitate, infrastructura deficitară, coordonarea fără viziune economică, precum şi convingerea greşită că turismul poate trăi şi fără sprijin financiar de la bugetul naţional este imposibil să obţii încasări de miliarde de euro, asemeni statelor vecine, şi să defilezi cu o ofertă turistică favorabilă ţării fără o anumită normalizare sub aspectul performanţei.

Eliade Bălan

Semne bune, promiţătoare

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Semne bune, promiţătoare

Cultură

Fără îndoială, cel mai important eveniment cultural al anului care se încheie a fost Festivalul Internaţional „George Enescu”. Deşi marea sărbătoare a muzicii a fost cumva umbrită de anunţul retragerii maestrului Ioan Hollender de la conducerea Festivalului, această retragere, din motive care ar trebui să pună pe gânduri pe administratorii culturii din România, a dat prilejul unui regal artistic de neegalat.

1 london-symphony-orchestraLa Bucureşti au fost întâmpinate cu aplauze mai mult decât binemeritate mari orchestre ale lumii. Au concertat „Israel Philarmonic Orchestra”, sub bagheta lui Zubin Mehta, un dirijor uriaş, „Berliner Philarmoniker”, dirijată de sir Simon Rattle, „Staatskapelle Dresden”, condusă de Christian Theleman şi avându-l ca solist pe marele Yefim Bronfman, „San Francisco Simphony”, cu Michael Tilson Thomas, „London Symphony Orchestra”, cu maestrul Ion Marin la pupitru, „Sankt Petersburg Philarmonic Orchestra”, dirijată de Yuri Temirkhanov, cu Elisabeta Leonskaja la pian. La această impresionantă prezenţă se adaugă „Bayerische Staatsoper”, „Wiener Philarmoniker”, „Royal Liverpool Philharmonic Orchestra”, Filarmonica şi corul „George Enescu”, „Royal Concertgebouw Orchestra” Amsterdam, precum şi doi solişti de excepţie – Alexandru Tomescu şi David Grimal. O enumerare impresionantă care dă dimensiunile unui prestigiu pe deplin acceptat. Altfel spus, „gheara leului” se cunoaşte; maestrul Ioan Hollender s-a depăşit pe sine, folosindu-şi influenţa şi renumele pentru a dărui Festivalului românesc renumele pe care îl merită din plin. Dar… există şi un dar, subliniat de cronicari, de critici muzicali sau de spectatorii veniţi în număr impresionant la această ediţie a Festivalului. Este limpede, Festivalul şi Bucureştiul au nevoie de o mare şi modernă sală de concerte, de un Auditorium care să primească pe scena sa în cele mai bune condiţii marile orchestre ale lumii, inegalabilii solişti care aduc omagiul lor lui George Enescu. Ateneul Român este o sală minunată, clădirea este o bijuterie, simbolistica sa este pe deplin românească, dar, vrem nu vrem, aparţine altui secol. Este nevoie de un pas înainte, un pas obligatoriu pentru a răspunde „fenomenului George Enescu”, un fenomen care aduce glorie nu doar muzicii sale, muzicii româneşti, dar şi patriei lui George Enescu, compatrioţilor săi prin timp.

3 untold clujAnul 2015 a adus şi o nouă conducere a Institutului Cultural Român, în persoana ambasadorului Radu Boroianu, un om de incontestabil gust artistic şi o pregătire temeinică în domeniul managementului artistic. Participarea ICR la Târgurile de Carte de la Paris, Frankfurt, Beijing a fost chiar un succes al anului editorial şi constituie o promisiune pozitivă pentru viitoarea activitate a noii administraţii. Să-i urăm succes şi să urmărim cu atenţie evoluţia acestei instituţii atât de importante pentru imaginea României în plan extern şi atât de contestate, până acum, pe plan intern. Din păcate, banii sunt tot mai puţini, iar obligaţiile şi cerinţele din ce în ce mai mari! ICR trebuie să găsescă noi formule de cooperare cu entităţi interne şi externe şi suntem convinşi că le va găsi.

Multe oraşe din ţară candidează la cinstea de a deveni Capitală Europeană a Culturii. Rezultatul este incredibil – deşi şansele reale sunt mici, ambiţiile sunt mari şi cel mai des au ca rezultat revigorarea vieţii culturale din respectivele municipii. La Iaşi funcţionează un Festival Internaţional al Educaţiei concretizat într-o manifestare la care sunt invitaţi mulţi traducători ai cărţilor româneşti. La Cluj s-au născut un Salon de Carte şi o serie de manifestări la care participă Universitatea şi Primăria. Tot la Cluj, gazda Anului Internaţional al Tineretului, a avut loc un mega-Festival de muzică pop, denumit „Untold”, care „ameninţă” să devină cea mai mare manifestare artistică a ţării la ediţia a doua (se anunţă peste 250.000 de spectatori). Craiova, Bacăul şi Aradul nu se lasă mai prejos şi organizează festivaluri de teatru, de muzică sau ample manifestări plastice. Bucureştiul adăposteşte în acest an o suită de festivaluri – de cinema, de teatru, de poezie, expoziţii internaţionale, târguri de carte cu participare externă semnificativă. La acestea se adaugă iniţiativele muzeelor – Muzeul Naţional de Istorie a organizat o serie de expoziţii tematice, între care cea dedicată Primului Război Mondial – Neutralitatea României în primii doi ani, o certă reuşită care anunţă manifestările prin care urmează să fie întâmpinat şi celebrat cu mare atenţie şi emoţie momentul aniversării Marii Uniri.

4 AferimÎn ceea ce priveşte anul literar, nu este mare lucru de spus, în afara faptului că Premiul de poezie „Eminescu”, oferit de Consiliul Local Botoşani, a stârnit la această ediţie polemici, disproporţionate am spune, ceea ce va aduce noi dificultăţi în continuarea tradiţiei acestui unic Premiu de poezie care înseamnă cu adevărat ceva în România. S-au decernat şi Premiile Uniunii Scriitorilor, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, Minister care are la conducerea sa un om tânăr, energic, cu o pregătire intelectuală deosebită, Ionuţ Vulpescu. Parlamentul a votat o lege care priveşte finanţarea echitabilă a revistelor de cultură, ceea ce adaugă un plus de speranţă pentru cultura scrisă, aflată acum în mare suferinţă financiară şi nu numai. Anul a adus şi evidenţa crizei Televiziunii Române (se pare că dispariţia Canalului Cultural nu a rezolvat-o!). Schimbările la conducere nu vor pune capăt problemelor de fond ale acestei instituţii publice. Cu siguranţă, provocările vin de la interpretarea care se dă acestui termen – public, esenţial pentru funcţionarea corectă şi eficientă a acestui „colos cu picioare de lut”.

Poate ar trebui spus ceva special despre cinematografia română, care continuă să dea semne de viaţă prin succesele filmelor româneşti la Festivalurile internaţionale. Dar vânzarea Studiourilor Buftea şi criza financiară a CNC ne fac să cădem pe gânduri – se pare că, mai ca întotdeauna, succesele sunt obţinute împotriva condiţiilor asigurate. Oricum, „Aferim” îşi continuă drumul afirmării internaţionale, ceea ce ne bucură şi ne face să devenim nostalgici.

Această scurtă trecere în revistă a Anului cultural 2015 nu poate decât să ne oblige la o recunoaştere: chiar vitregită financiar, aşa cum este, culturii noastre naţionale nu-i trebuie decât o perspectivă şi un bun management ca să ne ofere surprize încântătoare, cum a fost Festivalul „George Enescu”. Asta ne face să credem că nu este chiar totul pierdut. Dacă ne pierdem cultura, ne-am pierdut cu totul! De aceea, trebuie să ne batem şi să ne zbatem pentru a ne exprima şi a ne proteja cultura, singura pe care o avem şi unicul nostru produs care nu poate fi înlocuit sau importat.

Eugen Uricaru 

 

Lumea 2016: nu război mondial, ci pace mondială hibridă

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Lumea 2016: nu război mondial, ci pace mondială hibridă

Panoramic internaţional

Au trecut peste 25 de ani de la marea răsturnare din 1989-1991, dar tabloul vieţii internaţionale nu s-a precizat şi limpezit. Echilibrul strategic mondial rămâne precar, relaţiile interstatale între cei mari – labile şi nesigure, evoluţiile – imprevizibile, surprizele – frecvente, căutările şi tatonările – pe agenda tuturor, neliniştea – omniprezentă. Toată lumea pare să aştepte ceva, pentru că toată lumea e nemulţumită de ceva, parcă nimeni nu-şi mai găseşte locul în lume sau nu e mulţumit de situaţia prezentă. Este, cumva, starea de spirit din 1914, cea din 1939, fără ca aceasta să însemne, însă, un nou război mondial, deşi hărmălaia mediatică în lume, uneori chiar şi pe la noi, a ajuns la niveluri de isterie şi paranoia asemănătoare celor din pragul unui război. Alianţe politico-militare au dispărut (Tratatul de la Varşovia, CAER), altele îşi caută o nouă identitate (NATO) sau trec prin crize existenţiale (UE), încep să prindă consistenţă noi grupări (Organizaţia de la Shanghai, Uniunea Eurasiatică, BRICS). Relaţiile dintre protagoniştii statali şi principalele alianţe ale lumii sunt, şi ele, în tatonări şi reevaluări.

Forţele terestre ale SUA

Forţele terestre ale SUA

Statele Unite au rămas prima putere mondială (cu peste 55 la sută din cheltuielile militare ale lumii), dar mai spectaculoasă este schimbarea agendei de priorităţi externe a Washingtonului: dezangajarea treptată din Europa şi Orientul Mijlociu şi focalizarea pe Asia-Pacific. Rezultatul imediat este tranşant negativ – pierdere de influenţă în zonele trecute în plan subaltern, în profitul unor forţe ostile sau rivale. Iar SUA par tot mai tentate de o politică „minimalistă” şi de o monitorizare a treburilor mondiale „din spate”. În sfârşit, anul electoral prezidenţial va spori coeficientul de expectativă, prudenţă, rezervă, inacţiune a Washingtonului. Cel puţin aşa prevestesc evoluţia numeroşi comentatori occidentali.

Exerciţii militare organizate de NATO

Exerciţii militare organizate de NATO

Uniunea Europeană trece printr-o dramatică criză de identitate şi acuză un serios deficit de solidaritate, dar, paradoxal, şi de democraţie. După criza datoriilor Greciei, criza refugiaţilor pune Europa unită în faţa unei noi sfidări, iar relaţiile cu Rusia (pe fondul evenimentelor din Ucraina) solicită preocupant coerenţa opţiunilor politice, economice şi de apărare ale UE. Uniunea Europeană nu-şi poate găsi o voce cu care să se exprime clar şi hotărât în lume în condiţiile în care Germania, liderul informal al organizaţiei, ezită sau evită să-şi asume un rol preeminent măcar în împrejurări în care acest lucru s-ar cere (iar ezitarea Berlinului vine de la faptul că nu poate exprima un consens european).

China, devenită principala putere economică a lumii, şi-a încetinit (premeditat?) ritmul impetuos de creştere. Performanţele sale sunt însă dualiste, observă universitarul Zingxua Cai, din Beijing: „Succesele economice, împărţite la 1,3 miliarde de locuitori, devin foarte slabe, iar problemele socio-economice, multiplicate de 1,3 miliarde de locuitori, devin foarte mari. China rămâne încă o ţară în curs de dezvoltare, nu putere mondială. Este mai degrabă o ţară mare decât o ţară puternică”.

3.

Nave ruseşti din Flota Mării Negre

Rusia înscrie, de câţiva ani, o revenire şi o prestaţie spectaculoasă în arena mondială. Afirmarea sa în lume, continuu ascendentă în timpul preşedinţiilor lui Putin, a stopat extinderea spre est a UE şi a NATO, ca şi intenţiile europene şi euroatlantice ale statelor post-sovietice europene. „Preinfarctul” relaţiilor ruso-occidentale, cauzat de criza ucraineană, pare să se cicatrizeze, căci şi în Europa unită (mai puţin „Noua Europă”), şi în Statele Unite, avantajele unor relaţii pragmatice cu Moscova încep să prevaleze asupra politicilor de forţă şi sancţiunilor. În plus, Washingtonul şi capitalele europene realizează că sfidări acute la adresa păcii şi securităţii internaţionale nu pot fi gestionate fără conlucrare cu Moscova.

USS KITTY HAWK, At sea (Sept. 5, 2007) - Naval ships from India, Australia, Japan, Singapore, and the United States steam in formation in the Bay of Bengal during Exercise Malabar 07-2 on Sept. 5.  The formation included USS Kitty Hawk, USS Nimitz, INS Viraat, JS Yuudachi, JS Ohnami, RSS Formidable, HMAS Adelaide, INS Ranvijay, INS Brahmaputra, INS Ranjit, USS Chicago and USS Higgins. U.S. Navy photo by Mass Communication Specialist Seaman Stephen W. Rowe

La exerciţiul „Joint Sea 2015” nave militare chineze şi ruse

De câţiva ani, climatul mondial s-a încărcat din nou cu neîncredere, încordare şi insecuritate. Vestul face vinovată Rusia de această involuţie care trimite, cumva, la vremea Războiului Rece. Moscova replică însă că Occidentul – şi în primul rând Statele Unite – trăiesc de peste în sfert de veac cu impresia greşită că Rusia a pierdut Războiul Rece, că a devenit o ţară subalternă, ca multe altele, drept care trebue tratată ca atare. Iar nesocotirea rolului şi locului Rusiei în lume este, pentru Putin, cea mai mare ofensă care poate fi adusă ţării sale. De aici înrăutăţirea bruscă a atmosferei internaţionale prin războaiele din Iugoslavia, Georgia, Ucraina, într-un fel acum şi cel din Siria. Ne îndreptăm către un nou Război Rece? Nu, susţine ambasadorul american Steven Pifer, căci:

– în ciuda relaţiilor reci dintre ele, Washingtonul şi Moscova cooperează în reducerea armamentului strategic – Iran, Afganistan;

– SUA şi Rusia şi-au redus dramatic arsenalele nucleare, iar NATO şi-a sporit capacitatea de apărare convenţională (prin extinderea spre Est);

– o competiţie economică este exclusă, căci economiile SUA şi UE sunt de 15 ori mai mari decât economia Rusiei.

Lumea ar trebui, cu alte cuvinte, să se aştepte, cel puţin pentru următorii câţiva ani, nu la un război mondial, fie el şi hibrid, ci mai degrabă la o pace hibridă. Pace hibridă însemnând, fireşte, şi o sumedenie de disconforturi, inclusiv războaie locale.

Corneliu Vlad 

Republica Moldova sub lupa Uniunii Europene

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Republica Moldova sub lupa Uniunii Europene

 

În toamna anului 2015 s-au împlinit doi ani de la momentul istoric al semnării Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova şi un an de la iniţierea implementării acestui Acord. Un moment potrivit pentru un prim bilanţ al realizărilor obţinute până acum şi de trecere în revistă a neîmplinirilor care marchează parcursul european al tânărului stat moldovean. Acesta a fost şi motivul vizitei oficiale la Chişinău, la începutul ultimei decade a lunii octombrie a.c., a unui important demnitar al UE cu responsabilităţi directe pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Este vorba despre doamna Cecilia Malmstrom, comisarul european pentru comerţ, binecunoscută ca un prieten declarat al Moldovei de peste Prut. Doamna Malmstrom este oficialul european care, în aprilie 2014, atunci comisar al UE pentru Afaceri Interne, a semnat Acordul cu privire la liberalizarea regimului de vize cu Republica Moldova, documentul care a oferit posibilitatea ca sute de mii de cetăţeni moldoveni să călătorească fără vize în Europa.

Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova şi Cecilia Malmstrom, comisar european pentru Comerț

Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova şi Cecilia Malmstrom, comisar european pentru Comerț

Vizita comisarului european a survenit într-o perioadă extrem de complicată şi tensionată pentru evoluţiile de la Chişinău, dominată de protestele antiguvernamentale neîntrerupte pe fondul lipsei unor progrese concludente în soluţionarea crizei bancare generate de furtul miliardului de dolari. Instabilitatea politică prelungită şi neînţelegerile din interiorul coaliţiei pro-europene de la Chişinău, care au condus la demiterea cabinetului condus de Valeriu Streleţ, s-au resimţit cu acuitate în coerenţa actului de guvernare şi aprofundarea reformelor, blocând practic finanţarea internaţională a Republicii Moldova. Derapajele survenite în 2015 în derularea procesului de integrare europeană a Moldovei, după ce în ultimii ani aceasta se dovedise partenerul estic cel mai performant în privinţa demarării şi implementării reformelor democratice, au provocat, fireşte, preocupări şi îngrijorare în rândul principalilor săi susţinători occidentali, nu doar în plan politic, ci mai ales în domeniul economico-financiar şi al asistenţei tehnice. Este vorba, în primul rând, despre Uniunea Europeană, FMI şi SUA, care au furnizat până acum cele mai mari fonduri de ajutorare a Republicii Moldova şi care, după cum se ştie, acţionează coordonat, reacţionând împreună în faţa riscurilor care survin pe parcurs.

Cunoaştem situaţia fragilă din Republica Moldova, dar reformele trebuie să continue”, a subliniat în mod repetat comisarul european pentru comerţ, pe timpul prezenţei sale la Chişinău. În prezent, prioritatea numărul unu a guvernului, indiferent de coloratura politică a acestuia, a afirmat doamna Malmstrom, trebuie să fie soluţionarea problemelor din domeniul bancar: „UE insistă ca cei vinovaţi de comiterea fraudelor să fie aduşi în faţa justiţiei şi neapărat pedepsiţi, iar banii furaţi să fie returnaţi cetăţenilor”. Combaterea corupţiei şi respectarea supremaţiei legii, a accentuat comisarul european, „sunt chestiuni imperative”, de care depind semnarea unui nou Memorandum cu FMI şi, desigur, reluarea finanţării de către UE şi alţi parteneri occidentali.

Şcoala nr. 83 „Grigore Vieru֨”, din Chişinău

Şcoala nr. 83 „Grigore Vieru֨”, din Chişinău

Trecând în revistă o serie de rezultate pozitive obţinute de Republica Moldova în decursul primului an care s-a scurs de la începerea implementării Acordului de asociere şi de liber schimb cu Uniunea Europeană, doamna Malmstrom a menţionat, în primul rând, creşterea considerabilă a exporturilor moldoveneşti pe piaţa comunitară, care au ajuns la 62 la sută din volumul exporturilor Moldovei. Cele mai mari creşteri la exporturile în UE, de circa 29 la sută, le-au înregistrat producătorii de vinuri, care s-au bucurat de un sprijin special din partea autorităţilor europene, pentru depăşirea dificultăţilor determinate de embargoul impus de Rusia la importul produselor agroalimentare şi vini-viticole moldoveneşti. Posibilităţile de export sunt mult mai mari, dar deocamdată insuficient valorificate. De pildă, sortimente importante cu marca made în Moldova, care ar putea avea succes pe piaţa europeană, sunt identificate în domeniul lactatelor şi al produselor animaliere, dar pentru aceasta sunt necesare măsuri suplimentare privind adoptarea unor norme legate de securitatea alimentară. În prezent, însă, s-a ajuns la un cerc vicios, deoarece modernizarea întreprinderilor producătoare şi adaptarea lor la cerinţele pentru export necesită investiţii noi, dar fondurile din afară sunt blocate din cauzaă instabilităţii politice, iar cele interne nu sunt disponibile din pricina colapsului sistemului bancar. Tocmai de aceea este necesară continuarea reformelor în mod susţinut, mai întâi în sectoarele bancar şi energetic, simultan cu întărirea sistemului judecătoresc, pentru a putea impulsiona lupta cu corupţia. „Aceste lucruri trebuie să se întâmple urgent şi la modul practic”, a subliniat comisarul european în discuţiile la toate nivelurile cu partenerii moldoveni, deoarece numai astfel se va putea asigura un climat investiţional credibil şi atractiv.

Desigur, bilanţul succint prilejuit de vizita comisarului european la Chişinău s-a focalizat asupra aspectelor economico-financiare şi a cadrului juridic necesar combaterii corupţiei şi consolidării statului de drept în Republica Moldova. Totodată, discuţiile s-au limitat la perioada de un an ce a urmat intrării în vigoare a Acordului de asociere. O analiză mai largă, de natură să permită desprinderea unor concluzii aprofundate şi avansarea unor ipoteze plauzibile privind viitorul Republicii Moldova ar trebui să ia în considerarea întreaga evoluţie a evenimentelor de după ascensiunea forţelor europene la guvernare, începând cu anul 2007. Nu trebuie uitat că până la momentul respectiv, mai bine de un deceniu şi jumătate după desprinderea de fosta URSS şi proclamarea independenţei (august 1991), balanţa opţiunilor vizând dezvoltarea viitoare a Republicii Moldova era înclinată preponderent spre integrarea eurasiatică. Abia din 2007 orientarea pro-europeană a devenit prevalentă, ceea ce a şi permis formarea unor noi majorităţi parlamentare care au construit pas cu pas drumul spre Europa al tânărului stat moldovean. Un drum presărat cu multe provocări şi obstacole, reprezentate atât de necontenitele rivalităţi politice interne, cât şi de numeroase presiuni şi imixtiuni externe, cu deosebire de ordin economic, despre care revista Balcanii şi Europa” a semnalat periodic. Într-o corespondenţă specială de la Chişinău, purtând titlul „Un joc complicat, cu multe mize…” (Balcanii şi Europa”, nr. 113/2011), comparam situaţia Republicii Moldova cu o fereastră întredeschisă, care poate reprezenta o promisiune în drumul spre Europa, dar şi o stare de incertitudine, deoarece „o fereastră întredeschisă poate fi izbită şi închisă la loc, în cazul unor turbulenţe externe care depăşesc rezultanta forţelor din interior”. Aparent, situaţia actuală a Republicii Moldova nu diferă prea mult de cea evocată cu patru ani în urmă, în condiţiile în care analize efectuate de centre de expertiză specializate avansează şi scenarii deloc optimiste, inclusiv despre o posibilă intrare în faliment a statului moldovean şi un viraj spre Uniunea Eurasiatică.

Şi totuşi… Atunci când evaluăm progresele Republicii Moldova pe calea europeană nu ar trebui să ne limităm doar la dimensiunea economică şi financiară a acestui proces, care a înregistrat cote pozitive certe, dar, desigur, nu pe măsura aşteptărilor imediate ale populaţiei în privinţa nivelului de trai. Cel puţin la fel de importante, dar cu rezonanţă deosebită, ni se par şi realizările pe calea conştientizării şi afirmării identităţii româneşti a populaţiei majoritare a Republicii Moldova. Am aminti aici doar două dintr-un şir de hotărâri memorabile: decretarea zilei de 28 iunie 1940 ca „zi de ocupaţie, nu de eliberare a Basarabiei” (2010) şi revenirea la prevederea Declaraţiei de Independenţă, potrivit căreia „limba oficială în Republica Moldova este limba română”, decizie validată de Curtea Constituţională în decembrie 2013. Asemenea hotărâri, care poartă girul autorităţii Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, au avut rolul de a restabili adevărul istoric şi de a contribui la întărirea concordiei în societatea moldovenească Ele rămân, cu certitudine, cuceriri ale dezvoltării democratice şi ale parcursului european al Moldovei.

În pofida progreselor mai mult sau mai puţin vizibile, lipsa de coeziune a clasei politice în jurul obiectivului major reprezentat de integrarea europeană contină să constituie, însă, un obstacol serios în calea dezvoltării Republicii Moldova. Situaţia politică actuală nu ne ajută să ne concentrăm şi să urmăm obiectivele de integrare europeană, dar fără relaţii strânse cu UE, Republica Moldova nu are perspective”, a subliniat deschis preşedintele Nicolae Timofti în discuţiile purtate cu Cecilia Malmstrom, despre care relatam mai înainte. După cum am putut constata direct în mai multe rânduri, calea integrării europene constituie, într-adevăr, pentru o mare parte a societăţii moldoveneşti, singura alternativă viabilă pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova. La rândul său, Uniunea Europeană rămâne solidară în sprijinirea eforturilor Chişinăului de a asigura dezvoltarea şi stabilitatea Republicii. Comisarul european pentru comerţ a reiterat fără echivoc angajamentul UE de a rămâne „partenerul, susţinătorul şi prietenul Republicii Moldova în procesul de integrare europeană”. În acest cadru, un rol deosebit este atribuit în continuare României, membră a Uniunii Europene, aflată într-o relaţie specială cu Republica Moldova.

Dr. Ioan C.Popa

 

1 Decembrie – Zi a românilor de pretutindeni – O aniversare de suflet

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on 1 Decembrie – Zi a românilor de pretutindeni – O aniversare de suflet

Fiecare naţiune are repere fundamentale care îi definesc locul în spaţiu şi timp. Oricât de globalizată ar deveni lumea în care trăim, poporul român are un pilon statal şi identitar central: Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, statornicită ca Ziua Naţională a României.

1 decembrie AngliaRomânii din ţară şi din afara graniţelor au adânc întipărită în fiinţa lor însemnătatea covârşitoare a zilei care a marcat reunificarea statului român. Se întâmpla, după cum se ştie, la 1 Decembrie 1918, după un război necruţător, care răvăşise întreg continentul. A fost să fie atunci momentul politic intern şi internaţional când s-au concentrat toate speranţele naţionale într-un singur demers de importanţă capitală: unirea tuturor românilor într-un singur stat unitar. A fost să fie aceea clipa fără egal în care naţiunea română s-a aşezat în hotarele ei fireşti, istorice, în deplină unitate statală. Aceasta este simbolistica majoră a celebrării zilei de 1 Decembrie ca Zi Naţională a României şi a tuturor românilor, oriunde s-ar afla. Şi asta pentru că „România nu s-a putut articula temeinic pe o suveranitate puternică până când nu a reuşit, în 1918, să aducă împreună şi Basarabia, Transilvania cu Bucovina, Banatul, Crişana şi Maramureşul, sintetizează istoricul Adrian Majuru.

O scurtă trecere în revistă a momentului de efuziune naţională şi concentrare a tuturor forţelor pentru un scop suprem arată că în 1918, basarabenii deciseseră unirea cu România, bucovinenii au solicitat acelaşi lucru, apoi l-au votat în cadrul Congresului General al Bucovinei, la 28 noiembrie. După trei zile, Transilvania s-a unit cu ţara, prin Rezoluţia Marii Adunări de la Alba Iulia: „Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”. Visul secular al românilor devenea astfel realitate politică, rămânând de neclintit şi astăzi în fiinţa naţională.

O sărbătoare pentru TOŢI românii

Faptul că 1 Decembrie este sărbătorită în toate comunităţile de români din lume atestă importanţa acestui moment istoric pentru fiinţa naţională şi identitatea tuturor românilor. Din SUA în China, Ziua Naţională a României este celebrată de românii din diaspora în principalele locuri în care ei simt româneşte: biserica, familia, pretutindeni unde se pot întâlni cu alţi compatrioţi. Românii din Ungaria, de exemplu, sărbătoresc Ziua Naţională în lăcaşuri de cult unde preoţii se roagă pentru ţară şi pentru cei care trăiesc în afara graniţelor ei. Românii din Ucraina sunt, la rândul lor, uniţi de preoţii care ţin comunităţile laolaltă şi nu uită că 1 Decembrie este ziua unităţii tuturor. În Austria, Cercul Cultural Româno-Austriac „Unirea” organizează în fiecare an festivitatea de sărbătorire a Zilei Naţionale a României, iar în Marea Britanie şi Irlanda românii se reunesc în cadrul unui mare număr de manifestări culturale şi tradiţionale care au în centrul lor sărbătorirea unităţii. 1 Decembrie este marcat an de an şi în comunităţile de români din Italia, care iau parte la manifestări cu caracter naţional sau asistă la concerte şi recepţii. Românii din Germania, Belgia, Danemarca şi Olanda, chiar dacă nu sunt atât de numeroşi precum cei din Spania, se adună de Ziua Naţională pentru a celebra prin spectacole diverse însemnătatea unirii tuturor românilor într-un singur stat. Şi conaţionalii noştri din Franţa punctează marele moment al istoriei naţionale prin dans şi cântec românesc.

O menţiune specială se cuvine Ligii Studenţilor Români din Străinătate, care celebrează în fiecare an Ziua Naţională a României în toate colţurile lumii prin evenimente şi întâlniri. A devenit o frumoasă tradiţie ca, prin intermediul filialelor din întreaga lume, aceştia să contribuie la promovarea culturii naţionale. Este cu atât mai remarcabil cu cât într-o lume în care sentimentele naţionale au tendinţa de a se estompa, tinerii duc mai departe sensul profund al unui moment fără egal, definitoriu pentru poporul român: Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

„Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on „Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească

În cele peste două decenii de prezenţă în viaţa economico-socială din România, „Niro Investment Group” s-a dovedit a fi un model reprezentativ pentru economia românească şi totodată o companie implicată în viaţa socială. După mai bine de două decenii de activitate, la ceas aniversar, grupul de firme se prezintă cu un bilanţ remarcabil.
NIRO

„Niro Investment Group” este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai economiei private din România. Grupul de firme a desfăşurat, în existenţa de peste două decenii, numeroase proiecte şi programe de investiţii şi de afaceri exclusiv în mediul privat. De-a lungul activităţii sale, Grupul de firme a fost încadrat de către Ministerul Finanţelor printre „marii contribuabili la bugetul de stat. Doar în ultimul deceniu, compania a plătit peste 375 milioane lei, astfel achitându-şi obligaţiile fiscale faţă de statul român în integralitate şi la termen. „Niro Investment Group” a contribuit semnificativ la economia românească prin crearea a peste 25.000 de locuri de muncă, preponderent pentru categoriile sociale cu venituri reduse şi antrenând apariţia a numeroase întreprinderi mici şi mijlocii la nivel naţional. Dintre programele de investiţii derulate de Grup, cu o valoare de peste 1,1 miliarde lei, se remarcă proiectele comerciale, rezidenţiale, industriale şi turistice, cu o suprafaţă construită de mai bine de 280.000 metri pătraţi, realizate din venituri proprii sau prin contractarea de credite bancare.

Niro diplomaRezultatele înregistrate de companie i-au adus o largă apreciere în ţară şi străinătate. Printre prestigioasele Premii şi distincţii primite de-a lungul anilor se numără Premiul Internaţional Excelenţă în managementul Afacerilor” (Luxemburg, 2006), „Premiul European al Calităţii (Oxford, 2008), Trofeul „Quality Summit New York – International Award for Excellence and Business prestige. Gold, precum şi numeroase distincţii în România.

Fidelă principiului enunţat de preşedintele „Niro Investment Group”, dl. Nicolae Dumitru, care afirmă că „este o companie care a înţeles că beneficiile economice trebuie completate armonios de proiecte sociale menite să îmbunătăţească viaţa comunităţii din care face parte”, „Niro” s-a implicat, de-a lungul anilor, în sute de programe cu efecte sociale pozitive, care au însumat doar în ultimii 10 ani finanţări de peste 35 milioane lei. Au fost sprijinite comunităţi aflate în dificultate, printre care victimele inundaţiilor şi ale ninsorilor sau categorii sociale defavorizate – 1.300 de copii nevoiaşi din 19 comunităţi aflate în 11 judeţe. De asemeni, compania a stat alături unui mare număr de fundaţii şi asociaţii, cum ar fi Asociaţia „Ovidiu Rom”, care sprijină introducerea copiilor în programele unor şcoli şi grădiniţe, „Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Socială”, Asociaţia Şansa ta”, Fundaţia Renaşterea ş.a. Totodată, Grupul de firme a susţinut tinerii supradotaţi sponsorizând programe ca „Arta nu are vârstă”, „Oscar pentru Inteligenţă etc. Şi cultura s-a aflat printre preocupările Grupului, acordându-se de numeroşi ani suport financiar pentru editări de carte, organizări de expoziţii de artă plastică, proiecte de cercetare. Şi sportul românesc a beneficiat de susţinere, fiind de notorietate sponsorizările şi premiile acordate unor mari sportivi şi unor importante Federaţii. „Niro Investment Group” s-a implicat şi în sprijinirea a numeroase lăcaşe de cult, contribuind la restaurarea unor importante monumente ale spiritualităţii româneşti.

supliment-GBO3

Reporter: Adrian Paradovschi December - 6 - 2015 Comments Off on supliment-GBO3

 „Balcanii şi Europa” –  15 ANI de performanţă jurnalistică

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on  „Balcanii şi Europa” –  15 ANI de performanţă jurnalistică

În anul 2000 îşi făcea debutul între publicaţiile româneşti o revistă care avea să se dovedească un reper de profesionalism: „Balcanii şi Europa”, din cadrul „Niro Investment Group”, care aniversează 15 ani de apariţii neîntrerupte.

DSCN6923Încă de la primul număr, sub titlul „Balcanii”, publicaţia şi-a propus ţelul de a fi o oglindă a epocii pe care o traversează România în noul mileniu, din perspective de cea mai mare importanţă: integrarea în structurile euro-atlantice, drumul său zonal şi european, evoluţiile social-politice pe care le-a implicat această concentrare de forţe naţionale. Revista, devenită „Balcanii şi Europa”, s-a constituit într-o voce activă, o publicaţie de opinie şi atitudine, centrată pe zona balcanică văzută în context european, fiind singura publicaţie de acest fel din ţară.

De-a lungul celor 15 ani de implicare în planul publicisticii româneşti, revista, care a alăturat unui exigent colectiv redacţional o seamă de colaboratori de renume, specialişti reputaţi în istorie, economie, analiză politică – cum ar fi prof. dr. Zoe Petre, Eugen Uricaru, Corneliu Vlad, Dr. Ioan C. Popa, Octavian Andronic ş.a – a consemnat parcursul României şi al zonei balcanice în tabloul geopolitic contemporan. „Balcanii şi Europa” a găzduit în paginile sale numeroase dezbateri, susţinute de oameni politici de primă mărime, printre care preşedinţi de state, reprezentanţi ai Uniunii Europene, ambasadori, miniştri, care au abordat unele dintre cele mai importante tematici ale evoluţiei din ultimii 15 ani, atât naţională, cât şi internaţională. La rândul lor, analişti de prestigiu au tratat teme de cea mai stringentă actualitate. În paginile publicaţiei şi-au găsit un loc de cinste mari personalităţi ale istoriei naţionale, în cadrul unor rubrici în care au fost redate adevăruri istorice altădată ignorate. Întregul demers jurnalistic al publicaţiei a aparţinut exclusiv redacţiei, fără ingerinţe de orice natură.

Un aspect important al activităţii revistei l-a constituit acordarea Premiilor revistei „Balcanii şi Europa”, eveniment devenit tradiţie, redat pe larg în mass-media interne şi externe. Au fost onorate de personalităţi din diferite domenii, care au contribuit la progresul societăţii româneşti, precum şi reprezentanţi de seamă ai vieţii scocial-politice şi diplomatice.

An de an, articol cu articol, „Balcanii şi Europa” şi-a consolidat binemeritatul renume de publicaţie distinctă, implicată, obiectivă, aşa cum este încă de la momentul apariţiei sale.

 

Recunoaştere din partea celui mai înalt for academic al României

„Balcanii şi Europa”, publicaţie de înaltă ţinută, s-a făcut remarcată de-a lungul anilor, fiind apreciată pentru abordarea echidistantă şi cu o certă contribuţie la reflectarea transformărilor ce au avut loc în România şi zona Balcanilor, în regiune şi în lume. Ca o recunoaştere a acestor strădanii jurnalistice, precum şi a sprijinului acordat Diasporei româneşti în Europa, Academia Română, cel mai prestigios for românesc, a acordat publicaţiei o importantă diplomă, Distincţia Culturală”. În acest fel s-a evidenţiat contribuţia continuă a revistei la reflectarea demersurilor politice, diplomatice, a evoluţiilor sociale şi culturale, la analiza complexă, temeinică, documentată, internă şi internaţională. Apariţiile neîntrerupte, de 15 ani, ale revistei „Balcanii şi Europa” o poziţionează în rândul celor mai respectate publicaţii din România.


Alături de Diaspora

20 de ediţii ale Suplimentelor noastre

Una dintre remarcabilele iniţiative editoriale ale revistei „Balcanii şi Europa” o constituie seria de Suplimente dedicate românilor de peste hotare – Marea Britanie, Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Spania şi Italia. În cele peste 20 de ediţii ale acestor publicaţii apărute în condiţii grafice deosebite a fost abordată problematica foarte complexă a compatrioţilor noştri care trăiesc şi muncesc peste hotare. Suplimentele revistei „Balcanii şi Europa” dedicate în mod special Diasporei au contribuit la reflectarea vieţii de zi cu zi a românilor, accentuându-se regulile legislaţiei acestor state, ale pieţei muncii, coagularea românilor în jurul Bisericii Ortodoxe. Am reuşit să ne constituim într-un ghid util pentru conaţionalii noştri, alăturându-ne demersului naţional de a-i îndemna pe românii care sunt în străinătate să se înscrie în evidenţa autorităţilor române, acţiune necesară deopotrivă lor şi ţării natale. Întotdeauna am militat consecvent pentru întoarcerea lor acasă.

De asemeni, am publicat un Supliment destinat românilor din jurul graniţelor României, minorităţilor româneşti din ţări ca Serbia, Bulgaria, Ucraina, Grecia, Macedonia sau Ungaria, cărora le-am dedicat o preocupare specială şi constantă şi în paginile revistei „Balcanii şi Europa”.

Editarea şi distribuirea Suplimentelor au avut un larg ecou în Diaspora. Românii de peste hotare au remarcat sprijinul primit, mulţumindu-ne pentru atenţia acordată şi pentru implicarea în problematica lor.

supliment-GBO3supliment-franta-2supliment-anglia-6supliment-balcanii-si-europa_italiasupliment-vecinisupliment-spania-6

 

 

Omul Anului – Angela Merkel

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Omul Anului – Angela Merkel

 

Respectabila doamnă Merkel a străbătut un an plin de istorice fapte, apreciate mai cu seamă de cetăţenii germani prin… scăderea în sondaje până la 54% (Institutul „Deutschlandtrend”).

10Alături de sutele de mii de migranţi care o preamăresc (foto 1, foto 2), a distribuit surâsuri încurajatoare marilor jucători de pe scena politică internaţională (foto 3-8).

Să sperăm că anul viitor va fi mai plin de succese! (foto 9-10)

 

Suntem apreciaţi, ne iubeşte lumea!!!

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Suntem apreciaţi, ne iubeşte lumea!!!

Şi uite aşa, peste noapte, ne-am trezit apreciaţi, noi românii, de mii, chiar zeci de mii de oameni care cred că tot ce se spune despre noi în presa occidentală este adevărat. Bine că în sfârşit suntem şi noi apreciaţi!

harta

Acum, pe bună dreptate, cei care ne cunoaştem reciproc mai bine decât oricine, ne vom întreba – pentru ce oare? Roiesc supoziţiile: pentru marile noastre realizări economice? Nu cred! Pentru agricultura noastră ca vai de mama ei, de asemeni, nu cred! Pentru şcolile noastre dărăpănate, pentru străzile şi şoselele înnoroiate?…

Şi totuşi, suntem şi luaţi în seamă în cel mai înalt grad pentru… mizeria noastră, pentru neputinţele şi sărăcia noastră! Cum se poate aşa ceva, s-a întors oare lumea pe dos? Nu, nu, nu! Atunci?

Să luăm în mână o hartă a principalelor rute ale migranţilor şi ce vom constata? Toată regiunea Balcanilor este străbătută de cohorte de sirieni, afgani, de o mulţime de africani ce cutreieră prin ţări din jurul nostru şi pe care le amintim aici: Grecia, Turcia, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Croaţia… numai pe la noi nu se abat! Cât respect şi consideraţie ni se acordă de către aceşti oameni care, deşi aflaţi în suferinţă, nu cutează să calce pe străvechile noastre pământuri strămoşeşti. Bravo nouă că am izbutit ca prin ceva să aducem la respect nişte cutreierători care nu îndrăznesc să ne calce graniţele! Să fie oare uimiţi de vechea civilizaţie dacică din care ne tragem şi nu vor ca paşii lor să dărâme vechi urme istorice? Poate că se feresc să ne calce în picioare chiar terenurile de tenis pe care s-a format pupila noastră de nivel mondial, Halep (& company!).

Dar crudul adevăr ne ajunge din urmă. Un sirian pornit la drum cu tot calabalâcul şi o familie formată din şase copii + o bătrânică, mama soţiei răposate, a oferit familiei sale onoarea de a se rătăci prin România, iar când au auzit unde se aflau au căzut pe spate intrând într-un şoc nervos, în timp ce bâiguiau: „Nu, nu în România, sunt săraci, nedezvoltaţi, au mulţi şomeri şi obiceiuri vechi!”; şi s-au evacuat de pe teritoriul naţional cât ai clipi din ochi.

Şi uite aşa există şi un caz fericit pentru noi, când gazetele englezeşti, olandeze şi alte „europene”, după ce ne-au făcut în toate felurile numeroşi ani, uite că la urma urmelor ne-au sprijinit şi ne-au creat… un regim privilegiat, ferit de năvala cea mare. Nu ne revine decât să mulţumim gazetelor occidentale care prin articolele lor numeroase, experte şi bine documentate despre cele de pe la noi, după cum se vede, ne-au ferit de potop.

Într-adevăr, avem de ce să mulţumim Europei! Mulţumim!…De data asta am scăpat…

Carol Roman

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult