23
October , 2017
Monday

Proiecţii

Pe când o zonă euroatlantică?

Reporter: editura February - 2 - 2015

Limite de viteză pentru Acordul comercial de liber schimb UE-SUA

Vom avea un Acord comercial şi de investiţii transatlantic, ori, mai simplu, o zonă euroatlantică de liber schimb? Bineînţeles. Depinde însă când şi cum...

1

Tratative între liderii UE şi SUA

Într-o comunitate occidentală nu doar strategică, ci şi cu valori şi principii comune, necesitatea uniunii economice e mai presantă ca oricând. Iar în aceste timpuri, când direcţiile globalizării se confruntă cu o largă opoziţie din partea diverselor organizaţii de protecţie a mediului, a consumatorilor, a sindicatelor, a grupurilor de apărare a drepturilor omului, precum şi a diverselor forme de organizare antiglobalistă, se cuvin câteva precizări.

Procesele integraţioniste par să se fi încheiat. Lumea exersează deja noile structuri de dezvoltare: Eurasia, BRICS, Asia-Pacific, Africa. Doar Orientul a rămas încă în proces de coagulare. Uniunea Transatlantică e deja, în anumite privinţe, o realitate. Deocamdată ea este funcţională geostrategic, militar, prin alianţa NATO, şi există, cum spuneam, prin valori comune. În aceste condiţii, integrarea economică este în mod elementar imperativă şi ţine de logică dezvoltării naturale. Este drept, Uniunea Economică Transatlatică e o ţintă uriaşă şi dificil de atins. Întâi de toate, Uniunea Europeană trebuie să se consolideze ferm în actuala sa componenţă, de 28 de state. Alegerile europene din 2014 au fost străbătute de o gălăgioasă turbulenţă generată de formaţiuni de extremă dreapta, orchestrate de competitorii de la Răsărit sau de populişti naţionalişti ori xenofobi. În acelaşi timp, fostul vicepreşedinte al Comisiei Europene, Viviane Reding, milita pentru un rol executiv bine statuat al Comisiei, de guvern al Uniunii Europene, şi pentru un Parlament European bicameral care să includă un Senat al ţărilor membre. În publicaţia britanică „The Telegraph”, Reding şi-a definit viziunea: Statele Unite ale Europei. Chiar dacă o asemenea proiecţie era îmbrăţişată mai ales de veteranii UE şi de unii din înalţii oficiali de la Bruxelles, procesul electoral european nu a consfinţit schimbări atât de mari. S-a câştigat deocamdată în stabilitate, în unitatea în diversitate a forţelor politice principale şi majoritare, în proiecţia economică îndrăzneaţă şi în accelerarea procesului de integrare comunitară. Realitatea este că în vechea Europă, accentele antiunionale, naţionaliste, rămân încă notabile, mai ales în ţări că Franţa, Grecia, Marea Britanie sau Olanda. În timp ce noua Europă şi mai ales state că România sau Polonia, la graniţa lumii occidentale şi cu îndelungată experienţă în spatele Cortinei de Fier, îmbrăţişează cu entuziasm proiectul civilizational al Occidentui unitar.

Consultări publice în Arlington, Virginia, mai 2014

Consultări publice în Arlington, Virginia, mai 2014

De partea cealaltă, motorul dezvoltării vestice şi resortul tendinţelor globale, SUA, au de dus corabia şi de a-şi proteja şi propriile interese. Asumându-şi rădăcinile europene, Statele Unite continuă să colaboreze strâns şi să-şi sprijine partenerul tradiţional, în orizontul de aşteptare al reciprocităţii. Încă de la începutul anului 2014, secretarul Trezoreriei americane, Jack Lew, a exprimat scopurile comune ale SUA cu UE. În mai multe turnee întreprinse în Europa, Lew a insistat pentru creşterea economică globală, stabilitatea financiară şi, bineînţeles, pentru Acordul de liber schimb UE-SUA, fără de care cele două deziderate rămân incerte şi care, din păcate, trece prin negocieri destul de anevoioase. Discuţiile pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii UE-SUA (TTIP) au început încă din 2013. Negocierile au avut mai multe întreruperi şi amânări. Motivele sunt diverse şi au inclus o serie de argumente pro şi contra de ambele maluri ale Atlanticului.

Dacă ar fi să începem cu contraargumentele, încă de la început s-a pus problema politicilor protecţioniste de pe ambele pieţe, ele stârnind mai multă insatisfacţie la Washington. SUA reprezintă cea mai mare economie a lumii şi 50% din PIB-ul total global. În aceste condiţii, are şi câteva pretenţii. Desigur, este remarcabil că 30% din această activitate rezultă din schimburile cu Uniunea Europeană, dar deficitul comercial este în mod clar în favoarea UE. Semnificativ în acest sens este indicatorul locurilor de muncă: în timp ce companiile europene au în America 3,5 milioane de angajaţi, SUA au creat în Europa 4.1 milioane de joburi. La rândul lor, europenii sunt critici şi îngrijoraţi în legătură cu o posibilă regresie în materie de sănătate, nutriţie, protecţia mediului şi dreptul muncii. Grijile europene s-au exprimat întâi în privinţa produselor agricole şi alimentelor modificate genetic, cărnii „îmbunătăţite” cu hormoni sau fracturării hidraulice, larg utilizată în America pentru exploatarea resurselor naturale. Uniunea Europeană este, totodată, preocupată de riscul extinderii „statului supraveghetor”. Ecourile scandalurilor de spionaj între aliaţi, indiferent care ar fi fost substratul real al acestora, încă nu s-au stins. Pe de altă parte, o temă rămasă în suspensie în negocierile de până acum este aceea a dreptului de proprietate intelectuală, mult mai restrictiv în SUA, şi care le apare europenilor ca o posibilă limitare a accesului la cultură, educaţie şi chiar la progresul ştiinţific.

Opozanţii Acordului invocă  urmările „asaltului” corporaţiilor

Opozanţii Acordului invocă urmările „asaltului” corporaţiilor

În ce priveşte fondul economic al Acordului, şi mai ales capitolul de Investiţii, primul contraargument al UE este că interesele economice ale investitorilor n-ar putea fi protejate în mod adecvat. În paranteză fie spus, asemenea critici vin în momentul în care precauţia cea mai mare se manifestă faţă de corporaţii şi actorilor non-statali, pe cale să câştige din ce în ce mai mult teren în lumea occidentală. Aceste temeri se manifestă nu doar la nivelul extins al „avocaţilor” antiglobalişti, ci chiar în rândul negociatorilor înşişi ai Acordului de liber schimb UE-SUA. Desigur, se mai vehiculează, cu bună sau rea credinţă, şi teorii conspiraţioniste de genul „Acordul este făcut să securizeze, dezvolte şi extindă privilegiile companiilor multinaţionale şi ale investitorilor suspecţi”. Care ar fi dramul de adevăr întrezărit de europeni? Acela ca tranzacţiile comerciale sau investiţiile UE-SUA sunt guvernate de 29 de sisteme legislative diferite. Legea de Soluţionare a Litigiilor de Stat pentru Investitori aplicată în Statele Unite poate deschide o veritabilă Cutie a Pandorei în statele Uniunii Europene. Această lege, utilizată în SUA pentru rezolvarea unor serioase probleme de proprietate privată în raport cu statul – precum termenii exproprierilor sau responsabilităţile legale în materie de proprietate – poate fi clară peste ocean, dar este imposibil de aplicat într-o Uniune Europeană cu 28 de legislaţii diferite. Controversele sunt legate de faptul că entităţi comerciale transnaţionale ar putea folosi Acordul – influenţat de o atare lege – pentru a opera în afară jurisdicţiilor naţionale şi ar eluda reguli şi legi importante. Avem, astfel, explicaţia pentru care, la începutul lui 2014, negocierile pentru Acordul TTIP au fost amânate pentru trei luni de consultări publice. S-a derulat nu doar analiza incompatibilităţilor legislative dintre sistemul european şi cel american, ci şi o „luptă pentru putere” între Comisia Europeană şi statele membre pentru negocierea anumitor capitole, şi în mod special ale celor privind investiţiile. Aşadar, nu doar alegerile din UE au încetinit negocierile, ci şi dorinţa europenilor de a reglementa fiecare din aceste domenii sensibile la nivel naţional.

„Partea plină a paharului”, argumentele pentru accelerarea şi finalizarea rapidă a Acordului UE-SUA, ar putea fi sintetizată în faptul că acum, în absenţa acestuia, tranzacţiile comerciale şi investiţiile dintre UE- SUA totalizează mai mult de patru miliarde de dolari pe an. Odată Acordul intrat în vigoare, PIB-ul Uniunii Europene ar creşte cu 119 miliarde de euro anual, iar al Statelor Unite cu 100 până la 110 miliarde de dolari. În UE se estimează şi că veniturile fiecărei gospodarii ar creşte cu 545 de euro doar în primul an. Preşedintele american Barack Obama a şi insistat asupra accelerării negocierilor, în contextul preocupărilor privind problemele comune, precum şomajul, inegalităţile şi inechităţile sociale: TTIP poate oferi sute şi sute de mii de locuri de muncă, mai precis, poate crea joburi pentru 800 de milioane de oameni pe ambele maluri ale Atlanticului”. Prin eliminarea barierelor tarifare şi non-tarifare, armonizarea standardelor comerciale, procedurilor şi regulamentelor, cadrul rezultat ar genera profituri de milioane de euro pentru companii, ar stimula piaţa muncii şi ar diminua birocraţia şi în UE şi în SUA. Şi, deloc de neglijat, s-ar elimina toate barierele dintre cele două maluri ale oceanului.

Precedente de bun augur

Uniunea Europeană a încheiat recent Acordul de liber schimb cu Canada. Negocierea acestuia a durat mai bine de trei ani. Până acum, UE a încheiat Acorduri de acest fel de mult mai mică anvergură. În anii 1990 cu Elveţia, ţările nordice, cu cele din afara Comunităţii Europene de atunci, toate limitate la aria continentală. De cealaltă parte, Statele Unite au deja o serie de asemenea acorduri, în afara celor care integrează nordul american (NAFTA – SUA – Canada-Mexic), cu ţări din Asia sau Orientul Mijlociu. Nu există însă un Parteneriat atât de îndrăzneţ, de o asemenea amploare precum TTIP. Unii l-au numit monumental.

Pe o piaţă globală definită de o accelerare a competiţiei dintre procesele regionale de integrare, cu boomul economic asiatic şi China care stabileşte cote de creştere economică fără precedent, Uniunea Economică Transatlantică nu poate întârzia mult. La începutul negocierilor, în 2013, Pierre Moscovici, pe atunci premierul francez, estimă că acestea se vor încheia la cumpăna anilor 2014-2015. S-a vehiculat apoi şi durata Acordului European cu Canada. În aceste zile se discută neoficial despre posibilitatea de a încheia negocierile chiar în 2016, în viitoarea guvernare de la Casa Albă. Adevărul este că într-o lume mai grăbită decât ne imaginăm, în care procesele integraţioniste sunt pe final, nicidecum în aşteptare, acest Parteneriat transatlantic UE-SUA consfinţeşte nu atât o lume sigură strategic, cât mai ales o uniune a prosperităţii economice. Odată ce împărtăşim aceleaşi obiective, perspective şi valori, putem aştepta puţin ăentru ca bătrâna Europă să se acomodeze cu Lumea Nouă. Altminteri, Statele Unite ale Europei rămân o viziune creată pentru a fi zdruncinată. În context, Ravi Buck, diplomat al Ambasadei americane la Bucureşti, declara recent că „acest Acord nu va influenţa nimic în afara comerţului şi investiţiilor – UE nu va deveni al 52-lea stat american, SUA nu vor deveni al 29-lea stat UE. Mesajul meu către toţi românii este că trebuie să vă asiguraţi că vocea voastră este auzită, că sunteţi la curent cu ce se discută la Bruxelles şi cum aceste discuţii vă influenţează afacerea, producţia. Dacă România aşteaptă ratificarea şi abia apoi va începe să facă lucruri, atunci va trebui să concureze cu alţi europeni care se pregătesc deja. România ar trebui să fie pregătită pentru acest Tratat”. Pe această linie s-au situat şi demersurile şefei Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Filote şi al europarlamentarului Ioan Mircea Paşcu, ambii insistând ca oficialii români şi IMM-urile din ţară să fie permanent la curent cu negocierile pentru acest Tratat, care le va facilita accesul la piaţa americană şi să folosească la maximum instrumentele de dezbatere şi consultare. Nu întâmplător. România este deja un partener strategic al SUA în UE, poziţie avantajoasă ce poate fi fructificată.

Lucia Deveanu

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult