23
July , 2017
Sunday

Mari citadele europene

Bruxelles, capitala de facto a UE

Reporter: editura March - 12 - 2015

Despre Bruxelles am putea scrie aceeaşi frază, care se înfăţişează în trei ipostaze: din 1830, capitala Regatului Belgiei, din 1989 Regiunea – capitală şi, din 1997, capitala de facto a Uniunii Europene.

Consiliul Uniunii Europene.

Consiliul Uniunii Europene.

Bruxelles – capitala Belgiei – era la origine un târg întemeiat de urmaşii lui Carol cel Mare, cândva prin sec. IX-X, la vărsarea râului Senne în fluviul Escault. Îndelungata sa istorie conferă oraşului trăsături nu odată paradoxale, începând cu faptul că Brussels, oraş flamand, are acum o populaţie în proporţie de 80% francofonă şi doar de 15-20% vorbitori de neerlandeză (numită şi flamandă). Această situaţie reflectă complexa hartă lingvistică şi culturală a Belgiei, la rândul ei împărţită în trei regiuni – Flandra, locuită masiv de vorbitori de limbă olandeză, spre nord, Valonia, spre sud, preponderent francofonă, dar cu o enclavă de cca. 700.000 de vorbitori de limbă germană; şi Regiunea-capitală Bruxelles, cu cele 19 comune componente, centru francofon înconjurat de vorbitori de flamandă.

Spre deosebire de oraşe situate în centrul unor grave conflicte etno-religioase cu caracter istoric, cum e Ierusalimul, diferenţele lingvistice şi culturale care colorează – uneor destul de sumbru – harta oraşului Bruxelles sunt mai fluide, cu linii despărţitoare relativ permeabile; de aceea, nici nu e cazul să vorbim de conflicte inter-etnice, fiindcă, de-a lungul istoriei, o bună parte din populaţia valonă a adoptat limba şi cultura flamandă, pentru ca mai tărziu, procesul invers să ducă la „francizarea” unui mare număr de flamanzi. Asta nu diminuează totuşi surprinderea cu care un călător care revine după decenii la Bruxelles, ca mine, constată că, dacă se adresează în franceză unui funcţionar de la aeroport, riscă în cel mai bun caz un răspuns în engleză, însoţit de o privire mai degrabă neprietenoasă.

Încă de la întemeiere, Bruxelles a fost un centru bogat al unei regiuni prospere, comparabilă doar cu nordul Italiei din secolele XIV-XVI. Un al doilea veac de aur urmează instaurării monarhiei constituţionale, la 1830, când Belgia devine a patra putere economică a lumii datorită industriei şi comerţului pe care le practică şi azi cu o productivitate uimitoare chiar pentru vecinii lor, harnicii olandezi. În această perioadă de înflorire îşi are însă originea şi conflictul lingvistic şi cultural care a marcat destinul oraşului Bruxelles.

Sediul Parlamentului European

Sediul Parlamentului European

În timpul celor două războaie mondiale, şi mai ales în timpul ocupaţiei din 1940-1944, germanii au încurajat populaţia flamandă în direcţia unei politici şovine şi revanşarde, care a dus la persecuţii şi deportări. După război, conflictele mocnite devin tot mai flagrante, astfel că în 1961-1962 frecvenţa demonstraţiilor anti-franceze devine neliniştitoare.

Bruxelles – regiunea-capitală este astfel deplin constituită, cu patru parlamente locale, şase districte de poliţie, agenţii municipale şi 19 comune. Bruxelles este şi sediul Parlamentelor valon şi flamand, precum şi al Parlamentului naţional – Camera deputaţilor şi Senat – ca şi al Guvernului Belgiei. Cu preţul acestei complicate şi oneroase structuri multiple, riscurile pe care le prezentau înainte de 1989 relaţiile inter-lingvistice din Belgia în genere şi din oraşul Bruxelles în special au ajuns să fie mult mai reduse, confirmând prestigiul tradiţionalului „compromis belgian” şi virtuţile unui mediu politic şi cultural adesea caracterizat drept „o pacifică anarhie”.

O altă problemă, în parte general-occidentală, în parte însă specifică oraşului Bruxelles, este prezenţa aici a nu mai puţin de 50.2% populaţie migrantă. Aici intră şi refugiaţii marocani sau congolezi, taberele de romi veniţi din estul Europei, dar şi o populaţie migrantă de „gulere albe” – sau de „fat cats” („pisicile grase”, dacă e să le dăm porecla celor mai ostile medii în raport cu miile de persoane aparţinând instituţiilor Uniunii Europene).

Ca pretutindeni în Europa occidentală, integrarea imigranţilor musulmani e dificilă, ca şi cea a multora veniţi după anul 2000 din noile state membre UE, mai ales că adesea este vorba despre persoane fără calificare şi cu o cunoaştere precară a limbii şi culturii locului. De aici şi o rată mult prea ridicată a şomajului, mai ales în Valonia. Primul Consiliu al Comunităţilor Europene a intrat în funcţie la 1 ianuarie 1958, prezidat, în ordine alfabetică, de Belgia. De atunci, şi mai ales din 1997, Bruxelles a progresat constant către statutul său actual de capitală de facto a UE; despre o capitală efectivă, de iure, nici că poate fi vorba. Tratatul de la Amsterdam a oficializat Bruxelles ca sediu al celor două principale instituţii europene, Comisia şi Parlamentul European; acesta din urmă avea sediul la Strasbourg, dar s-a apropiat tot mai mult de Bruxelles, unde se întruneşte trei săptămâni din patru, în favoarea principiului de co-decizie Parlament – Comisie. Aşa a apărut în inima oraşului un centru european, dominat de Parlamentul European, unica instituţie europeană aleasă prin vot direct de cei peste 507 de milioane de cetăţeni ai Uniunii. Consiliul Uniunii Europene, format din reprezentanţii guvernelor statelor membre, are de asemeni o clădire superbă în această zonă a oraşului, imobilul Justus Lipsius, construit în anii ’90. Comisia Europeană, gardianul Tratatelor, funcţionează în imobilul Berlaymont, pe care îl vedem frecvent la jurnalele de ştiri; clădirea a fost construită în 1960 de arhitecţii Lucien de Vestel, Andre Polak şi Jean Gilson.

Se adaugă însă acestor trei instituţii foarte cunoscute şi importantul Comitet Economic şi Social European, un organism consultativ, partener al Comisiei şi vocea societăţii civile din ţările membre, ale cărei drepturi le apără. Nu mai puţin important este Comitetul Regiunilor, care trebuie să fie consultat în privinţa oricărei decizii care poate afecta autorităţile locale sau regionale din statele membre, cum ar fi politicile de sănătate, educaţie şi transport.

Cartierul General al NATO

Cartierul General al NATO

Tot aici funcţionează opt agenţii europene: Agenţia de Apărare, cea de Educaţie, Audiovizual şi Cultură, Agenţia Executivă pentru Competitivitate şi Inovaţie, Agenţia de control piscicol, Agenţia pentru Sisteme Globale de Navigaţie prin Satelit, Agenţia pentru Cercetare, Agenţia Executivă a Consiliul European al Cercetării şi Agenţia Executivă pentru Reţeaua de Transport Trans-European. În afara instituţiilor UE însă, Bruxelles este şi sediul Cartierului General al NATO, ca şi al EUROCONTROL şi al multor corporaţii multinaţionale, fiind al treilea centru de conferinţe internaţionale din lume şi găzduieşte mai mulţi diplomaţi şi jurnalişti decât Washington. Această concentrare de instituţii şi birouri, accentuată după 2004, a început să ridice probleme incomode municipalităţii şi locuitorilor capitalei. Desigur, belgienii au fost măguliţi de statutul oraşului lor de capitală a Uniunii Europene. Palatul Parlamentului European, clădirile care adăpostesc birourile Comisiei Europene, pletora de sedii ale celor mai diferite organizaţii şi firme cu interese variate gravitând în jurul acestora adaugă strălucirea lor unui ansamblu urban strălucitor şi el. Dar adevărul este că există aici şi germenii unor nemulţumiri, căci populaţia permanentă a oraşului se simte marginalizată faţă de cea temporară, cu mult mai puţine responsabilităţi decât localnicii, dar şi cu venituri incomparabil mai mari. Pentru un localnic mediu, nici magazinele, nici cabinetele medicale, nici alte comodităţi din zona „europeană” nu sunt accesibile, în vreme ce „europenii” au acces la toate facilităţile oraşului belgian – ale cărui impozite nu le plătesc.

Pentru cine cunoaşte şi apreciază oraşul Bruxelles, e destul de clar, totuşi, că anarhia pacifică a acestei capitale – melancolice ca Jacques Brel, suprarealiste ca René Magritte, visătoare ca o muzică de Maurice Maeterlinck, multicoloră ca un tablou de Pieter Bruegel – va depăşi cu un compromis inteligent hotarul dintre capitala Belgiei şi capitala Europei.

Prof. Dr. Zoe Petre

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult