28
May , 2017
Sunday

Opţiuni

Este investiţia în educaţie recuperabilă?

Reporter: editura April - 15 - 2015

Reîntoarcerea investiţiei în educaţie preocupă tot mai mult statele lumii, în condiţiile în care cheltuielile cresc, iar „exodul inteligenţei” afectează îngrijorător viitorul multor naţiuni.

Mulți studenţi din Grecia se pregătesc sӑ pӑrӑseascӑ țara.

Mulți studenţi din Grecia se pregătesc sӑ pӑrӑseascӑ țara.

O realitate alarmantă. Procesul de globalizare, aflat într-o continuă accelerare, a făcut ca oamenii, bunurile, serviciile şi obiceiurile să treacă graniţele cu o dinamică fără precedent. Din păcate pentru multe ţări, printre care şi România, această deplasare are, deocamdată, sensuri unice – dinspre ţările sărace către cele mai bogate, dinspre sud către nord, dinspre est către vest. Oameni de ştiinţă, ingineri, arhitecţi, medici, informaticieni au luat calea străinătăţii, atraşi de condiţii de muncă mai bune şi salarii mai mari. În ţări ca Statele Unite, Canada, Australia, dar şi în vestul Europei, emigranţi cu înaltă calificare formează o componentă semnificativă a forţei de muncă şi contribuie la păstrarea acestor ţări în elita mondială a cercetării, după ce statele de origine şi familiile lor au investit în ei decenii la rând.

Exodul inteligenţei este o realitate cruntă pentru Balcani. Potrivit unui Raport Global al Competitivităţii din 2012, publicat de Forumul Economic Mondial, ţările din această zonă sunt pe primele locuri din lume în ceea ce priveşte numărul tinerilor educaţi care îşi părăsesc ţara în căutarea unui loc de muncă. Astfel, dintr-un total de 144 de ţări (cele de pe ultimele poziţii fiind cele care au înregistrat cel mai ridicat nivel de „exod de inteligenţă”), reiese că Bosnia şi Herţegovina se află pe locul 140, Serbia pe 139, Macedonia pe 133, România pe locul 131, fiind urmată de Croaţia, pe locul 128, Bulgaria pe 127, Grecia pe 119 şi Albania pe 96.

Câteva date sunt relevante pentru amploarea fenomenului: România a ajuns să „exporte” în favoarea spitalelor din occident un medic la fiecare cinci ore. Din 1990, peste 21.000 de medici români au plecat la muncă în străinătate.

Medici români opereazӑ în spitale strӑine

Medici români opereazӑ în spitale strӑine

Bulgaria suferă şi ea de pe urma migraţiei inteligenţei. „În ultimii 15 ani au plecat două treimi din cercetătorii de la Institutul de Matematică din Sofia”, arată Mihail Konstantinov, profesor de inginerie civilă din Bulgaria.

Indiferent de natura motivelor care stau la baza deciziei de emigrare a creierelor – în principal atracţia financiară exercitată de statele bogate, care pot plăti mult mai avantajos – efectele sunt grave pentru ţara din care se pleacă. Amintim numai costurile pe care le implică formarea profesională a unui specialist, cele cu şcoala şi facultatea, asigurările de sănătate, destructurarea unui sistem social (familie, prieteni, localitate), precum şi şubrezirea suportului economic pentru bugetul de pensii. „În plus, statul aşteaptă ca după cel puţin 25-30 de ani de asistenţă şcolară şi de sănătate să beneficieze de contribuţia tânărului specialist, atât prin taxele pe care le-ar încasa de pe urma activităţii lui, cât şi prin contribuţia, ca specialist, la dezvoltarea societăţii”, sintetizează Laurenţiu Tănase, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”. Acest lucru aproape că nu se mai întâmplă în ţările afectate de „migraţia creierelor”. De altfel, chiar preşedintele României, Klaus Iohannis, aflat în vizită la Berlin, a declarat: „Cunosc personal sute de astfel de persoane care s-au integrat perfect şi muncesc în Germania cu folos. Aceste persoane sunt o pierdere pentru România”.

În aceste condiţii, se ridică o problemă: guvernele care au suportat financiar dezvoltarea acestor tineri şi au investit pot fi mulţumite doar cu renumele tinerilor lor, de buni specialişti? Pe de o parte, nu poate fi trecut cu vederea faptul că numeroase familii rămase în urmă trăiesc de pe urma banilor primiţi din străinătate; de asemeni, visteria acestor state primeşte de la imigranţi miliarde de euro, valută care contează în ecuaţiile financiare. Iar libera circulaţie, principiu sacrosanct al Uniunii Europene, nu poate fi îngrădită. Aşa se face că cei mai străluciţi elevi sunt curtaţi de universităţile occidentale pentru a-i avea ca studenţi. Apoi, tinerii specialişti plecaţi cu burse sau contracte de muncă se transformă în lideri sau şefi de proiecte în străinătate şi, după ce au fost educaţi prin investiţii ale ţării natale, contribuie la dezvoltarea altui stat. Din nou, cifrele vorbesc de la sine: prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, atrage atenţia că pentru formarea unui singur medic timp de şase ani, statul cheltuieşte aproximativ 30.000 de lei, iar pentru specializarea acestuia încă 21.000 de lei, adică aproximativ 51.000 de lei în total. Estimările arată că prin „exodul” cadrelor medicale, statul a pierdut circa 160 de milioane de euro în doar câţiva ani. Per ansamblu, circa 50.000 de români învaţă în afara ţării în prezent. Pentru fiecare tânăr, statul pierde între 10 şi 20 de mii de euro. Trei sferturi dintre ei nu vor să se întoarcă acasă după terminarea studiilor…

Un tânăr fizician croat a ales Germania

Un tânăr fizician croat a ales Germania

De altfel, nenumărate rapoarte avertizează că România a pierdut aproape 50 miliarde de euro din cauza plecării specialiştilor săi din ultimii 35 de ani. România nu pierde doar sumele investite în formarea specialiştilor şi potenţialii bani pe care aceştia i-au aduce la buget prin contribuţiile salariale, ci şi alte taxe pe care le-ar putea colecta de la ei, precum accize sau TVA. Poate părea paradoxal, dar totuşi în România costurile cu educaţia sunt cele mai mici din Uniunea Europeană, raportat la PIB/locuitor. Adică un student din România „costă” mai puţin de jumătate decât media UE. Dar ţara se află într-un cerc vicios: cu cât investeşte mai mult în educaţie, cu atât „migraţia creierelor” se accentuează, iar investiţia se recuperează foarte greu, chiar deloc!

Cât despre efectul recrutărilor de imigranţi calificaţi, Israelul, stat care s-a edificat de la zero, poate fi un model elocvent. „Ţara a avut o ascensiune meteorică între puterile lumii datorită atragerii de forţă de muncă de înaltă calificare, dacă ar fi să-i amintim doar pe cei 1 milion de specialişti ruşi sosiţi aici între 1990 şi 2000”, arată publicaţia „Financial Post”. La fel, SUA, bastionul „migraţiei inteligenţei”, pentru care cifrele vorbesc de la sine: imigranţii calificaţi aduc PIB-ului american peste 37 de miliarde de dolari anual; peste un sfert din comapniile de înaltă tehnologie şi modelele de afaceri din această ţară au fondatori străini; circa 25% din patentele de invenţii prezentate de Statele Unite aparţin imigranţilor. Şi, ca un efect interesant, economiştii au calculat că „90% din americani au câştigat efectiv, la venituri, de pe urma evoluţiei ţării generată de munca străinilor de pe teritoriul american”, notează „brookings.edu”.

Aşadar, pe de o parte, statele prospere îi pot atrage pe viitorii specialişti care le vor spori dezvoltarea şi astfel, prin munca acestora şi viitoarele taxe, respectivele state îşi vor fi recuperat aceste investiţii. Pe de altă parte, ţările aşa-numite „emergente” cheltuiesc cu educaţia acestor tineri, apoi îi pierd „de două ori”: pe termen scurt nemaiputând să recupereze investiţia în educaţia lor întrucât aceştia părăsesc ţara, ca şi pe termen lung, fiind văduvite de dezvoltarea pe care capitalul uman educat, de neînlocuit, o aduce întotdeauna.

Tot mai mulţi specialişti din Bosnia se îndreaptă spre ţări din Europa

Tot mai mulţi specialişti din Bosnia se îndreaptă spre ţări din Europa

Soluţii „cu bătaie lungă”. În condiţiile în care nimeni nu se poate ridica împotriva fenomenului migraţiei, care ar însemna îngrădirea unui drept fundamental, ce pot face ţările „perdante” în faţa golirii accelerate de potenţial ştiinţific de elemente valoroase, atât oameni maturi, cât mai cu seamă tineri? Există soluţii, iar unele state le-au şi aplicat, cu rezultate rapide şi vizibile. Una dintre ele este atragerea către casă a celor plecaţi. Este binecunoscut faptul că ţările care au reuşit să-şi aducă specialiştii şi intelectualii înapoi se află acum în plină dezvoltare. „Noile” economii din Irlanda, India, China, Coreea de Sud, Taiwan se bazează tot mai mult pe specialişti care se întorc în patria-mamă după ce au avut succes în străinătate. Cu experienţa lor, cu legăturile şi cu capitalul câştigat, contribuie la dezvoltarea unor ramuri industriale în ţara de origine. De pildă, în Bangalore, India, explozia industriei soft s-a făcut cu specialiştii indieni întorşi din SUA. Un alt exemplu este China, care, după cum se exprima un oficial, „şi-a depozitat inteligenţa peste Ocean pentru a fi folosită mai târziu, iar acum a sosit vremea să fie folosită”. Acestea sunt câteva dintre cazurile fericite care au ştiut să transforme fenomenul „brain drain” (scurgerea de inteligenţă) în „brain gain” (câştigul de inteligenţă).

O altă soluţie ar putea fi motivarea prin salarii de către statele care au investit şi nu vor să-i piardă pe aceşti oameni valoroşi, şcoliţi cu cheltuieli semnificative. La acest capitol, însă, ţările emergente nu pot concura cu ofertele occidentale nici în prezent şi, după toate estimările, nici în viitorul apropiat.

În ultimă instanţă, există şi o metodă practicată pe alocuri în lume, aceea ca guvernele să acorde împrumuturi studenţilor pentru şcolarizare, urmând ca aceştia să returneze sumele într-un anumit interval de timp. S-a ajuns la această măsură întrucât chiar şi în societăţile dezvoltate, investiţia în educaţie tinde să devină contraproductivă din punct de vedere economic, în sensul că cheltuielile cu şcoala au devenit atât de mari, încât aproape nu mai pot fi recuperate. Astfel, un studiu al Băncii Mondiale arată că, în practică, studenţii nu au returnat decât în mică măsură împrumuturile iniţiale, ba chiar, în unele cazuri, aceste programe s-au dovedit „mai costisitoare decât granturile externe”. Documentul propune şi soluţii de îmbunătăţire a sistemului de recuperare: „elaborare de planuri de rambursare care să ţină cont de estimările câştigurilor viitoare ale studentului, certitudinea că instituţiile de supraveghere pot să colecteze rambursările şi o vor face”. În plus, ar putea exista pe viitor sisteme alternative de recuperare, cum ar fi o aşa-numită „taxare graduală”, mai exact un nivel mai mare de taxare viitoare pentru beneficiarii prezenţi ai educaţiei asigurate pe banii statului. Pe scurt, aşa cum sintetizează documentul, „plătirea studiilor din viitoarele câştiguri”.

boyAmintim şi câteva exemple dintre cele 50 de state (dezvoltate şi emergente) care acordă împrumuturi studenţilor, în încercarea de a-şi recupera investiţia în educaţia lor. Astfel, majoritatea acestor programe se derulează după tiparul „împrumuturilor ipotecare”, mai exact studenţii fac viitoare plăţi fixe într-o anumită perioadă de timp. În schimb, în Australia, Suedia sau Ghana, plăţile sunt stabilite în funcţie de venit, iar Chile permite efectuarea de plăţi anuale. În orice caz, toate studiile au demonstrat că recuperările de acest tip s-au făcut într-o foarte mică măsură şi că, în special în statele mai puţin dezvoltate, aceste rambursări nu au izbutit să reducă povara statului cu investiţia în educaţie. Cu atât mai mult cu cât pentru implementarea mijloacelor de colectare ulterioară, care se poate întinde pe ani, este necesară crearea unor sisteme financiare care să implice bănci, operatori specializaţi în recuperări financiare, agenţii specializate ale statului etc.

O dată în plus se poate observa că până şi ţărilor bogate le este tot mai greu să investească în educaţia înaltă – chiar cu perspectiva recuperării acestor bani prin aportul adus societăţii de viitorul specialist. În aceste condiţii, competiţia de „racolare” a celor gata educaţi pe banii altora va continua, iar statele care îi pierd pe oamenii valoroşi vor continua… să-i piardă, cu şanse minime de a-şi recupera investiţia.


Un caz aparte

Există şi situaţii speciale – cum ar fi cel al familiei Tătaru, din Târgu Jiu – când unii părinţi se asigură că ajung copiii lor la şcoli de renume, apoi lucrează pentru multinaţionale, susţinându-le educaţia prin forţe financiare proprii. Astfel, părinţii tânărului Călin – tatăl inginer electronist, mama infirmieră – au decis ca fiul lor să studieze în Marea Britanie de la nivelul liceului şi au părăsit România pentru a câştiga suficient în acest scop. După ce adolescentul învăţase o lună la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“ din Târgu-Jiu, fiind unul dintre cei mai buni elevi, familia s-a stabilit în Hailsham, din comitatul East Sussex.

Ţelul a fost atins: din toamna acestui an, Călin Tătaru va studia la Oxford, unde a fost deja admis. Deci, în viitor, prin susţinerea financiară a părinţilor, va putea lucra la gigantul informatic „Google”.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult