20
April , 2018
Friday
Bogdan Mazuru, Ambasadorul României la Paris „Deschiderea pieţei muncii din UE, un transfer de inteligenţă" Excelenţa sa ...
Cinci dintre cei şase eurodeputaţi români, care în ultimii doi ani şi jumătate au ...
Cineva a întrebat la un post de radio englezesc: “Ce este acela un partid?” ...
Multă vreme după aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană ne-am comportat sfios, pesemne aşteptând să ...
Că e adevărat, că e poveste, nu ştim exact. Vă prezentăm doar ceea ce este ...
Între 1945 şi 2011, numărul de ziduri care separă state din toată lumea a crescut ...
Românii care muncesc în Spania îşi aduc o contribuţie recunoscută la progresul statului spaniol, fiind ...
Discret, însă dăruit total literaturii, Ion Brad îşi împlineşte destinul de scriitor, început într-un moment ...

Archive for July, 2015

O vară supraîncărcată, la 40° C

Reporter: editura July - 13 - 2015 Comments Off on O vară supraîncărcată, la 40° C
Carol Roman

Carol Roman 

Anotimpul „vară” se prăvăleşte vijelios asupra europenilor, indiferent de afiliere politică. Temperaturi caniculare vin şi pleacă brusc, lăsând loc unor zile reci ca de toamnă, aducătoare de ploi, inundaţii şi grindină, păguboase. La care trebuie să adăugăm şi eforturile europenilor – doarece la aceştia ne referim îndeosebi – de a supravieţui atât ravagiilor naturii, cât şi încercărilor şi zbuciumului vieţii tulburate de acte de terorism și agresiune cu urmări dramatice.

Pe agenda acestei veri se înscriu eforturile Uniunii Europene de stagnare a fluxurilor de migraţie ilegală din Africa şi Orientul Mijlociu către Marea Mediterană. Se încearcă stăvilirea printr-o amplă operaţiune în care să fie folosite avioane şi ambarcaţiuni care să colecteze informaţii în apele internaţionale, urmată de oprirea acestora şi arestarea contrabandiştilor, operaţiuni pentru care trebuie acţionat cu un cumul de legi speciale. Problematica devine gravă pornind de la realitatea că zeci de mii de refugiaţi se află de acum în mai multe ţări europene de la sudul continentului, iar fluxul se îndreaptă spre Balcanii de vest, devenit placă turnantă de tranzit, odată cu refugiaţii şi pentru radicali islamişti jihadişti. Se cunoaşte că problema emigranţilor e tratată diferit, după tipul de guvernare a ţărilor şi respectarea principiilor europene şi umanitare. Între statele membre se poartă discuții interminabile, deoarece unele sunt dispuse să primească „cota” atribuită de UE, iar altele refuză, din motive naționale, să răspundă pozitiv. Însă, în mod solidar, Uniunea Europeană nu acceptă faptul că în Ungaria, de pildă, se construieşte un zid înalt de patru metri şi lung de 179 km la graniţa cu Serbia aşezată în faţa fluxului masiv de emigranţi.

În clocot s-a aflat şi cazanul grecesc, pe cale de a exploda. Toate forţele lucide ale Europei s-au concentrat pentru a rezolva situaţia gravă a Greciei, în vederea găsirii unei soluţii pentru prelungirea acordului financiar şi salvarea statului elen de la faliment ori ieşirea din Uniunea Europeană, formă de şantaj politic. Oricum s-ar judeca lucrurile, marea masă a populaţiei greceşti va fi cea care urmează să plătească cheltuielile nesăbuite făcute chiar de ea, în ultimii ani, cu banii primiţi pe datorie de la marile bănci internaţionale care cer restituirea lor. În mod cert, vor fi nevoiți să „cotizeze” şi contribuabilii europeni, care, într-un mod direct sau indirect, plătesc şi ei. Deşi nu s-a găsit soluţia ideală pentru ieşirea din acest blocaj imediat şi garantarea plăţii tranşelor incredibil de mari ale datoriei Greciei, de 325 de miliarde de euro în total, eforturi tranzitorii au încercat să amâne un deznodământ negativ prin înţelegeri mai cu seamă de aranjament politic, dar… nu ne aflăm încă la un sfârșit al „crizei Greciei”. Şi nu trebuie uitat că aproape 200 miliarde de euro este datoria către ţările din zona europeană!

Şi pe plan strategic evenimentele sunt complexe. În plină vară, aliaţii NATO sunt sfătuiţi de Ashton Carter, secretarul de stat al Apărării, să dezgroape „manualul de instrucţiuni” de pe vremea războiului rece. Se consideră că divergenţele acute cu Rusia vor fi de lungă durată şi pot lua o turnură extrem de periculoasă. De aceea s-a şi stabilit consolidarea Forţei de intervenţie rapidă, prin majorarea capacităţii acesteia. Ca răspuns la ameninţările Rusiei, armament greu american va fi poziţionat în ţara noastră, precum şi în Bulgaria, Polonia, Lituania, Estonia şi Letonia. Faptul că ne aflăm la graniţa de est a Europei ar trebui să ne conştientizeze mai mult…

După cum se vede, parcurgem zile tensionate în această vară. Prin acţiunile desfăşurate atât de ţările membre ale Uniunii Europene cât şi ale Alianţei Nord-Atlantice, inteligente, cumpătate, dar pregătite pentru orice ameninţare, vor trebui să conlucreze strâns pentru a asigura pacea şi condiţiile continuării progresului pe meleagurile noastre.

Carol Roman

Ziua Imnului Național al României

Reporter: editura July - 13 - 2015 Comments Off on Ziua Imnului Național al României

În fiecare an, pe 29 iulie, este celebrat Imnul Național al României – „Deșteaptă-te române!”.

desteapta-te-romaneAcest simbol al unității Revoluției Române a fost cântat pentru prima dată în Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu, pe o melodie culeasă de Anton Pann. Conținutul profund patriotic și național al poeziei a fost de natură să însuflețească numeroasele adunări ale militanților pașoptiști pentru drepturi naționale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn „o adevărată Marsilieză românească”.

De-a lungul timpului, Imnul i-a însuflețit pe români în timpul Războiului de Independență, în primul război mondial și la Marea Unire din 1918, precum și în al doilea război mondial.

„Deșteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Brașov din 15 noiembrie 1987 și în timpul Revoluției din 1989. Imediat după acest moment, „Deșteaptă-te române!” a fost ales Imn Național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991, care arată că Imnul Național este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.


800 de ani de la semnarea „Magna Carta Libertatum”

La 15 iunie 2015 s-au împlinit 800 de ani de la semnarea „Magna Carta Libertatum”, document de certă importanță, privit în mod tradițional ca piesa de temelie a constituționalismului britanic.

-magna-carta„Marea Cartă a Libertăților” garanta libertăți politice în Anglia anului 2015 și era adoptată la presiunea baronilor englezi. Printre cele 63 de clauze ale actului, scris în limba latină, se numărau paragrafe care stipulau libertatea bisericii, reformarea legii și justiției, precum și controlul comportamentului oficialilor regali. Între acestea, clauza 39 a rămas una dintre cele mai impresionante, care stipula faptul că „nici un om liber nu va fi închis sau nimicit în vreun fel fără a fi judecat în mod legal de egalii săi potrivit legilor țării”, după cum arată site-ul oficial al Bibliotecii Naționale www.bl.uk.

Istoria documentului include mai multe revizuiri până în anul 1225, când regele Henric al III-lea a emis ceea ce a devenit versiunea finală și definitivă a „Magna Carta”. În timp, documentul a stat la baza mai multor texte juridice atât britanice, cât și internaționale, printre care Petiția Drepturilor din 1628, Declarația Drepturilor din Anglia din 1689, Declarația americană de Independență din 1776, Constituția Statelor Unite din 1787 sau Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948, Legea britanică a Drepturilor Omului din 2000.

Doar patru copii din „Magna Carta Libertatum” de la 1215 au supraviețuit până în prezent.

135 de ani de relaţii diplomatice România-SUA

Reporter: editura July - 13 - 2015 Comments Off on 135 de ani de relaţii diplomatice România-SUA

În vara anului 1880, secretarul de stat al Statelor Unite W. M. Evarts consacra nivelul de reprezentare a Americii la Bucureşti la rangul de legaţie, numindu-l pe unul dintre cei mai străluciţi diplomaţi americani, Eugen Schuyler, agent diplomatic şi consul general. Apoi, în toamna aceluiaşi an, la Washington, a fost notificată recunoaşterea internaţională a independenţei României, de către trimisul special al principelui Carol, colonelul Sergiu Voinescu. Începea astfel prima misiune diplomatică a unui român în SUA.

Preşedintele SUA Richard Nixon la Muzeul Satului (Bucureşti, 1969)

Preşedintele SUA Richard Nixon la Muzeul Satului (Bucureşti, 1969)

O privire asupra istoricului relaţiilor dintre cele două ţări atestă faptul că din a doua parte a secolului al XIX-lea, tot mai mulţi români, atât din Regat, cât şi din Transilvania, au ales, unii dintre ei determinaţi de conjucturi politice dificile să emigreze în Statele Unite. Date fiind aceste realităţi, relaţia directă România-SUA a căpătat treptat noi valenţe, concretizate în contacte şi consultări permanente între conducătorii celor două ţări. Date fiind meandrele istoriei, legăturile au fost întrerupte în 1941, fiind reluate în 1946, la nivel de legaţie. Ulterior, deşi apartenenţa României la grupul statelor comuniste din estul Europei a dus la o răcire a legăturilor cu SUA, poate fi remarcat totuşi faptul că, mai ales anii 1960-1970, diplomaţii americani au urmărit cu consecvenţă „disidenţa” regimului lui Nicolae Ceauşescu, adoptând o nouă poziţie faţă de ţara noastră. Cu toate rezervele faţă de excesele regimului totalitar, este limpede că România a fost abordată dintr-o perspectivă oarecum diferită. Stau mărturie relaţiile bilaterale care au cunoscut o considerabilă dezvoltare, unul dintre evenimentele de o importanţă deosebită fiind vizita istorică a preşedintelui Richard Nixon la Bucureşti şi acordarea unui statut aparte României în cadrul politicii geostrategice americane în Europa Centrală şi de Sud-Est. „Primul ambasador american la Bucureşti, William Crawford, a înţeles că liderii României adoptau o poziţie independentă de Moscova. Observaţiile sale, transmise Departamentului de Stat, au generat o re-evaluare completă a politicii SUA cu privire la România şi au pus bazele relaţiei unice, dar complexe, pe care SUA şi România au menţinut-o în perioada războiului rece. Şi în timp de război, şi în timp de pace, în perioade de creştere şi în perioade de declin, americanii care au lucrat în România au simţit o puternică afinitate faţă de această ţară şi poporul său”, notează Mark Taplin, fost Însărcinat cu Afaceri american la Bucureşti.

Parteneriat strategic

Vizita preşedintelui Bill Clinton la Bucureşti (1997)

Vizita preşedintelui Bill Clinton la Bucureşti (1997)

Intrarea României, după 1989, în rândul statelor democratice a fost salutată cu căldură şi susţinută ferm de SUA. Stau mărturie vizitele oficiale efectuate la Bucureşti de preşedinţii Bill Clinton, în 1997 şi George W. Bush, în 2002, precum şi sprijinul american constant şi substanţial acordat pentru accederea şi intrarea României în NATO. O trecere în revistă a principalelor evenimente care marchează stadiul actual de dezvoltare a relaţiilor bilaterale dintre România şi SUA include momentul 1993, când România a redobândit „clauza naţiunii celei mai favorizate”; în 1996, Congresul SUA a aprobat permanentizarea clauzei; un an mai târziu, cu prilejul vizitei la Bucureşti a preşedintelui Bill Clinton, a fost lansat Parteneriatul Strategic Bilateral, în acelaşi an deschizându-se Biroul FBI în România. În anul 2002, cu prilejul reuniunii NATO la Praga, România a fost invitată să se alăture Alianţei Nord-Atlantice. Pentru a accentua momentul, preşedintele SUA George W. Bush ţinea la Bucureşti un discurs care consacra noua relaţie strategică dintre America şi România. Contactele bilaterale pe multiple planuri (politic, economic, cultural, militar) s-au intensificat considerabil, iar rolul strategic al României devenea unul „redefinit”. În 2003, autoritaţile americane au acordat României statutul de „economie de piaţă”, iar în anul 2005 s-a parafat Acordul privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României („Acordul de acces”), intrat în vigoare în 2006.

Preşedintele SUA, George W. Bush, la Bucureşti (2002)

Preşedintele SUA, George W. Bush, la Bucureşti (2002)

Aceste coordonate faste ale evoluţiei relaţiilor româno-americane au avut o relevanţă sporită cu ocazia aniversării, în 2010, a 130 de ani de relaţii bilaterale, când începeau negocierile privind cadrul juridic care reglementa amplasarea pe teritoriul României a unor componente ale sistemului american de apărare antirachetă. A fost momentul care a precedat adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii, ceea ce confirma poziţia puternică a României de aliat al SUA, care plasează ţara noastră în cadrul managementului securităţii globale.

Aşadar, în 2015, la aniversarea a 135 de ani de relaţii bilaterale, parteneriatul SUA-România este mai strâns decât oricând. O atestă Departamentul de Stat american, care menţionează: „România este un partener strategic stabil al Statelor Unite în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Eforturile României de a promova cooperarea zonală în domenii ca apărarea, respectarea legii, energia, dezvoltarea economică şi protecţia mediului completează scopul SUA de a asigura stabilitatea în această zonă importantă şi sensibilă. Ţările noastre sunt legate totodată şi prin nenumăratele contacte personale şi de afaceri, precum şi de colaborarea în domeniul artei şi cel al educaţiei”.

Revista „Balcanii și Europa” din cadrul NIRO Investment Group se alătură prietenilor Statelor Unite ale Americii cu prilejul aniversării a 135 de ani de relaţii diplomatice dintre România și SUA. Apreciem pe deplin faptul că între țările noastre au existat relații diplomatice onorante, iar astăzi putem afirma că am devenit cu adevărat un aliat de nădejde al Statelor Unite.


  • Îmi amintesc limpede primirea călduroasă din partea poporului român” (Richard Nixon, preşedinte al SUA)
  • La Bucureşti, ploaia s-a oprit şi a apărut un curcubeu foarte clar. S-a întins pe cer până în spatele balconului care era luminat ca un memorial al libertăţii. A fost un moment uimitor, iar eu am şoptit: «Astăzi, Dumnezeu ne zâmbeşte»” (George Bush, preşedinte al SUA)
  • America ştie că destinul României este într-o Europă a păcii, democratică şi unitară, în care fiecare naţiune este liberă şi fiecare dintre naţiunile libere este un partener al Statelor Unite” (Bill Clinton, preşedinte al SUA)

 

Infiltrarea Rusiei în Balcani

Reporter: editura July - 13 - 2015 Comments Off on Infiltrarea Rusiei în Balcani

O privire de ansamblu asupra strategiei Rusiei pentru zona Balcanilor este de natură să reflecte o politică dirijată a Kremlinului în ce priveşte creşterea influenţei în statele din această parte a Europei.

Nava rusească „Vice-Admiral Kulakov”  în portul cipriot Limassol (2014)

Nava rusească „Vice-Admiral Kulakov” în portul cipriot Limassol (2014)

Activitatea strategică a Moscovei în statele balcanice s-a intensificat în ultima perioadă. De la relaţiile călduroase ruso-sârbe până la sporirea contactelor cu Grecia, se poate vorbi despre un proces de învăluire prin care Kremlinul încearcă reluarea dominației Balcanilor, prin cu totul alte mijloace decât cele ale conflictului deschis. Astfel, „Balcanii depind în mare măsură de resursele energetice furnizate de Moscova, iar orice perturbare a livrărilor va destabiliza definitiv situaţia din Peninsulă. În plus, mediul de afaceri din zonă având strânse legături cu Rusia, în cazul în care marile companii ruseşti şi-ar retrage banii depuşi în băncile ţărilor din Balcani, economia regiunii s-ar putea prăbuşi”, sintetizează analistul bulgar Ivan Krastev. Demersurile nu sunt doar economice. O atestă „invitaţia” lansată ţărilor din Balcani de către Aleksandr Dughin, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, care chema state din Balcani – şi nu numai – „într-un bloc eurasiatic extins”.

Care sunt elementele pe care se sprijină această strategie? La o privire amănunţită, se poate observa că Serbia, al cărei preşedinte a participat de altfel la parada militară din 9 mai de la Moscova, este un mare punct de interes pentru viziunea Rusiei. Şi nu întâmplător. O recentă cronologie a faptelor demonstrează că această ţară balcanică are încă foarte puternice legături cu Rusia – tradiţionale, din perspectivă etnică, religioasă şi lingvistică, precum şi economice. Asta face ca Belgradul să ţină în echilibru fragil elementele accederii în structurile euro-atlantice (deci opţiunea spre occident) şi influenţa crescândă a Rusiei. Este binecunoscut felul în care, de la declanşarea conflictelor din Crimeea, partea sârbă s-a străduit să menţină o poziţie neutră, pe de o parte recunoscând integritatea teritorială a Ucrainei, pe de altă parte opunându-se embargoului impus Rusiei de către UE. De altfel, cu ocazia paradei militare din octombrie 2014, de la Belgrad, preşedintele sârb Tomislav Nicolić făcea în faţa omologului rus o declaraţie relevant despre sentimentele sale față de Rusia. Explicația sa: Moscova susţine interesele Serbiei în Kosovo, cele două ţări au un acord militar care permite trupe ruseşti pe aeroportul sârb Niš, dependenţa sârbească de gazul rusesc este de notorietate, iar asta s-a văzut în implicarea părţii sârbe în proiectul de gazoduct South Stream, de mare interes pentru Rusia.

Întâlnire a ministrului elen al Apărării, Panos Kammenos, cu omologul său rus Sergei Shoigu (aprilie 2015)

Întâlnire a ministrului elen al Apărării, Panos Kammenos, cu omologul său rus Sergei Shoigu (aprilie 2015)

Tabloul prezenţei ruseşti în Balcani include de asemeni Bosnia-Herţegovina, în special Republika Srpska, entitate autonomă care şi-a întărit relaţiile cu Moscova. „Milorad Dodik, preşedintele acestei provincii cu ambiţii de independenţă statală, a fost în vizită la Kremlin de nenumărate ori şi a salutat pseudo-referendumul care confirma dezlipirea Crimeei de Ucraina”, arată un studiu publicat de Institutul pentru Studierea Politicii Internaţionale din Milano. Nu la fel de intense, dar totuşi extinse, sunt reperele legăturilor Muntenegrului cu Rusia. Majoritatea populaţiei acestei ţări este alcătuită din slavi creştin-ortodocşi. De-a lungul timpului, politica ţaristă a acordat protecţie micului stat balcanic, alianţa istorică fiind confirmată în timp de căsătoriile regale între cele două părţi sau prezenţa militarilor muntenegreni de partea Rusiei în războiul acesteia împotriva Japoniei, în 1904. După căderea colosului sovietic, fondurile ruseşti au reprezentat cea mai mare parte a investiţiilor din această ţară, care şi-a văzut turismul înflorind graţie legăturilor cu Rusia. De altfel, cele două ţări au şi un regim liber al vizelor de călătorie, iar aproape jumătate din proprietăţi şi circa o treime din afacerile din Muntenegru sunt deţinute de ruşi. Toate acestea făceau presa externă să considere nu cu mult timp în urmă că Muntenegru pare a fi „o colonie rusească”. În ultima vreme, orientarea ţării s-a schimbat remarcabil, prin întoarcerea Muntenegrului către susţinerea NATO şi proiecţia unei viitoare apartenenţe la Uniunea Europeană. În orice caz, o eventuală desprindere totală de Rusia nu va fi un proces ușor, dat fiind considerentul strategic – țara are ieşire la Marea Mediterană, un bazin de maxim interes pentru Moscova. În ce priveşte Macedonia, şi în acest caz sunt de remarcat legăturile cu Rusia, care este unul dintre principalii furnizori de armament pentru statul balcanic. Pe de altă parte, Macedonia s-a dovedit şi ea în ultimii ani un stat puternic ataşat de valorile occidentale, participând la operaţiunile NATO şi sperând ca cererea sa de intrare în Alianţa Nord-Atlantică să fie acceptată.

Asalt” asupra UE

„Gazprom” are o reţea extinsă de benzinării în România

„Gazprom” are o reţea extinsă de benzinării în România

Zona balcanică include şi ţări membre ale Uniunii Europene care sunt vizate de amintita „învăluire” rusă. O menţiune specială se cuvine Greciei, care a furnizat blocului comunitar surprize peste surprize neplăcute când vine vorba despre strângerea legăturilor cu Moscova. Astfel, premierul grec Alexis Tsipras, aflat în plin proces de negocieri dificile cu Uniunea Europeană şi cu Fondul Monetar Internaţional, a purtat convorbiri şi cu preşedintele rus Vladimir Putin, temele abordate fiind întărirea cooperării economice bilaterale stabilite în cadrul vizitei primului ministru grec la Moscova, în primăvara acestui an. În plus, embargoul european impus Rusiei nu convine Atenei, întrucât guvernul grec are planuri mari de cooperare eonomică cu partea rusă, în special privind prelungirea pe teritoriul său a viitorului gazoduct Turkish Stream. Se menționează faptul că și ministrul de Externe Nikos Kotzias și ministrul Apărării, Panos Kammenos au efectuat dese vizite la Moscova.

Foarte aproape de Grecia, Ciprul este de asemeni o ţintă a strategiilor ruseşti. Această ţară menţine relaţii solide cu Federaţia Rusă, mai ales în condiţiie în care a primit un împrumut consistent din partea Moscovei şi este vizată de viitorul gazoduct Turkish Stream. Cooperarea s-a extins şi în domeniul militar, la începutul acestui an Nicosia fiind de acord să permită ancorarea navelor ruseşti în portul Limassol, de asemeni baza aeriană Paphos, din sudul ţării, putând fi folosită de ruşi.

În ce o priveşte, România este cel mai puţin expusă tacticilor cu care Federaţia Rusă leagă statele balcanice de interesele sale. Semnificativ mai independentă energetic, manifestând o reacţie de respingere istorică faţă de hegemonia rusească indiferent în ce forme se manifestă, securizată de apartenenţa la NATO şi bastion al Uniunii Europene în estul continentului, este clar totuși că ţara noastră încă face parte din planurile strategice ale Moscovei. Astfel, oameni de afaceri ruşi controlează companii importante din economia României, din sectoare-cheie ale producţiei, în special în metalurgie şi resurse de hidrocarburi („Mechel”, „ALRO” Slatina, „Alor” Oradea, „TMK” ş.a.), iar interesele economice sunt reflectate de prezenţa în România a unor nume ca „Lukoil” sau „Gazprom”.

În practică, după cum se cunoaște, tehnica paşilor mărunţi îi permite Rusiei să umple „spaţiile goale” din Balcani pe care occidentul nu le-a umplut până acum. Din păcate, multe ţări din zonă încă mai aşteaptă la poarta Uniunii Europene să fie luate în calcul pentru integrare…


Un avertisment

Preşedintelui rus Vladimir Putin i se oferă ocazia să-şi extindă influenţa în Balcani, avertizează Gjorge Ivanov, preşedintele Macedoniei, apreciind că eşecul UE şi NATO de a oferi unor ţări din regiune o cale către aderare a deschis uşa pentru ambiţiile Rusiei, relatează Bloomberg online. „Evident, UE a uitat de geografie, însă Rusia excelează în geografie”, a declarat Ivanov. „ Dacă creezi un gol, atunci, cineva va vrea să-l umple”, a mai spus șeful statului macedonean.

 

 

 

 

Investim peste hotare?

Reporter: editura July - 13 - 2015 Comments Off on Investim peste hotare?

În timp ce statele din regiune investesc masiv de ani buni peste graniţe pentru a contracara efectele competiţiei acerbe de pe piaţa muncii, ca şi pentru a face profit, România şi Bulgaria investesc în străinătate la nivelul unor ţări ca Algeria sau Costa Rica, în ciuda faptului că diferenţele de potenţial sunt semnificative. Alte țări est-europene care au ieşit din tiparul strict al investiţiilor cu sens unic – doar din afară, nu şi spre exterior – alocă sume importante din PIB pentru a face achiziţii şi a-şi dezvolta afacerile peste graniţe.

Benzinăriile ungureşti MOL, prezență semificativă pe piaţa românească

Benzinăriile ungureşti MOL, prezență semificativă pe piaţa românească

O campioană zonală a investiţiilor în străinătate este Ungaria, care în prezent se mândreşte cu investiţii peste hotare care au depăşit 25% din PIB. În trimestrul trei al anului 2009, investiţiile străine ale Ungariei se cifrau la 11,1 miliarde de euro, majoritatea fiind direcţionate spre sectorul serviciilor şi al prelucrării petrolului”, arată Departamentul de Stat al SUA. Interesele Ungariei pentru plasamentele în străinătate reiese limpede din ecoluţia constatată la sfârşitul anului 2014: aproape 47 miliarde de euro, potrivit CIA. Investiţiile în străinătate ale Ungariei sunt, potrivit statisticilor, în state dezvoltate ca Belgia (peste trei miliarde de euro), ca şi în Israel, Elveţia, Singapore sau Italia, notează „cursdeguvernare”. Acestora li se adaugă Croaţia, Slovacia sau Bulgaria.

Cehia a ajuns la 10% din PIB investiţii directe în străinătate (peste 22 miliarde de dolari în 2014), cu ajutorul unei combinaţii între investiţii directe şi de portofoliu. Unde sunt direcţionate acestea? În Slovacia, dată fiind cultura de piaţă comună a celor două state vecine, iar în ultimii ani în Olanda, unde, în 2010, era alocată circa jumătate din suma totală investită de rezidenţi cehi peste hotare, punctează un studiu al Universităţii din Hradec Králové. Un exemplu al investiţiilor zonale ale Cehiei este prezenţa în România a companiei CEZ, care a investit masiv în producţia de centrale eoliene amplasate în Dobrogea. Şi pentru că am amintit de Slovacia, această ţară înregistrează la rândul ei progrese notabile în domeniu, cu circa 14 miliarde de dolari investiţi peste graniţe la sfârşitul anului trecut.

Grupul polonez TZMO operează în 54 de ţări

Grupul polonez TZMO operează în 54 de ţări

Dezvoltarea în afara pieţei interne este o preocupare centrală şi pentru politica financiară a Poloniei. Această ţară poate fi considerată un lider regional şi din perspectiva faptului că a înfiinţat o agenţie dedicată investiţiilor poloneze în străinătate, care a pus la punct un program pentru susţinerea dezvoltării acestui segment. Coerenţa şi viziunea măsurilor în domeniu se reflectă în cifre relevante: Banca Naţională a Poloniei arată că în 2010, companiile poloneze investiseră în străinătate echivalentul a peste 27 miliarde de dolari (de 27 de ori mai mult decât la începutul deceniului!), cu o prezenţă preponderentă în Europa (Elveţia, Luxemburg, Olanda, Cehia, Marea Britanie sau Lituania). Marile companii poloneze includ în aria de acoperire investiţii de toate felurile şi în toate colţurile lumii, de la minerit până la explorări în domeniul hidrocarburilor, din Canada în Norvegia. În timp, de la companiile poloneze de stat care au investit în străinătate s-a ajuns ca firme de toate mărimile să-şi deschidă pieţele externe. O dovedesc intenţiile de extindere a investiţiilor poloneze în România, Bulgaria, Ucraina, dar şi în Rusia sau China.

Omnilogic (echipamente IT ) companie românească extinsă în străinătate

Omnilogic (echipamente IT ) companie românească extinsă în străinătate

În aceste linii regionale, unde se situează interesele externe ale României? Pe locul 70 din 100 de ţări luate în calcul de documentul „The World Factbook” al CIA. În cifre seci, nici trei miliarde de dolari (cam cât investise peste graniţe Croaţia în 2005!). Ţara noastră, al şaptelea stat din UE ca mărime a populaţiei, demonstrează astfel un interes foarte scăzut la capitolul investiţii în străinătate, deşi prezenţa companiilor statelor vecine la noi este semnificativă – ungurii cu reţeaua de benzinării „MOL” sau banca „OTP”, polonezii cu cele 800 de firme care operează şi fac profit la noi (faţă de 30 de investitori români în Polonia) etc. De altfel, chiar ambasadorul Poloniei la Bucureşti, ES Marek Szczygiel, se întreabă de ce companiile româneşti nu investesc în străinătate: „Sunt timide? Nu au încredere în ele?”

Autorităţile de la Bucureşti abia acum elaborează strategii şi programe ce vor fi puse în aplicare în viitor. Şi care vor începe „la scară mică”: „Dat fiind specificul IMM-urilor româneşti, nu ne gândim în mod special la pieţe foarte dezvoltate sau foarte competitive, ci mai degrabă la pieţele de proximitate ale României şi la cele cu creştere rapidă. Am identificat câteva astfel de pieţe: una este Polonia, apoi Republica Cehă, de asemeni Turcia este o piaţă cu dezvoltare rapidă”, punctează Cezar Iliu, reprezentant al Ministerului român al Economiei. De cealaltă parte, însă, antreprenorii – cei care sunt direct implicaţi în acest proces – consideră că ar trebui să speculăm oportunităţi din Orientul mijlociu sau America latină. În ce priveşte sprijinul statului, aceiaşi oameni de afaceri cred că ar trebui întocmită o listă cu întreprinderile cu potenţial de a investi în străinătate „pe care să o aibă la el orice ministru român care călătoreşte, în orice întâlnire internaţională”.

 

 

Cortina de fier – Bariera dintre coloşii rivali

Reporter: editura July - 13 - 2015 Comments Off on Cortina de fier – Bariera dintre coloşii rivali

a reprezentat linia de demarcaţie politică, ideologică şi militară între Uniunea Sovietică şi statele sale satelit, pe de o parte, şi occident, pe de altă parte. Capitalismul şi comunismul au încercat fiecare să-şi demonstreze şi să-şi clameze superioritatea, în acei ani ce au urmat victoriei comune împotriva nazismului.

Interogatoriu condus de Joseph McCarthy (SUA, 1954)

Interogatoriu condus de Joseph McCarthy (SUA, 1954)

În 1945 se încheia cea de-a doua mare conflagraţie mondială şi nu după multă vreme începea un alt episod conflictual din istoria secolului XX: Cortina de fier. După ce ani de zile luptaseră împreună pentru doborârea unui inamic comun – Germania fascistă – capitalismul reprezentat de Occident şi comunismul întrupat în fosta URSS redeveneau rivali după împărţirea lumii în sfere de influenţă, la masa tratativelor dintre învingători.

Sleită economic şi însângerată, Europa accepta trasarea hotarului pe care îl ridica o URSS învingătoare. În 1961, berlinezii asistau neputincioşi cum metafora „Cortinei de fier” ce delimita două lumi, lansată ca atare de W. Churchill, devenea un zid de beton lung de 45 de km. „Bariera” a separat numeroși ani una dintre cele mai militarizate zone ale lumii: graniţele statelor din cele două blocuri…

O bună parte a continentului „revenea” aşadar biruitorului de la est, I.V.Stalin, care spunea că „în războiul acesta nu este ca în celelalte. Acolo unde ajung armatele victorioase, până acolo se întinde şi regimul pe care îl reprezintă”*. Ca urmare, forme rudimentare de „democrații populare” au început să fie implementat de tip sovietic, metodic chiar din prima zi a eliberării.

Tânărul est-german Peter Fechter, împuşcat în timp ce încerca să treacă de Zidul Berlinului (1962)

Tânărul est-german Peter Fechter, împuşcat în timp ce încerca să treacă de Zidul Berlinului (1962)

Impunerea doctrinei comunismului, în toate aspectele sale militare şi economice, s-a transformat astfel într-o realitate dură în Polonia, Ungaria, Republica Democrată Germană, România, Bulgaria, Albania şi Cehoslovacia, care deveneau sateliţi ai URSS. După cum a arătat evoluţia ulterioară, pentru ele, Cortina de fier a însemnat izolare şi regimuri totalitare. S-au folosit pentru acest scop toate metodele posibile: centralizarea economiei, nivelarea neproductivă după un model utopic al egalitarismului, represiunea în forme variate, împotriva tuturor opozanților regimului de la lagăre de muncă la teroarea instituită de poliţiile secrete. Concret, comunismul propagat de fosta URSS îşi afirma „superioritatea” în faţa capitalismului prin închidere, care era deplină: economică, prin Consiliul de Asistenţă Economică Reciprocă ce tăia estul de pieţele occidentale, militară, prin Pactul de la Varşovia, care menţinea controlul sovietic asupra forţelor armate ale ţărilor dominate şi ideologică, prin regimurile aflate la putere ca replică la NATO. „Am încercat să impunem modelul nostru ţărilor din Europa de est şi am făcut-o prin forţă. Trebuie s-o recunoaştem, nu a fost un lucru bun”, spune azi preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. De pildă, tentativele de evadare din Germania estică erau sub incidenţa unei legi care le încadra la „dezertări”, întrucât cei care erau prinşi erau deseori acuzaţi de spionaj, uneori executaţi chiar în ţara lor, alteori deportaţi în URSS. Datele istorice consemnează că aceia care „au avut noroc” au scăpat doar cu ani de închisoare (peste 75.000 de persoane între 1952 şi 1989). În Uniunea Sovietică însăşi, disidenţa era la ordinea zilei, de la Evgheni Zamiatin, autorul cărţii „Noi” (prima lucrare cenzurată în URSS pentru atacul la statul unic), până la Alexandr Soljeniţîn sau Andrei Saharov. Aşadar, în timp ce propaganda umfla zilnic „succesele” societăţilor edificate la comanda URSS şi adeziunea „omului nou” la comunism, de la zidul Berlinului până în Siberia contestarea era întâmpinată cu pușcăria, cu munca silnică sau cu glonțul.

Metode şi victime colaterale

Cortina de fier: roşu - Pactul de la Varşovia; albastru - statele NATO; gri - ţări neutre; verde – Iugoslavia parţial independentă; punct negru – Berlinul divizat

Cortina de fier: roşu – Pactul de la Varşovia; albastru – statele NATO; gri – ţări neutre; verde – Iugoslavia parţial independentă; punct negru – Berlinul divizat

Dar ce se întâmpla în anii existenţei „Cortinei de fier” dincolo de ea, în „lumea liberă”? La început a fost „Planul Marshall”, ilustrare a unei modalităţi total diferite de dezvoltare de a prezerva un model social, în acest caz capitalismul. Astfel, occidentalii învingători treceau peste amintirea ororile naziste sprijinând învinsa Germanie vestică și ridicarea ei din ruine (printr-un ajutor financiar de circa 1,5 miliarde de dolari în trei ani!), depășind epoca tristă a colaboraţionismul francez şi regimurile fasciste din Italia sau Grecia treceau la reconstrucţie. Conceput de SUA, acest vast program de asistenţă destinat refacerii economiilor europene a asigurat relansarea economică a Europei occidentale, care până în anii ’70 a cunoscut o dezvoltare explozivă. Acesta a fost „răspunsul” vestic la „provocarea” lansată de modelul sovietic.

Pe de altă parte, la fel de adevărat este faptul că în spatele dezvoltării libere, de partea occidentală, cu precădere în Statele Unite, se isca o adevărată „vânătoare de comunişti”, epocă marcată, la rândul ei, de excese şi soldată cu victime. Derulată în anii `50 şi cunoscută în toată lumea drept „McCarthyism”, această perioadă a însemnat extinderea la scară naţională şi accesul în legislaţie a unui val de represiuni ținând vârfuri democratice ale lumii artistice anticomunismului. Astfel, mii de americani au fost acuzaţi de a fi comunişti sau simpatizanţi ai acestora, devenind ţinte ale unor investigaţii agresive şi ale unor șicane și persecuții din partea unor oficiali, „comitete civice” sau agenţii de stat. Au rămas de tristă notorietate interviurile conduse de senatorul Joseph McCarthy, audierile la care erau supuşi cetăţeni americani bănuiţi de simpatii comuniste de către „House Un-American Activities Committee” sau seria de activităţi derulate de FBI, condus în acei ani de J. Edgar Hoover. În plus, avea toate datele unei represiuni; „la putere” erau delaţiunea (metodă care şi dincolo de Cortină, în URSS, făcea ravagii, nenorocind milioane de oameni, aruncaţi în puşcării sau în Gulag) şi propaganda. Primele persoane vizate erau angajaţii guvernamentali, lucrătorii în industria divertismentului, profesorii şi sindicaliştii. S-a demonstrat în foarte multe cazuri că suspiciunile erau nefondate, iar acuzaţiile nesusţinute de dovezi. Numeroşi cetăţeni au suportat consecinţe ale unor fapte de care nu au fost demonstraţi a fi vinovaţi; unii şi-au pierdut slujbele (orice citare era motiv suficient de concediere, 3.000 de marinari, de exemplu, pierzându-şi locul de muncă după simple denunţuri), altora le-au fost distruse carierele (sute de artişti de pe „lista neagră” au pierdut dreptul de a activa pe teritoriul SUA), mulţi au fost întemniţaţi şi acuzaţi de spionaj fără să aibă legătură cu asta. Numeroase pedepse au fost bazate pe decizii infirmate ulterior de instanţe, legile care le-au permis fiind mai târziu declarate neconstituţionale, iar tribunalele desfiinţând nenumărate dosare pe motiv de ilegalităţi şi excese. De remarcat că, deşi la scară mai redusă, „alarmele” anticomuniste au ţinut trează şi atenţia altor ţări capitaliste (Franţa, Canada, Marea Britanie, Australia), care au apelat, la rândul lor, la propagandă pentru a se feri de contagiunea ideologică din est. Se poate observa per ansamblu faptul că societatea capitalistă şi-a activat toate sistemele de apărare (uneori similare rivalilor…) în faţa comunismului. Din păcate, de ambele părţi au existat nenumărate victime colaterale, milioane de cetăţeni care au ajuns „vinovaţi fără vină” într-o confruntare a giganţilor.

„Cortina de fier” şi umbra sa, „războiul rece”, par a fi departe de ieşirea definitivă din scena lumii. Una dintre cele mai grave urmări ale existenţei acestui vechi hotar este „teama de celălalt” urmată de nivelul fără precedent la care se află înarmarea mondială. Dusă în pas alert de cei doi coloşi mondiali – URSS şi SUA – dotarea cu armament nu doar periclitează întreg globul, ci şi împovărează ţări care ar putea folosi pentru dezvoltare resursele imense alocate „etalării de forţă în faţa rivalilor”.


* Memoriile fruntaşului iugoslav Milovan Djilas, unul dintre apropiaţii lui Tito

 

Lideri politici în vacanţă

Reporter: editura July - 13 - 2015 Comments Off on Lideri politici în vacanţă

Conducătorii marilor puteri ale lumii – actuali şi foşti – au destinaţii preferate de vacanţă, urmărite cu atenție de mass-media și redate copios publicului amator de senzații tari.

Obama

Obama

Cel mai puternic om al planetei, preşedintele SUA, Barack Obama, a fost de mai multe ori pe parcursul mandatelor sale în vacanţă pe Martha’s Vineyard, celebră insulă din Massachusetts (această destinaţie este una favorită şi pentru fostul preşedinte Bill Clinton, care joacă golf aici). Un alt loc preferat de şeful Casei Albe este Hawaii, unde de altfel s-a întâlnit şi cu premierul Noii Zeelande John Key, care are o proprietate în statul american. Iar actualul secretar de stat John Kerry a făcut furori în toată lumea cu imaginea de surfer pe valurile din Nantucket, de pe vremea cand era candidat la Preşedinţie.

În ce-l priveşte pe premierul Canadei, Stephen Harper, acesta preferă să-şi petreacă zilele de odihnă la Harrington Lake, din Quebec, reşedinţă oficială de vară la care de-a lungul timpului au fost invitaţi cancelarul german Angela Merkel sau Ducele şi Ducesa de Cambridge.

Ajungem astfel la familia regală britanică, ce are gusturi diferite când vine vorba despre vacanţe. De pildă, a devenit o tradiţie ca regina Elisabeta a II-a să plece la castelul scoţian Balmoral, iar Prinţul Charles să schieze la Graubünden, Elveţia (atunci când nu gustă produse tradiţionale la proprietăţile sale din Transilvania). În ce-l priveşte pe premierul David Cameron, acesta caută locuri mai calde şi mai însorite decât Londra, cum ar fi Polzeath Beach, din Cornwall. Tot în Cornwall, dar în golful Constantine, îşi petrecea scurte vacanţe şi fostul premier Margaret Thatcher, de dragul pasiunii pentru golf a soţului său.

Merkel

Merkel

La rândul ei, cancelarul german Angela Merkel, denumită drept cea mai puternică femeie din lume, pleacă de multe ori pentru odihnă în Italia, făcând deliciul presei cu apariţiile sale modeste şi dând lecţii de cumpătare prin felul în care îşi chiverniseşte şi propriii bani, nu doar pe cei ai europenilor.

Mai discret în concediu, preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, a fost văzut în vacanţă în ţara sa, la Cracovia. Tot „acasă” preferă să-şi petreacă vacanţele şi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, care în ultimii doi ani s-a odihnit în staţiunea turistică Bodrum, respectiv în Urla (districtul Izmir), până ce va termina gigantica lucrare a Palatului Prezidențial menit a avea potrivit presei turce 1.000 de încăperi.

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy s-a odihnit pe o mică proprietate canadiană din munţii Laurentian în încercarea de a scăpa de stresul provocat de percheziţiile şi ancheta care-l vizau în legătură cu finanţarea campaniei sale electorale. Un alt fost lider european, Silvio Berlusconi, îşi petrece şi azi vacanţele la vila sa, Arcore, de lângă Milano.

În celălalt capăt al planetei îl găsim în vacanţă pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, căruia îi place în mod deosebit să înoate într-un lac din sudul Siberiei, la Tuva. Nici politicienii din Duma rusească nu aleg destinaţii exotice din străinătate, preferând (sau fiind „sfătuiţi” prin circulare interne de partid, cum s-a întâmplat în luna mai) să-şi petreacă zilele de refacere în ţară. Cât despre premierul Japoniei, Shinzo Abe, acesta schiază uneori în staţiunea Niseko, de pe insula Hokkaido, în rarele şi scurtele vacanţe pe care îşi permite să le ia.

Decenii de susținere a sportului românesc

Reporter: editura July - 12 - 2015 Comments Off on Decenii de susținere a sportului românesc

Compania „NIRO Investment Group” a devenit un sponsor eficient a unor importante acţiuni pe plan cultural, sportiv şi filantropic. Ne vom opri, de astă dată, la sprijinul acordat mişcării sportive din ţara noastră, Astfel, de numeroși ani, din inițiativa președintelui său, domnul Nicolae Dumitru, dovedește o susținută implicare în progresul sportului românesc concretizată prin acordarea de sprijin material mai multor Federaţii şi premiind pe cei mai valoroşi sportivi români. În anul 2007, alături de Nadia Comăneci, „NIRO Group” a inițiat un program dedicat gimnastelor de la Grupul Sportiv Şcolar nr. 2, din Bucureşti, prin acordarea a zece burse.

1În anul următor a devenit sponsor oficial al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, sprijinind participarea echipei noastre la Jocurile Olimpice de la Beijing. Cu acest prilej a asigurat premii sportivilor români declarați învingători la aceste jocuri olimpice din ramurile sportive: atletism, canotaj, gimnastică, haltere, înot, judo, lupte, scrimă, tir, tenis de masă, caiac-canoe, handbal și polo. Ulterior, acest sponsor a organizat un eveniment special dedicat înmânării de premii sportivilor români medaliaţi la Jocurile Olimpice.

Se cuvine a fi menționată implicarea deosebită în susţinerea mai multor discipline sportive aparţinătoare clubului Dinamo printre care canotajul, secţiile de volei şi rugby. O mențiune specială trebuie făcută sprijinului dat canotajului, disciplină sportivă olimpică în care a strălucit steaua sportivă Elisabeta Lipă, actualmente președinte în exercițiu a clubului Dinamo București.

2Federaţia Română de Handbal s-a aflat şi ea în atenţia aceluiași sponsor. În octombrie 2010, „NIRO Investment Group”a devenit partener oficial al Federaţiei Române de Handbal, susţinând cele două echipe naţionale, băieţi şi fete, seniori, în pregătirea şi participarea acestora la turneul final al Campionatului European feminin din Danemarca şi Norvegia şi la turneul final al Campionatului Mondial masculin din Suedia. Ca urmare a sprijinului primit în pregătirea handbalistei Cristina Neagu, aceasta a realizat o performanţă excepţională a handbalului românesc fiind desemnată drept cea mai bună handbalistă a lumii câştigând „Balonul de Aur”. De altfel, în vara aceluiaşi an, „NIRO Investment Group” a oferit handbalistelor din echipa „Naţională” un cec în valoare de 100.000 de euro, onorându-şi deviza de a premia performanţa.

Ţinând seama de faptul că ciclismul a avut nevoie de susţinere financiară solidă, o revigorare a acestei ramuri sportive s-a datorat aceluiași sponsor cu cea mai mare vechime ca partener al Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon, încă din anul 1994. În cei 16 ani de bună colaborare, societatea a sponsorizat „Tricoul Roşu”, în marea competiţie internaţională „Turul Ciclist al României”.

Și în acest fel se dovedește faptul că sprijinul primit de mișcarea sportivă din partea unei societăți private cum este și „NIRO Investment Group” poate determina obținerea de mari performanțe, recunoscute în țară și peste hotare.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult