20
October , 2017
Friday

a reprezentat linia de demarcaţie politică, ideologică şi militară între Uniunea Sovietică şi statele sale satelit, pe de o parte, şi occident, pe de altă parte. Capitalismul şi comunismul au încercat fiecare să-şi demonstreze şi să-şi clameze superioritatea, în acei ani ce au urmat victoriei comune împotriva nazismului.

Interogatoriu condus de Joseph McCarthy (SUA, 1954)

Interogatoriu condus de Joseph McCarthy (SUA, 1954)

În 1945 se încheia cea de-a doua mare conflagraţie mondială şi nu după multă vreme începea un alt episod conflictual din istoria secolului XX: Cortina de fier. După ce ani de zile luptaseră împreună pentru doborârea unui inamic comun – Germania fascistă – capitalismul reprezentat de Occident şi comunismul întrupat în fosta URSS redeveneau rivali după împărţirea lumii în sfere de influenţă, la masa tratativelor dintre învingători.

Sleită economic şi însângerată, Europa accepta trasarea hotarului pe care îl ridica o URSS învingătoare. În 1961, berlinezii asistau neputincioşi cum metafora „Cortinei de fier” ce delimita două lumi, lansată ca atare de W. Churchill, devenea un zid de beton lung de 45 de km. „Bariera” a separat numeroși ani una dintre cele mai militarizate zone ale lumii: graniţele statelor din cele două blocuri…

O bună parte a continentului „revenea” aşadar biruitorului de la est, I.V.Stalin, care spunea că „în războiul acesta nu este ca în celelalte. Acolo unde ajung armatele victorioase, până acolo se întinde şi regimul pe care îl reprezintă”*. Ca urmare, forme rudimentare de „democrații populare” au început să fie implementat de tip sovietic, metodic chiar din prima zi a eliberării.

Tânărul est-german Peter Fechter, împuşcat în timp ce încerca să treacă de Zidul Berlinului (1962)

Tânărul est-german Peter Fechter, împuşcat în timp ce încerca să treacă de Zidul Berlinului (1962)

Impunerea doctrinei comunismului, în toate aspectele sale militare şi economice, s-a transformat astfel într-o realitate dură în Polonia, Ungaria, Republica Democrată Germană, România, Bulgaria, Albania şi Cehoslovacia, care deveneau sateliţi ai URSS. După cum a arătat evoluţia ulterioară, pentru ele, Cortina de fier a însemnat izolare şi regimuri totalitare. S-au folosit pentru acest scop toate metodele posibile: centralizarea economiei, nivelarea neproductivă după un model utopic al egalitarismului, represiunea în forme variate, împotriva tuturor opozanților regimului de la lagăre de muncă la teroarea instituită de poliţiile secrete. Concret, comunismul propagat de fosta URSS îşi afirma „superioritatea” în faţa capitalismului prin închidere, care era deplină: economică, prin Consiliul de Asistenţă Economică Reciprocă ce tăia estul de pieţele occidentale, militară, prin Pactul de la Varşovia, care menţinea controlul sovietic asupra forţelor armate ale ţărilor dominate şi ideologică, prin regimurile aflate la putere ca replică la NATO. „Am încercat să impunem modelul nostru ţărilor din Europa de est şi am făcut-o prin forţă. Trebuie s-o recunoaştem, nu a fost un lucru bun”, spune azi preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. De pildă, tentativele de evadare din Germania estică erau sub incidenţa unei legi care le încadra la „dezertări”, întrucât cei care erau prinşi erau deseori acuzaţi de spionaj, uneori executaţi chiar în ţara lor, alteori deportaţi în URSS. Datele istorice consemnează că aceia care „au avut noroc” au scăpat doar cu ani de închisoare (peste 75.000 de persoane între 1952 şi 1989). În Uniunea Sovietică însăşi, disidenţa era la ordinea zilei, de la Evgheni Zamiatin, autorul cărţii „Noi” (prima lucrare cenzurată în URSS pentru atacul la statul unic), până la Alexandr Soljeniţîn sau Andrei Saharov. Aşadar, în timp ce propaganda umfla zilnic „succesele” societăţilor edificate la comanda URSS şi adeziunea „omului nou” la comunism, de la zidul Berlinului până în Siberia contestarea era întâmpinată cu pușcăria, cu munca silnică sau cu glonțul.

Metode şi victime colaterale

Cortina de fier: roşu - Pactul de la Varşovia; albastru - statele NATO; gri - ţări neutre; verde – Iugoslavia parţial independentă; punct negru – Berlinul divizat

Cortina de fier: roşu – Pactul de la Varşovia; albastru – statele NATO; gri – ţări neutre; verde – Iugoslavia parţial independentă; punct negru – Berlinul divizat

Dar ce se întâmpla în anii existenţei „Cortinei de fier” dincolo de ea, în „lumea liberă”? La început a fost „Planul Marshall”, ilustrare a unei modalităţi total diferite de dezvoltare de a prezerva un model social, în acest caz capitalismul. Astfel, occidentalii învingători treceau peste amintirea ororile naziste sprijinând învinsa Germanie vestică și ridicarea ei din ruine (printr-un ajutor financiar de circa 1,5 miliarde de dolari în trei ani!), depășind epoca tristă a colaboraţionismul francez şi regimurile fasciste din Italia sau Grecia treceau la reconstrucţie. Conceput de SUA, acest vast program de asistenţă destinat refacerii economiilor europene a asigurat relansarea economică a Europei occidentale, care până în anii ’70 a cunoscut o dezvoltare explozivă. Acesta a fost „răspunsul” vestic la „provocarea” lansată de modelul sovietic.

Pe de altă parte, la fel de adevărat este faptul că în spatele dezvoltării libere, de partea occidentală, cu precădere în Statele Unite, se isca o adevărată „vânătoare de comunişti”, epocă marcată, la rândul ei, de excese şi soldată cu victime. Derulată în anii `50 şi cunoscută în toată lumea drept „McCarthyism”, această perioadă a însemnat extinderea la scară naţională şi accesul în legislaţie a unui val de represiuni ținând vârfuri democratice ale lumii artistice anticomunismului. Astfel, mii de americani au fost acuzaţi de a fi comunişti sau simpatizanţi ai acestora, devenind ţinte ale unor investigaţii agresive şi ale unor șicane și persecuții din partea unor oficiali, „comitete civice” sau agenţii de stat. Au rămas de tristă notorietate interviurile conduse de senatorul Joseph McCarthy, audierile la care erau supuşi cetăţeni americani bănuiţi de simpatii comuniste de către „House Un-American Activities Committee” sau seria de activităţi derulate de FBI, condus în acei ani de J. Edgar Hoover. În plus, avea toate datele unei represiuni; „la putere” erau delaţiunea (metodă care şi dincolo de Cortină, în URSS, făcea ravagii, nenorocind milioane de oameni, aruncaţi în puşcării sau în Gulag) şi propaganda. Primele persoane vizate erau angajaţii guvernamentali, lucrătorii în industria divertismentului, profesorii şi sindicaliştii. S-a demonstrat în foarte multe cazuri că suspiciunile erau nefondate, iar acuzaţiile nesusţinute de dovezi. Numeroşi cetăţeni au suportat consecinţe ale unor fapte de care nu au fost demonstraţi a fi vinovaţi; unii şi-au pierdut slujbele (orice citare era motiv suficient de concediere, 3.000 de marinari, de exemplu, pierzându-şi locul de muncă după simple denunţuri), altora le-au fost distruse carierele (sute de artişti de pe „lista neagră” au pierdut dreptul de a activa pe teritoriul SUA), mulţi au fost întemniţaţi şi acuzaţi de spionaj fără să aibă legătură cu asta. Numeroase pedepse au fost bazate pe decizii infirmate ulterior de instanţe, legile care le-au permis fiind mai târziu declarate neconstituţionale, iar tribunalele desfiinţând nenumărate dosare pe motiv de ilegalităţi şi excese. De remarcat că, deşi la scară mai redusă, „alarmele” anticomuniste au ţinut trează şi atenţia altor ţări capitaliste (Franţa, Canada, Marea Britanie, Australia), care au apelat, la rândul lor, la propagandă pentru a se feri de contagiunea ideologică din est. Se poate observa per ansamblu faptul că societatea capitalistă şi-a activat toate sistemele de apărare (uneori similare rivalilor…) în faţa comunismului. Din păcate, de ambele părţi au existat nenumărate victime colaterale, milioane de cetăţeni care au ajuns „vinovaţi fără vină” într-o confruntare a giganţilor.

„Cortina de fier” şi umbra sa, „războiul rece”, par a fi departe de ieşirea definitivă din scena lumii. Una dintre cele mai grave urmări ale existenţei acestui vechi hotar este „teama de celălalt” urmată de nivelul fără precedent la care se află înarmarea mondială. Dusă în pas alert de cei doi coloşi mondiali – URSS şi SUA – dotarea cu armament nu doar periclitează întreg globul, ci şi împovărează ţări care ar putea folosi pentru dezvoltare resursele imense alocate „etalării de forţă în faţa rivalilor”.


* Memoriile fruntaşului iugoslav Milovan Djilas, unul dintre apropiaţii lui Tito

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult