18
October , 2017
Wednesday

Efigii

Mihail Sadoveanu – cel mai mare prozator român

Reporter: editura July - 12 - 2015

Anul acesta se vor împlini, la începutul lunii noiembrie, 135 de ani de la nașterea celui mai mare prozator român, Mihail Sadoveanu. A intrat în literatura română cu o forță incredibilă, publicând în 1904 patru volume de proză, cărți care prefigurează principala temă a scrisului său – trecutul istoric.

Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu

Debutul său atât de furtunos atrage atenția cititorilor și, deopotrivă, criticii literare. Desigur, Mihail Sadoveanu mai publicase în reviste, a fost inițial un apropiat al „Sămănătorului”, o publicație tradiționalistă, dar nu conservatoare, pentru ca apoi să se apropie de „Viața Românească”, o revistă care își propunea să modernizeze literatura, apropiindu-se de ideologia social-liberală. Mihail Sadoveanu a frecventat toată viața publicațiile cu orientare modernă, în vreme ce literatura sa, în cele mai multe din paginile sale, este dedicată reînvierii vremurilor de altădată, cu un parfum de epocă datorat limbii române vechi, redescoperite în cronicile lui Miron Costin și Ioan Neculce. Cu siguranță, unul din marile merite ale acestui scriitor este acela că a redat marelui public frumusețea și bogăția limbii române, repunând în circulație cuvinte uitate ori arhaisme trecute cu vederea odată cu modernizarea limbii, realizată printr-o adoptare fără reticență a neologismelor de origine franceză. Într-o vreme când în Parlamentul României discursurile se țineau în limba franceză, cărțile lui Mihail Sadoveanu au constituit un adevărat șoc cultural. Chiar și aceste prime volume ale tânărului scriitor reușeau să transmită o mare emoție estetică, rezultată și din repunerea în circulație a unei limbi românești plină de culoare, de vigoare expresivă. De la începuturile sale literare și apoi în marile romane istorice, în povestirile și nuvelele dedicate provinciei, vieții țărănești, Sadoveanu se păstrează un mare povestitor, în sensul unui discurs literar tradițional, un artist cu o capacitate neobișnuită de a imagina scene de viață desprinsă din cronici ori legende populare, un creator de mituri eroice și în același timp un analist atent al vieții românilor, indiferent de momentul istoric la care se referă. Am putea crede că Mihail Sadoveanu este un autor fantazist, chiar în sensul modern de fantasy, în opera căruia imaginația epică nu are limite, în afară de cele propuse de autorul însuși. Am crede greșit. Mihail Sadoveanu este în fapt un autor foarte riguros în ceea ce privește faptul istoric, extrem de atent în ceea ce privește detaliile care dau culoarea de epocă, un înțelept atunci când ne interesează sensul celor povestite. Romanul „Baltagul”, o capodoperă din toate punctele de vedere, este dincolo de istoria detectivistică amplasată în spațiul pastoral, dincolo de reflexele motivului Mioriței în trama epică, este, deci, o interpretare magistrală a unui străvechi mit al Egiptului faraonic, acela al zeiței Isis. Dacă ne-am referi doar la acest roman putem înțelege că Mihail Sadoveanu era un intelectual de un rafinament extraordinar, de o cultură vastă și profundă, cu o viziune cu mult deasupra lumii în care trăia, bântuită de obscurantism, violență, egoism. Această lume primitivă nu l-a înțeles și l-a urât destul de mult. Altfel nu se explică repetatele campanii de denigrare care au încercat să-i distrugă nu doar prezența socială, ci și pe cea cea culturală. În anul 1937, un an nefast pentru viața publică din România, cărțile sale au fost arse pe rug. Articolele apărute în publicațiile de extremă dreaptă și nu doar acolo îl acuzau de trădare a neamului, ori pur și simplu de trădare. Era vorba de un scriitor care își făcuse din istoria națională și din viața poporului român icoana crezului său literar. Era vorba de un scriitor care lăsase deoparte și creionul și familia și se înrolase în armată, participase direct în tranșee la operațiuni militare și apoi se dedicase gazetăriei de front. Era vorba de un intelectual care avusese curajul să declare deschis opoziția sa la ideologia nazistă și să se opună tot atât de declarat influenței ideologiei și cercurilor naziste în România. Mai târziu, a fost cel care și-a pierdut fiul în războiul antihitlerist.

Fotografie de grup: Mihail Sadoveanu (rândul de jos, dreapta), George Topârceanu (primul din stânga, rândul de sus), Otilia Cazimir (rândul de jos, mijloc)

Fotografie de grup: Mihail Sadoveanu (rândul de jos, dreapta), George Topârceanu (primul din stânga, rândul de sus), Otilia Cazimir (rândul de jos, mijloc)

„Baltagul” nu este singura sa operă cu invitație la o altă lectură, în cheie esoterică. Probabil cea mai atrăgătoare, în acest sens, este „Creanga de aur”, o adevărată operă de inițiere în mistere, o carte care ne oferă cheia interpretării operei literare a lui Mihail Sadoveanu, dar și a atitudinii sale publice, care transcende clar politicul. Persecutat în decada ascensiunii și prăbușirii extremei drepte din România, Sadoveanu este invitat, după război, să susțină noul regim, ridicat pe două coloane de sprijin – antifascismul care se manifesta în toată Europa (denazificarea din Germania, anticolaboraționismul din Franța, defascizarea din Italia) și invincibilele tancuri ale Armatei sovietice, Armată care beneficia deja de aprobarea, la Yalta, a acțiunii sale de ocupație din parte liderilor Lumii Libere. Multe dintre gesturile de atunci ale lui Mihail Sadoveanu, ca om public, au fost citite într-o sigură cheie, fie la vremea lor, fie după 1989. Ori, lectura aceasta este eronată, neținând cont de profunzimea și complexitatea personalității, gândirii și concepției despre viață și societate a marelui prozator. Izgonirea textelor sale din programele școlare nu este un gest îndreptat împotriva lui Sadoveanu, ci este un gest îndreptat împotriva elevilor de azi și cetățenilor de mâine, lipsindu-i printr-un gest administrativ de o valoare afectivă și civică de neînlocuit. Această măsură administrativă amintește de o alta, când din biblioteci și manuale au fost izgoniți pe termene limitate sau nelimitate, în perioada pre-decembristă, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Emil Cioran, Mircea Eliade, ca să pomenim doar câteva dintre numele simbol ale culturii românești. Natura violenței este aceeași, indiferent de motivațiile exercitării sale. Dorim să trăim în democrație uzând de aceleași metode de spălare a creierului noilor generații? Oare diriguitorii educației, indiferent de culoare politică, au uitat că greșeala este omenească, dar perseverarea în ea este diabolică? E de preferat necunoașterea, ignorarea unei valori în locul înțelegerii acesteia în toată complexitatea ei? Dacă este așa, înseamnă că ne temem, că nu credem nici în puterea rațiunii și nici în democrație!

Opera lui Sadoveanu este, fără îndoială, un tezaur inalienabil al culturii și specificității românești. De la înțelegerea sufletului, a suferințelor, umilinței, orgoliului, mândriei omului de rând, la fina analiză a resorturilor care au determinat condițiile supraviețuirii istorice ale poporului român, Sadoveanu așează la temelia existenței naționale un fundament de neignorat. Sadoveanu este pandantul în proză al celuilalt limpezitor al conștiinței de sine a românilor, în poezie, un alt Mihai, Eminescu. Graba cu care s-a încercat și se încearcă scoaterea lor din memoria colectivă ne întărește convingerea că amândoi sunt de neînlăturat. Dacă nu vor mai fi citiți din manualele așezate pe băncile școlilor, așa cum s-ar cuveni, vor fi răscitiți pe sub bancă, cum s-a întâmplat în toate vremurile de restriște. Mihail Sadoveanu este unul dintre acei bătrâni pe care dacă nu-i ai, trebuie să ți-i cumperi! Dacă pădurile din munții României vor fi tăiate până la ultimul arbore, ele ne vor mustra existând mai departe în paginile lui Sadoveanu. Dacă toate manualele de istorie vor fi rescrise după ciudate principii politice numite corecte, istoria românilor ne va privi în ochi din paginile lui Mihail Sadoveanu. Dacă, cumva, vom deveni cu toții niște neo-liberali sălbatici, care cred că trăiesc într-o junglă socială și nu într-o societate demnocratică, din paginile lui Sadoveanu se vor auzi în veșnicie durerile înnăbușite și suferința celor umiliți și obidiți. Dacă vrem să rămânem români cu față umană și nu mai știm cum să procedăm, trebuie să-l citim pe Mihail Sadoveanu. De acolo aflăm și cine suntem, și cum trebuie să fim. Dacă ar trebui să aducem un semn de mulțumire peste timp acestui mare spirit protector al culturii române, acesta ar fi foarte simplu – ajunge să-l citim. Să-l recitim. Măcar din când în când; sigur ne va face bine, ne va însănătoși sufletul și ne va ajuta să ne ținem firea!

Eugen Uricaru

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult