18
October , 2017
Wednesday

Focus

Cine pe cine spionează…

Reporter: editura September - 11 - 2015

Deşi pare incredibil, aliaţii occidentali se urmăresc unii pe alţii parcă mai mult ca oricând. În istoria recentă, spionajul pare să aibă o anvergură sporită până şi între prieteni declaraţi; SUA, Franţa, Marea Britanie sau Germania vădesc un mare apetit pentru a şti tot ce fac şi ce plănuiesc… ceilalţi aliaţi.

Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA)

Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA)

În principiu, relaţiile statelor aliate din lumea occidentală se bazează pe încredere, aceasta fiind chiar mai presus decât toate acordurile semnate şi de toate guvernările perindate prin palate. Şi totuşi…

Unul dintre marile scandaluri de spionaj ale istoriei foarte recente are în centru urmărirea cancelarului german Angela Merkel de către Agenţia de Securitate Naţională americană (NSA), care a ascultat telefonul mobil al liderului de la Berlin (peste un deceniu, după cum arată presa internaţională) şi, din păcate, asta s-a aflat. Mai mult, unele scurgeri de documente în mass-media au fost de natură să reflecte faptul că NSA nu l-a spionat doar pe cancelarul Merkel, ci a avut în vizor totodată şi mai mulţi miniştri germani, precum şi pe vicecancelarul Sigmar Gabriel, punctează „Sueddeutsche Zeitung”. Parcă pentru a pune gaz pe foc, ieşea la iveală activitatea unui spion american care s-a dovedit că transmisese sute de documente germane clasificate spionajului SUA. Agentul dublu a fost arestat, dar episodul a ameninţat să „arunce în aer” tot efortul de reconciliere dintre Washington şi Berlin după episoadele anterioare, notează „New York Times”.

Sediul Agenţiei de spionaj german (BND)

Sediul Agenţiei de spionaj german (BND)

Replica germană nu a întârziat, Berlinul prezentând ONU o rezoluţie „cu scopul de a restricţiona programele de supraveghere ale NSA împotriva altor naţiuni”. Dar este Germania atât de „nevinovată” în toată această masivă activitate de spionaj? S-ar putea spune că nu, din moment ce procurorii din Belgia au deschis, în luna iunie a.c., o investigaţie privind unele acuzaţii legate de spionajul extensiv desfăşurat de această ţară, care este bănuită, culmea, că ar fi cooperat cu… SUA în vederea monitorizării aliaţilor săi europeni. Jean-Pascal Thoreau, purtător de cuvânt al Biroului procurorilor federali belgieni, a anunţat că ancheta urmăreşte să stabilească care este „natura exactă a acţiunilor ce ar fi fost comise şi dacă acestea vor putea fi judecate”. Conform presei belgiene, BND (Agenţia de spionaj germană) ar fi colaborat cu NSA în colectarea de date asupra unor „ţinte” europene ca guvernul francez, Comisia Europeană sau Grupul „Airbus”. Ministrul belgian al Telecomunicaţiilor, Alexander de Croo, avertiza că, dacă rapoartele privind supravegherea la scară mare desfăşurată de către serviciul secret german se vor dovedi a fi adevărate, atunci „Germania va trebui să ofere o explicaţie”. Puţin probabil, din moment ce SUA nu au explicat cum de s-a întâmplat supravegherea cancelarului german… Totuşi, pentru a fi păstrate aparenţele, Angela Merkel anunţa, în luna mai, că „va coopera pe deplin” cu un comitet parlamentar de investigaţie care verifică aceste acuzaţii. Cu atât mai mult cu cât statele vizate de presupusele acţiuni intruzive acuză Berlinul că „lucrează cu americanii” şi nu cu europenii.

Directoratul General francez pentru Securitate Externă (DGSE)

Directoratul General francez pentru Securitate Externă (DGSE)

Doar că spionajul de peste Ocean este mult mai „versatil” de atât: la finele aceleiaşi luni iunie 2015, publicaţia „International Business Times” cita Casa Albă, care respingea acuzaţiile că NSA l-ar fi spionat, printre alţii, pe actualul preşedinte francez François Hollande. Ned Price, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA, încerca „să liniştească apele” declarând că „nu desfăşurăm operaţiuni de supraveghere în străinătate decât dacă există un obiectiv de securitate naţională specific şi justificat. Acest lucru este valabil atât pentru cetăţenii obişnuiţi, cât şi pentru liderii mondiali. Nu vizăm şi nu vom viza comunicaţiile preşedintelui Hollande”. Acelaşi oficial a refuzat însă să comenteze alte dezvăluiri asemănătoare, despre spionajul american ţintindu-i pe preşedinţii francezi Jacques Chirac şi Nicolas Sarkozy, ca şi pe miniştrii de Finanţe François Baroin sau Pierre Moscovici. Din nou speculaţiile pe marginea dezvăluirilor interceptărilor au curs râuri… La rândul său, François Hollande a reacţionat imediat şi ferm, convocând… o întâlnire de urgenţă a Consiliului de Securitate al ţării. Pentru a fi salvate aparenţele, fireşte, întrucât politicieni francezi de marcă susţin că au ştiut demult că SUA a folosit mijloace tehnice pentru a le intercepta convorbirile. „Nu suntem naivi. Acestea fiind spuse, apare problema relaţiei de încredere dintre aliaţi”, sintetizează Michele Alliot-Marie, fost ministru al Apărării şi fost ministru pentru Afaceri Externe în timpul lui Chirac şi, respectiv, Sarkozy, pentru canalul francez de televiziune „iTele”.

Government Communications Headquarters (GCHQ), Marea Britanie

Government Communications Headquarters (GCHQ), Marea Britanie

Per ansablu, Franţa ar fi fost spionată copios, NSA solicitând serviciilor secrete din Australia, Marea Britanie, Canada şi Noua Zeelandă să colecteze informaţii despre contractele de export ale ţării în sectoare-cheie, precum cel nuclear, ca şi legate de rolul companiilor franceze în programul „petrol-pentru-mâncare” din Irak, din anii 1990. Şi, în timp ce premierul francez Manuel Valls făcea un apel la un „cod de conduită” între aliaţi, alte scurgeri de documente arătau, aproape în acelaşi timp, amploarea spionajului francez la adresa aliaţilor la care se făcea apel. Mai exact, o investigaţie a publicaţiei  Le Nouvel Observateur” a dus la descoperirea faptului că Directoratul General francez pentru Securitate Externă (DGSE) a spionat comunicaţiile internaţionale prin intermediul unei reţele secrete de cabluri submarine care leagă Europa de restul lumii. Mai exact, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy a autorizat DGSE să lanseze o operaţiune complexă (şi secretă) de spionaj asupra comunicaţiilor globale transmise prin cabluri, cu cel puţin cinci astfel de canale majore direcţionate spre Statele Unite. Şi, oricât de adversar i-a fost în campania electorală, actualul preşedinte Hollande a autorizat ca DGSE să îşi extindă operaţiunile de spionaj şi să mărească numărul de staţii de interceptare în cadrul unui nou (şi foarte costisitor) plan de cinci ani, din 2014 până în 2019. Operaţiunea a implicat o cooperare intensă între DGSE şi agenţia britanică de spionaj GCHQ. Toate acestea după ce abia se aflase că americanii colaboraseră cu britanicii pentru a afla totul despre francezi…

Există pentru toată această escaladare a spionajului tot felul de motive pe care de regulă nu le invocă politicienii vizaţi de dezvăluiri, ci specialiştii şi formatorii de opinie publică, în funcţie de partizanatele lor. „Cea mai simplă explicaţie pentru spionajul dintre SUA şi Germania este aceea că, deşi cele două ţări sunt aliate, sunt totuşi competitoare”, notează „Washington Post”, argumentând cu faptul că „în 2011, de pildă, Obama a vrut să intervină în Libia, dar Merkel nu, folosindu-şi pe deasupra influenţa şi pentru a reduce participarea NATO, pentru ca în final să rămână aproape singura ţară care nu a ajutat deloc Alianţa”. Cu Franţa încă este şi mai şi: americanii invocă frecvent momentul în care fostul preşedite De Gaulle a refuzat o cooperare nucleară cu SUA. Spionajul reaminteşte aşadar tuturor că, chiar dacă preşedinţii aliaţilor sunt buni amici la un moment dat, această realitate se poate schimba cât ai clipi. În fine, un alt argument, aşa cum îl punctează „Reuters”, este acela că „spionajul menţine aliaţii oneşti”


Singurul lucru care mă uimeşte la scandalurile de spionaj între aliaţi este că ele încă surprind opinia publică” (Frederick Forsyth, jurnalist german)


Roxana Istudor

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult