NUMARUL
195-196

Şi în acest an, revista „Balcanii şi Europa” a continuat demersul său editorial deosebit de apreciat: publicarea Suplimentelor dedicate comunităţilor româneşti din diaspora, iniţiate şi susţinute de domnul Nicolae Dumitru, preşedintele „NIRO Investment Group”.

Publicaţia „Români peste hotare” şi-a propus de la primele sale numere să susţină eforturile depuse de compatrioţii noştri în vederea integrării în Germania, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Belgia, Italia să evidenţieze calităţile profesionale, să-i sprijine în eforturile lor de zi cu zi de a se acomoda în ţările care le-au devenit gazde binevoitoare.

Preocupaţi în mod constant de felul în care migranţilor români le sunt respectate drepturile, în concordanţă cu calitatea lor de cetăţeni europeni, de modul în care sunt susţinuţi şi apreciaţi, am reflectat în paginile noastre participarea diasporei româneşti la dezvoltarea ţărilor europene, am evidenţiat eforturile şi împlinirile românilor, felul în care mulţi dintre aceştia au răzbit şi s-au realizat. În acelaşi timp am dorit să devenim un ghid util pentru cei sosiţi la muncă în aceste state, încercând să le aducem la cunoştinţă informaţii utile pentru intrarea lor în legalitatea europeană.

Am fost deopotrivă ecoul celor performanţi, precum şi vocea celor discriminaţi.

supliment-spania-6supliment-anglia-6supliment-GBO2supliment-FRANTA3supliment-20EDITIIsupliment-GBO3