18
October , 2017
Wednesday

Carnet

„Limba de lemn” într-o emisiune… 

Reporter: editura September - 11 - 2015

O emisiune transmisă de postul „TVR Actualitatea”, în seara zilei de 8 august a.c., despre „limba de lemn” (am aflat ulterior că era o reluare) a fost prefaţată de eminentul ziarist al noii epoci Cristian Tudor Popescu. Foarte bine, trebuie prestigiu pentru o asemenea emisiune. Numai că, aşa după cum au remarcat doi cititori ai noştri din R. Moldova şi chiar ne-au semnalat, distinsul coleg s-a referit la acea epocă necunoscând amploarea calamităţii „limbii de lemn”, deoarece, după propriile cuvinte, domnia sa a devenit ziarist doar după anul… 1989. „Limba de lemn”, formă a inculturii, a abuzului de propagandă în fiecare rând, a fost prezentată şi astăzi, culmea!, după unele canoane impuse altădată de vechiul regim.

Ca să fiu clar: anomalia lingvistică şi conceptuală a domnit plenar atât la începutul vremurilor comuniste, cât şi mult după, fiind o prelungire lugubră a scriiturilor made „Pravda”, „Izvestia ” şi „Trud”. Numeroşi ani, acel limbaj sărac, incult, limitat, a influenţat ziare, reviste, toate tipăriturile. O oarecare explicaţie ar fi, poate, şi acomodarea cu acest limbaj elementar a foştilor „lucrători cu munca politică”, aşa cum erau categorisiţi ziariştii în acei ani, proveniţi în marea majoritate dintre muncitorii fruntaşi în producţie, absolvenţi de şcoli profesionale şi, pe ici pe colo, câte un fiu de funcţionar de la oraş sau sat, din aşa-numita categorie „mic burgheză”.

Au existat însă perioade, unele mai scurte, altele ceva mai întinse, ce au fost nevoite să ţină seama de convulsiile regimului, când mulţi ziarişti absolvenţi, de-acum, de licee şi deveniţi studenţi la diferite facultăţi au sărit zăgazurile, dedicându-şi scrisul unor cauze reale ce măcinau societatea, distanţându-se, însă prudent, de falsele „adevăruri” oficiale.

Limba de lemn” (utilizată de unii – să-mi fie cu iertare – şi mulţi ani după 1989) a început să mai slăbească prin anii ’70, odată cu revenirea în presă a unor intelectuali, scriitori, jurnalişti de carieră, din trecut, iar fizionomia spirituală a acestora a început să se facă simţită în publicaţii.

La emisiunea pomenită am ascultat câţiva colegi de la „Casa Scînteii”, un publicist comentator la „Scînteia tineretului” şi un publicist comentator la „Scînteia”, care în acele timpuri reuşeau să practice, totuşi o gazetărie de calitate; erau apreciaţi şi citiţi, deoarece articolele, anchetele, eseurile lor foloseau o limbă românească decojită de învelişurile caustice ale „limbii de lemn”. Amintita emisiune trata subiectul într-un mod dogmatic, ca şi cum o melasă neagră acoperea tot ce se scria în acea epocă. Se făcea o abordare globală, nenuanţată, fără o reliefare a etapelor parcurse de acel fenomen nociv. Mai amintim că unul dintre corespondenţii moldoveni remarca apariţia operei lui Marin Preda tocmai în acea epocă.

Pentru a fi pe deplin înţeles, îmi permit să preiau rânduri din cartea mea intitulată „Debut în ceaţă- Amintiri despre Scînteia tineretului”, în care mă refer cu prioritate la numeroşii ziarişti talentaţi care au împrospătat în acea perioadă climatul retrograd al epocii „limbii de lemn”, de tristă amintire.

Adesea m-am aflat acasă la valoroşi intelectuali, minţi luminate ale acelor ani, fără să le fie recunoscută plenar valoarea deoarece nu aderaseră cu forme în regulă la noua ordine socială şi care mai aveau şi păcatul de a gândi slobod, potrivit experienţelor de viaţă şi mediului în care se formaseră. Îi pomenesc cu adânc respect pe Victor Eftimiu, pe Brunea Fox, pe Saşa Pană, pe Gheorghe Dinu (Ştefan Roll), pe Ion Marin Sadoveanu, ş.a., care mi-au influenţat gândirea şi mi-au fost interlocutori în cadrul unor interviuri publicate în ziare şi reviste.

Şi câte dintre poeziile scrise de colegii de generaţie, pe care i-am cunoscut mai târziu, alături de care m-am aflat cu diferite prilejuri, exprimau o gândire neortodoxă!… Îmi amintesc în această pagină de Ioan Alexandru, Marin Sorescu sau Fănuş Neagu, aşa cum era el, nărăvaş, de îndrăznise să înfăţişeze scene de detenţie de la canal în romanul său „Îngerul a strigat”. Îmi aduc aminte cu bucurie de dialogurile purtate cu celebrităţi din diferite colţuri ale lumii, prin intermediul epistolei mai cu seamă, în străinătate sau la Bucureşti, cu prilejul unor anchete jurnalistice internaţionale iniţiate şi susţinute chiar de ziarul de tineret . Şi mă refer la Agatha Christie, Indira Gandhi, Yehudi Menuhin, Olof Palme, Pablo Neruda, Jean Paul Sartre, numeroşi laureaţi ai Premiului Nobel.

Mulţi întrebau cum de eminente personalităţi ale lumii puneau mâna pe condei şi răspundeau la întrebările mele. O singură explicaţie era valabilă: climatul de deschidere internaţională a României din anii de după 1965, paşii, deşi timizi, însă reali, făcuţi spre Vest, adică spre democraţie şi o anume transparenţă, critica tot mai înverşunată a alcătuirilor ce dominau şi dirijau viaţa politică şi socială în ţările legate de Tratatul de la Varşovia. De fapt, dezgheţul început în aprilie 1964 de Gheorghiu-Dej, care se distanţase de Moscova, a fost urmat de refuzul lui Ceauşescu ca armata română să participe la invadarea Cehoslovaciei, ceea ce a avut consecinţe importante în conştiinţe. În acest climat, întâlnindu-l pe Marin Sorescu, acesta mi-a povestit încântat de vizita făcută la «Radio Europa liberă», împreună cu Ioan Alexandru şi Ştefan Bănulescu, unde citiseră din lucrările lor. «Limba de lemn» era îndepărtată treptat, locul fiind ocupat de multe texte inspirate, într-o limbă omenească.

Şi a venit anul 1971, cu «Tezele din iunie», agresive şi nimicitoare, ce au închis toate canalele libertăţilor cu zece lacăte nord-coreene. Şi din nou revenea «limba de lemn», dar într-o altă ediţie.

Însă gândul, gândul liber, îşi luase de-acum zborul…

Acum, în anul de graţie 2014, mă văd în situaţia favorizată de soartă de a fi lucrat ori colaborat de-a lungul deceniilor VI, VII şi VIII ale secolului trecut cu ION BĂIEŞU, FĂNUŞ NEAGU, ION HOBANA, ŞTEFAN ANDREI, ALEXANDRU MIRODAN, RADU COSAŞU, EUGEN MANDRIC, PETRE GHELMEZ, VARTAN ARACHELIAN, NICOLAE ŢIC, TEODOR MAZILU, NICOLAE VELEA, FLORIN MUGUR, ŞTEFAN IUREŞ, AUREL BARANGA, DINU SĂRARU, LUCIAN AVRAMESCU, ŞTEFAN MITROI, ILIE PURCARIU, caricaturistul EUGEN TARU şi mulţi alţi ziarişti şi colaboratori ai ziarului de tineret, printre care poetul NICOLAE LABIŞ, deveniţi publicişti şi scriitori consacraţi”.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult