24
July , 2017
Monday

Serialul nostru

Spaţiul iberico-italic

Reporter: editura October - 26 - 2015

Numeroşi ani, în paginile revistei noastre am publicat în mai multe numere magistrala lucrare a prof. univ. dr. Gheorghe Zbuchea, intitulată „Comunităţi româneşti în lume” (publicată cu ani în urmă)

Sunt prezentate dovezi excepţionale despre români care au dus în colţuri îndepărtate ale Terrei harul unui popor din mijlocul căruia s-au ivit minţi inteligente, titrate, pline de har şi înţelepciune.

Dată fiind actualitatea celor prezentate în cadrul rubricii noastre mai sus amintite, aflaţi într-o epocă în care globalizarea îşi face simţită prezenţa, prin reluarea acestui studiu reconfirmăm potenţialul valoric românesc răspândit în lume încă din urmă cu mulţi ani.

Nicolae Iorga

Nicolae Iorga

În spaţiul mediteranean, mai ales în Peninsula Italică, legăturile şi deci prezenţa românilor acolo au o istorie foarte veche. De fapt, ea se confundă cu însăşi naşterea poporului român. Într-un anume fel este o legătură a acelor zone cu spaţiul carpatic de aproape doua milenii. Născut în Spania şi devenit împărat la Roma, Traian, în fruntea legiunilor sale, a cucerit o bună parte a spaţiului de la Carpaţi şi Dunăre, punând bazele trainice ale unei romanizări din care s-a născut, peste veacuri, neamul românesc, cu limba sa distinctă. Tot atunci, mulţi dintre autohtonii din stânga Dunării au fost purtaţi în capitala Imperiului şi în alte zone ale Italiei şi nu numai.

Primele ştiri sigure de prezenţe româneşti în spaţiul italic datează din secolul al XV-lea. Atunci, oamenii lui Ştefan Vodă cel Mare şi Sfânt au peregrinat de la Veneţia la Roma în încercarea de a se aduna creştinătatea pentru a riposta asaltului islamic asupra Europei.

Dinicu Golescu

Dinicu Golescu

În veacurile următoare s-au aflat în spaţiul italian o serie de personalităţi intim legate de evoluţia istorică a românilor. Nu ştim foarte exact cât au stat unii dintre ei în spaţiul italian. Oricum, spre exemplificare, putem aminti pe Petru Cercel, voievod al Ţării Româneşti, frate vitreg al lui Mihai Viteazul, cel care a alcătuit în limba italiană versuri deosebite, din care ni s-a păstrat doar un imn rugăciune.

Secolul al XVIII-lea marchează existenţa masivă în instituţiile de învăţământ superior ale spaţiului italian a numeroşi români, unii dintre ei originari din spaţiul balcanic, care au devenit apoi componenţi ai elitei intelectuale şi chiar politice a Principatelor. Ei fuseseră precedaţi, de altfel, de alte remarcabile figuri ale istoriei româneşti, precum stolnicul Constantin Cantacuzino, ce a făcut studii la Universitatea din Padova, şi chiar de tânărul, devenit mai târziu domn, martir şi sfânt, Constantin Brâncoveanu, ce a petrecut şi el o vreme dincolo de Marea Adriatică.

Secolul al XVIII-lea inaugura şi o altă prezenţă românească pe malurile Tibrului ce strabate Roma, şi nu numai acolo. Ca urmare a unirii unei părţi dintre creştinii ardeleni cu Roma, odată cu naşterea aşa-numitei biserici unite, sau greco-catolice, un număr tot mai mare de tineri dornici de învăţătură au luat drumul spre „cetatea eternă”, unde unii au rămas mulţi ani, iar alţii pentru totdeauna. Acolo s-au aflat, astfel, la începuturi, pentru ani de studiu, corifeii Şcolii Ardelene. Le-au urmat, până în zilele noastre, generaţii şi generaţii de clerici ai bisericii greco-catolice, inclusiv toţi ierarhii acesteia de odinioară şi de astăzi.

Nicolae Filimon

Nicolae Filimon

În secolul al XIX-lea s-au aflat prin spaţiul italian, unii pentru studenţie, doctorate etc., alţii pentru a-şi completa cultura şi mai ales a viziona neasemuitele comori de artă, destui români din toate provinciile istorice.

Amintim, restrictiv, nume precum Dinicu Golescu, Ion Codru Drăguşanu, Nicolae Filimon, Simion Bărnuţiu, A. Papiu Ilarian etc., la care nu poate fi uitat şi numele marelui român Nicolae Bălcescu, mort în sudul Italiei, la Palermo, în anul 1852.

În perioada modernizării României, foarte mulţi tineri români au luat drumul Italiei spre a-şi face studii universitare sau spre a-şi desăvârşi pregătirea profesională. S-a aflat la studii, ani de zile, la Torino, Alexandru Averescu, viitor mareşal şi premier. După studii, acolo a petrecut alţi ani, în calitate de diplomat, Duiliu Zamfirescu. Zeci de mii de români s-au aflat în anii primului război mondial în spaţiul italic. Acolo s-a format o legiune română, compusă din ardeleni şi bucovineni ce aveau drept ţel înfăptuirea României Mari.

În Italia interbelică s-au deschis două instituţii academice ce au dobândit rapid un prestigiu european, respectiv Academia Română de la Roma şi Casa Romena de la Veneţia. Întemeietorii acestor aşezaminte culturale de excepţie au fost Vasile Pârvan şi Nicolae Iorga. În aceste aşezăminte, ani de zile şi-au făcut pregătirea şi şi-au dobândit consacrarea ştiinţifică unele dintre cele mai de seamă personalităţi ale culturii româneşti, precum G. Călinescu, E. Panaitescu, D. Adameşteanu, A. Busuiceanu, M. Berza, V. Papahagi, S. Pascu, V. Vătăşeanu, I. Barnea etc.

Au fost scoase atunci la Roma şi publicaţii ştiinţifice deosebite, precum: „Ephefemeris daco romanae” şi „Diplomatarium” (seria fiind reluată în alte condiţii după 1990). Îi mai amintim pe Alexandru Balaci şi Zoe Dumitrescu-Buşulenga.

Simion Barnutiu

Simion Barnutiu

După al doilea război mondial şi-au găsit adapostul în Italia numeroşi români, urmăriţi de regimul comunist şi care au avut acolo, uneori timp de decenii, adăpost, ocrotire şi chiar posibilităţi de afirmare. Numim astfel două personalităţi aparţinând oarecum unui spectru politic diferit. Mai multe decenii a trăit, la Florenţa Nicolae Petrescu Comnen, emul al lui Nicolae Titulescu, fost o vreme ministru al Afacerilor Străine al României, autor al unor lucrări deosebite, prea puţin cunoscute, despre politica externă a României. La poalele Alpilor, pe malurile lacului Salo, a trăit unul dintre cei mai remarcabili intelectuali provenind din românitatea balcanică, Constantin Papanace. În condiţiile complexe de după marea conflagraţie mondială, în Italia şi-au găsit adăpost şi au creat, timp de multe decenii, recunoscuţi învăţaţi români. Amintim aleatoriu pe D. Adameşteanu, Bianca Iorga Cavalioti, C. Isopescu, P. Iroaie, Iosif Constantin Drăgan.

Prezenţa românească, astăzi, în Italia, este semnificativă. Cifra exactă a românilor e greu de stabilit. În urmă cu un deceniu şi jumătate se considera că în Italia erau cel puţin 50.000 de persoane. Astăzi se crede că numărul lor variază între 500.000 şi 800.000 de persoane, unele având statut legal de rezidenţă, altele doar aşa-numită viză turistică, iar restul aflându-se în stare de ilegalitate din punctul de vedere al legislaţiei italiene.

În ultimii ani s-au constituit comunităţi româneşti în foarte multe locuri, îndeosebi în zonele oraşelor Roma, Milano, Torino, Florenţa, Bari, Verona etc. Aceste comunităţi au de regulă, în centrul lor, bisericile româneşti, ortodoxe sau unite.

Vasile Parvan

Vasile Parvan

În statul italian, românii au reuşit să-şi creeze o serie de asociaţii culturale, centre de studii, fundaţii cu caracter românesc, dintre care nu puţine editează publicaţii în limba română, limba italiană sau limbi de circulaţie. E de menţionat, din acest punct de vedere, „Istituto romeno di cultura e ricerca umanistica” de la Veneţia, care editează două publicaţii ştiinţifice ce s-au impus deja: „Anuario…” şi „Quaderni della Casa Romena di Venezia”.

Etnia românească în spaţiul iberic a fost mult mai „palidă” în raport cu cea din spatiul italian. Ţările latine situate oarecum la extremităţile Europei, respectiv Spania şi Portugalia, pe de o parte, România pe de altă parte, au intrat practic în contacte directe, inclusiv prin prezenţe reciproce, abia în secolul al XIX-lea. Atunci s-au aflat temporar în Spania şi Portugalia unii români a căror prezenţă acolo nu a avut nimic deosebit.

În perioada interbelică înregistrăm prezenţe româneşti în Spania şi Portugalia. Astfel, o situaţie aparte a reprezentat-o dramatica luptă intestină a spaniolilor între anii 1936-1939. Atunci, acolo, s-au confruntat forţe de stânga, controlate de comunişti, cu binecuvântarea Moscovei, cu altele de dreapta, de orientare mai mult sau mai puţin fascistă. În acest război civil au fost antrenaţi, în ambele tabere, şi străini dintre care nu au lipsit români.

După sfârşitul marii conflagraţii mondiale în spatiul spaniol s-au stabilit şi au acţionat o serie de figuri reprezentative ale culturii româneşti în exil, precum Vintilă Horia, George Uscătescu, A. Busuiceanu sau, mai nou, V. Lazarov. La Madrid a fost înfiinţată Fundaţia Culturală Română, iar la Barcelona Comunitatea Românilor din Spania. În acelaşi timp, la Lisabona a funcţionat Comunitatea Românilor din Portugalia. În urmă cu peste un deceniu, se aprecia că în Spania trăiau doar câteva mii de români, stabiliţi acolo statornic şi legal, în principal la Madrid, Barcelona, Bilbao, Salamanca etc. Astăzi prezenţa lor a căpătat dimensiuni cantitative cu totul deosebite, de ordinul, necontrolabil practic, al mai multor sute de mii de cetăţeni ai statului român, unii deja naturalizaţi dincolo de Pirinei şi care practică ocupaţii din cele mai diverse, de la „căpşunari” până la înalţi specialişti în instituţii universitare sau de altă natură.

Oricum, din Italia la Atlantic, pe malurile Mării Mediterane, sutele şi sutele de mii de români stabiliţi acolo, vremelnic s-au definitiv, constituie o realitate a tuturor statelor implicate şi, în fond, a Europei în curs de integrare definitivă şi ireversibilă.

 

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult