23
October , 2017
Monday

Casa Regală

Carol I: O mare domnie

Reporter: editura February - 6 - 2016

La 10 aprilie 1839, la Sigmaringen, se năștea Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig, al doilea fiu al principelui Karl Anton von Hohenzollern-Sigmaringen şi al principesei Josephine de Baden şi care avea să aibă un destin hotărâtor pentru România modernă.

Pacea de la Bucureşti (1913)

Pacea de la Bucureşti (1913)

Ne putem întreba dacă, înainte de anul 1866, Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen auzise de Principatele Române; poate doar în treacăt, ca despre un vechi teritoriu al Imperiului Roman aflat sub suzeranitate otomană. La 11 februarie 1866 însă, lovitura de stat care îl obligase pe Alexandru Ioan Cuza să abdice punea problema unui principe străin. Românii au cerut ajutorul lui Napoleon al III-lea, care le-a recomandat pe Principele Carol de Hohenzollern, înrudit și cu Împăratul Franței, și cu Regele Prusiei. La 19 martie 1866, Ion C. Brătianu este trimis de urgenţă la Düsseldorf pentru a cere consimţământul tânărului principe, al familiei sale şi a regelui Prusiei Wilhelm I. Regele Prusiei îşi dă acordul: „Dumnezeu să te aibă în pază”. Pe 7 aprilie, Bismarck, cancelarul prusac, l-a sfătuit la rândul său fără rezerve pe principe „să ia hotărârea îndrăzneaţă de a pleca direct spre România”. Carol accepta şi odată cu acest moment evoluţia României avea să se schimbe pentru totdeauna.

La 30 martie, Locotenenţa Domnească adresase o proclamaţie către popor, recomandând alegerea prin plebiscit a prinţului Carol de Hohenzollern ca domnitor al românilor, cu drept de moştenire, care va domni sub numele de Carol I. Rezultatul fiind pozitiv, Carol I ajungea la Turnu-Severin, pe pământ românesc, unde, la 10 mai 1866, a fost întâmpinat de Dimitrie C. Brătianu, primarul Capitalei, și aclamat frenetic de mulţimile strânse pe străzi să-l vadă pe noul suveran.

Regele Carol I în gara din Focşani (1912)

Regele Carol I în gara din Focşani (1912)

La Mitropolie s-a oficiat Tedeumul, după care, în fața Adunării Constituante, Principele depunea jurământul în şedinţa extraordinară care reunea ambele Camere, Guvernul, membrii Locotenenţei Domneşti şi Înaltul cler. Colonelul Nicolae Haralambie citea în limba română formula de jurământ, care i-a fost tradusă principelui în franceză: Jur de a fi credincios legilor ţării, de a păzi religiunea românilor, precum şi integritatea teritoriului ei şi a domni ca domn consituţional. Carol a pus mâna dreaptă pe Biblie şi a declarat, în româneşte: „Jur!”. Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen devenea domnitorul Principatelor Unite. În momentul depunerii jurământului în faţa Reprezentanţei Naţionale, tânărul domnitor rostea câteva fraze istorice: „Punând piciorul pe acest pământ, am şi devenit român!”. A exprimat atunci „devotamentul fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean azi, mâine, de va fi nevoie soldat, eu voi împărtăşi cu dumneavoastră soarta cea bună, ca şi cea rea”.

Amprenta benefică a regelui Carol I asupra României avea să se manifeste imediat. La 1 iulie 1866 era proclamată o nouă Constituție, prima lege fundamentală internă românească. Constituția a fost percepută în cancelariile europene, ca și la Istanbul, ca o manifestare a independenţei Principatelor, datorită prevederilor referitoare la ereditatea domniei şi la înseși atribuţiile Domnului, precum și faptului că nu amintea nimic de suzeranitatea otomană sau de garanţiile colective ale marilor puteri. Document de maximă importanţă, Constituţia proclama principiul fundamental al separării puterilor în stat. România devenea în acelaşi timp o monarhie constituţională.

În timpul Războiului pentru Independenţa României (1877-1878)

În timpul Războiului pentru Independenţa României (1877-1878)

În luna noiembrie a aceluiaşi an aveau loc primele alegeri libere pe baza noului sistem de vot, domnitorul pornind şi o intensă campanie de reorganizare a armatei şi de construire de căi ferate moderne şi instituind încă de la început un drum monarhic care a însemnat în mare măsură modernizarea României. Este demn de remarcat faptul că regele şi clasa politică pe care el se baza au continuat edificarea unei ţări mai dezvoltate în spiritul reformelor lui Cuza, care au dat roade din plin în segmente importante cum ar fi agricultura, infrastructura de drumuri şi cale ferată de care dispunem, de fapt, până în prezent, dar şi a unei reţele bancare de la care a putut porni dezvoltarea industriei. Iar rezultatele au confirmat toate aceste măsuri: România a devenit în acei ani un important producător de materii prime. Tot de numele lui Carol I se leagă apariţia unor instituţii fundamentale şi perene, cum ar fi Parlamentul, Banca Naţională, Academia Română Filarmonica, universităţi, numeroase alte instituţii de primă însemnătate.

În plan extern, încă de la început, Carol I şi-a făcut cunoscută dorinţa de a modifica raporturile cu Imperiul Otoman şi de câştiga suveranitatea ţării; într-o primă etapă, în octombrie 1866, a făcut vizită oficială la Istanbul și obținea firmanul de numire din partea sultanului. A doua etapă, cea a Războiului de Independență din anii 1877-1878, este binecunoscută și se bucură pe bună dreptate de un răsunet care nu s-a stins nici azi. Această împrejurare a avut urmări dintre cele mai pozitive și pentru dinastie, și pentru România: independența cucerită de Carol I a fost întregită, datorită Regelui Ferdinand, de Marea Unire din 1918, care a așezat pe harta Europei o Românie unită „de la Nistru pân’ la Tisa”. De asemeni, este remarcabil un alt moment definitoriu pentru importanţa felului în care regele Carol I a ştiut să urmărească interesul naţional al României: momentul crucial al dobândirii unui nou statut internaţional al ţării după al doilea Război Balcanic. Conferinţa de Pace care avea loc la Bucureşti, în 1913, s-a desfăşurat doar între reprezentanţii ţărilor beligerante, sub preşedinţia lui Titu Maiorescu, primul ministru şi ministrul de Externe al României. Pacea semnată atunci în capitala României era un rezultat în premieră pentru statele medii şi mici din sud-estul Europei, care îşi discutau şi îşi rezolvau problemele într-o conferinţă proprie, fără intervenţia sau prezenţa marilor puteri. În acest fel, România regelui Carol I devenea un arbitru recunoscut al raporturilor de forţe din Balcani.

Se poate afirma fără teama de a greşi că într-o măsură covârșitoare, această Românie unită, modernă și puternică a fost moștenirea politică a Regelui Carol I, care și-a respectat cu sfințenie promisiunile inaugurale.

 

 

Prof. Dr. Zoe Petre

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult