20
October , 2017
Friday

Simboluri la vânzare

Este Iancul supărat …

Reporter: editura April - 13 - 2016

Multe cântece frumoase vin din istoria noastră şi ne cutreieră, şi ne cuminecă, şi ne colindă ori de câte ori ne e mai greu.

FruntelataIa ascultaţi cum sună versurile acestei doine minunate din Ardeal: Pe dealul Feleacului/ Trec carăle Iancului/ Nu trec cum trec carăle/ Strălucesc ca soarăle…/ Un car merge-mpiegecat/ Că mi-e Iancul supărat/ Pentr-un hoţ de împărat…”.

O istorie subliniată în puţine cuvinte.

Şi un sentiment de vină pentru noi, cei care uităm, cei care nu mai suntem capabili să cinstim, să ne cinstim eroii şi faptele lor.

E oare atât de vetust acest gând, atât de nemodern, e oare naţionalismul acesta al iubirii o pată atât de urâtă pe sufletul nostru candid şi dăruit poftelor şi intereselor de fiecare zi?

Ce e urât în gestul americanilor care şi-au pus în muzee pipa, pălăria, bastonul cu măciulie de aur, lavaliera lui Lincoln al lor, care şi-au sculptat în văile din Munţii Stâncoşi chipurile primilor preşedinţi, oamenii libertăţii americane? E oare urât că ridică steagul înstelat pe catargul de lângă casă, la toate micile şi marile sărbători din scurta istorie a SUA?

Coroana britanică a făcut locuri memoriale din toate casele în care s-a oprit, fie şi pentru puţin timp, marele Will, umilul actor Shakespeare, irlandezii au la Dublin, pe lângă muzee şi case memoriale, un pub din centrul oraşului, Pub-ul lui Joyce”, unde e o masă specială, înconjurată cu un cordon roşu, lângă care sunt, pe perete, desene ale scriitorului, pe masă, sub sticlă, alte desene semnate de mâna magicului autor al lui Ulysses.

Dar ruşii, slăviţi ori huliţi, care-şi cinstesc deopotrivă şi istoria bună şi istoria rea, şi pe ultimul Romanov, şi pe Ulianov, şi pe Stalin, dar gruzinii care păstrează la Gorâi o casă şi o statuie, „Maica Rusia”, mama lui Stalin, călăul Gruziei şi al tuturor popoarelor prigonite de marele imperiu?

Prin toată lumea aş putea umbla cu sentimentul că luminează acelaşi soare, aceeaşi credinţă în istoria care a născut şi a ţinut în picioare naţii şi destine şi care trebuie cinstită şi ocrotită şi povestită celor tineri.

Dar vreau să ajung la un popor anume care e lipit de sufletul meu şi care dă uneori, prin dregătorii săi, semne laşe de nesimţire, atunci când e vorba de clipele unei istorii care are nevoie să fie apărată.

„Organele”, auzi ce oficial şi pompos sună acest cuvânt, organele statului român, democrate până-n prăsele, devotate interesului naţional până-n prăsele, nu găsesc firfiricii necesari pentru a cumpăra manuscrisele lui Emil Cioran, mort la Paris, cel mai mare eseist francez, dar român curat din Răşinari, filosoful care, în preajma morţii, a uitat limba franceză şi vorbea doar în româna de-acasă. A trebuit să vină un urmaş al marelui folclorist oltean Brăiloiu, trăitor în Occident, să cumpere manuscrisele şi să le trimită Academiei Române. Guvernul României, Ministerul Culturii şi Cultelor, nici n-au participat la licitaţie.

Recent, urmaşii unui politician şi poet, adulat de unii, contestat de alţii, au scos la licitaţie steagul unei legiuni moţeşti a lui Avram Iancu, pentru că tatăl familiei a murit, pentru că soţia şi fratele lui au nevoie de un ban pentru a-şi ţine viaţa.

Steagul lui Avram IancuSteagul e un simbol suprem al luptei românilor din Ardeal, în furtuna anilor 1848, e o legătură cu un erou care şi-a dăruit viaţa neamului nostru urgisit şi lovit de vremuri. Steagul ridicat de bărbatul care s-a născut în 1824, la trei ani după ce murise spintecat, într-o fântână de lângă Goleşti, un alt erou unic al românilor, domnul Tudor Vladimirescu.

Avram Iancu era nepot al lui Horea, revoluţionarul ciudat, proscrisul, dar şi prinţul răscoalei ţărăneşti din Ardeal, Tudor Vladimirescu îl cunoscuse pe Horea la un târg din Ardeal. Între marii noştri eroi există o legătură secretă pe care a orânduit-o, poate, Dumnezeul românilor. Steagul care i-a adunat pe moţi şi în jurul lor pe toţi românii, pentru un ceas de istorie care s-a petrecut pe Câmpia Libertăţilor noastre vechi. Discursul lui Avram Iancu, cel mai scurt discurs politic din istorie: „No, haida!”, a zis Crăişorul moţilor şi oamenii l-au urmat până la capăt.

E important steagul lui Avram Iancu? Cred eu, poate nu numai eu, că este extrem de important pentru memoria unui Ardeal scos la mezat şi astăzi de politicieni şi revizionişti.

Bogat este podişul, bogat în aur, în păduri, în metale rare, în râuri puternice şi în câmpii mănoase, în vii, în munţi frumoşi ca nişte diademe de prinţi. Râvnit e podişul de popoare venite de departe, de imperii născute aproape, dar noi aici am fost, şi-om fi cât ne-or păzi simbolurile noastre vechi, printre care este şi acest steag al moţilor liberi din Apusenii vechilor aurari daci.

Prietenul meu bun, plecat în altă lume, poetul Mircea Micu, autor al unei piese de teatru şi al unei cărţi despre Craiul Moţilor, îmi povestea întâmplarea simbolică a unei călătorii în Apuseni, când, întrebându-l pe un copil de ţăran: „Tu ştii cine e preşedintele României?”, acela i-a răspuns firesc: „Avram Iancu, domnule!”.

Avram IancuAvram Iancu, domnilor, eroul care a murit pe prispa casei unui ţăran din Apuseni, a fost îngropat la Ţebea, aproape de gorunul unchiului său, Horea, care a lăsat un steag de luptă pe care organele statului nostru democrat, tehnocrat şi intelectual până-n prăsele, n-au avut bani să-l cumpere. Nici n-a participat la licitaţie Ministerul Culturii. A participat Primăria din comuna Horea, ce bani are o primărie comunală, l-a luat un domn sas, prieten, se pare, cu preşedintele nostru actual, fie lăudat, care îl va prezenta, să nu vă miraţi, aşa e în Românica!, în următoarea campanie electorală pentru alegerile de primar al Capitalei!

Ba chiar citesc pe internetul cel atoateştiutor că ar fi posibil ca steagul legiunii moţeşti a lui Avram Iancu să fie plimbat la vară în Oraşul-Lumină, la Paris, cu ocazia meciurilor de fotbal ale naţionalei României! Că tot n-avem noi un centru-înaintaş de calitate, aşa că poate-i face treaba duhul lui Iancu. Mă întreb dacă n-ar fi mai util steagul lui Burebista, cel cu cap de lup, că acela-i poate speria mai abitir pe adversari?!?

Mă obsedează versul parcă profetic al lui Romulus Vulpescu: De câte ori pe zi ne batem joc?”.

Doamne, încurcate şi necunoscute sunt căile Tale!

Hai să închei această amară petrecere printre cuvintele şi sentimentele unui om pentru care istoria este uneori mai mult decât viaţa, cu o lozincă modernă până-n pânzele albe:

Cu Avram Iancu în frunte/ Vom avea victorii multe!”.

Aferim!

 

Nicolae Dan Fruntelată 

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult