28
July , 2017
Friday

Editorial

Balcanii văzuţi „din avion”

Reporter: editura May - 22 - 2016

Un comentator francez remarca, mai zilele trecute, că, privită „din avion”, zona Balcanilor se află pe un drum bun în privinţa instaurării democraţiei pe aceste meleaguri. Şi mai remarca faptul că valorile occidentale cuceresc tot mai mult teren. Într-adevăr aşa s-ar prezenta situaţia, numai că, repetăm, privită „din avion”…

Carol Roman

Carol Roman 

O simplă enumerare a diverselor situaţii poate că ne-ar face să considerăm că acesta şi este adevărul! Aşa, de pildă, se poate aminti faptul că din 2013 Croaţia face parte din Uniunea Europeană, după o aşteptare de nouă ani. Mai devreme cu un an, Serbia a căpătat statut de candidată europeană. A urmat anul 2014, care marca obţinerea de către Albania, Macedonia şi Muntenegru a aceluiaşi statut, solicitat cu mulţi ani în urmă.

Mai adaugăm că şi Kosovo, ignorată de cinci dintre statele membre ale Uniunii Europene, a reuşit să semneze un „Acord de Stabilitate şi Asociere” cu blocul comunitar, odată cu frumoase perspective promise.

Şi progresele balcanice continuă: în decembrie 2015, Muntenegru a primit invitaţia să se alăture NATO şi, după o lună, i-a venit rândul să semneze „Planul individual de Acţiune al Parteneriatului cu Alianţa”. Şi la care mai trebuie menţionat că începând cu anul 2009, Albania şi Croaţia fac parte din aceeaşi formaţiune militară. Doar Macedonia nu poate trece pragul, datorită conflictului pe care îl are cu Grecia în privinţa denumirii statului. Deci, s-ar părea că toate lucrurile sunt satisfăcătoare.

Dar nu este aşa… Factorii interni sunt extrem de destabilizatori în aproape toată zona balcanică; corupţia este instalată deopotrivă cu lideri consideraţi a fi „autocraţi” de către o analiză a „Foreign Policy”, iar aceştia îşi menţin supremaţia prin controlul asupra presei şi justiţiei. Este notoriu cazul statului Muntenegru, unde actualul prim-ministru, Milo Djukanovic, este la putere împreună cu formaţiunea sa politică de 25 de ani. Şi în Macedonia se întâmplă lucruri asemănătoare, care neliniştesc populaţia. Mii de oameni s-au aflat pe străzi împotriva corupţiei, ceea ce a determinat convocarea de alegeri parlamentare anticipate, pe data de 5 iunie. S-a ajuns la această soluţie în urma acordului intermediat de Uniunea Europeană, pentru a pune capăt unei perioade îndelungate de blocaj politic.

Intrarea valului de refugiaţi în ţări ale Uniunii Europene pe ruta balcanică a determinat o abordare mai precaută a problemelor structurale ale acestei zone din partea puterilor occidentale.

Dacă tot ne referim la arealul balcanic, nu putem trece cu vederea şi alegerile locale din România, urmate de cele parlamentare, la toamnă, marcate de frământări pe scena politică, cu răsturnări de situaţie şi candidaţi cotaţi ca învingători siguri care au probleme cu legea. Şi nu poate fi ignorat nici „efectul Brexit” pentru perimetrul Balcanilor, care urmează oricum să modifice structurile actuale de forţe, determinând o schimbare esenţială a eşicherului european, ce va afecta şi interesele, şi poziţia României.

Vom trăi şi vom vedea. În orice caz, lucrurile nu trebuie apreciate ca fiind văzute… „din avion”.

 

Carol Roman

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult