24
May , 2017
Wednesday

la zi...

Portretul poetului la senectute

Reporter: editura May - 22 - 2016

Discret, însă dăruit total literaturii, Ion Brad îşi împlineşte destinul de scriitor, început într-un moment dificil şi pentru România şi pentru literatura română, un moment de cumpănă am putea spune, publicând un foarte frumos şi înţelept volum de „poeme într-un vers”, intitulat Cocoarele în ultimul lor zbor apropiindu-se valoric, uneori depăşind prin esenţializare volumul de poeme într-un vers al marelui Ion Pillat. Nu pot să cred că este – şi nici nu poate fi – un titlu premonitoriu de încheiere a unei lungi călătorii spirituale, literar începută în 1947 într-o gazetă din Alba Iulia, Gând Tineresc”.

Ion BradIon Brad face parte dintr-un grup literar informal ce s-a constituit la Cluj în anii imediat următori reaşezării administraţiei româneşti, după întunecata perioadă a cedării teritoriului Transilvaniei de nord-vest către Ungaria, în urma „Diktatului de la Viena”. În 1948, Ion Brad era student la filologia din Cluj, venind dintr-o localitate de lângă Blaj, Pănade, purtând, cu siguranţă, în cămările secrete ale sufletului imaginea şi aspiraţiile iluminate de corifeilor Şcolii Ardelene, intelectuali români şi universali în acelaşi timp.

A avut norocul să aibă profesori încă buni, dar mai ales prieteni, colegi foarte buni. Între prieteni trebuie amintiţi Mircea Zaciu, Titus Popovici, Octavian Schiau, iar cercul de literaţi ai urbei îi cuprindea pe Ion Agârbiceanu, Lucian Blaga ori, mai ales, tinerii săi confraţi Aurel Gurghianu, Victor Felea, Aurel Rău, toţi aspiranţi la marea literatură, toţi reuşind să contribuie la identitatea unei voci ardelene în corul sau vacarmul literaturii româneşti. Cert este că apariţia la Cluj a lui Miron Radu Paraschivescu şi apoi a lui A. E. Baconsky în această pepinieră literară a dus la crearea unui adevărat grup literar în jurul revistei Steaua şi, desigur, în preajma Tribunei, un săptămânal cultural mai implicat social-politic. Steaua, sprijinită în gesturile sale literare în favoarea antonomiei esteticului şi oricum împotriva exceselor proletcultiste de către prietenii săi activi şi în politică (aici iarăşi trebuie numiţi Ion Brad şi Dumitru Ghişe), a fost revista unei încăpăţânări rezistente în favoarea liberalizării culturale. În plină ofensivă proletcultistă, poeţii de la această revistă scriau şi publicau o altfel de poezie, etichetată atunci drept „intimistă”, de „notaţie”. A scrie şi a publica! A publica! În toată perioada postbelică, până la decembrie 1989, „a publica”, incumba nu doar riscul de a scrie, ci, mai ales, şi riscul de a propune spre publicare şi îndeosebi cel al acordării bunului de tipar, fapt la îndemâna unor complicate relaţii şi complicităţi (benefice!) atunci când era vorba de texte nu tocmai „pe linie”. Din dorinţe meschine şi de cele mai multe ori nu lipsite de interese clare (dacă tăiem pădurea, ies în evidenţă tufărişurile!), se judecă lunga traversare a deşertului cu toptanul. Toate faptele acelei vremi au nuanţe şi dinamici complicate. Chiar şi atunci exista o cultură vie, iar tot ceea ce este viu e complex şi primejduit. Multe lucruri bune se datorează unor adevăraţi oameni de carte, care, prin jocul sorţii, au ajuns în situaţia de a decide în cultură. Între aceşti intelectuali, scriitori, se afla şi Ion Brad. Sunt convins că talentul şi bunul simţ l-au salvat pe Ion Brad din malaxorul politicii culturale – şi nu doar culturale – a defunctului (?!) Partid. Iar Ion Brad, la rândul său, şi-a făcut datoria faţă de talentul şi bunul său simţ să salveze ce putea fi salvat, să păstreze nedesfigurată zestrea istorică a literaturii române. Dacă privim cu atenţie la grupul de tineri literaţi de la Cluj, în care se află şi Ion Brad, descoperim o adevărată falangă critică – Dumitru Micu, Mircea Zaciu, Aurel Martin, Cornel Regman, George Munteanu – personalităţi care au contribuit în mod decisiv la recuperarea marilor autori interbelici (puşi la colţ, cu genunchii pe coji de nucă, de entuziaştii slujitori ai realismului socialist), ceea ce a deschis drumul glorios al generaţiei ’60, de la Nichita Stănescu, Marin Sorescu la D. R. Popescu, Nicolae Breban, G. Bălăiţă, A. Buzura şi tuturor celor care au urmat în anii’70.

Cred că „generaţiei năpăstuite” i se cuvine mai multă atenţie şi, fără îndoială, o înţelegere mai profundă, mai aplicată, deoarece ea este aceea care a spart zăgazul proletcultist, zăgaz care în celelalte ţări prizoniere în sistemul de forţă sovietic a dăinuit mai mult cu un deceniu decât în România.

Ion Brad însuşi este exemplul acestei tăcute, complicate lupte de ieşire în lumină. A debutat cu un volum care se cheamă „Cincisutistul” şi a continuat cu o literatură adevărată, la care se adaugă traduceri remarcabile din limba greacă. De la volumul de debut, perfect de ignorat, la remarcabilul „Transilvane cetăţi fără somn” (1977), este un drum lung de auto-salvare şi auto-modelare. Mă gândesc cu respect şi chiar admiraţie la „lungul drum al Crucii” pe care Ion Brad l-a parcurs, fără a se exhiba, fără spectacol, doar cu credinţa mărturisită că Via dolorosa a unui scriitor este drumul printre circumstanţe.

În lunga sa carieră, Ion Brad a cunoscut îndeaproape atât mecanismele puterii, cât şi libertatea ce ţi-o dă puterea gândului şi a imaginaţiei. Este un motiv foarte serios să dăm credit mărturiei sale de viaţă şi creaţie. A publicat, pe lângă opera literară propriu- zisă, extraordinar de interesante volume de mărturii, memorii diplomatice şi corespondenţă, cu ajutorul cărora multe lucruri se lămuresc, multe fapte capătă altă semificaţie decât ceea ce se părea a fi. Memoriile diplomatice, cât şi cele literare, sunt captivante, mai cu seamă că ne introduc în intimitatea istoriei, fie ea politică, fie literară. Cercetarea cu atenţie a miilor de pagini pe care Ion Brad le dedică faptelor şi nu ficţiunii ne relevă nu doar o personalitate complexă, ci şi una coerentă, urmând un crez. Este crezul în puterea bunului simţ, cel care în momente de cumpănă, de tulburare, a scos la liman întregul neam românesc, dar şi pe fiecare în parte. L-a izbăvit şi pe Ion Brad, poetul, scriitorul, care, prin voinţa sorţii şi a lumii înconjurătoare, a făcut parte, mai mult sau mai puţin, din altă lume decât cea a creatorilor artişti. Se vede cu ochiul liber, în toate paginile sale, lupta sa pentru păstrarea neatinsă a vieţii interioare, a libertăţii de simţire şi gândire, aşa cum sunt multe dovezi ale acţiunii sale practice de partea binelui, a limitării acţiunii bunului plac şi a păstrării bunului simţ.

A fost demnitar de stat, diplomat, zece ani Ambasador la Atena, fapt ce a consolidat enorm relaţiile culturale româno-elene, director de teatru, editor şi a rămas şi astăzi, până la capăt, un scriitor.

Recent apăruta monografie „Rostirile esenţiale”, a doamnei Carmen Vatamanu (Editura Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca), cu un cuvânt înainte de Titus Vîjeu, explorează cu competenţă şi acribie universul stilistic al operei poetice a poetului Ion Brad. Un semn bun, care atrage atenţia valorizând, asupra unei întregi generaţii literare care a pregătit, în mod hotărâtor, revenirea la normalitate a literaturii române. Dacă generaţia lui Ion Brad, Aurel Rău, Ion Horea, Alexandru Andriţoiu, Alexandru Căprariu, Victor Felea, Aurel Gurghianu, A. E. Baconsky (i-am numit doar pe cei de la Cluj!) nu ar fi făcut gestul decisiv de împotrivire la aiureala proletcultistă încă din 1954 -1956, lumea ar fi arătat altfel, mult mai rău, mult mai înspăimântător, în absurditatea ei care voia să fie normalitate, unica normalitate îngăduită. Sunt scriitori în faţa cărora merită să ne întrebăm dacă generaţiile care au urmat, inclusiv cele de azi, au ştiut ce să facă cu libertatea, chiar dacă uneori aceasta părea a fi doar o iluzie.

Ion Brad a ştiut, cu certitudine.

Eugen Uricaru 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult