24
May , 2017
Wednesday

Tradiţie populară din străbuni

festivalCentrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti din Cernăuţi are un merit deosebit în păstrarea şi susţinerea muzicii populare româneşti şi în descoperirea tinerelor talente. Continuând o frumoasă tradiţie, această asociaţie non-guvernamentală, în parteneriat cu Centrul Cultural „Bucovina” şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, a organizat, în luna mai a.c., Gala celei de-a XII-a ediţii a Festivalului-concurs Internaţional de muzică populară românească „În grădina cu flori multe”, sărbătoare de suflet pentru românii din nordul Bucovinei şi Basarabiei, Ţinutul Herţa, prin care sunt stimulaţi  interpreţii autentici şi talentaţi, promotori ai cântecului şi dansului popular românesc.

Printre oaspeţii de onoare ai Festivalului s-au numărat diplomaţi, oficialităţi din România, reprezentanţi ai autorităţilor locale. Referindu-se la importanţa manifestării pentru românii din ţinut, pentru conservarea şi valorificarea tezaurului muzical-folcloric românesc, Eleonora Moldovan, Consul General al României la Cernăuţi, consideră că „este  un Festival care reprezintă rampa de lansare pentru mulţi artişti de la ţară, din Cernăuţi şi alte comunităţi româneşti, dar şi din alte ţări. Mă bucură foarte mult această prezenţă consistentă a consiliilor judeţene, ce menţin spiritul comun de valori cu comunitatea românească din Ucraina”.


Proiect comun

proiecte„Clubul Maramureşenilor din dreapta Tisei” şi Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, din cadrul Ministerului român de Externe, au încheiat un protocol de colaborare care deschide ample perspective unor proiecte viitoare promiţătoare. Astfel, cele două organizaţii au convenit că vor derula programe culturale şi educaţionale comune. Prin activităţile pe care le vor desfăşura, va fi susţinută promovarea şi păstrarea limbii române, a identităţii naţionale şi a valorilor culturale, calitatea educaţiei şi deschiderea sistemului educaţional românesc către românii din Maramureşul Istoric, Ucraina.

Protocolul este încă un demers pe care îl face „Clubul Maramureşenilor din dreapta Tisei”, organizaţie a românilor din Ucraina care activează de peste un deceniu pentru ameliorarea situaţiei comunităţilor româneşti din ţara vecină şi pentru rezolvarea problemelor legate de păstrarea identităţii naţionale şi de numărul redus al instituţiilor româneşti din cadrul comunităţii.


Reuniune de suflet

ReuniuneAdunarea Generală Anuală a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina a prilejuit reunirea filialelor la Cernăuţi şi evocarea tuturor eforturilor pe care organizaţiile şi asociaţiile româneşti le depun pentru păstrarea identităţii şi a tradiţiilor româneşti. S-a vorbit despre rezultatele în educarea copiilor şi tinerilor români din regiune în sensul cunoaşterii şi păstrării elementelor identitare, precum limba maternă, obiceiurile şi tradiţiile, portul popular, dar, pe de altă parte, şi despre numeroasele impasuri, mai ales financiare, pe care reprezentanţii românilor trebuie să le depăşească.

Carmen Andronachi, preşedinte al Societăţii, a punctat faptul că „activitatea fiecăruia înseamnă slujirea patriei, a limbii, a religiei”, iar Ionel Ivan, reprezentant al Consulatului General al României la Cernăuţi, a opinat că unirea tuturor forţelor româneşti conduce la rezultate deosebite în activitatea de promovare a istoriei, a limbii materne şi a spiritualităţii româneşti: „Întâlnirea de astăzi e o pagină de istorie românească”. În acelaşi spirit, academicianul Vasile Tărâţeanu, preşedintele Centrului Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, a apreciat efortul depus de membrii Societăţii pentru promovarea valorilor culturii naţionale, precum şi „dorinţa de a lăsa ceva în urmă, important pentru generaţiile viitoare”, notează „Romanian Global News”.

Întreaga manifestare a stat sub semnul ideii de unitate a spiritului românesc şi de continuare a acţiunii pentru realizarea unor ţeluri commune ale românilor din Ucraina.


ICR susţine mari proiecte culturale

caravanaMii de români din Ucraina au participat cu bucurie şi emoţie la „Caravana teatrului şi folclorului românesc”, organizată de Institutul Cultural Român pentru conaţionalii noştri din sudul Barasabiei (Ucraina), mulţi dintre aceştia asistând doar o dată pe an la astfel de evenimente. Români de toate vârstele au participat, timp de o săptămână, în luna mai a.c., la spectacolele oferite în cadrul celei de-a cincea ediţii a evenimentului, care are rolul de a promova cultura şi tradiţiile româneşti şi care a inclus reprezentaţii de teatru, spectacole de muzică şi dans popular românesc susţinute de ansamblul „Dor Basarabean”, din Erdek-Burnu (raionul Ismail), care promovează valorile autohtone ale culturii româneşti din Basarabia Istorică şi poartă la brâu Tricolorul românesc.

Caravana a parcurs sute de kilometri, a ajuns în sate locuite în totalitate de români sau în care aceştia sunt majoritari (Cartal, Dumitreşti, Babele, Borisăuca, Satu Nou şi Erdek-Burnu), iar artiştii au evoluat pentru oameni care văd un spectacol în limba română foarte rar. „În total, la cele cinci ediţii ale Caravanei, estimăm la peste 7.500 de spectatori. Este, cu siguranţă, un succes faptul că a ajuns limba română încă o dată în satele din sudul Basarabiei, prin cultură, teatru, folclor, dar şi în imagine, în atitudinea, în jocul şi în sentimentul românesc prezentat pe scenă. Eu am speranţa că acesta este un început al renaşterii, al revenirii la rădăcini, al conştientizării faptului că aparţinem de neamul românesc şi că suntem una şi aceeaşi cu toţi românii din ţară şi din jurul României, din comunităţile istorice”, spune Anatol Popescu, co-fondator al Asociaţiei Românilor „Basarabia”, din regiunea Odesa, citat de „Agerpres”.

caravana 1Prezenţa Caravanei teatrului şi folclorului românesc în satele cu români din Ucraina a reprezentat o adevărată sărbătoare, liderii comunităţilor româneşti apreciind faptul că astfel de evenimente sunt binevenite şi îi ajută în lupta lor pentru păstrarea identităţii. Reprezentanţii Institutului Cultural Român, singura instituţie din România care, împreună cu Ansamblul Folcloric „Dor Basarabean”, a ajuns cu proiecte culturale în toate localităţile locuite de români în Sudul Basarabiei, au precizat că se au în vedere, în continuare, evenimente care să promoveze cultura şi identitatea românească.
„Sunt foarte importante aceste evenimente pentru promovarea valorilor naţionale, a limbii, a tradiţiilor” (Galina Pelin, co-preşedinte al Asociaţiei Cadrelor didactice de etnie română din Ucraina)

„Suntem receptivi la tot ceea ce este legat de cultură, de tot ce este românesc şi sperăm că în viitor lucrurile se vor îmbunătăţi. Avem nevoie la timp de sprijinul Ţării Mamă, să fie o continuitate a activităţilor, pentru că dorim să rămânem cum am fost, cum au fost părinţii noştri, să rămânem români” (Nicolae Moşu, preşedinte al Asociaţiei „Valul lui Traian”, raionul Tatarbunar)


Continuitate…

photo_1460289954_zbÎn localitatea Stăneşti, din raionul Hliboca, a prins contur un proiect remarcabil al unei inimoase profesoare: Muzeul Şcolii din localitate. La început, prin sprijinul unor colegi cu inimă românească şi prin bunăvoinţa consătenilor, s-au donat scumpe odoare din lada cu zestre, obiecte preţioase de tradiţie moştenite de la părinţi şi străbuni. Colecţia iniţială conţinea costume populare, vechi şi moderne, specifice locului, feţe de perne brodate, prosoape, covoare, tablouri, adunate din tot satul. În timp, acest loc a devenit un adevărat centru de spiritualitate şi tradiţie românească: au fost aduse din diferite zone ale României inedite costume naţionale – cămăşi de pânză, catrinţe etc., donate de celebri cântăreţi de muzică populară din Patria istorică – şi urmează să fie expuse elemente biografice ale unui cunoscut scriitor, poet şi cronicar al localităţii, Vasile Posteucă, al cărui bust a fost dezvelit cu un an în urmă.

Astăzi, Muzeul Şcolii Medii Stăneşti este dotat cu obiecte autentice, specifice diverselor epoci şi zone etnografice, atât din ţară, cât şi din întreaga Bucovină, ce oglindesc viaţa tradiţională românească. Iniţiativa pune în valoare patrimoniul naţional românesc, sădind în elevii şcolii dragostea faţă de glia străbună, de limbă, de neam, de tradiţiile şi obiceiurile populare. Dincolo de funcţia principală de conservare, păstrare şi valorificare a patrimoniului cultural etnografic românesc, Muzeul s-a impus în peisajul cultural al zonei prin organizarea de spectacole folclorice, prin promovarea tradiţiilor şi creaţiilor autentice, precum şi ca laborator de creaţie pentru elevi, care pot asista la lecţii de Istorie şi de Limba română.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult