23
July , 2017
Sunday

– Balcanii de Vest încă aşteaptă –

Procesul de extindere a Uniunii Europene datează de la sfârşitul anilor 1990. În cele aproape două decenii, lucrurile au evoluat după cum se cunoaşte, cu state care au reuşit, cu altele care s-au răzgândit, cu unele rămase şi azi în aşteptare. Dacă în toamna anului 2014 se vorbea despre „următoarele şapte” ţări care ar fi urmat să intre în blocul comunitar, doi ani mai târziu, proiecţiile vizavi de o lărgire concretă a UE nu sunt dintre cele mai optimiste.

 

Extinderea Uniunii Europene

Extinderea Uniunii Europene

În prezent, Albania, Macedonia, Muntenegru, Serbia şi Turcia aşteaptă să adere la blocul comunitar (Bosnia şi Herţegovina fiind încă în stadiu incipient în acest parcurs). Care este vechimea şi stadiul demersului – şi implicit proiecţia finalizării lui cu succes – pentru fiecare dintre aceste ţări? Albania este candidat oficial la accederea în UE din anul 2014, după 14 ani în care a fost „candidat potenţial” şi la cinci ani după intrarea în NATO. În martie 2015, comisarul european pentru Extindere Johannes Hahn notifica Tirana asupra faptului că începerea negocierilor de aderare nu poate debuta fără îndeplinirea a două condiţii: redeschiderea dialogului politic cu opoziţia şi reforme vizibile în cinci domenii cu probleme – administraţie publică, domnia legii, corupţie, crimă organizată şi drepturi fundamentale. Guvernul albanez se aştepta ca negocierile să înceapă la finalul anului trecut, dar, cum Parlamentul ţării a aprobat modificările constituţionale necesare abia în luna iulie a acestui an, Albania a fost nevoită să „împingă” din nou termenul, sperând să deschidă discuţiile în luna decembrie a.c.

Nici Macedonia nu face paşi mai rapizi pe drumul spre accederea în UE. Candidată de 11 ani, nu a început încă negocierile de aderare. Ce speranţe îşi poate face? Nu foarte multe, date fiind cele două obstacole majore pe care le are de trecut: disputa cu Grecia şi cea cu Bulgaria. În primul caz este vorba despre controversele asupra numelui ţării, iar în cel de-al doilea despre tensiuni pe fondul felului în care istoricii şi autorităţile macedonene prezintă evoluţia minorităţii bulgare. Aceste contradicţii făceau ca în anul 2012, ambele state să blocheze startul negocierilor de aderare în cazul Macedoniei. Ca urmare, chiar dacă oficial accederea în UE reprezintă „prima prioritate strategică” pentru Guvernul ţării, îndeplinirea efectivă a acestui deziderat a ajuns pentru Skopje o estimare „pe termen mediu şi lung”. De altfel, nici UE nu se grăbeşte. În ultima perioadă, tema negocierilor Macedoniei nu a mai figurat pe agenda Consiliului European…

Deschiderea negocierilor de aderare a Serbiei

Deschiderea negocierilor de aderare a Serbiei

În anul 2005, Uniunea Serbia şi Muntenegru începea procedurile de intrare în marea familie europeană. Un an mai târziu, însă, cea din urmă îşi declara independenţa, începând discuţii separate. În 2010, Comisia Europeană aviza favorabil cererea ţării, iar doi ani mai târziu debutau şi negocierile. Dar acesta s-a dovedit un proces de durată, întrucât Muntenegru încă are de reformat sectoare importante, cum ar fi justiţia, infracţionalitatea, mediul înconjurător. Interesant de menţionat este faptul că ţara a adoptat în mod unilateral moneda unică europeană încă din anul 2002, chiar dacă nu a primit acceptul din partea Comisiei Europene, organism care şi-a declarat nemulţumirea faţă de acest gest în nenumărate rânduri. După cum se cunoaşte, există o serie întreagă de reguli pe care un stat trebuie să le îndeplinească pentru a putea adopta euro, dar Muntenegru a „sărit peste rând”, iar în prezent se consideră că această chestiune spinoasă ar urma să se reglementeze pe parcursul viitoarelor negocieri de aderare. În luna decembrie a acestui an este programată deschiderea a încă unui capitol de negociere.

Pentru Serbia, în schimb, lucrurile au mers ceva mai rapid. Ţara a făcut cerere oficială în anul 2009, a devenit candidat în 2012, iar în 2013 primea recomandarea de începere a negocierilor, lucru care se şi înfăptuia la începutul anului 2014. Ce s-a întâmplat de atunci? Problemele cu Tribunalul Penal Internaţional, disputele politice interne, atitudinea faţă de independenţa unilaterală a Kosovo şi „contrele” cu Croaţia pe tema minorităţii croate din Serbia au „trimis” deznodământul relativ rapid aşteptat de Belgrad undeva în viitor, dat fiind faptul că la multe capitole (mediu, rezerve financiar-bugetare, agricultură, justiţie şi drepturi fundamentale ş.a.), Serbia este departe de a îndeplini reformele cerute de calitatea de membru al UE.

Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene, adresându-se Parlamentului albanez

Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene, adresându-se Parlamentului albanez

La rândul ei, Bosnia şi Herţegovina a făcut progrese atât de lente din anul 2003, când făcea o cerere de a deveni stat candidat la aderare, încât abia la începutul acestui an i-a fost recunoscută oficial solicitarea, şi abia în luna septembrie UE a acceptat cererea.

Cât despre Turcia, acest stat este un caz cu totul special în tabloul general al extinderii. Din politica oficială a statului turc din ultimele cinci decenii reiese clar o dorinţă a conducătorilor de la Ankara de a fi cât mai aproape de valorile occidentale. Menţionăm aici doar faptul că Turcia şi-a dorit să fie stat membru încă înainte de constituirea Uniunii Europene, din anii în care exista Comunitatea Economică Europeană. Mai departe, a fost printre primele state care au făcut parte din Consiliul Europei, membru fondator al OECD, al OSCE, semnatar al Uniunii vamale şi recunoscut în calitate de candidat în 1999. Toate aceste demersuri nu s-au concretizat, totuşi, într-o evoluţie accelerată a procesului de aderare. În răstimpul scurs din anul 2005, când începeau negocierile, din cele 35 de capitole au fost deschise 15 şi închis… doar unul! Fiecare dintre părţi are argumente proprii pentru a justifica lentoarea acestui proces. Pe de o parte, unele dintre membrele UE se opun accederii în familia europeană a unui stat preponderent musulman. Această atitudine se regăseşte şi la nivelul principalelor formaţiuni din Parlamentul European, social-democraţii şi popularii fiind împotriva intrării Turciei în UE. Şi unii lideri marcanţi s-au pronunţat de-a lungul timpului pe aceeaşi direcţie – fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, fostul premier britanic David Cameron sau actualul cancelar german Angela Merkel. De partea cealaltă, Turcia a considerat mereu că drumul democratizării ţării este fără întoarcere, drept care se aşteaptă la un orizont de timp rezonabil pentru a intra în familia europeană. În anul 2007, actualul preşedinte Recep Erdogan, pe atunci prim-ministru, afirma că ţara sa va fi gata până în 2013, dar Bruxelles-ul a refuzat să susţină un termen ferm. În faţa acestei situaţii, Ankara a început să afirme că dacă cel mai târziu în 2023, când Republica Turcia va împlini un secol de existenţă, Turcia nu va fi membru al UE, va stopa procesul de negociere.

Lansarea Strategiei 2014-2018 de pregătire a Muntenegrului pentru intrarea în UE

Lansarea Strategiei 2014-2018 de pregătire a Muntenegrului pentru intrarea în UE

În ultimele luni, însă, interesele UE de a gestiona afluxul de migranţi dinspre Orient au făcut ca optica Bruxelles-ului să se schimbe din nou: o dată în plus, Turcia vedea întredeschisă uşa de intrare spre Europa odată cu acordul referitor la refugiaţi, care era semnat de cele două părţi în primăvara acestui an. Ulterior, lovitura de stat din luna iulie şi acţiunile care au urmat în plan intern au făcut din nou europenii sceptici faţă de accesul Turciei. Şi, ca în multe alte cazuri, cu păreri diferite. „Uniunea ar trebui să abandoneze discuţiile cu Turcia pe tema calităţii acesteia de membru, pentru că diferenţele dintre cele două entităţi sunt prea mari”, consideră cancelarul Austriei, Christian Kern. Pe de altă parte, însă, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, afirmă că „nu ar fi productiv să fie încheiate negocierile de aderare a Turciei” şi că „nu se constată o poziţie comună a tuturor statelor membre în această direcţie”. Acesta este, succinct, tabloul general al stadiului în care se găseşte un proiect ce însumează peste 50 de ani de eforturi diplomatice. Care ar putea fi rezultatul extinderii UE cu Turcia? La fel de greu de previzionat (poate chiar mai greu) ca în cazul celorlalte state care aspiră la această calitate. Mai ales dacă ţinem cont de binecunoscuta declaraţie de la începutul mandatului noii Comisii Europene, care anunţa că procesul de extindere va lua o pauză de câţiva ani…

În ciuda dificultăţilor, toate aceste ţări continuă să spere şi să facă eforturi. Mai mult, pe lângă zona Balcanilor de vest, chiar şi unele dintre statele din Parteneriatul Estic al UE au început să-şi facă planuri optimiste de a accede în blocul comunitar. De pildă, cu doi ani în urmă, Georgia îşi fixa anul 2024 ca termen pentru îndeplinirea acestui deziderat! Iar Ucraina şi R. Moldova sunt considerate a avea perspective de aderare. Sunt toate acestea dovezi ale faptului că, indiferent de greutăţi şi de durată, chiar dacă nu se poate spune când şi în ce direcţie, extinderea UE interesează în cel mai înalt grad, iar intrarea în familia europeană poate fi un mare proiect de ţară pentru orice stat.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult