18
October , 2017
Wednesday

Din când în când, asemenea unui vulcan noroios de la Pâclele, pseudo-problema autonomiei, de orice fel – culturală, politică, administrativă – a maghiarilor din România, izbucnește. Uneori, ea capătă forma benignă a unei mișcări civice, a unei manifestări constituționale a dreptului la exprimare liberă, drept respectat cu strictețe de către Stat, alteori avem de-a face cu pure acțiuni iredentiste, revizioniste, condamnate de Istorie și, important, de legile naționale și, chiar mai important, de cele europene și internaționale.

Acelaşi refren revizionist revine la fiecare concert al trupei „Beatrice” la Cluj În 2009...

Acelaşi refren revizionist revine la fiecare concert al trupei „Beatrice” la Cluj
În 2009…

România este un stat democratic cu o politică liberală față de minoritățile naționale. Faptul este recunoscut de către toate autoritățile europene, țara noastră constituind un exemplu de succes în această privință. După unele voci din corul european, această politică este, la un moment dat, prea liberală, încurajând astfel tendințele revizioniste ale unor forțe cunoscute, de origine obscură. Reglementările europene în domeniu nu acceptă conceptul de drepturi colective, tocmai pentru a împiedica resuscitarea revizionismului și a altor forme de tulburare a echilibrului european al păcii. Toate statele care au semnat Tratatul de la Lisabona, în fapt Carta Uniunii Europene, au consimțit acest principiu și s-au obligat să-l respecte. Și totuși, fantomele rescrierii frontierelor, coșmarul întoarcerii la un trecut condamnat de către Tribunalul Internațional de la Nurenberg și de către Istorie bântuie delirând în spațiul european, mai cu seamă în așa numitul bazin carpatic, în fapt pe cuprinsul fostului Imperiu habsburgic.

România este, probabil, singurul stat membru al Uniunii Europene care are în Parlament un partid politic alcătuit dintr-un conglomerat de organizații, care beneficiază de o dublă finanțare, din partea Bugetului de Stat, ca partid parlamentar și ca ONG, un partid alcătuit pe criterii exclusiv etnice. România este, probabil, singurul stat membru al UE care are în Parlament, aleși pe criterii specifice, deputați ca reprezentanți ai minorităților naționale, unele numărând abia câteva mii de locuitori. Vorbim de un grup consistent parlamentar, care în anumite momente politice poate înclina balanța majorității parlamentare. România are instituții de învățământ de stat în care procesul de educare și instruire are loc exclusiv în limba minorităților naționale, de la nivelul preșcolar până la cel doctoral. România finanțează din Bugetul de Stat instituții de cultură de diferite nivele și diferite domenii exclusiv în limba minorităților naționale, acordă ore de emisie la posturile de televiziune ale statului în limba maghiară și germană (de asta sunt sigur!), iar celorlalte minorități li se acordă emisiuni dedicate cunoașterii de către majoritate a vieții și culturii lor. Exemplele unicității politicii statului român față de minorități pot continua și toate acestea nu sunt neapărat probe în favoarea autorității și a echidistanței statului față de cetățenii săi. Ar fi util un exercițiu al privirii în oglindă – cum înțeleg unele persoane și personalități, unele organizații culturale și nu doar, această politică de toleranță și discriminare pozitivă, practicată nu atât de instituțiile de stat, cât de persoanele și personalitățile cărora ele le sunt încredințate temporar.

...şi în 2016!

…şi în 2016!

Fenomenul izolării minorității maghiare față de societatea românească în ansamblu a început încă din 1990, când școlile care cuprindeau clase românești și clase maghiare au fost supuse secesiunii, în mod unilateral, în sensul expulzării elevilor români din clădirile statului român. A urmat un proces amplu de izolare a secțiilor maghiare din universități, în scopul reinventării unor universități maghiare de sine stătătoare, bugetate de la Stat. În afara unei dublări a schemei administrative nu s-ar obține nimic bun din această operațiune, deoarece secțiile de limba maghiară au deja o linie de formare proprie. Avantajul prezenței în aceeași universitate este continuitatea cu liniile de formare în limba română, ceea ce facilitează integrarea viitorilor specialiști în viitorul lor mediu de activitate. Un medic care vorbește doar limba maghiară are handicapul de a nu putea profesa nici măcar în orice spital sau dispensar din regiunile cu populație maghiară. Nu există în nici o parte din România o localitate unde se vorbește doar limba maghiară. Sau, cine știe, există un proiect ascuns în acest sens, proiect care să fi debutat cu alungarea românilor începând cu anii ’90 din zonele cu majoritate maghiară – profesori, ingineri, tehnicieni, funcționari, comercianți, muncitori? Există la dispoziția publicului un Raport parlamentar pe această temă. Dar ca orice subiect dificil, spinos, după ce devine public este și uitat. Fără consecințe – nici bune, nici rele. Sau mai degrabă rele, dacă luăm în considerație că două feluri de rău au rămas neîndreptate – răul adus autorității statului în a-și proteja toți cetățenii și răul provocat persoanelor care s-au văzut nevoite să renunțe la locul de muncă și la locul în care au ales să-și trăiască viața. În acest moment există generații întregi de copii și adolescenți maghiari care trăiesc în România de când s-au născut și care nu cunosc limba română la nici un nivel. Este rezultatul unei politici de izolare dusă de liderii comunității, concretizată într-o formă specială de „apartheid”, în care cei izolați au decis cu de la sine voință izolarea.

constitutia-roLa recentul festival dedicat „Zilelor culturii maghiare”, care s-a desfășurat la Cluj – Napoca, programul manifestărilor preciza ca limbă de comunicare… maghiara. Cu excepția unei singure manifestări, unde se putea comunica și în limba… engleză. Aceste „Zile ale culturii maghiare” s-au adresat ostentativ și exclusiv doar vorbitorilor de limbă maghiară, de parcă rostul lor nu ar fi fost acela de a face cunoscute valorile, de altfel de apreciat, ale culturii maghiare restului lumii. Şi, slavă Domnului, restul lumii la Cluj reprezintă o impresionantă majoritate – 84% din populație, fără a lua în seamă studențimea care, în zdrobitoarea ei majoritate, vorbește și studiază în limba română. Am crezut o clipă că este vorba despre încercarea de a se ascunde un secret rușinos – un păcat istoric. Acela că în decursul istoriei Transilvaniei, românii nu au fost acceptați nici în sistemul politic, nici în cel administrativ, nici în cel ecleziastic, nici în cel militar sau nobiliar. Nu aveau voie să aibă biserici din zid, doar din lemn, pentru a fi ușor distruse, fără să lase urme, nu aveau voie să locuiască în orașe, nici să înnopteze, nu aveau voie să aibă proprietăți și nici să fie nobili sau înnobilați, nu aveau voie să învețe să scrie și să citească în limba lor, iar dacă se întâmpla cumva ca o capră a unui român să roadă un prun, românul era spânzurat de acel prun (dintr-o hotărâre a Primăriei Sibiului, păstrată în documente)! Nostalgia pentru acest fel de tratament este, probabil, prezentă și puternică, este o valoare apreciată în cercuri închise. Altfel nici nu pot fi explicate o serie de fapte și evenimente ce se vor a fi cunoscute doar în cercul închis al știutorilor de limbă maghiară din România. Exemplificăm cu un spectacol oferit de o formație de muzică din Ungaria, numită „Beatrice”. O formație cunoscută pentru textele provocatoare ale pieselor sale, oferite cu multă dărnicie spectatorilor. La Cluj – Napoca, în cadrul „Zilelor culturii maghiare”, formația „Beatrice” a oferit celor prezenți la spectacol două mesaje – primul că în curând Clujul va fi din nou unguresc; iar cel de-al doilea arăta pe ce cale – proiecția pe un ecran uriaș a imaginilor de epocă, cu intrarea amiralului Horthy pe un cal alb în Cluj, în urma Diktatului de la Viena.

Episodul concertului „Beatrice”, în cadrul unei politici izolaționiste în care s-au desfășurat „Zilele culturii maghiare” la Cluj – Napoca, se află în continuarea sau în dezvoltarea unui fenomen mai larg, în care obrăzniciile și impertinența la adresa majorității și a statului român sunt firești. Mai grav, impertinența se îndreaptă împotriva acordurilor și legislației europene, aducând atingere interesului general european, care își dorește un echilibru al păcii, al dezvoltării economice și culturale a întregii Uniuni Europene. Arborarea de steaguri străine Statului român pe clădiri ale Statului român, inventarea unor regiuni imaginare, fără nici o justificare istorică și folosirea acestor falsuri în comunicarea publică, intervenții neavenite ale unor politicieni din Ungaria în politica internă a României, declarații amenințătoare la adresa ordinii constituționale din România, operațiuni dubioase și provocatoare, cum este inventarea echipei de fotbal CFR Cluj fondată în 1907 (!), când se știe că orașul a intrat în România în 1918, iar în istoria sa acest club de fotbal a fost singurul care a activat în Campionatul Ungariei în timpul Diktatului, cuvântări și tipărituri ale unor oameni politici maghiari din România, cu funcții în Statul român, care denigrează nu doar istoria, ci și realitățile României de azi etc,. etc., toate acestea contribuie la consolidarea și dezvoltarea unei adevărate Legende Negre despre țara noastră.

Ce este de făcut? Răspunsul e simplu – cu toţii să respectăm Constituția României în spiritul și litera ei – cetățenii și instituțiile. Să o respectăm și, la nevoie, să o apărăm. Respectul față de propria Constituție, apărarea fermă a prevederilor ei ne vor aduce stima și ajutorul celor care cred în democrație și în supremația legilor.

Eugen Uricaru

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult