28
July , 2017
Friday

Presate de conjuncturi internaționale grave, mai multe state europene au fost nevoite să-și evacueze tezaure neprețuite și să le trimită în alte țări, care la momentul acelor decizii erau aliate. Unele alianțe au rămas și comorile s-au întors acasă. În alte cazuri însă, nu s-a mai reușit nici până astăzi recuperarea valorilor naționale de la țările în care acestea ar fi trebuit să fie la adăpost (doar) temporar.

Tezaurul Belgiei a trecut printr-o adevărată aventură în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Pe fondul ascensiunii nazismului și a tensiunilor grave de pe scena internațională, Guvernul țării decidea să trimită peste granițe mare parte din cele 600 de tone de aur și alte obiecte de patrimoniu care constituiau tezaurul național. Destinația inițială a fost Anglia, dar o parte a bogățiilor a trecut printr-o adevărată odisee. În anul 1940, 198 de tone de aur fin, împachetat în 4.944 de lăzi, plecau spre sudul Franței. Dar avansul trupelor germane în Hexagon a făcut necesară plecarea aurului spre… Dakar. De acolo a călătorit până la baza militară de la Thies, dar nici acolo nu a zăbovit, fiind trimis în mijlocul Saharei, la Kayes. Autoritățile belgiene au intrat în conflict cu cele franceze din cauza acestei pribegii, întrucât inițial se convenise ca tezaurul să ia drumul SUA. Armistițiul franco-german avea să pună aurul belgian la dispoziția Reichsbank și așa începea o nouă călătorie a tezaurului, înapoi, din mijlocul Africii la Marsilia. Transferul a durat doi ani, întrucât francezii, conștienți că nu era tocmai corect ce făcuseră, au tergiversat operațiunea cât au putut. Dar aurul tot a ajuns la naziști, care l-au topit și l-au transformat în lingouri datate 1936, pentru a da impresia că erau dinainte de război. În acest timp, regentul Belgiei cerea Franței despăgubiri, mai exact să fie returnat aurul belgian cedat Germaniei din rezervele pe care Franța le avea peste ocean. Procesul a început, dar nu s-a încheiat decât după război, când Parisul a despăgubit statul begian pe deplin.

Volumul „Strania odisee a tezaurului polonez. 1939-1961”

Volumul „Strania odisee a tezaurului polonez. 1939-1961”

Polonia a așteptat peste două decenii recuperarea tezaurului național care lua drumul străinătății în 1939, după invadarea țării de către naziști. Acesta a fost evacuat spre vestul Europei, ajungând apoi în Canada. La sfârșitul conflagrației mondiale, două guverne poloneze clamau recuperarea tezaurului: cel comunist de la Varșovia și cel din exil, aflat la Londra. Ca mediatori în cursa petru recuperarea avuției naționale poloneze au intrat ulterior Biserica Catolică și guvernul Canadei. Abia în 1961, după decenii de negocieri aprinse, comoara se întorcea în țara de proveniență, arată scriitorul Gordon Swoger, în cartea „Strania odisee a tezaurului național al Poloniei. 1939-1961”. Recunoscător, în anul 2010, Senatul Poloniei mulțumea public statului canadian „pentru păstrarea în siguranță a comorilor poloneze în anii întunecați ai celui de-Al Doilea Război Mondial”.

Când Germania nazistă invada Norvegia, în 1940, tezaurul național al țării era estimat la cntravaloarea a circa două miliarde de dolari în prezent. Evacuarea a avut direcția Anglia, apoi bogățiile au fost transferate în America de Nord. Interesantă de remarcat este mobilizarea extraordinară a localnicilor pentru încărcarea rapidă a aurului care urma să plece – cele 53 de tone de aur au părăsit țara cu doar câteva ore înainte de intrarea trupelor Wehrmachtului. Tezaurul a călătorit nemarcat, în secret, cu trenul și vaporul (inclusiv cu nave pescărești), prin locuri bombardate cu violență. În ciuda condițiilor extreme de transport, din cantitatea de aur plecată de la Oslo nu s-au pierdut decât 297 de monede. Pe de altă parte, pacea a consumat mult mai mult din această avere, finanțarea guvernului din exil făcând ca doar 10 tone de aur să se întoarcă în țară… abia în 1987!

Tezaurul Spaniei are, la rându-i, o poveste captivantă. Războiul civil din țară, între suporterii lui Franco și adversarii lor, a generat un haos care periclita una dintre cele mai mari avuții ale țării: tezaurul ei cultural. În aceste condiții, sub asaltul trupelor lui Franco, pe capota unei mașini și fără altă sursă de lumină decât farurile, ministrul spaniol de Externe Julio Alvarez del Vayo și directorul adjunct al Muzeului Luvru din Paris, Jacques Jaujard, semnau un acord care avea să se dovedească salvator pentru neprețuitele comori ale Spaniei. Mai exact, documentul prevedea ca marile valori ale artei spaniole să fie încredințate Comitetului Internațional pentru Salvarea Tezaurelor, care să le evacueze în siguranță. Astfel au intervenit într-o operațiune de mare însemnătate și fără precedent reprezentanți ai marilor muzee din Franța, Marea Britanie și SUA. La scurt timp, sute de picturi și desene neprețuite, semnate de autori ca Goya, El Greco, Velázquez, Tizian sau Rubens ajungeau în siguranță la Geneva, arată publicația „The Art Newspaper. Abia după expunerea lor acolo, regimul lui Franco a început să facă demersuri pentru repatrierea acestor comori. În anul 2010, premierul spaniol de atunci, Jose Luis Zapatero, stând în fața operelor recuperate și expuse la Muzeul Prado din Madrid, numea operațiunea din anii 1930 ca fiind „cel mai mare efort de salvare a operelor de artă din istorie”.

Trezorierul de la Kremlin, Valentina Nikitina, arătându-i Ambasadorului eston Juri Kahn o piesă din tezaurul… Estoniei (1994)

Trezorierul de la Kremlin, Valentina Nikitina, arătându-i Ambasadorului eston Juri Kahn o piesă din tezaurul… Estoniei (1994)

Estonia încearcă și astăzi să-și recupereze tezaurul împrăștiat în multe colțuri ale lumii și pe care l-a reprimit doar în parte. De la independența declarată în 1918, trecând prin anii de apartenență la fosta URSS, condițiile istorice nu au fost favorabile reîntoarcerii tezaurului eston la patria-mamă. Chiar și returnările de comori naționale au durat decenii. De pildă, Germania a dat înapoi neprețuitele Arhive ale orașului Tallin, cu documente din secolul XIII, în 1990, deși fuseseră luate în 1944; Suedia a înapoiat în anul 2002 prețioase documente și tratate estone din perioada 1918-1939; din SUA s-au întors în 2004 colecții de ordine și medalii de valoare duse în secret în Finlanda, apoi trecute peste ocean în timpul ocupației germane, arată „estonia.eu”. Cât privește partea tezaurului eston încă se află în Rusia. Deși Moscova a semnat cu Estonia un tratat, în 1920, care recunoaște proprietatea estoniană asupra unor comori evacuate în timpul Primului Război Mondial, punerea în practică a returnării acestor valori a fost obstrucționată încontinuu. După recâștigarea independenței, Estonia a pus imediat problema tezaurelor sale din Rusia, dar un accord inițiat în 1993 a fost semnat de partea rusă abia în 1998, iar comisia care urma să stabilească ce tezaur eston trebuia să se reîntoarcă în țară nu a funcționat niciodată. În anul 2002, Adunarea Generală a Consiliului Europei cerea Moscovei să rezolve în cel mai scurt timp chestiunile legate de tezaurul eston. Au trecut aproape 15 ani…

România are, la rându-i, dificultăți majore în a face să avanseze discuțiile pentru recuperarea tezaurului care lua calea Rusiei în anii Primului Război Mondial. Se împlinește, așadar, în 2017, un secol de când țara noastră „și-a trimis aurul la Moscova, pentru a fi adăpostit de o țară aliată”. Fostul Ambasador al Federației Ruse la București, Oleg Malginov, afirma că „nu există nimeni calificat care să certifice că acest tezaur există și că se află la Moscova”!

Documente care atestă predarea tezaurului BNR spre păstrare la Moscova, pe durata Primului Război Mondial

Documente care atestă predarea tezaurului BNR spre păstrare la Moscova, pe durata Primului Război Mondial

Ce s-a întâmplat cu un secol în urmă? În încercarea de a proteja aurul țării în condițiile în care Puterile Centrale ocupaseră mare parte din România, s-a decis trimiterea tezaurului în străinătate. La 14-15 decembrie 1916, 120 de tone de aur (contravaloarea a peste 1,25 miliarde de dolari în prezent), plecau din Iași spre Moscova, fiind urmate ulterior de alte comori – obiecte antice neprețuite, arhive de însemnătate istorică, bijuterii medievale de mare valoare, ale voievozilor români, mii de picturi, obiecte de cult din patrimoniul bisericesc, precm și multe din depozitele bancare ale populației. „Valoarea acestui al doilea transport nu poate fi estimată cu exactitate, dar se presupune că ar depăși valoarea primului”, notează „warhistoryonline.com”. În cei 100 de ani care au trecut, toate guvernele care s-au succedat în fruntea României, indiferent de culoarea politică, au încercat recuperarea acestei avuții, dar nici un guvern de la Moscova nu a recunoscut măcar existența ei, cu atât mai puțin să accepte returnarea.

Paradoxal, Tratatul româno-rus din anul 2003 nici măcar nu menționează existența vreunui tezaur românesc în Rusia, deși în timp țării noastre i-au fost returnate unele valori în 1935, 1956 (Tezaurul de la Pietroasa, printre altele) și în 2008 (12 monede din aur). Per ansamblu, în condițiile în care partea rusă consideră încheiată această dispută odată cu „tranșa” din 1956, șansele comisiilor și negocierilor pentru returnarea acestui tezaur de către o țară care nici nu recunoaște existența lui rămân minime.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult