24
September , 2017
Sunday
Acum câteva zile, când am început să redactez textul care urmează, închinat memoriei celei mai ...
Editorial – Carol Roman Revista „Balcanii şi Europa”, din cadrul „Niro Investment Group”, a iniţiat şi ...
Anul 2014 deschide porţile pentru emigranţii români şi bulgari, în toată Europa, inclusiv în Marea ...
Pe data de 8 mai 2017 s-au împlinit 45 de ani de la inaugurarea Muzeului ...
Zilele de 8 şi 9 mai 2015 au reunit europenii – cetăţeni şi guverne – ...
Londra dă din nou „bătăi de cap” Uniunii Europene, de data aceasta anunţând că opoziţia ...
Sunt foarte multe ţări europene care oferă joburi în străinătate, inclusiv pentru români. Însă, în ...
Nici nu ne-am dezmeticit bine de povara pe care ne-a adus-o criza economică din urmă ...
Cele şapte decenii trecute de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste a readus în memoria întregii ...
Nicolae Iorga a fost una din cele mai remarcabile personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti ...
Cum de îşi găsesc, totuşi, românii locuri de muncă în Italia, în pofida şomajului ridicat ...
În exclusivitate Cu ce gânduri pentru ţara dumneavostră, pentru Balcani, pentru întreaga Europă întâmpinaţi anul ...

Archive for February, 2017

La răscruce de drumuri?

Reporter: editura February - 10 - 2017 Comments Off on La răscruce de drumuri?

Uniunea Europeană intrată în anul 2017 se află în faţa unei serii de provocări interne şi externe de o gravitate nemaiîntâlnită de-a lungul existenţei sale, cu potenţial de a genera convulsii geopolitice zonale. Statele est-europene, ca să ne referim în primul rând la ele, aflate la hotarul estic al Occidentului şi în vecinătatea Rusiei, putere ce îşi revendică un nou statut mondial prin mijloace mai puţin ortodoxe, înregistrează acutizări ale unor mişcări interne cu potenţial destabilizator a status-quo-ului existent. O privire atentă asupra Ungariei, bunăoară, aflată sub ordinea premierului Viktor Orban, ne indică migraţia limitată, ziduri la frontiere, liberalism restrâns la minim, dar şi relaţii bune cu Moscova. La care am mai adăuga şi creşterea unei insistente propagande oficiale de nesocotire a Tratatului de la Trianon, cu eventuale urmări… Această politică maghiară s-a dovedit a avea un efect epidemic, fiind urmată într-o variantă locală şi de Polonia. Deşi deţine o veche tradiţie democratică, această ţară a manifestat în ultima vreme atitudini care i-au încordat relaţiile cu Uniunea Europeană, pe tema statului de drept, din pricina unor acțiuni cu care Bruxelles-ul nu este de acord, ceea ce a determinat un dialog tăios între cele două părţi. La rândul lor, ţările baltice, care depind totuşi de Alianţa Nord-Atlantică pentru a-şi asigura securitatea, dovedesc o anume nelinişte şi iau măsuri destul de vizibile de apărare, din cauza proximităţii Rusiei. Cât priveşte Ucraina, aflată în centrul disputei dintre ţările occidentale şi Rusia, aceasta se află într-un greu proces de reformă, marcat de neînţelegerile şi încălcările de legalitate ce au loc în această ţară. S-a ajuns la situaţia în care încrederea ucrainienilor în liderii lor politici se află la o cotă extrem de joasă.  

Carol Roman

În această enumerare acordăm o atenţie deosebită Republicii Moldova, în care evoluţiile politice generează mult pesimism. Deşi este semnatară a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, beneficiind de susţinere puternică, la sfârşitul anului precedent a fost ales ca şef al statului moldovean socialistul pro-rus Igor Dodon. Poziţia acestuia are prerogative limitate de Constituţie, dar importanţa simbolică a rezultatului scrutinului nu poate fi negată. Motivul principal care explică această evoluţie este corupţia sistematică de care se leagă numele unor politicieni din formaţiuni considerate reprezentative pentru linia europeană.  

În aceste condiţii de instabilitate, Europa se află în căutarea unor soluţii, în dorinţa de a depăşi această etapă neproductivă; în multe ţări se fac tatonări şi se caută „reţete”. Mulţi se întreabă: există vreo soluţie care să pună ordine în această lume… dezordonată? La orizont se prefigurează, treptat, ideea federalizării, care ar poziţiona Europa într-o altă structură, mai „forte”. Acest lucru l-a exprimat şi sondajul realizat de Institutul „Viavoice” pentru liberalizare, care arăta, prevestitor, în urmă cu câtva timp, că majoritatea cetăţenilor a patru ţări membre ar dori ca Europa să evolueze spre o uniune federală. Francezii, italienii, spaniolii şi germanii susţin ca UE să aibă Preşedinte, ministru de Externe, ministru al Economiei şi Finanţelor, unşi cu puteri decizionale depline şi, după caz, discreţionare. Subiectul este extrem de delicat şi dificil, deoarece ar trebui asigurat un leadership puternic la nivel european, care să convingă cele 28 de state că Europa poate deveni o mare putere economică şi, deopotrivă, una militară doar transformându-se într-o federaţie şi luând aminte de intenţiile politice ale noului preşedinte american Donald Trump.  

Dar a apărut şi opoziţia faţă de acest parcurs, care se întreabă, pe bună dreptate, dacă ar fi bine să fie creată o falsă omogenitate punând în aceeaşi oală ţări cu nivele de dezvoltare diferite, cu tradiţii culturale distincte, greu de aliniat cât ai bate din palme. 

Într-adevăr, s-ar părea că ne aflăm la o răscruce de drumuri. 

 

Carol Roman 

 

NIRO susține pregătirea și premiază performanța

Reporter: editura February - 10 - 2017 Comments Off on NIRO susține pregătirea și premiază performanța

În incinta elegantă a Grand Hotel du Boulevard – imobil cu deosebită încărcătură istorică, din portofoliul NIRO Investment Group”, renovat impecabil după planurile originale și redat vieții spirituale a Capitalei – a avut loc festivitatea de premiere a jucătoarelor echipei naționale de handbal. Evenimentul s-a desfășurat în consacrata tradiţie a implicării companiei în susținerea sportului românesc de înalt nivel.  

La început de an nou, în semn de apreciere, lotul feminin de handbal al României care a participat la Campionatele Europene din anul 2016 a fost premiat de Grupul de firme, partener oficial al Federaţiei Române de Handbal, pentru ambiţia, profesionalismul şi combativitatea de care componentele lotului naţional au dat dovadă. Gestul a venit ca unul firesc din partea sponsorului, care se implică de multă vreme în sprijinirea sportului românesc, sub deviza „Investind în oameni, investim în viitor”

Festivitatea organizată de „NIRO Investment Group” s-a desfăşurat în prezența unor invitați care au adus glorie handbalului românesc pe plan internațional de-a lungul anilor, printre care s-au remarcat legende ale sportului ca Ștefan Birtalan, Elena Jianu sau Cristian Gațu. 

Sprijinul acordat handbalulului românesc se constituie ca o constantă a acţiunilor „NIRO Investment Group”, a președintelui companiei, dl. Nicolae Dumitru. Încă din anul 2010, Grupul de firme a devenit partener oficial al Federaţiei Române de Handbal, angajându-se să susţină financiar cele două echipe naţionale, băieţi şi fete, seniori. Iar rezultatele nu au întârziat. În 2011, Cristina Neagu (jucătoarea nr. 1 a lumii și în 2016!) aducea o performanţă excepţională handbalului românesc, câştigând „Balonul de Aur” şi fiind desemnată drept cea mai bună handbalistă pe plan mondial pentru anul 2010. Ca urmare, „NIRO Investment Group” a oferit atunci handbalistelor din echipa naţională o sumă semnificativă, onorându-şi astfel deviza de a premia înalta ștachetă sportivă. Susținerea a continuat, continuă, și se poate afirma că rezultatele înregistrate de handbalul românesc în ultimii ani se datorează, alături de sportivi și staff-urile tehnice ale echipelor, și Grupului de firme „NIRO”.  

Cu prilejul festivităţii au luat cuvântul Gabriel Niţă, Director General al „NIRO Investment Group”, Alexandru Dedu, preşedinte al Federaţiei Române de Handbal şi jucătoarea Oana Manea. Referindu-se la succesele dobândite de-a lungul anilor de handbalul românesc, vorbitorii au reliefat faptul că Federaţia şi-a propus obiective importante pentru anul 2017: rezultate bune la Campionatul European cu echipa de băieți, calificare cu fetele la Campionatul Mondial și o poziționare cât mai bună la competițiile pentru juniori din vară. Au fost aduse mulţumiri sponsorului, cu ajutorul căruia handbalul este tot mai prezent în viața publică din România.  

Și handbalistele naționalei au ținut să relateze, uneori vădit emoţionate, în cadrul interviurilor pe care le-au acordat celor mai importante posturi de televiziune, publicații și agenții de presă, faptul că „NIRO Investment Group” a fost mereu alături de echipă. Au fost evocate, totodată, festivitățile și premierile din anii trecuți, care reflectă implicarea constantă a companiei în efortul de pregătire sportivă. „Sper ca echipa națională de handbal să vă aducă tot mai multe bucurii în continuare”, a spus Oana Manea cu ocazia evenimentului reflectat pe larg în mass-media.  

 


 

 

 

 

 

Emblema „NIRO”, înscrisă pe tricourile handbalistelor României, s-a asociat în ultimii ani cu mari succese sportive, de cel mai înalt nivel. 

 
Sportive de elită 

Naţionala României, cu un antrenor nou, Martin Ambros, cu mai multe schimbări în echipă, a atacat Campionatul European din Suedia cu profesionalism şi valoare, demonstrând că ambiţia, determinarea şi spiritul de echipă, alături de talentul uriaş al jucătoarelor sunt atu-uri remarcabile pentru orice lot redutabil. 

În urma competiţiei au rămas performanţele şi speranţele de viitor. Pe de o parte, Cristina Neagu rămâne aceeaşi jucătoare de excepţie; alături de consacrata Paula Ungureanu, România a mai câştigat un portar care promite un parcurs sportiv de talie mondială, Denisa Dedu; echipa poate privi spre succese viitoare graţie curajului cu care antrenorul a introdus nume noi, cum ar fi Cristina Zamfir sau Cristina Laslo. 

Este de notorietate faptul că echipa naţională feminină este sprijinită de mulţi ani de către „NIRO Investment Group”, care a fost alături de lot prin sponsorizare constantă şi premieri generoase de fiecare dată când reprezentativa a înregistrat succese.  

Naţionala de Handbal a României, sprijinită de sponsori şi susţinută de publicul entuziast, priveşte spre următoarea provocare sportivă.

Rivalii geopolitici şi interesele lor… convergente

Reporter: editura February - 10 - 2017 Comments Off on Rivalii geopolitici şi interesele lor… convergente

Competiţia între state și grupări este o certitudine, dar evoluțiile recente arată clar că există limite în această realitate. Atunci când intervine interesul, în special cel economic, țări antagonice în discursul politic știu să se așeze la masa negocierilor și să stabilească acorduri reciproc avantajoase.  

Cea de-a 14-a sesiune a Consiliului Italia-Rusia pentru Cooperare Economică, Industrială și Financiară (2016)

Poate unele dintre cele mai grăitoare exemple din perspectiva nuanțării unor poziții inițial rigide vin din state ale Uniunii Europene. La aproape trei ani de la impunerea sancțiunilor împotriva Federației Ruse pentru anexarea Crimeei, moment în care UE reacționa ferm și unitar, timpul s-a scurs în favoarea Moscovei, iar astăzi în mare parte tot blocul comunitar și-a schimbat mult poziția. La insistențele statelor membre care au avut de pierdut din cauza sancțiunilor amintite, liderii statelor Uniunii Europene au în vedere posibilitatea de a îmbunătăți relațiile cu Federația Rusă. În condițiile în care Italia, Grecia, Slovacia, Ungaria sau, mai nou, după alegerile din luna noiembrie 2016, și Bulgaria înclină spre o ameliorare a dialogului cu Moscova, se poate estima că acest lucru se va și întâmpla. Motivele sunt evidente: ministrul Economiei din Italia, Carlo Calenda, anunța, la mijlocul anului precedent, că țara sa va extinde relațiile comerciale cu Rusia chiar începând din 2017, dată fiind existența a sute de firme italiene care fac afaceri în Rusia; Slovacia exporta în Federația Rusă, la nivelul anului 2014, mărfuri în valoare de aproape șase miliarde de dolari; pentru Ungaria, Rusia este cel mai mare partener comercial din afara UE; Polonia, unul dintre cele mai vocale state în ce privește pericolul agresiunii ruse, depinde într-o proporție covârșitoare de petrolul și gazul din Rusia, la fel ca Lituania; Slovenia exportă spre Federația Rusă mărfuri care cumulează aproape cinci procente din totalul comerțului exterior al țării. Exemplele ar putea continua cu Bulgaria, pentru care Rusia a fost în ultimii ani principala sursă de importuri sau Cehia, care exportă pe relația bilaterală în valoare de circa șase miliarde de dolari, notează „Reuters”. În tot acest tablou est-european, doar România face o figură aparte, cu sub două miliarde de dolari exporturi la nivelul anului 2013. În cazurile amintite, politica Uniunii Europene a afectat interesele punctuale ale statelor, ceea ce a generat, în timp, o serie de încercări ale acestora de a ocoli vocea unitară a blocului comunitar și de a stabili relații separate, bilaterale, pe anumite teme, cu Moscova. Acest aspect este, de altfel, valabil și pentru țări din Occident: în cazul Germaniei, de pildă, Rusia este cel de-al 16-lea partener comercial, exporturile țării europene spre Federația Rusă atingând un maxim istoric în 2015, arată „tradingeconomics.com”. Așadar, la un an după invadarea Crimeei și impunerea sancțiunilor economice de către UE… 

Miniștrii Energiei din Turcia, Berat Albayrak, respectiv Rusia, Alexander Novak , la semnarea acordului „Turkish Stream” (2016)

Nu în ultimul rând, țara de hotar între Asia și Europa, Turcia, al doilea cel mai important membru NATO, a făcut pași energici spre est. Gazoductul „Turkish Stream” şi centrala atomică de la Akkuyu reprezintă două proiecte economice extreme de importante pentru Rusia. Ambele au fost învăluite de incertitudine, dar în anul 2016, după o întâlnire la cel mai înalt nivel, centrala nucleară de la Akuyu a primit statutul de „proiect de investiţie strategică”, iar două luni mai târziu era semnat acordul pentru „Turkish Stream”. 

Deschiderea canalelor de comunicare” 

Nu doar Europa pare pregătită să schimbe tonul în relația cu Moscova. În ciuda tensiunilor, Rusia și Occidentul au menținut strânsa cooperare în ceea ce privește planurile pentru zona Arctică. De exemplu, premierul Canadei, Justin Trudeau, care a urmat consecvent linia NATO pe de o parte, a relaxat, pe de altă parte, politicile precedentei administrații suficient încât să facă posibile negocieri cu Rusia pe subiecte alternative, în special pe cele vizând Nordul extrem. Ca urmare, a fost anunțată o conferință comună a Canadei și Rusiei, state care dețin împreună controlul a trei sferturi din Regiunea Arctică. De altfel, potrivit „EurActiv”, și UE este la rândul ei dornică să coopereze cu Rusia în chestiunile legate de viitorul regiunii, cu atât mai mult cu cât state europene ca Danemarca, Suedia sau Finlanda fac parte din Consiliul Arctic. „Să împiedicăm oamenii de știință din aceste țări să discute este profund irațional. Guvernul meu vrea să dea dovadă de rațiune și să deschidem, precaut, canale de comunicare cu Rusia. Considerăm că astfel servim și interesele canadienilor, și interesele rușilor”, explică Pamela Goldsmith-Jones, secretar parlamentar al ministrului canadian de Externe. La rândul său, ambasadorul UE Marie-Anne Coninsx specifică faptul că, în ciuda tensiunilor geopolitice, „cooperarea în interiorul acestui organism continuă, inclusiv cu Rusia, chiar dacă anumite poziții adoptate de această țară nu le agreem sau nu le acceptăm”

Reuniune a Consiliului Arctic (2016)

Cât despre est, China a ajuns la concluzia că este mai bine să discute cu Rusia decât să-i fie rivală. Așa se explică negocierile dintre cele două părți, din anul 2016, asupra extinderii proiectului de cooperare Eurasia, care vizează crearea unui „coridor comercial de la Beijing la Berlin” și la care deja s-au declarat dornice să participle și India, Pakistanul și Iranul.  

Nu putem încheia fără o privire asupra atitudinii SUA față de cel mai mare rival geopolitic. În ciuda competiției acerbe dintre cele două puteri, exporturile americane spre Rusia totalizau circa 11 miliarde de dolari în 2014. Era și anul în care cele două state își impuneau reciproc sancțiuni valabile și în prezent… 

Dilemele clişeului „penal”

Reporter: editura February - 10 - 2017 Comments Off on Dilemele clişeului „penal”

Încerc la stăruinţa scriitorului Carol Roman, acum la început de an 2017, în atmosfera pâcloasă creată în preajma sărbătorilor de facerile şi prefacerile unui nou guvern (şi sărbătorile sunt amestecate de politicieni în ceaţa numită „viaţă publică”), să inventariez sensurile şi înţelesurile – nedorite de cele mai multe ori – date cuvântului „penal”. Sau, aşa cum cred eu că i-am receptat dorinţa, să dezleg motivul pentru care oamenii au devenit în ultimul timp, mulţi dintrei ei, „penali” şi felul în care cuvântul în sine a ajuns din termen juridic… adjectiv, din adjectiv… epitet şi din epitet emblemă nefastă şi ştampilă publică aşezată pe fruntea diverselor personalităţi ale zilei. 

Nu mi-am imaginat, acum douăzeci de ani, când am intrat în avocatură şi când maeştri ai barei ca Paula Iacob, Niculae Cerveni dominau tărâmul proceselor penale, în mare legate de infracţiuni cu violenţă (domeniul avea o atracţie aparte pentru un tânăr avocat), că dosarele penale de azi şi de câţiva ani încoace vor fi dominate de infracţiuni de corupţie, iar termenul „penal” va ajunge adjectiv pentru oamenii politici contemporani. Mai pe scurt, nu se auzise pe vremea aceea aşa mult de corupţie, corupţi şi corupători, iar dreptul penal pentru practicieni era acel domeniu al luptei la bară pentru a-i asigura celui inculpat un proces drept şi o apărare echitabilă. Ce departe am ajuns… 

Acum, constat dintr-un sondaj al Transparency International Romania furnizat cu generozitate de un confrate, 8 din 10 români vor aplicarea aceloraşi pedepse (mari) atât pentru corupţia din sistemul public, cât şi din cel privat, iar 7 din 10 români vor ca cel care dă mită sa fie pedepsit asemenea, celui care primeşte, adica sever. Iată, deci, că noţiunea, termenul, conceptul de drept penal şi-a făcut loc în dezbaterea publică şi nu ca un subiect secundar (dedicat eventual celor avizaţi), ci ca o temă de interes foarte larg. Este cred, motivul pentru care specialiştii iau drept barometru în evaluarea fenomenului corupţiei percepţia socială şi reacţia opiniei publice faţă de definirea actelor de corupţie şi a mecanismelor lor de producere şi manifestare. În mod evident, corupţia afectează atât interese particulare cât şi generale. Însuşirea şi folosirea resuselor statului în interes personal, darea, luarea de mită şi traficul de influenţă exercitate de persoane cu funcţii publice sau politice, derularea unor tranzacţii ilegale, ca şi ocuparea unor funcţii prin relaţii preferenţiale sunt constante ale vieţii noastre de zi cu zi. Din păcate…  

Aici pare a fi cheia apetenţei cu care termenul „penal” este folosit în spaţiul public…sună pe gustul majorităţii! Termenul „penal”, în înţelesul său actual, să fim înţeleşi, de „individ penal”, ca descriere a unei persoane corupte. Din păcate pentru utilizatorii săi publici, „adjectivul” penal nu se poate alătura niciodată substantivului om, dreptul poate fi penal, urmărirea ca şi acţiunea pot fi penale, procesul poate fi penal, Codul este la rândul său penal, procedura după caz, penală, omul nu poate fi insă niciodată „penal” nu există „individ penal”. Un individ se poate găsi în situaţia de a fi suspect într-un dosar penal, inculpat sau condamnat penal, dar niciodată nu va fi el însuşi penal.  

Puţine sunt subiectele care pot trezi sau menţine interesul public şi care nu trec prin lupa atentă a sondajelor de opinie, pentru ca mai apoi să poposească în discursul politicienilor. Domeniul juridic, cu precădere în faţeta sa judiciară, mai spectaculoasă şi mai aproape de cetăţean, întrepătrunsă cu viaţa acestuia de zi cu zi, nu a scăpat nici el interesului politic. Trist şi frustrant pentru cei care îl slujim, în haina de avocat sau în cea de judecător…  

 

Arin Alexandru Avramescu 

avocat

Anul Nou Chinezesc

Reporter: editura February - 10 - 2017 Comments Off on Anul Nou Chinezesc

 

Într-o atmosferă de sărbătoare, în incinta unuia dintre reperele spiritualității românești, Ateneul Român, a avut loc spectacolul de gală susținut de Academia de Dans din Beijing, cu ocazia intrării în Anul Nou Chinezesc. 

 

Frumoasa tradiție a celebrării Anului Nou Chinezesc în România a fost continuată și în 2017, printr-un eveniment de excepție, Organizat de Casa Româno-Chineză și Ambasada Republicii Populare Chineze la București, cu sprijinul „NIRO Investement Group”.  

Evenimentul s-a bucurat de prezența ministrului Afacerilor Externe Teodor Meleșcanu, a ministrului delegat pentru Afaceri Europene Ana Birchall, a unor înalți demnitari și diplomați, a conducerii „NIRO Investement Group” şi a Casei Româno-Chineze, alături de președinții filialelor instituției din întreaga țară, personalități din mediul academic și cultural, printre care acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici, oameni de afaceri, membri ai comunității chineze din România, șefi de organizații și asociații non-profit, precum și un numeros public.  

În deschiderea galei a luat cuvântul E.S. Xu Feihong, Ambasador al R.P. Chineze la București: „Cu ocazia Anului Nou Chinezesc, doresc să adresez tuturor celor prezenți un călduros bun venit. Astăzi veți vedea un spectacol care reprezintă un cumul de comori tradiționale chinezești. Este o colecție de dansuri care reprezintă toate regiunile din China și sperăm că ceea ce veți vedea vă va aduce mai aproape de cultura autentică chineză. De altfel, spectacolul din această seară face parte din manifestările prin care de cinci ani celebrăm Anul Nou Chinezesc și în România. De fiecare dată încercăm să aducem în fața publicului românesc parfum de tradiție chineză, precum și manifestări ale spiritualității noastre. Ne dorim ca și de această dată, cei prezenți să simtă atmosfera de armonie și sărbătoare. Pentru reușita acestei seri trebuie să menționez faptul că Grupul de firme NIRO, Casa Româno-Chineză și Filarmonica George Enescu au depus eforturi considerabile. Tuturor celor care au contribuit la acest eveniment vreau să le mulțumesc. China și România sunt țări prietene și în ultimii ani a avut loc o evoluție a relațiilor bilaterale. Este o cooperare foarte bună pe toate planurile, cu schimburi interumane și culturale dinamice. Am organizat împreună expozițiile de comori ale celor două țări, cooperăm în cadrul Institutelor culturale, promovăm cunoașterea reciprocă prin studierea limbilor română și chineză. Toate acestea sunt o bază solidă care ne permite să exprimăm o încredere sporită în viitorul relațiilor desfășurate sub aceste auspicii.  

Anul Cocoșului va marca noi oportunități de dezvoltare a colaborării bilaterale pe toate planurile. Am convingerea că această cooperare care se manifestă în toate domeniile va continua și va ajunge la dimensiuni tot mai extinse. Doresc să urez poporului român, precum și celor prezenți, multă fericire în noul an, exprimându-mi speranța că relațiile chino-române vor avea aceeași dezvoltare rapidă, pentru a ajunge la un nivel cât mai înalt”

În numele Casei Româno-Chineze s-a adresat celor prezenți E.S. Ambasador Ioan Donca, vicepreşedinte executiv: „Mulțumesc pentru cuvintele de apreciere la adresa Casei Româno-Chineze și vreau să vă asigur că vom depune în continuare toate eforturile pentru a ne aduce contribuția la buna dezvoltare a relațiilor dintre România și China. Anul Cocoșului este un an pozitiv, norocos, care îndeamnă la curaj și viziune. Le dorim prietenilor noștri chinezi, așa cum ne dorim și nouă, un an bun și fericit. La mulți ani!”. 

În scenă au intrat apoi membrii Academiei de Dans din Beijing, care, într-o atmosferă de lumină, sunet și culoare, au prezentat programul intitulat sugestiv „Comori Folclorice din China”. Cei prezenți au asistat la 12 dansuri tradiționale, din nouă regiuni diferite ale Chinei, o țară de o mare diversitate etnică, în care trăiesc armonios 56 de naționalități. În mod firesc, fiecare etnie își aduce trăsăturile culturale specifice în acest ansamblu de mari dimensiuni care este cultura chineză. În cadrul spectacolului, publicul a putut admira o adevărată sinteză a acestei varietăți de tradiții: dansul uigur, plin de vigoare, a trimis cu gândul la generozitate și umor, dansul Yangko a venit cu simbolistica frumuseții feminine, dansul Beilun a încântat cu elemente de sinteză a vieții de fiecare zi, dansul Tobei de lemn s-a remarcat printr-un ritm specific al tobelor, dansul kazah Kara jorga a adus atmosfera nunților tradiționale din Altay, dansul Trenei a creat o proiecție artistică a ocupațiilor tradiționale. 

Programul de gală susținut de Academia de Dans din Beijing cu ocazia Anului Nou Chinezesc a fost un spectacol de rezonanță, o ocazie deosebită pentru publicul din România de a se conecta cultural cu strălucirea, vitalitatea și culoarea tradițiilor chinezești prin intermediul unor artiști chinezi de certă valoare internațională.  

Evenimentul a fost organizat la standardele cele mai înalte, onorat de invitați de prestigiu, așteptat de un public avizat și reflectat pe larg în presa scrisă, audio-vizuală și online. 

 
 


Anul Cocoșului de Foc, care debutează pe 28 ianuarie 2017 și se încheie pe 15 februarie 2018, este celebrat de către chinezii din întreaga lume printr-o suită de sărbători. Perioada începe cu Sărbătoarea Primăverii – o zi de mulțumire și recunoștință pentru lucrurile bune primite în anul anterior – și se încheie cu Festivalul Lampioanelor, care are loc în cea de-a cincisprezecea zi. Potrivit tradiției chineze, Anul Cocoșului de Foc – 2017 – va fi un an puternic, în care lumea va a progresa și va începe lucruri noi.  

 

Partidele istorice pe scena politică românească

Reporter: editura February - 10 - 2017 Comments Off on Partidele istorice pe scena politică românească

Odată cu alegerile din decembrie 2016, ne putem întreba în ce măsură mai dăinuie în viața noastră politică partidele istorice. Într-adevăr, în acest ciclu electoral, PNȚCD nu mai apare, iar PNL și PSD nu păstrează de fapt decât numele vechilor partide, în vreme ce identitatea lor tradițională este mai mult decât problematică.  

Ion I.C (Ionel) Brătianu (stânga) la Conferința de Pace de la Paris (1919)

Toate cele trei partide au adus contribuții esențiale la progresul României și al democrației românești. Din păcate, propaganda istorică comunistă a trecut sub tăcere multe dintre acestea, și imaginarul comun de azi nu le-a recuperat decât parțial.  

De departe cel mai venerabil dintre acestea rămâne Partidul Național Liberal, al cărui nucleu se formase în focul revoluțiilor din 1848 și care preluase cele mai importante inițiative de modernizare proclamate de aceste revoluții, jucând un rol de seamă în toate evenimentele importante ale sec. XIX, de la Unirea Principatelor la Independență, de la emanciparea și împroprietărirea țăranilor la dezvoltarea unei economii industriale și a instituțiilor statului modern, inclusiv învățământul primar general și obligatoriu.  

Fondat la 24 mai 1875, Partidului Naţional Liberal avea, deci, o considerabilă tradiție. Alături de mica boierime progresistă de la 1848, burghezia a format baza socială a PNL. Alături de aceștia s-au aflat cei mai mulți funcționari, dezvoltarea socială a României moderne având particularitatea unei prezențe foarte accentuate a funcționarilor ca susținători activi ai partidelor politice, și mai ales ai PNL. Tot în preajma PNL gravitau și reprezentanții profesiilor liberale: avocaţi, ingineri, medici, profesori. După 1900, Partidul Naţional Liberal a atras de partea sa și intelectualitatea satelor, pe preoţi şi învăţători, prin mişcarea cooperatistă iniţiaţă de Spiru Haret. 

I.G. Duca, Iuliu Maniu şi Nicolae Titulescu

Partidul Naţional Liberal a avut o activitate politică şi legislativă efervescentă, pe măsura îndelungatei sale prezențe la guvernare. Cea mai lungă perioadă a durat nu mai puțin de 12 ani, între 1876 şi 1888. O perioadă atât de îndelungată de deținere și exercitare a puterii a tensionat viața politică. De altfel, tocmai în acești ani a compus I.L. Caragiale geniala sa „Scrisoare Pierdută” (1884), care satirizează acerb politica liberală și pe reprezentanții acesteia.  

În 1907, Partidul Naţional Liberal a înăbuşit răscoala țăranilor, dar nu cu violența sângeroasă pe care i-au atribuit-o adversarii politici și, ulterior, propaganda comunistă. De menţionat faptul că liberalii, care inițiaseră și împroprietărirea din vremea lui Cuza, militau încă din 1881 pentru o reformă agrară radicală și au căutat soluții care să amelioreze situația țăranilor. Au izbutit să realizeze acest mare proiect, însă abia după încheierea victorioasă a Primului Război Mondial. 

Din guvern al reformelor, guvernul Brătianu a devenit unul al neutralității și apoi al participării României la război, pentru realizarea unității naționale. După Marea Unire, cu susținerea Regelui Ferdinand, care se angajase personal în fața soldaților că le va da pământ, în 1921, se realizează cea mai mare reformă agrară din istoria României: 66% din suprafața arabilă deținută de moșieri, expropriată cu justă despăgubire, a fost alocată țăranilor. Noua Constituţie (1923) consacră Marea Unire și depline libertăți cetățenești.  

Alexandru Ionescu, Vasile G. Morțun și Ioan Nădejde, conducătorii PSDMR

PNL a jucat un rol foarte important în refacerea economică, după principiul „Prin noi înşine: în 1938, industria a atins nivelul maxim de dezvoltare din perioada interbelică. Dușmănit cu violență de legionari, care i-au asasinat chiar președintele, pe I.G. Duca, PNL și-a văzut suspendată activitatea între 1938 și 1944, în perioada dictaturii regale și apoi în dictatura antonesciană. După Armistițiu, când Constituția din 1923 este repusă în drepturi, PNL revine pe scena politică. Proclamarea Republicii, la 30 decembrie 1947, a dus însă la interzicerea tuturor „partidelor burgheze” și deci la întreruperea activității politice a PNL. O mare parte a fruntașilor săi au fost închiși, mulți murind în închisorile comuniste – cel mai cunoscut, dar departe de a fi singurul, fiind marele istoric și om politic Gh. Brătianu. Mulți alții au fost forțați să ia calea exilului.  

Se putea crede atunci că drumul partidelor istorice se încheiase definitiv. Până și Partidul Socialist, care nutrise unele iluzii de colaborare cu comuniștii, s-a văzut înghițit de aceștia. Era o formaţiune cu o experiență istorică importantă, partid participant activ la Marea Unire, cu contribuții doctrinare foarte substanțiale, cum a fost, în 1886, studiul lui Gherea, „Ce vor socialiştii români?”, care susţinea o serie de revendicări democratice (votul universal, libertatea presei, egalitatea femeilor cu bărbaţii).  

La 31 martie 1893 a fost fondat Partidul Social – Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). Principalele direcţii de acţiune ale partidului erau instituirea votului universal, adoptarea unei legislaţii a muncii şi reforma radicală a sistemului agrar în favoarea ţărănimii, gratuitatea învăţământului, garantarea dreptului la întrunire, instituirea impozitului progresiv pe venit, descentralizarea şi autonomia comunală. Spre deosebire de alte partide similare din Europa, PSDMR a adoptat o poziţie moderată, în sensul acceptării cadrului constituţional existent. PSDR a salutat Marea Unire din 1918, solicitând democratizarea ţării.  

Guvernul I.C Brătianu la şantierul de gaze Deleni (1924)

Începând din 1918, PSDR s-a scindat în mai multe grupuri disidente. Cea mai gravă sciziune a fost cea din 1921, care a dus la constituirea Partidului Comunist Român. În perioada dictaturii regale, PSDR şi-a continuat activitatea în ilegalitate, sub conducerea lui Constantin – Titel Petrescu, protestând activ față de anexarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord la URSS. După 23 august 1944, PSDR a fost implicat în constituirea primelor cabinete provizorii, dar la instalarea guvernului Petru Groza, în martie 1945, mulţi lideri ai partidului au refuzat să participe la guvernare. La Conferinţa din decembrie 1945, în urma hotărârii majorităţii delegaţilor de a merge în alegerile parlamentare pe liste comune cu PCR, Constantin – Titel Petrescu şi susţinătorii săi au părăsit PSDR. În februarie 1948, ce mai rămăsese din partid a fuzionat cu PCR, în cadrul Partidului Muncitoresc Român. Două luni mai târziu, toți liderii PSDR au fost arestaţi, astfel că socialiștii au dispărut din viaţa politică. 

Partidul Naţional Ţărănesc s-a format în 1926, prin fuziunea Partidului Național Român din Transilvania (prezidat de Iuliu Maniu) cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat (prezidat de Ion Mihalache). Alegerile din decembrie 1928 au adus victoria PNȚ, care a câștigat 77,76% din voturi și 348 de mandate de deputat. Președinția Consiliului de Miniștri a fost încredințată lui Iuliu Maniu. Guvernul PNȚ a reușit stabilizarea leului și convertibilitatea deplină a monedei naționale. La 16 martie 1929 s-a publicat legea pentru administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor publice, care prevedea că toate concesiunile urmau a se face prin licitație publică; pe baza legii s-au constituit regii autonome în domeniul căilor ferate, telecomunicațiilor, petrolului, gazului metan etc. Alte măsuri legislative importante au privit vânzarea pe credit a mașinilor industriale, organizarea Creditului Funciar Rural și a Creditului Agricol, introducerea contractului colectiv de muncă, prin care apărea pentru prima dată concediul de odihnă plătit, de 7-30 de zile pe an, reorganizarea administrativă a țării ş.a. În contextul în care liderii PNȚ erau acuzați că s-ar fi îmbogățit pe căi necinstite, Ion Mihalache a depus un proiect de lege privind controlul averii tuturor funcționarilor publici și demnitarilor de după 1914. Proiectul nu a trecut însă de comisiile tehnice ale Parlamentului decât în a doua guvernare PNȚ. 

Fruntaşul ţărănist Ion Mihalache, în boxa acuzaţilor după instaurarea regimului comunist (1947)

Legislația promovată de guvernul PNȚ Vaida -Voievod a dus la scăderea impozitelor. S-a adoptat și legea controlului averii funcționarilor publici: dacă averea nu putea fi justificată, se aplica un impozit de 90%; dacă, însă, cel controlat își justifica averea, denunțătorul putea fi pedepsit cu închisoare până la un an.. Guvernul Vaida a operat într-o conjunctură dificilă. În februarie 1933 a fost nevoit să recurgă la forță pentru reprimarea grevelor muncitorilor de la „Atelierele Grivița”. Confruntat cu nemulțumirea regelui Carol și cu agitația liberalilor, guvernul Vaida a demisionat în noiembrie 1933. 

În 1938, regele Carol abrogă Constituția din 1923 și interzice activitatea partidelor politice. Totuși, PNȚ continuă acţiunea internă. Iuliu Maniu și Ion Mihalache au fost solicitați să participe le cele două consilii de coroană din 29-30, respectiv 30-31 august 1940 în care s-a dezbătut poziția României față de Dictatul de la Viena. Ambii s-au opus cedării fără luptă a Transilvaniei de Nord.  

PNȚ a salutat intrarea României în războiul împotriva URSS, dar nu a fost de acord cu participarea la război peste râul Nistru. Pe măsură ce situația frontului din est se înrăutățea, Maniu și-a sporit insistențele pentru ca Antonescu să încheie un armistițiu cu puterile aliate. 

După Al Doilea Război Mondial, PNȚ a fost principala forță politică care s-a opus instaurării comunismului în România. La 31 august 1944 a fost repusă parțial în vigoare Constituția din 1923, ceea ce a permis reluarea legală a activității PNȚ. Perioada următoare a fost dominată de lupta împotriva instaurării regimului comunist în România și salvarea libertăților democratice puse în pericol de instaurarea, cu sprijin sovietic, a guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945. 

Alegerile din noiembrie 1946 s-au încheiat cu victoria Blocului Partidelor Democrate, dar, potrivit opiniei majorității istoricilor, aceste rezultate nu reflectă nici pe departe rezultatele reale, favorabile PNȚ. Conducerea partidului a luat hotărârea ca o parte din liderii formaţiunii să plece în străinătate, pentru a-și desfășura activitatea în exil. La 14 iulie 1947, la Tămădău, însă, Ion Mihalache, atunci vicepreședinte al partidului, Nicolae Penescu (secretar general al partidului), Nicolae Carandino (directorul ziarului „Dreptatea”) și Ilie Lazăr (membru în Delegația Permanentă) au fost arestați. Represiunea care a urmat a fost extrem de dură. Iuliu Maniu și Ion Mihalache au fost condamnați la închisoare pe viață, alți lideri ai partidului au primit și ei pedepse grele.  

Amnistia din 1964 a scos din închisori pe supraviețuitorii opoziției comuniste, după aproape două decenii de represiune feroce. Partidul Național Țărănesc, care nu se dizolvase formal niciodată, devine, printr-un act secret de aderare din 1987, partid creștin-democrat, membru al Internaționalei Creștin Democrate. Mutilate însă de cinci decenii de manipulare a istoriei, de ignorarea deliberată și de îmbătrânirea inevitabilă a reprezentanților partidelor istorice, de neîncredere invidioasă față de emigrați, imaginea și mai ales legitimitatea partidelor tradiționale („burgheze” în vocabularul stereotip comunist, chiar atunci când era vorba de social-democrați) păreau foarte îndoielnice. Din generația martirizată a vechilor membri mai trăiau câțiva bătrâni domni anonimi, care supraviețuiseră, exilați – fie în propria țară, fie în cîteva capitale ale lumii libere – în marginea societății. Cu toate acestea, cele trei partide își reiau imediat activitatea și își redobândesc statutul legal încă din primele zile ale lui ianuarie 1990.  

PNȚCD, rămas în afara Parlamentului din anul 2000, deși fusese principala forță politică în prima alternanță la putere din 1996 – sau poate tocmai de aceea – are o existență îndoielnică, gravitând în proximitatea PD și a noului PNL. Ne putem, așadar, întreba dacă nu cumva istoria partidelor istorice s-a încheiat definitiv odată cu alegerile din 2016…  

 

Prof. dr. Zoe Petre 

 

Mereu surprinzătoarea Europa

Reporter: editura February - 10 - 2017 Comments Off on Mereu surprinzătoarea Europa

Europei noastre nu-i e bine, am putea parafraza cu amărăciune spusa unei glume devenită canonică. Povestea de succes a Europei Unite, începută cu pragmatism în urmă cu aproape şapte decenii, după secole de visuri frumoase ori de războaie deşarte, ameninţa să se prefacă într-un Turn Babel asediat din afară şi dinamitat dinăuntru. Unica şi cutezătoarea construcţie imperială în care – fapt rarissim în istorie – lumea s-a grăbit să intre, nu să stea deoparte, este tot mai împovărată de probleme şi ameninţată de riscuri. Dar oare nu întreaga istorie a constructului european e jalonată de riscuri şi probleme, iar apoi de triumf asupra sfidărilor de tot felul? Şi mai este o întrebare, gravă, care s-a pus nu o dată, însă acum sună mai responsabil ca oricând în trecut: va mai supravieţui Uniunea Europeană, cel puţin în forma ei actuală şi cea deja proiectată, provocărilor existenţiale care-i stau astăzi în faţă?  

„Brexit” a cutremurat unitatea europeană în anul 2016

Crizei din 2008 i-au urmat tot mai multele eşecuri multiculturaliste şi atentate teroriste, mişcarea migraţionistă, dar şi frământările interne, cu un Sud tot mai îndatorat şi cronic sub semnul falimentului şi un Est eurosceptic şi pe punctul de a derapa spre autoritarism şi „democraţie iliberală”, cu divergenţele lăuntrice în ce priveşte relaţiile cu Rusia, populismele de dreapta şi de stânga, Brexitul şi, în sfârşit, cât zece Brexituri, cum spunea cineva: un preşedinte american partizan înflăcărat al protecţionismului, dacă nu chiar al izolaţionismului. Brexitul a destabilizat Europa, victoria lui Donald Trump a paralizat-o”, constată, alarmist, un ziarist european.  

Europa va avea, în mod cert, un an critic. Eurozonei i se prevede chiar o criză, dacă se iau în seamă nivelul ridicat al datoriilor, fragilitatea sistemului bancar şi euroscepticismul în creştere. În acest an vor avea loc alegeri în patru din cele sale state iniţiatoare ale proiectului european şi în toate aceste ţări tendinţele populiste sunt în creştere. Chiar dacă nu vor prelua puterea, mişcările populiste îşi vor spori influenţa şi în propriile capitale, şi la nivel european. Iar alegerile din Franţa şi Germania vor testa nu doar un tandem între două puteri continentale, ci însăşi armătura pe care s-a ridicat edificiul european. „Mă aşteptasem că 2017 să aducă multe schimbări în Europa, dar nu sunt convins că până la urmă ele vor veni”, scria, într-un articol de previziuni pentru acest an, analistul economic american John Mauldin şi titra: „2017, optimism sceptic”

Atacurile teroriste din Berlin au generat măsuri extreme de securitate

Va lăsa oare America la voia întâmplării corabia Europei Unite, în turbulenţele din viaţa internaţională? De neconceput, căci orice mişcare înapoi a SUA pe eşicherul mondial înseamnă avansul altora. Preşedintele Woodrow Wilson, cel care în urmă cu exact 100 de ani a adus America în Europa, a lăsat ca moştenire geopolitică şi aforismul „Fie că vor sau nu, americanii sunt participanţi la viaţa lumii”

Va veni oare salvarea Europei şi de această dată (ca în cele două Războaie Mondiale şi în „războiul rece”) tot din America? Oricum, însă, nu printr-un nou Plan Marshall (ba chiar dimpotrivă, am putea zice), ci de la ceea ce autorii americani numesc „trumpismul global”. Universitarul britanic Mark Blyth avansează ideea că victoria lui Donald Trump la prezidenţiale va impulsiona şi populismele, suveranismele, naţionalismele etc. din Lumea veche, căci „trumpiştii europeni” pot prelua de peste ocean formule de tipul pro-bunăstare, antiglobalizare şi, cel mai interesant, pro-stat, dar şi ceea ce se numeşte, pe bună dreptate, dar sotto voce, anti-finanţă”. În orice caz, proclama – dar poate prea categoric – Blyth, „era neoliberalismului s-a dus. A început era naţionalismului”. În America. Dar oare şi în Europa? 

2017 va fi, însă, înainte de orice, un an al aşteptărilor. Aşteptare însemnând, deşi nu neapărat, şi speranţă.  

Corneliu Vlad 

Protecționismul revine în forță?

Reporter: editura February - 10 - 2017 Comments Off on Protecționismul revine în forță?

În ultimele secole, majoritatea economiștilor au căzut de acord că libertatea comerțului este un lucru benefic, facilitând statelor producerea de bunuri ieftine, vânzarea lor cu succes și implicit creșterea veniturilor. Pe de altă parte, însă, s-a constatat că în vremuri grele sau din motive electorale, țările au recurs mai mereu la protecționism.  

Protest față de Acordul Trans-Pacific (SUA)

În anul 2009, în debutul crizei economice, statele dezvoltate din G20 își luau angajamentul „să nu mai repete greșelile istorice ale protecționismului”. Totuși, după un an, 17 dintre aceste state impuseseră restricții ale comerțului, potrivit unui Raport al Băncii Mondiale. Mai mult, pe măsură ce recesiunea se adâncea, protecționismul se extindea. Tendința a culminat cu declarația președintelui SUA, Donald Trump, care anunța imediat după alegerea sa, la sfârșitul anului 2016, că va abandona Parteneriatul Trans-Pacific. Toată economia lumii a perceput mesajul ca pe o „oficializare” a unei realități nerecunoscute public la nivelul marilor puteri. 

Cum s-a ajuns aici după crearea „General Agreement on Tariffs and Trade” (GATT), devenit în 1995 „World Trade Organization” („Organizația Mondială a Comerțului”), organisme a căror acțiune a însemnat scăderea masivă a tarifelor impuse de statele avansate, de la 40% după cel de-Al Doilea Război Mondial la 5% în prezent* și implicit un avans fără precedent al comerțului mondial? Prin maniera de a declara una și a face alta, pe care o practică multe state, notează „BBC”, formulând acest tip de indecizie ca fiind „un pas înainte, unul înapoi”. În ultimii ani, Europa s-a remarcat prin abordări diferite în interiorul Uniunii Europene, unde unele țări încă sunt sensibile la puseele naționaliste. De pildă, la alegerile prezidențiale trecute din Franța, ambii candidați la funcția de președinte făceau apel la retorica protecționistă pentru a câștiga voturi. Și asta în ciuda faptului că țara este unul dintre marii beneficiari ai comerțului mondial liber: de circa 15 ori mai multe firme franceze fac afaceri peste hotare decât companii străine în Franța. Echilibrul acestor tendințe a avut nevoie de stabilitatea Germaniei, care a reiterat mereu că protecționismul „ar fi un pericol grav la adresa economiei mondiale”. Până acum, influența Berlinului și-a spus cuvântul, dar „vântul care bate” dinspre Washington „suflă și în pânzele” multor naționaliști europeni care au ajuns să „joace în liga mare” politică în unele țări membre. 

Organizația Mondială a Comerțului: Argentina a încălcat regulile comerciale internaționale, prin protecționism

Cât despre Marea Britanie, care urmează să părăsească UE, încă din anul 2012 punea problema unui așa-numit „protecționism progresiv”, care să limiteze lista produselor care intră și ies din țară. Deși unii economiști britanici au catalogat ideea ca „politică economică de tip fascist, blocată în mercantilismul anilor 1700”, „Brexit” a devenit o realitate la mijlocul anului 2016 și nu există proiecții certe în legătură cu atitudinea viitoare a Regatului Unit față de comerțul mondial liber. 

Discrepanțele dintre discursuri și politici 

Marii jucători economici din Asia dovedesc cam aceleași discrepanțe între discursul oficial despre libertatea comerțului internațional și faptele „din teren”. De pildă, în ultimii ani, China a vorbit deseori depre faptul că acest tip de comerț este „motorul creșterii sale economice”, după cum se exprima fostul președinte al Camerei de Comerț Wan Jifei, care adăuga că „protecționismul este o abordare limitată”. Totuși, la sfârșitul anului 2016, Camera de Comerț a UE în China elabora un document în care atrăgea atenția că țara a dus protecționismul la limita sustenabilității și „riscă un blocaj dacă nu își deschide urgent piața pentru investitorii străini”. La rândul ei, India a manifestat din 2012 încoace multe rețineri în a-și deschide piața pentru investițiile occidentale; în rarele cazuri în care acestea se petrec, regulile și condiționările care le leagă de producția locală sunt semnificative, cu obligația pentru companiile străine de a se aproviziona astfel în proporție de minim 30%.  

Manifestație în favoarea măsurilor protecționiste (Marea Britanie)

Nici statele din America de Sud nu stau mai bine la capitolul diferențelor dintre declarații și politici aplicate. Este de notorietate faptul că fostul președinte al Argentinei, Kristina Fernandez de Kirchner, pe de o parte cerea o ridicare a tarifelor pentru produsele din afara „Mercosur” (bloc de alianțe economice din care face parte alături de Brazilia, Paraguay și Uruguay) de la 10% la un maxim de 35%, așadar protecționism în toată regula; pe de altă parte, însă, presa partenerul Brazilia să elimine barierele tarifare pentru multe produse argentiniene. 

Singura proiecție sigură în acest tablou general este că „tratatele internaționale care vizează comerțul mondial liber vor continua să stârnească numeroase controverse”, arată Douglas A. Irwin, fost consilier pe probleme economice al președintelui SUA.  

 

Roxana Istudor 

* „International Trade Areements” (Douglas A. Irwin – „The Concise Encyclopedia of Economics”)  

 

Săritura de cangur

Reporter: editura February - 10 - 2017 Comments Off on Săritura de cangur

Văzând rezultatete alegerilor parlamentare de la noi, gândul năstruşnic mi s-a îndreptat spre aventurile cotidiene ale unor oameni politici, care, pornind sub flamura unui partid, au aterizat – cu acte, cu credinţă, cu tot – chiar în partidul rival, în care aceştia încearcă să se acomodeze şi să se simtă tot mai bine. Şi mi-am amintit de o scenă cu Stan, care, trecând pe lângă un gard de care tocmai voia să se sprijine, era atenţionat de grăsunul Bran: „Proaspăt vopsit”. O înşiruire a celor „proaspăt vopsiţi” dintre politicienii noştri, pe care nu e bine să te… sprijini, ar trebui să acopere suprafaţa unei întregi pagini de ziar. Câteva exemplificări poate că s-ar fi cuvenit, dar nu ar mai avea rost, deoarece toată lumea îi ştie.  

Acest gen de „alunecări” se întâmplă frecvent şi la case mai mari. Iar presa americană nu se sfieşte să prezinte publicului votant cazuri celebre ale unora ce-şi modifică opţiunile partinice în funcţie de cum bate vântul avantajos. Şi vom încerca să derulăm secvenţe… istorice. Astfel, democrat de-o viaţă, Michael Bloomberg decidea, în anul 2001, că partidul este prea îndesat cu carierişti ca să aibă vreo şansă de a câştiga primăria New York-ului. A schimbat macazul, a candidat din partea… republicanilor şi a câştigat. Câţiva ani chiar le-a fost fidel acestora, organizând campanii de strângere de fonduri, convenţii şi contribuind la cursa prezidenţială a lui George W. Bush şi la campaniile altor candidaţi republicani. Dar în 2007 – bursa zvonurilor spunea că pe fondul intenţiei de a candida la Preşedinţie… – Bloomberg a schimbat din nou macazul, acuzând Partidul Republican că este o formaţiune încâlcită şi disfuncţională. A devenit independent, dar, cum „vechile obiceiuri mor greu”, la alegerile pentru Primărie din 2009 a candidat concomitent şi ca independent şi ca republican. Se poate şi aşa! Sau o altă „mişcare”: chiar dacă spunea despre democraţii americani că nu au vrut să-i înregistreze tatăl pentru a vota în 1952, în Alabama, iar republicanii au făcut-o, fostul secretar de stat Condoleezza Rice (prima femeie de culoare în această funcţie) era, la 27 de ani, înregistrată la Partidul Democrat şi a votat pentru preşedintele Jimmy Carter. Totuşi, în 1979, ca tânără profesoară, s-a declarat dezamăgită de ce a văzut în interiorul acestei formaţiuni, de răspunsul preşedintelui la provocările Uniunii Sovietice şi la gestionarea crizei iraniene de atunci şi în 1980 a decis să voteze pentru… Ronald Reagan. Patru ani mai târziu devenea membru al Partidului Republican, ajungând în vârful administraţiei de la Casa Albă. Şi o altă „glisare” celebră: fiică a unui tată republican şi a unei mame democrate, Hillary Rodham, ulterior Clinton, i-a susţinut, în anii `60, pe republicani din răsputeri. Dar germenii balansului între două ideologii existau deja: „Am o inimă liberală şi o minte conservatoare”, îi scria Hillary unei colege în tinereţe. În final, inima a câştigat, iar tânăra nemulţumită de politica faţă de războiul din Vietnam a trecut la democraţi. Cu acelaşi entuziasm a făcut campanie pentru candidaţii din partea asta la alegerile prezidenţiale – Eugene McCarthy sau George McGovern – iar mutarea politică şi ideologică avea să se dovedească esenţială, prin intrarea în viaţa ei a lui Bill Clinton. A devenit apoi chiar candidat la Preşedinţia SUA, din partea Partidului Democrat.  

Michael Bloomberg

Hillary Clinton

Winston Churchill

Condoleezza Rice

 

 

Şi marele lider politic britanic Winston Churchill a făcut o „săritură de cangur”, schimbând tabăra politică de mai multe ori. Cariera şi-a început-o la conservatori, apoi a trecut, vreo două decenii, la laburişti, după care s-a întors la Tory. Fire neliniştită, a instituit o facţiune disidentă în interiorul acestui partid. Se consemnează că, fără să-şi „ascundă sub preş” salturile, Churchill chiar se mândrea cu ele, lăudându-se că „oricine poate trăda, dar îţi trebuie ceva ingeniozitate să re-trădezi”. Ei, aici e problema: avem noi ingeniozitatea mai-marilor lideri occidentali? Mai trebuie să treacă secole…  

Până una, alta, dăm semne că ne acomodăm! 
 

Carol Roman 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult