18
October , 2017
Wednesday

Parcurs

Partidele istorice pe scena politică românească

Reporter: editura February - 10 - 2017

Odată cu alegerile din decembrie 2016, ne putem întreba în ce măsură mai dăinuie în viața noastră politică partidele istorice. Într-adevăr, în acest ciclu electoral, PNȚCD nu mai apare, iar PNL și PSD nu păstrează de fapt decât numele vechilor partide, în vreme ce identitatea lor tradițională este mai mult decât problematică.  

Ion I.C (Ionel) Brătianu (stânga) la Conferința de Pace de la Paris (1919)

Toate cele trei partide au adus contribuții esențiale la progresul României și al democrației românești. Din păcate, propaganda istorică comunistă a trecut sub tăcere multe dintre acestea, și imaginarul comun de azi nu le-a recuperat decât parțial.  

De departe cel mai venerabil dintre acestea rămâne Partidul Național Liberal, al cărui nucleu se formase în focul revoluțiilor din 1848 și care preluase cele mai importante inițiative de modernizare proclamate de aceste revoluții, jucând un rol de seamă în toate evenimentele importante ale sec. XIX, de la Unirea Principatelor la Independență, de la emanciparea și împroprietărirea țăranilor la dezvoltarea unei economii industriale și a instituțiilor statului modern, inclusiv învățământul primar general și obligatoriu.  

Fondat la 24 mai 1875, Partidului Naţional Liberal avea, deci, o considerabilă tradiție. Alături de mica boierime progresistă de la 1848, burghezia a format baza socială a PNL. Alături de aceștia s-au aflat cei mai mulți funcționari, dezvoltarea socială a României moderne având particularitatea unei prezențe foarte accentuate a funcționarilor ca susținători activi ai partidelor politice, și mai ales ai PNL. Tot în preajma PNL gravitau și reprezentanții profesiilor liberale: avocaţi, ingineri, medici, profesori. După 1900, Partidul Naţional Liberal a atras de partea sa și intelectualitatea satelor, pe preoţi şi învăţători, prin mişcarea cooperatistă iniţiaţă de Spiru Haret. 

I.G. Duca, Iuliu Maniu şi Nicolae Titulescu

Partidul Naţional Liberal a avut o activitate politică şi legislativă efervescentă, pe măsura îndelungatei sale prezențe la guvernare. Cea mai lungă perioadă a durat nu mai puțin de 12 ani, între 1876 şi 1888. O perioadă atât de îndelungată de deținere și exercitare a puterii a tensionat viața politică. De altfel, tocmai în acești ani a compus I.L. Caragiale geniala sa „Scrisoare Pierdută” (1884), care satirizează acerb politica liberală și pe reprezentanții acesteia.  

În 1907, Partidul Naţional Liberal a înăbuşit răscoala țăranilor, dar nu cu violența sângeroasă pe care i-au atribuit-o adversarii politici și, ulterior, propaganda comunistă. De menţionat faptul că liberalii, care inițiaseră și împroprietărirea din vremea lui Cuza, militau încă din 1881 pentru o reformă agrară radicală și au căutat soluții care să amelioreze situația țăranilor. Au izbutit să realizeze acest mare proiect, însă abia după încheierea victorioasă a Primului Război Mondial. 

Din guvern al reformelor, guvernul Brătianu a devenit unul al neutralității și apoi al participării României la război, pentru realizarea unității naționale. După Marea Unire, cu susținerea Regelui Ferdinand, care se angajase personal în fața soldaților că le va da pământ, în 1921, se realizează cea mai mare reformă agrară din istoria României: 66% din suprafața arabilă deținută de moșieri, expropriată cu justă despăgubire, a fost alocată țăranilor. Noua Constituţie (1923) consacră Marea Unire și depline libertăți cetățenești.  

Alexandru Ionescu, Vasile G. Morțun și Ioan Nădejde, conducătorii PSDMR

PNL a jucat un rol foarte important în refacerea economică, după principiul „Prin noi înşine: în 1938, industria a atins nivelul maxim de dezvoltare din perioada interbelică. Dușmănit cu violență de legionari, care i-au asasinat chiar președintele, pe I.G. Duca, PNL și-a văzut suspendată activitatea între 1938 și 1944, în perioada dictaturii regale și apoi în dictatura antonesciană. După Armistițiu, când Constituția din 1923 este repusă în drepturi, PNL revine pe scena politică. Proclamarea Republicii, la 30 decembrie 1947, a dus însă la interzicerea tuturor „partidelor burgheze” și deci la întreruperea activității politice a PNL. O mare parte a fruntașilor săi au fost închiși, mulți murind în închisorile comuniste – cel mai cunoscut, dar departe de a fi singurul, fiind marele istoric și om politic Gh. Brătianu. Mulți alții au fost forțați să ia calea exilului.  

Se putea crede atunci că drumul partidelor istorice se încheiase definitiv. Până și Partidul Socialist, care nutrise unele iluzii de colaborare cu comuniștii, s-a văzut înghițit de aceștia. Era o formaţiune cu o experiență istorică importantă, partid participant activ la Marea Unire, cu contribuții doctrinare foarte substanțiale, cum a fost, în 1886, studiul lui Gherea, „Ce vor socialiştii români?”, care susţinea o serie de revendicări democratice (votul universal, libertatea presei, egalitatea femeilor cu bărbaţii).  

La 31 martie 1893 a fost fondat Partidul Social – Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). Principalele direcţii de acţiune ale partidului erau instituirea votului universal, adoptarea unei legislaţii a muncii şi reforma radicală a sistemului agrar în favoarea ţărănimii, gratuitatea învăţământului, garantarea dreptului la întrunire, instituirea impozitului progresiv pe venit, descentralizarea şi autonomia comunală. Spre deosebire de alte partide similare din Europa, PSDMR a adoptat o poziţie moderată, în sensul acceptării cadrului constituţional existent. PSDR a salutat Marea Unire din 1918, solicitând democratizarea ţării.  

Guvernul I.C Brătianu la şantierul de gaze Deleni (1924)

Începând din 1918, PSDR s-a scindat în mai multe grupuri disidente. Cea mai gravă sciziune a fost cea din 1921, care a dus la constituirea Partidului Comunist Român. În perioada dictaturii regale, PSDR şi-a continuat activitatea în ilegalitate, sub conducerea lui Constantin – Titel Petrescu, protestând activ față de anexarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord la URSS. După 23 august 1944, PSDR a fost implicat în constituirea primelor cabinete provizorii, dar la instalarea guvernului Petru Groza, în martie 1945, mulţi lideri ai partidului au refuzat să participe la guvernare. La Conferinţa din decembrie 1945, în urma hotărârii majorităţii delegaţilor de a merge în alegerile parlamentare pe liste comune cu PCR, Constantin – Titel Petrescu şi susţinătorii săi au părăsit PSDR. În februarie 1948, ce mai rămăsese din partid a fuzionat cu PCR, în cadrul Partidului Muncitoresc Român. Două luni mai târziu, toți liderii PSDR au fost arestaţi, astfel că socialiștii au dispărut din viaţa politică. 

Partidul Naţional Ţărănesc s-a format în 1926, prin fuziunea Partidului Național Român din Transilvania (prezidat de Iuliu Maniu) cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat (prezidat de Ion Mihalache). Alegerile din decembrie 1928 au adus victoria PNȚ, care a câștigat 77,76% din voturi și 348 de mandate de deputat. Președinția Consiliului de Miniștri a fost încredințată lui Iuliu Maniu. Guvernul PNȚ a reușit stabilizarea leului și convertibilitatea deplină a monedei naționale. La 16 martie 1929 s-a publicat legea pentru administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor publice, care prevedea că toate concesiunile urmau a se face prin licitație publică; pe baza legii s-au constituit regii autonome în domeniul căilor ferate, telecomunicațiilor, petrolului, gazului metan etc. Alte măsuri legislative importante au privit vânzarea pe credit a mașinilor industriale, organizarea Creditului Funciar Rural și a Creditului Agricol, introducerea contractului colectiv de muncă, prin care apărea pentru prima dată concediul de odihnă plătit, de 7-30 de zile pe an, reorganizarea administrativă a țării ş.a. În contextul în care liderii PNȚ erau acuzați că s-ar fi îmbogățit pe căi necinstite, Ion Mihalache a depus un proiect de lege privind controlul averii tuturor funcționarilor publici și demnitarilor de după 1914. Proiectul nu a trecut însă de comisiile tehnice ale Parlamentului decât în a doua guvernare PNȚ. 

Fruntaşul ţărănist Ion Mihalache, în boxa acuzaţilor după instaurarea regimului comunist (1947)

Legislația promovată de guvernul PNȚ Vaida -Voievod a dus la scăderea impozitelor. S-a adoptat și legea controlului averii funcționarilor publici: dacă averea nu putea fi justificată, se aplica un impozit de 90%; dacă, însă, cel controlat își justifica averea, denunțătorul putea fi pedepsit cu închisoare până la un an.. Guvernul Vaida a operat într-o conjunctură dificilă. În februarie 1933 a fost nevoit să recurgă la forță pentru reprimarea grevelor muncitorilor de la „Atelierele Grivița”. Confruntat cu nemulțumirea regelui Carol și cu agitația liberalilor, guvernul Vaida a demisionat în noiembrie 1933. 

În 1938, regele Carol abrogă Constituția din 1923 și interzice activitatea partidelor politice. Totuși, PNȚ continuă acţiunea internă. Iuliu Maniu și Ion Mihalache au fost solicitați să participe le cele două consilii de coroană din 29-30, respectiv 30-31 august 1940 în care s-a dezbătut poziția României față de Dictatul de la Viena. Ambii s-au opus cedării fără luptă a Transilvaniei de Nord.  

PNȚ a salutat intrarea României în războiul împotriva URSS, dar nu a fost de acord cu participarea la război peste râul Nistru. Pe măsură ce situația frontului din est se înrăutățea, Maniu și-a sporit insistențele pentru ca Antonescu să încheie un armistițiu cu puterile aliate. 

După Al Doilea Război Mondial, PNȚ a fost principala forță politică care s-a opus instaurării comunismului în România. La 31 august 1944 a fost repusă parțial în vigoare Constituția din 1923, ceea ce a permis reluarea legală a activității PNȚ. Perioada următoare a fost dominată de lupta împotriva instaurării regimului comunist în România și salvarea libertăților democratice puse în pericol de instaurarea, cu sprijin sovietic, a guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945. 

Alegerile din noiembrie 1946 s-au încheiat cu victoria Blocului Partidelor Democrate, dar, potrivit opiniei majorității istoricilor, aceste rezultate nu reflectă nici pe departe rezultatele reale, favorabile PNȚ. Conducerea partidului a luat hotărârea ca o parte din liderii formaţiunii să plece în străinătate, pentru a-și desfășura activitatea în exil. La 14 iulie 1947, la Tămădău, însă, Ion Mihalache, atunci vicepreședinte al partidului, Nicolae Penescu (secretar general al partidului), Nicolae Carandino (directorul ziarului „Dreptatea”) și Ilie Lazăr (membru în Delegația Permanentă) au fost arestați. Represiunea care a urmat a fost extrem de dură. Iuliu Maniu și Ion Mihalache au fost condamnați la închisoare pe viață, alți lideri ai partidului au primit și ei pedepse grele.  

Amnistia din 1964 a scos din închisori pe supraviețuitorii opoziției comuniste, după aproape două decenii de represiune feroce. Partidul Național Țărănesc, care nu se dizolvase formal niciodată, devine, printr-un act secret de aderare din 1987, partid creștin-democrat, membru al Internaționalei Creștin Democrate. Mutilate însă de cinci decenii de manipulare a istoriei, de ignorarea deliberată și de îmbătrânirea inevitabilă a reprezentanților partidelor istorice, de neîncredere invidioasă față de emigrați, imaginea și mai ales legitimitatea partidelor tradiționale („burgheze” în vocabularul stereotip comunist, chiar atunci când era vorba de social-democrați) păreau foarte îndoielnice. Din generația martirizată a vechilor membri mai trăiau câțiva bătrâni domni anonimi, care supraviețuiseră, exilați – fie în propria țară, fie în cîteva capitale ale lumii libere – în marginea societății. Cu toate acestea, cele trei partide își reiau imediat activitatea și își redobândesc statutul legal încă din primele zile ale lui ianuarie 1990.  

PNȚCD, rămas în afara Parlamentului din anul 2000, deși fusese principala forță politică în prima alternanță la putere din 1996 – sau poate tocmai de aceea – are o existență îndoielnică, gravitând în proximitatea PD și a noului PNL. Ne putem, așadar, întreba dacă nu cumva istoria partidelor istorice s-a încheiat definitiv odată cu alegerile din 2016…  

 

Prof. dr. Zoe Petre 

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult