23
October , 2017
Monday

Anul 1918 marchează o dată memorabilă în istoria poporului nostru: după o luptă plină de abnegaţie, desfăşurată timp de mai multe secole, a fost înfăptuit statul naţional unitar român. El a însemnat încheierea unei etape şi începerea alteia noi, cu multiple valenţe, în istoria poporului nostru. Act profund progresist, Marea Unire din 1918 a ridicat pe o treaptă superioară comunitatea statornicită de-a lungul veacurilor între toate provinciile româneşti, a realizat cadrul naţional şi economico-social pentru dezvoltarea mai rapidă a ţării. 

Harta României în anul 1918

România întregită în hotarele sale fireşti avea o suprafaţă de 295.049 km² (faţă de 137.000 km² înainte de 1918); în 1930 populaţia României era de 18.052.896 locuitori (faţă de aproximativ 7.250.000 locuitori înainte de 1918), fiind a opta ţară, după numărul populaţiei, din Europa. România era un stat naţional unitar, întrucât majoritatea covârşitoare a locuitorilor ei erau români, alături de care trăiau alte naţionalităţi. Conform recensământului din 1930, din totalul populaţiei, 71,9% erau români, 7,9% — maghiari, 4,1% — germani, 4% — evrei, 3,2% ruteni şi ucraineni, 2,3% — ruşi, 2% — bulgari, 1,5% — ţigani, 0,9% — turci, 0,6% — găgăuzi, 0,3% — sârbi, croaţi şi sloveni, 0,3% — polonezi, 0,1% — tătari, 0,1% — greci, 0,3% alte neamuri. 

Unirea a dus la întărirea potenţialului economic al României, a creat condiţiile necesare fructificării la scară naţională a bogăţiilor solului şi subsolului, a accentuat rolul industriei în ansamblul economiei naţionale. Între întreprinderile şi ramurile economiei naţionale s-au stabilit legături directe, stimulate de înseşi legile obiective ale producţiei capitaliste.  

Grup de schele petroliere Moreni Prahova

Provinciile româneşti unite s-au încadrat organic în economia naţională, fapt confirmat de puternica lor dezvoltare după 1918. Comparativ cu anul 1913 reţeaua căilor ferate a crescut de la 4.300 km la circa 11.000 km, forţa motrice a industriei s-a mărit cu 235%, cele mai importante progrese înregistrându-se în industria electrică (429,4%), chimică (320,9%) şi alimentară (204%), suprafaţa arabilă a României a sporit de la 6,6 milioane ha la 14,6 milioane ha, cea acoperită cu păduri de la 2,5 milioane ha la 7,3 milioane ha. Referindu-se la acest aspect, cunoscutul om de ştiinţă Simion Mehedinţi scria: „Renaşterea economică a Transilvaniei, după ce şi-a recăpătat rolul ei istoric în cuprinsul neamului românesc, e dovada cea mai lămurită că provincia din mijlocul ţării formează o unitate organică cu restul statului român”. 

Ca urmare a eforturilor deosebite depuse de posibilităţile punerii în valoare a bogăţiilor naturale de care dispunea România întregită, precum şi de măsurile luate pe linie de stat, refacerea economică s-a încheiat în 1923 — 1924, după care a urmat o dezvoltare accentuată a forţelor de producţie. 

Fabrica de locomotive Reşiţa

Criza economică din 1929—1933, care a zguduit întreaga lume capitalistă, a lovit cu putere şi industria românească. După ieşirea din criza economică, procesul de dezvoltare a industriei a fost stimulat de politica intervenţionistă a statului, îndeosebi în ramurile extractive (ţiţei, gaze naturale, minereuri) şi prelucrătoare (metalurgie, electrotehnică, chimică). Progresele înregistrate au fost evidente: în 1938 — anul de vârf al dezvoltării economiei româneşti din orânduirea capitalistă — industria contribuia cu 36,6% la crearea produsului social (faţă de 25% în 1913) şi cu 28,4% la venitul naţional (faţă de 19,6% în 1913). 

În acelaşi an, producţia indigenă satisfăcea 78,6% din nevoile de produse industriale, ceea ce demonstra gradul relativ înalt de diversificare şi capacitatea ei de a răspunde necesităţilor crescânde ale economiei. Industria asigura aproape integral cerinţele pieţei interne pentru bunurile de consum şi unele nevoi de mijloace de producţie cu un nivel mai scăzut de tehnicitate. România era a şasea ţară din lume şi prima din Europa în producţia de petrol, a doua producătoare de gaze naturale din Europa, se afla pe locul doi în privinţa producţiei de aur. 

Imagine articolă în anul 1918

Evoluţia agriculturii a fost puternic influenţată de reforma agrară din 1921 — cea mai largă reformă de acest fel înfăptuită în sud-estul Europei în perioada interbelică — prin care au fost expropriate 6,3 milioane ha din marea proprietate. Producţia agricolă a cunoscut o sensibilă creştere, în anul 1929 recolta de cereale fiind cu 140% mai mare decât în 1922, sporuri însemnate înregistrându-se şi în zootehnie, legumicultură, viticultură ş.a. 

Evoluţii asemănătoare au cunoscut şi celelalte ramuri economice. În 1920 s-a înfăptuit unificarea monetară (prin retragerea din circulaţie a coroanelor, rublelor şi leilor emişi de ocupanţii germani în timpul războiului), în 1921 s-a întocmit primul buget al României întregite, iar în 1929 s-a realizat stabilizarea monetară, care a stopat procesul inflaţionist.  

Rafinaria Astra română, Ploieşti, 1929

Concomitent a crescut rolul capitalului autohton, care a reuşit, la mijlocul deceniului al patrulea, să depăşească — pentru prima dată în istoria României — ponderea capitalului străin. Capitalul românesc a beneficiat (mai ales în perioada 1922—1928 şi 1934—1938) de sprijinul statului, care a promovat o politică protecţionistă. Totuşi în unele ramuri capitalul străin deţinea poziţii importante, şi, în ansamblu, România continua să depindă de marile monopoluri occidentale. 

Deşi România nu s-a putut desprinde din aria statelor slab dezvoltate din Europa, în perioada menţionată ea a depăşit stadiul de ţară „eminamente agrară” căpătând o structură economică agrar-industrială. 

Ţărănimea continua să fie cea mai numeroasă categorie socială din România. Situaţia ei s-a îmbunătăţit ca urmare a reformei agrare; potrivit datelor statistice, pînă la 1 ianuarie 1929 au fost împroprietăriţi 1.393.353 săteni, cu un număr de 3.760.372 ha; de asemenea, ţăranii beneficiau de cele 2.594.800 ha reprezentând păşuni comunale. De pe urma reformei agrare au beneficiat nu numai ţăranii români, ci şi cei aparţinând naţionalităţilor conlocuitoare. Astfel, în Transilvania au fost împroprietăriţi 317.833 de ţărani români, 46.069 unguri şi 24.815 germani. 

Deoarece legile pentru reforma agrară stabileau că moşierii expropriaţi erau despăgubiţi, ţărănimea a trebuit să preia asupra sa o sumă considerabilă. Acest fapt a grevat puternic covârşitoarea majoritate a gospodăriilor ţărăneşti, care nu şi-au putut asigura o adevărată independenţă economică.  

Un fapt caracteristic îl constituie sporirea din punct de vedere numeric şi calitativ a intelectualităţii, precum şi a funcţionarilor, ca urmare a creşterii rolului ştiinţei şi culturii în ansamblul societăţii româneşti, a modernizării aparatului de stat. 

 

 

 

 

(„Viaţa politică din România 1918-1944”, de Ioan Scurtu, Editura Albatros) 

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult