5
November , 2017
Sunday

Istoria consemnează faptul că la data de 14 iunie 1880, România şi Statele Unite ale Americii au stabilit relaţii diplomatice la nivel de agenţie diplomatică, pentru ca două luni mai târziu acestea să fie ridicate la nivel de legaţie. Relaţiile diplomatice au fost întrerupte la 12 decembrie 1941 şi au fost reluate, la 7 februarie 1946, la nivel de legaţie. La 1 iunie 1964, relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost ridicate la nivel de ambasadă. 

Klaus Iohannis si Donald Trump

După redobândirea, la 8 noiembrie 1993, a „clauzei naţiunii celei mai favorizate”, cadru de facilitare şi promovare a relaţiilor economice bilaterale, rezultat al interesului politic al SUA de consolidare a relaţiilor cu România, în august 1996, Congresul SUA a aprobat permanentizarea clauzei pentru ţara noastră, ca urmare a progreselor înregistrate în procesul de reformă economică şi crearea condiţiilor de dezvoltare a economiei de piaţă. 

În acest perimetru diplomatic o deosebită importanţă au reprezentat vizitele la cel mai înalt nivel dintre cele două ţări.  

Amintim că Nicolae Ceauşescu a vizitat de patru ori Statele Unite ale Americii şi a avut discuţii oficiale cu trei preşedinţi americani, Richard Nixon (în 1970 şi 1973), Gerald Ford (1975) şi Jimmy Carter (1979.) De menţionat că în urma întâlniri cu preşedintele Richard Nixon, a fost semnată, la Washington, Declarația comună cuprinzând principiile care stau la baza relațiilor dintre cele două state și s-au adoptat Declarația comună cu privire la cooperarea economică, industrială și tehnică între cele două țări. 

După mai bine de 20 de ani, în perioada 25 septembrie-3 octombrie 1995, a avut loc vizita de lucru a președintelui Ion Iliescu, la invitația președintelui SUA, Bill Clinton, ce a marcat deschiderea unei noi pagini în relațiile româno-americane. Era prima vizită oficială a unui șef de stat român, după Revoluția din 1989.  

A urmat, la 14-21 iulie 1998, vizita oficială la Washington a președintelui Emil Constantinescu, la invitația omologului său, Bill Clinton, cu care prilej au avut loc importante discuţii referitoare la dezvoltarea pe mai departe a relaţiilor multiple dintre ţările noastre..  

În cadrul vizitelor făcute de şefii statului român în Statele Unite un capitol deosebit îl reprezintă vizitele făcute de preşedintele Traian Băsescu. S-a aflat în SUA în perioada 8-10 martie 2005 la invitația omologului său american, George W. Bush. Liderul de la Casa Albă declara atunci că România este „un aliat special al SUA”, în cadrul unei conferințe de presă comune. Preşedintele Băsescu a mai efectuat vizite oficiale în SUA fiind primit de George W. Bush (2006) şi de Barack Obama (2011). 

 

 

 

 

Este de menţionat, în mod special, vizita efectuată în SUA, în perioada iulie 2017 de către preşedintele Klaus Iohannis care s-a întâlnit cu omologul său american Donald Trump, fiind primul şef de stat din Europa care s-a întâlnit cu nou alesul preşedinte american. 

 

Ceausescu cu NIXON

De o importanţă cu totul deosebită se consemnează faptul că în decursul a aproape 50 de ani mai mulţi şefi de stat americani au vizitat România. Prima vizită la Bucureşti a fost cea a lui Richard Nixon în zile de 2-3 august 1969 care a avut discuţii dintre Richard Nixon şi Nicolae Ceauşescu în legătură cu dezvoltarea relaţiilor bilaterale. A însemnat un moment important în evoluţia social-politică a ţării, în acea vreme. După 6 ani a urmat vizita oficială a preşedintelui Gerald R.Ford în România desfăşurată în perioada 2-3 august 1975.  

Bazele unei noi colaborări româno-americane şi a unui parteneriat strategic au fost puse cu prilejul scurtei vizite oficiale a preşedintelui SUA Bill Clinton la Bucureşti, pe 11 iulie 1997, când s-a întâlnit cu cu omologul său român Emil Constantinescu. 

La 23 noiembrie 2002, a sosit, într-o vizită oficială în ţara noastră preşedintele american George W. Bush, însoţit de soţia sa, Laura Bush. Istoria consemnează că această vizită a avut loc la două zile după ce, la summitul NATO de la Praga, România a primit invitaţia de aderare la Alianţa Nord-Atlantică. Cu acest prilej, în Piaţa Revoluţiei din Capitală a avut loc o mare adunare în cadrul căreia au fost rostite discursuri de către cei doi şefi de stat, George W. Bush şi Ion Iliescu.  
 

Suntem convinşi că desfăşurarea relaţiilor de parteneriat strategic consolidat dintre Statele Unite ale Americii şi România va face posibilă şi vizita preşedintelui american Donald Trumpaşteptată de români.   

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult