3
November , 2017
Friday

Marea Unire din 1918

Consolidarea statului unitar român (II)

Reporter: editura August - 23 - 2017

VIAŢA CULTURALĂ.
CONTRIBUŢII ROMÂNEŞTI LA DEZVOLTAREA PATRIMONIULUI CULTURAL AL UMANITĂŢII

Roadele binefăcătoare ale Marii Uniri din 1918 s-au reflectat şi pe plan cultural. Eliberarea marilor energii spirituale încătuşate de-a lungul multor secole de stăpâniri străine, strângerea laolaltă — pentru prima dată în istorie — a tuturor forţelor spiritualităţii româneşti, vastele acumulări cantitative de la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul celui de al XX-lea s-au materializat în saltul calitativ produs în perioada interbelică.

Constantin Brancusi

După 1918, învăţământul a cunoscut o sensibilă dezvoltare; prin legea din 1924, învăţământul primar obligatoriu a căpătat o structură unitară, durata acestuia fiind stabilită la 7 ani, din care ultimii 3 ani erau destinaţi învăţământului practic. Numărul elevilor a crescut, însă datorită condiţiilor materiale — insuficientul număr de şcoli şi de învăţători — nu toţi copiii au fost cuprinşi în procesul didactic. Învăţămîntul secundar s-a remarcat prin înalta sa calitate; el oferea elevilor, în cadrul unui ciclu de opt clase, o temeinică cultură generală. Dezvoltarea industriei şi a celorlalte ramuri ale economiei naţionale au impus dezvoltarea învăţămîntului profesional (şcoli de arte şi meserii, licee industriale, comerciale ş.a.). Deşi numărul elevilor a crescut în intervalul 1919—1939 de patru ori, şcolile profesionale nu au putut asigura integral necesităţile de cadre cu pregătire medie de care România avea nevoie. Învăţămîntul superior a cunoscut un progres notabil. După primul război mondial, Universităţilor din Iaşi şi Bucureşti li s-au adăugat cele din Cluj şi Cernăuţi. De asemenea, mai funcţionau Politehnica din Timişoara, Academia de drept din Oradea, Facultarea de teologie din Chişinău ş.a. în 1920, Şcoala de Şosele şi Poduri din Bucureşti s-a transformat în Institutul Politehnic, iar în 1929, Şcoala Superioară de Agricultură a devenit Academia de înalte Studii Agronomice.

După 1918, ştiinţa cunoaşte un remarcabil avînt, cercetările efectuându-se atât în institutele de învăţământ superior, cât şi în institute speciale. În această perioadă s-au afirmat puternic pe plan internaţional şcolile româneşti de matematică, fizică, chimie, medicină, geografie, sociologie ş.a. Şcoala de matematică — ai cărei străluciţi reprezentanţi au fost Gh. Ţiţeica, Al. Myller, Dimitrie Pompeiu, Simion Stoilov, Traian Lalescu, Dan Barbilian — a adus contribuţii notabile în teoria funcţiilor, a ecuaţiilor integrale, în teoria probabilităţilor, în domeniul geometriei ş.a. Şcoala de fizică a avut în Horia Hulubei, Ştefan Procopiu, Th. V. Ionescu, Eugen Bădărău animatori de prestigiu, cu rezultate deosebite, mai ales în domeniul analizei spectrale şi al cercetării gazelor ionizante. În domeniul chimiei organice şi analitice, precum şi al chimiei fizice se cuvin a fi evidenţiate descoperirile efectuate de Gh. Spacu, C. D. Neniţescu, N. Costăchescu.

George Enescu

O caracteristică fundamentală a acestei perioade o constituie preocuparea pentru aplicarea în practică a descoperirilor teoretice, oamenii de ştiinţă români aducând contribuţii remarcabile la dezvoltarea tehnicii moderne. De un larg ecou s-a bucurat activitatea lui Henri Coandă, care a descoperit posibilitatea devierii unui jet fluid care se scurge printr-un alt fluid („efectul Coandă”), cu largi aplicaţii practice, a lui Traian Vuia — realizatorul generatorului cu aburi cu ardere în cameră închisă şi cu ardere instantanee care-i poartă numele. Gogu Constantinescu a descoperit convertizorul sonic mecanic iar Aurel Persu este constructorul primului automobil aerodinamic fără diferenţial.

Domeniul geografiei a fost dominat de Simion Mehedinţi — întemeietorul şcolii naţionale de geografie —, care a elaborat o concepţie originală, cu larg erou internaţional, potrivit căreia pământul trebuie considerat un ansamblu unitar de învelişuri planetare. Contribuţii majore la dezvoltarea acestei ştiinţe au adus Gh. Vâlsan, precum şi Vintilă Mihăilescu, care a elaborat prima sinteză asupra geografiei fizice a României (1936). În domeniul geologiei se cuvin menţionate preocupările pentru punerea în valoare a rezervelor de sare, petrol, gaz metan, precum şi studiile consacrate structurii solului, la care şi-au adus contribuţia savanţi de marcă, precum Gh. Munteanu-Murgoci, Ludovic Mrazec şi I. Simionescu. Biologia a fost ilustrată de I. Borcea (care a pus bazele şcolii româneşti de oceanografie), Emil Racoviţă — creatorul primului institut de biospeologie din lume (1920), participant la explorarea Antarcticii, Dimitrie Voinov — întemeietorul şcolii naţionale de citologie. Caracterul predominant agrar al economiei româneşti a stimulat interesul pentru agronomie, în acest domeniu s-au impus Gh. Ionescu-Siseşti — autorul unor ample monografii privind cultura grâului şi a porumbului, fondatorul Institutului de cercetări agronomice al României (1927) —, şi Traian Săvulescu — întemeietorul şcolii româneşti de fitopatologie.

Gheorghe Titeica

Medicina a fost ilustrată şi în această perioadă de savanţi care s-au bucurat de un larg prestigiu internaţional. Şi-au continuat activitatea Victor Babeş, Ioan Cantacuzino care a pus bazele Institutului de seruri şi vaccinuri (1921). O largă recunoaştere internaţională au avut cercetările lui Gh. Marinescu în domeniul neurologiei, ale lui Şt. G. Nicolau în domeniul dermatovenerologiei şi ale lui Nicolae Paulescu — descoperitorul insulinei. Francisc Reiuer şi Dimitrie Bagdasar au deschis noi drumuri în orientarea dinamic-funcţională a anatomiei, Daniel Danielopol este iniţiatorul metodei viscerologice, C. I. Parhon este unul din fondatorii endocrinologiei pe plan mondial şi descoperitorul sindromului care-i poartă numele. În infrainicrobiologie au adus contribuţii notabile Constantin Levaditti şi Ştefan S. Nicolau — întemeietorul şcolii româneşti de inframicrobiologie modernă şi şeful primei catedre de virusologie din lume (la Universitatea din Bucureşti); Mina Minovici a pus bazele şcolii româneşti de medicină legală şi de antropologie criminală. Şcoala românească de chirurgie (dominată de N. Hortolomei, Dimitrie Gerota şi D. Bagdasar) era printre cele mai bine apreciate din Europa. Medicina românească a dat o seamă de internişti de valoare, în frunte cu Iuliu Haţieganu şi N. Gh. Lupu.

Gândirea social-politică s-a caracterizat printr-o adevărată efervescenţă, care a evidenţiat vocaţia spre sinteză a oamenilor de cultură din România. Operele publicate de Lucian Blaga, C. Rădulescu-Motru, Mircea Eliade, I. Petrovici s-au situat la nivelul celor mai bune rezultate, pe plan mondial, în domeniul filozofiei şi al analizei fenomenului cultural.

Liviu Rebreanu

Cercetările în domeniul economiei au vizat atît aspecte teoretice, cât şi concrete — privind industria, agricultura, statistica, finanţele ş.a. Studiile realizate de Şt. Zeletin, Virgil Madgearu, Gromoslav Mladenatz au atins un înalt nivel ştiinţific, oferind, totodată, soluţii privind evoluţia economiei naţionale. Şcoala românească de sociologie a dat, în persoana lui Dimitrie Guşti, pe unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi pe plan mondial ai acestei ştiinţe majore pentru prospectarea fenomenelor vieţii sociale. Se cuvine evidenţiat faptul că sub conducerea unui larg colectiv de redacţie prezidat de Dimitrie Guşti a fost realizată monumentala lucrare Enciclopedia României, în 4 volume (1938—1943).

Istoriografia a fost dominată de puternica personalitate a lui Nicolae Iorga — savant de renume internaţional, apreciat ca unul dintre cei mai mari istorici ai tuturor timpurilor. Personalitate prodigioasă şi extrem de complexă, N. Iorga a abordat o paletă tematică foarte largă, privind istoria României şi istoria universală. Acest domeniu a mai fost ilustrat de Vasile Pârvan — întemeietorul şcolii româneşti de arheologie —, Gh. Brătianu, Silviu Dragomir, Ioan Lupaş, Constantin C. Giurescu ş.a.

Literatura a atins performanţe cu adevărat excepţionale, datorate unor scriitori cu vocaţie universală, precum Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, George Bacovia. Critica şi istoria literară au fost dominate, la începutul acestei perioade, de Garabet Ibrăileanu şi apoi de Eugen Lovinescu şi George Călinescu — autorul lucrării monumentale Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941).

Nicolae Iorga

Arta românească a fost ridicată pe noi culmi de Constantin Brâncuşi — unul dintre cei mai mari sculptori ai tuturor timpurilor. Deschizător de noi drumuri în artă, C. Brâncuşi a urmărit esenţializarea formelor şi concentrarea maximă a expresiei. În domeniul picturii sunt de remarcat creaţiile lui Ion Ţuculescu, Camil Ressu, N. N. Tonitza, în cel al sculpturii operele lui Oscar Han, I. Jalea, iar în arhitectură construcţiile realizate de Ion Mincu, Duiliu Marcu şi Petre Antonescu.

Fondatorul şcolii muzicale româneşti, George Enescu, a desfăşurat o activitate multilaterală (compozitor, dirijor, pedagog), impunându-se prin lucrările sale originale, inspirate din muzica populară românească. Opera Oedip, prezentată în premieră mondială la Paris în 1936, a deschis noi căi în dezvoltarea teatrului liric universal. Arta dirijorală românească a fost reprezentată cu strălucire de Ionel Perlea, George Georgescu, Antonin Ciolan, care s-au aflat la pupitrul celor mai prestigioase orchestre din lume. În teatru s-au impus actori de talent ca C. Nottara, Tony Bulandra, Lucia Sturdza-Bulandra, Maria Filotti, Ion Manolescu, C. Tănase, N. Leonard, Gh. Folescu, Gh. Niculescu-Basu; pe scenele pariziene au jucat, decenii în şir, artistele românce Marioara Ventura, Elvira Popescu, Alice Cocea. În ciuda unor mari greutăţi materiale, cinematografia românească a făcut paşi înainte, în 1930 realizându-se primul film sonor, vorbit în româneşte (Ciuleandra).

Traian Lalescu

Presa a cunoscut o dezvoltare extraordinară: în Bucureşti apăreau circa 50 de gazete, iar în principalele oraşe din ţară se tipăreau 10—15 ziare şi reviste, multe dintre acestea editându-se în limbile naţionalităţilor conlocuitoare. Presa politică se diferenţiază tot mai mult, exprimând punctele de vedere ale diferitelor partide şi grupări politice. Pentru a face cunoscută poziţia politică a României, sau a mijloci contactele economice ale acesteia, au fost editate ziare şi reviste în limbi străine.

Dacă înainte de primul război mondial exista o singură agenţie de informaţii, după 1920 au luat fiinţă noi agenţii telegrafice: „Orient Radio” (Rador), „Presa”, „Danubian Press” ş.a., care dispuneau de o dotare modernă, având legături cu marile agenţii internaţionale de presă. La 1 noiembrie 1928 au început emisiunile postului de radio ,,România”.

Aşadar, deşi au avut de făcut faţă unor greutăţi învăţământul, ştiinţa, literature şi arta au cunoscut un adevărat salt valoric. După Marea Unire din 1918, poporul român a adus noi şi remarcabile contribuţii la dezvoltarea patrimoniului cultural al umanităţii.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult