26
September , 2017
Tuesday

Esenţa liberalismului constă în promovarea unor schimbări care să ţină cont de condiţiile istorice nou apărute și, mai ales, de libertatea economică şi politică a individului în relaţia cu statul. În această relaţie, statul nu trebuie să intervină în viaţa social-economică şi trebuie să garanteze exercitarea drepturilor şi libertăţilor individului, inclusiv libertatea de întreprindere economică pe baza apărării şi respectării proprietăţii private. 

Ludovic Orban

În cadrul liberalismului clasic se disting două direcţii: liberalismul politic și liberalismul economic. Liberalismul economic îşi exprimă sintetic, esenţa în formula “laissez faire, laissez passer, le monde va de lui meme” (lăsaţi să se facă, lăsaţi să treacă, lumea merge de la sine sau, altfel spus, lăsaţi lucrurile să-şi urmeze cursul firesc). Semnificaţia concretă a acestei expresii constă în necesitatea înlăturării piedicilor și restricţiilor din domeniul producţiei și comerţului. 

Atât timp cât mecanismele producţiei și pieţei capitaliste se autoreglau, mai mult sau mai puţin spontan, doctrina liberală era dominantă. Trecerea la organizarea monopolistă a economiei a fost însoţită de o criză a liberalismului, incapabil să rezolve marile probleme izvorâte din complexitatea vieţii economice. Criza liberalismului a dat naştere unei noi doctrine şi anume: neoliberalismul. 

Frământările din cadrul doctrinei liberale s-au soldat cu apariţia mai multor variante ale neoliberalismului: liberalismul “nostalgic”, liberalismul “organizat” și un liberalism “social”. Liberalismul “nostalgic” crede în valabilitatea tezelor liberalismului clasic, considerând ca principiile acestuia sunt valabile și astăzi. Pentru a se redresa activitatea economică este suficientă reîntoarcerea la principiile individualismului și ale liberei concurente. Liberalismul “organizat” se distanţează de liberalismul clasic, proclamând necesitatea intervenţionismului accentuat al statului în toate domeniile sociale şi pledând pentru controlul substanţial al statului asupra activităţii economice.  

Evoluţia liberalismului de la teza statului minimal, la teza statului maximal, care intervine în toate domeniile sociale, a avut loc sub influenţa schimbărilor din viaţa economică şi socială a ţărilor capitaliste. Liberalismul “social” consideră necesar controlul social organizat efectuat de stat asupra activităţii economice, în scopul ajutorării celor dezavantajaţi din punct de vedere economic. Reprezentanţii acestei forme de liberalism susţin, asemenea celor ai doctrinei statului “providenţial” sau “al bunăstării generale”, necesitatea serviciilor sociale, a cheltuielilor cu caracter social, ca modalităţi prin care statul foloseşte o parte a venitului naţional pentru protejarea păturilor dezavantajate din punct de vedere economic. 

Aceste forme ale neoliberalismului se referă mai ales, la problemele privind organizarea activităţii economice și sociale. Liberalismul este o doctrină elitistă, nu egalitară. Egalitatea de tip liberal, și anume, egalitatea în faţa legii şi egalitatea şanselor, favorizează apariţia unei elite calitative, susţin unii analişti. 

Doctrina liberală, sub diferitele sale forme, a început sa aibă un rol din ce în ce mai însemnat şi în ţările est-europene, mai ales după prăbuşirea sistemului comunist. Aşa s-a întâmplat şi în România. Liberalismul din România vizează inclusiv protejarea categoriilor sociale defavorizate. 

Liberalismul se pronunţă pentru pluralism politic, pentru separarea puterilor în stat, pentru respectarea drepturilor si libertăţilor cetăţeanului, pentru un stat de drept, indiferent de forma de guvernământ. 

Radu Campeanu

Partidul cu cea mai importantă contribuţie la formarea şi modernizarea statului român – Partidul Naţional Liberal (PNL) – a reapărut oficial pe scena politică postcomunistă pe 15 ianuarie 1990, sub conducerea unui grup de vechi liberali avându-l în frunte pe Radu Câmpeanu. În primul său deceniu al existenţei postcomuniste, PNL a avut o traiectorie extrem de sinuoasă. Numeroasele schisme şi desele schimbări ale strategiei politice l-au împiedicat să joace un rol politic important, pe măsura celui din perioada antecomunistă. Imediat după alegerile din 1990, unde s-a plasat al doilea, cu circa 7% din voturi, PNL a cunoscut prima fractură internă, prin desprinderea Partidului Naţional Liberal – Aripa Tânără (PNL-AT), având în frunte lideri precum Dinu Patriciu, Horia Rusu sau Viorel Cataramă. Ulterior, acesta din urmă va fonda Noul Partid Liberal. Părăsind CDR, alianţa care i-a adus câştigarea primăriei Bucureştiului, PNL a ratat intrarea în parlament la alegerile din toamna lui 1992, ceea ce nu s-a întâmplat, însă, şi cu dizidenţele sale – PNL-AT şi PNL-CD – rămase fidele Convenţiei. După alegeri, încercările grupărilor liberale de a reunifica partidul liberal au eşuat. Mai mult, în urma congresului PNL din februarie 1993, care l-a înlocuit pe Radu Câmpeanu cu Mircea Ionescu-Quintus, liberalii s-au scindat în două partide: PNL-Câmpeanu şi PNL-Quintus. Acesta din urmă, recunoscut de justiţie ca adevăratul PNL, a revenit în CDR şi, în urma alegerilor din 1996, a făcut parte din coaliţia guvernamentală condusă de Convenţie.  

Mircea Ionescu Quintus

La scrutinul din 2000, PNL a participat din nou pe liste independente, reuşind intrarea în parlament cu un scor similar celui din 1990. Din 2001, preşedinte al liberalilor a devenit Valeriu Stoica. Artizanul reunificării mişcării liberale, dar cu oponenţi puternici în partid, Stoica i-a predat ştafeta lui Theodor Stolojan, nou venit în partid, dar bucurându-se de o largă popularitate printre liberali. Devenit preşedinte PNL din august 2002, Stolojan a continuat politica inaugurată de Stoica şi, după fuziunile cu Alianţa pentru România (ApR), UFD şi PNL-C, a pus bazele alianţei cu PD. Retras (temporar) din viaţa politică înainte de alegerile din 2004, câştigate totuşi de Alianţa PNL-PD, Theodor Stolojan, a fost înlocuit la şefia partidului de Călin Popescu-Tăriceanu, noul premier al României, confirmat preşedinte al PNL la congresul din 2005. Pe măsură ce raporturile dintre partenerii Alianţei s-au deteriorat, în interiorul PNL s-a cristalizat o grupare favorabilă preşedintelui Băsescu care, la începutul lui 2007, s-a constituit în Partidul Liberal Democrat, iar la sfârşitul anului a fuzionat cu PD. PNL şi-a menţinut poziţia de partid guvernamental, iar alegerile europarlamentare din 2007 şi cele locale din 2008 l-au clasat pe poziţia a treia a eşichierului politic. Totuşi, în urma scrutinului parlamentar din 2008, PNL a pierdut guvernarea.  

Crin Antonescu

În martie 2009, Crin Antonescu a devenit cel de al şaselea preşedinte liberal de după 1990, reconfirmat de congresul PNL din martie 2010. Datorită strategiei sale privind alianţa cu PSD, în cadrul Uniunii Social Liberale, liberalii au reuşit cea mai bună cotare parlamentară din istoria lor postcomunistă în urma alegerilor din 2012, adjudecându-şi 100 de mandate în Camera Deputaţilor şi 50 în Senat. Totodată, PNL şi-a sporit prezenţa în noul guvern USL, liberalii ocupând 11 portofolii, inclusiv un post de vicepremier. După 14 luni, PNL a părăsit guvernarea şi alianţa USL, iar Crin Antonescu s-a retras din fruntea PNL, dar şi din viaţa politică. Succesorul său a devenit Klaus Iohannis, primar în exerciţiu al Sibiului, membru al partidului liberal de doar un an. În pregătirea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014, câştigate de Klaus Iohannis, PNL şi PD au iniţiat un proces de fuziune, noua formaţiune păstrând numele istoric al partidului liberal. În data de 26 iulie 2014, PDL şi PNL au aprobat, într-un congres comun, protocolul de fuziune prin contopire. Cu aceeași ocazie, liberalii și democrat-liberalii au decis să participe la alegerile prezidențiale sub forma unei alianțe electorale – Alianţa Creştin Liberală PNL- PDL.  

Aşadar, începând cu mandatul lui Stolojan, primul preşedinte ne-liberal al partidului (al patrulea în ordine istorică), PNL a revenit în prim planul scenei politice, chiar dacă situaţiile critice nu l-au ocolit, pentru a ajunge, în 2014, sub conducerea celui de al doilea preşedinte ne-liberal (al şaptelea din 1990), partidul cel mai titrat al momentului. Oarecum paradoxal prin raportarea la acestă etapă a evoluţiei sale, ce probează un nivel sporit al depersonalizării organizaţionale, la ultima schimbare de lider din decembrie 2014, Alina Gorghiu l-a înlocuit pe Klaus Iohannis, optându-se pentru o delegare de mandat, odată cu premiera preluării preşedinţiei liberale de către o femeie. În decembrie 2014, după ce Klaus Iohannis și-a anunțat demisia din partid, pentru a putea prelua mandatul de președinte al României, Biroului Politic Național al PNL a predat șefia formațiunii liberale deputatei Alina Gorghiu, aceasta devenind co-preşedintă a „noului PNL”, alături de Vasile Blaga.  

Alina Gorghiu

Fără a se face remarcată prin strategii organizaționale pragmatice pentru a acomoda spinoasele probleme nerezolvate dintre PD și PNL, Alina Gorghiu i-a cedat locul la șefia partidului Ralucăi Turcan, în decembrie 2016, în urma demisiei. 

Al optulea președinte al PNL, (al treilea, ne-liberal), Raluca Turcan a avut o evoluție meteoritică, rămânând în fruntea partidului doar până în iunie 2017, când a fost organizat un nou congres, în urma căruia la șefia PNL a fost ales Ludovic Orban. PNL-ist cu state vechi, Orban se înscrisese în 2016 în bătălia pentru primăria generală a Capitalei, fiind însă forțat în urma unor acuzații de corupție să își retragă candidatura. Achitat în ianuarie 2017 în primă instanță de magistrații Înaltei Curții de Casație și Justiție, Orban a reușit să câștige pe 17 iunie 2017 mandatul de președinte al PNL, fiind votat de aproape 80% din delegații prezenți la congres. 

 

 

Anca Ştefănescu 

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult