3
November , 2017
Friday

Puncte de vedere

După 100 de ani…

Reporter: editura November - 3 - 2017
Despre un anume autism politic

Apropierea aniversării a 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, urmată, după doi ani, de împlinirea Centenarului semnării Tratatului de la Trianon, evenimente care au stabilizat Europa de-a lungul unui veac, în ciuda a două războaie mondiale și a unui interludiu tragic reprezentat de cel de al doilea Dictat de la Viena (primul a privit cedarea către Ungaria a unei părți din Slovacia, în contextul destrămării Cehoslovaciei în baza aranjamentului de la Munchen între Neville Chamberlain și Adolf Hitler), această iminentă sărbătorire trezește varii reacții și atitudini. Fenomenul, căci este un fenomen la nivel european, cel puțin după toate aparențele, va ocupa scena politică cât și cea oferită de mass media. Impactul aniversării a o sută de ani de la Tratatul de la Versailles, cel care a stabilit ordinea europeană de azi, va intra în concurență ca dimensiune cu cel mai mare eveniment care a prefigurat noul mileniu – Căderea Zidului Berlinului, simbolul căderii sistemului comunist din Europa. 

Semnarea Dictatului de la Viena, în urma căruia România a pierdut nord-vestul Transilvaniei în anul 1940

Până a se ajunge la acest Tratat, statele, popoarele Europei au dat o jertfă extrem de sângeroasă și de costisitoare. România a străbătut un adevărat drum al Calvarului, trecând de la un început aparent fericit al conflictului, la ocuparea a trei sferturi din teritoriul național și la un Tratat de Pace separat cu Puterile Centrale, așa numita Pace de la Buftea, prin care ceda nu doar suveranitate ci teritorii, de la linia Carpaților la fâșia litoralului, de la bogățiile solului și subsolului la atributele statalității sale. 

România a plătit cu sîngele a 800.000 de militari și civili renașterea sa din catastrofa impusă de Germania și Austro-Ungaria. A renăscut în condițiile dispariției frontului rusesc, în condițiile unui dezastru economic și sanitar, sprijinită fiind de Franța, marele și constantul său aliat încă de la mijlocul secolului al XIX-lea. Misiunea generalului Berthelot a fost catalizatorul care a transformat Armata Română într-o forță militară care a contat cu adevărat în desfășurarea ultimei părți a războiului. Eroismul ostașilor români care au rezistat ofensivei care viza desființarea statului român, jertfa lor de sânge de la Mărăști, Mărășești, Oituz, Cireșoaia și Cașin a făcut ca la momentul debandadei finale a armatelor Puterilor Centrale, România să devină un factor de stabilitate și de păstrare a păcii în regiune. Campania Armatei Române în Ungaria, dusă împotriva trupelor roșii ale lui Bela Kuhn, campania dusă pe teritoriul Basarabiei pentru pacificarea unei zone controlate de o armată rusă aflată în disoluție și cuprinsă de spirit anarhic, sunt două din marile operațiuni militare care au asigurat ieșirea la liman a Europei Centrale și de Est. Ar mai trebui amintită contribuția militarilor români la stabilizarea situației în Praga ori la pacificarea Banatului cuprins de lupte între diferite facțiuni naționaliste rivale. 

Iată, o foarte scurtă trecere în revistă a motivelor pentru care România a reușit să-și spună punctul de vedere la momentul încheierii Tratatelor de Pace care au definit profilul Europei, pentru o sută de ani și, suntem convinși, pentru totdeauna. Nu este o convingere personală, subiectivă ci una care se întemeiază pe proba timpului și a evenimentelor. Tratatele de pace au fost, în anumite circumstanțe, încălcate, iar încălcarea lor a dus la izbucnirea celui de al doilea răboi mondial. Ocuparea zonei demilitarizate a Rinului, Anschluss-ul, ocuparea regiunii sudete, Diktatul de la Viena, Protectoratul Boem – toate aceste încălcări ale Tratatului de la Versailles au dus la declanșarea celei de a doua conflagrații europene devenită apoi, mondială. Dar ar fi reușit Hitler să încalce Tratatele de pace de unul singur? Primii complici au fost conciliatorii europeni care au sperat că oferindu-i lui Hitler câte ceva din bunul altora îl vor potoli. S-au înșelat profund. Iar cei care l-au sprijinit pe față au fost aceia care doreau anularea tratatelor de pace. Aceștia se numeau în epocă – revizioniști. Cine erau revizioniștii care au sprijinit fără ezitare acțiunea agresivă a lui Hitler? În primul rând, fostele Puteri Centrale – Austria și Ungaria la care s-au adăugat alte două state nemulțumite de rezultatul războiului în ceea ce le privea – Rusia (sovietică) și Italia (fascistă).

Acum, la o sută de ani se prefigurează o nouă alianță de interese împotriva echilibrului creat de Tratatele de pace. Nu putem să trecem cu vederea reacția Austriei și a Germaniei față de ideea exprimată de Jean Claude Juncker privind necesitatea urgentării admiterii României în spațiul Schengen, reacție energic negativă și promptă. La acest fapt să adăugăm declarația oficială a Ungariei că nu va sprijini candidatura României la calitatea de membru al O.E.C.D., din cauza unei situații juridice complicate a Liceului Catolic din Târgu Mureș. Nu vom comenta pretextul Budapestei, e o chestiune care privește justiția din România și nu înțelegem cum un stat străin vrea să dicteze cursul unui proces intern. Dar trebuie să comentăm strania, dar și vechea alianță de interese a unor state care, incredibil, acționează în virtutea vechiului revizionism. Nu ne pot lăsa indiferenți nici legăturile speciale ale Ungariei cu Rusia, o performanță diplomatică, trebuie să recunoaștem, între un stat membru al U.E. și Rusia aflată sub embargoul U.E. Atitudinea ostilă, în bloc, față de România, a unor state care cândva alcătuiau o alianță militară care a ajuns la un pas de desființare a statului român, este o bătaie în ușă foarte puternică. În acest context, pe acest fundal, apar și incidentele mai mult sau mai puțin grave, mai mult sau mai puțin ireverențioase, provocate de declarațiile unor lideri politici aparținând unor formațiuni etnico–politice maghiare din România. Declarațiile privind autonomia și independența Transilvaniei, făcute de euro-parlamentarul Laszlo Tokes ori cele privind ziua de doliu a maghiarilor din România care este Ziua Națională a României, ori refuzul unui primar sau altul de a arbora drapelul de stat românesc pe o clădire a statului român, micile incidente de magazin, inscripții, steaguri în afara legii și Constituției etc., nu sunt decât părțile vizibile ale unui iceberg în creștere care amenință liniștea apelor europene. Lucrurile stau mult mai rău decât aceste discursuri sau gesturi provocatoare. Asistăm de câțiva ani la un proces de auto-segregare totală a populației maghiare, un proces care începe cu izolarea lingvistică a copiilor și tinerilor maghiari, continuând cu organizarea acestei segregări la nivelul întregii societăți, terminând cu încercările, de cele mai multe ori reușite, de a transforma instituțiile statului român în instituții etnice (poliție locală, administrație locală s.a.m.d). Crearea unei comunități total auto–izolate în spațiul unui stat este un proiect cu consecințe extrem de nefaste. Ideologii revizionismului modern au intuit că trebuie să creeze stări de fapt incompatibile cu realitatea existentă, justificând așa o secesiune viitoare. Nu poți justifica prezența într-un stat a unei entități care nu are nici o legătură culturală sau administrativă ori comercială cu statul respectiv. Construcția acestei stări de autism este rezultatul unor speculații ale unor caracteristici specifice acestei comunități, dar și a lipsei de autoritate a… autorităților statului. Pe de altă parte, asistăm la o adevărată ofensivă a soluțiilor alternative. Alternative la autoritate, alternative la justiție, la școală, la tradiție, la miturile fondatoare, alternative la valorile culturale și la valorile morale. În același timp e de luat în seamă că alternativele acestea sunt valabile doar pentru români și statul român deoarece în jurul nostru asistăm la o intensificare a naționalismelor, o creștere a intoleranței față de minorități, la afirmarea unor autoritarisme ce păreau a fi definitiv abandonate. Regăsim în retorica liderilor etno-politici maghiari din România motive și clișee propagandistice ale anilor interbelici după cum constatăm apariția unor subiecte pe care istoria le rezolvase sau care păreau a fi rezolvate. Purificarea etnică în cel puțin două județe ale țării continuă prin măsuri administrative locale fără a întâmpina o reacție măcar de bun simț din partea autorităților centrale. Nimeni dintre cei îndrituiți să vegheze la respectarea drepturilor tuturor cetățenilor României nu a reacționat la impunerea unor reguli care discriminează cetățenii acestei țări pe criterii lingvistice, iar victimele discriminării sunt românofonii. Accesul la locuri de muncă ale statului român este blocat pentru români prin măsuri locale. Această situație, semnalată de presă, ne arată că proiectul apartheid-ului auto – impus este dus până la ultima consecință – crearea, cu orice preț, a unei realități etno-lingvistice care va reclama, în cele din urmă, modificarea identității legale. Altfel spus, se urmărește crearea unei situații în care cetățenii români de etnie maghiară nu vor mai avea nici un punct sau motiv de contact cu realitatea socială, economică, politică din statul român. În acel moment, care nu este departe, acești lideri politici ai minorității maghiare vor solicita ajutorul altui stat ori, mai degrabă, al comunității, deoarece se vor simți asediați de realitatea românească, fapt pe deplin adevărat. Spus altfel, dumnealor se închid în propria casă și se auto-incendiază pentru a avea de ce să cheme pompierii! Problema pe care o pun acești politicieni nu este aceea a obținerii unui tratament egal și echitabil din partea majorității, deoarece acest tratament îl au deja ci, dimpotrivă, își doresc o situație în care să poată demonstra opiniei publice internaționale că populația maghiară este persecutată, că suferă un tratament asemănător cu cel pe care , cu decenii în urmă, autoritățile statului ungar l-au aplicat majorității românești din Transilvania, iar pentru a înceta această situație este nevoie de o intervenție internațională. Soluția sugerată sau explicită, după caz, este aceea a unei Transilvanii desprinse de România. Este, se pare, soluția care ar avea cele mai multe șanse de reușită deoarece într-o situație de litigiu, de controverse, ea pare, pentru cei interesați ori cei indiferenți, o soluție de compromis, care nu avantajează nici una dintre părți. Pentru a o atinge, de multă vreme, a început o campanie insidioasă de compromitere a onorabilității și legitimității României. De multă vreme circulă în spațiul public legenda neagră a Românei – țiganii de la București care ne conduc și ne fură banii, noi ardelenii, unguri și români, avem mai multe în comun decât ar avea românii din Transilvania cu românii de dincolo de Munți, ortodoxia e venală și obscurantistă, în Transilvania avem religiile noastre, regățenii sunt vai de mama lor, ardelenii sunt gospodari, românii sunt hoți, corupți și leneși, noi ardelenii suntem superiori, Transilvania are istorie, a participat și la Pacea din Westfalia, ceilalți au zăcut sub turci ( de parcă Buda și Timișoara n-ar fi fost sute de ani pașalâcuri) etc. Măcar de trei ori pe zi veți auzi la televiziunile din România fie că – Asta-i România! (când o mașină dă într-o groapă ori un tren a întârziat), iar zicerea unui ipochimen, care vorovește zilnic despre autismul lui istorico – cultural la un post de T.V. a făcut carieră – M-am săturat de România! Și cum să nu te saturi când, probabil, 80 la sută dintre subiectele abordate în spațiul public sunt legate de corupție sau asimilate acesteia? De aproape 15 ani se luptă contra corupției cu surle și trâmbițe, iar corupția devine tot mai cuprinzătoare. Probabil e foarte rentabil să duci o asfel de luptă, mai ales că ea nu se mai termină, deci nu există pericolul șomajului în domeniu. 

Asistăm, deci, la o ofensivă deschisă, pe cale propagandistică și la șicane politico – administrative interne și internaționale. Ofensiva va continua din ce în ce mai insistentă. Ea are actanți diverși, de la liderii partidelor etnice maghiare din România, de la lobby-ul maghiar din străinătate, de la oficialii din Ungaria, care nu pregetă să vină în Transilvania și să declare tot felul de năzbâtii anti-românești, la inconștiența, poltroneria, neștiința și înapoierea din politica ori mass media românească. Discutăm despre subiecte minore și ni se cumpără ori ni se ia pământul de sub picioare! S-au restituit proprietăți funciare plătite o dată cu lei – aur foștilor proprietari, s-au restituit proprietăți care erau ale Statului Român din vecie pentru vecie, se dau pe sume derizorii păduri, mine, zăcăminte și nu totul e corupție, ci am putea spune că este chiar şi trădare. Un mecanism subtil și infernal a fost pus la punct pentru a exonera pe cei vinovați de vina lor – cum să trădezi ceva care nu mai are legitimitate? Acesta este scopul principal al corupției nepedepsite, al istoriei devalorizate, al obnubilării memoriei unui popor – delegitimarea României. Odată atins acest scop în conștiința publică internă și internațională, se deschide calea către reconfigurarea frontierelor, a tuturor frontierelor României. Sau, poate, nu – dacă mă gândesc la ce s-a întâmplat lângă aceste frontiere, în Iugoslavia de altă-dată. Sau la ce se întâmplă în Ucraina de astăzi, în Georgia, Azerbaidgean ori la ceea ce este posibil să se întâmple, în curând, în Spania, Italia și apoi, mai în toată Europa. Acest autism al însetaților de putere, fără memorie istorică, poate arunca Europa într-un nou Ev Mediu. Nici un stat nu va fi ocolit. Dar nu toată lumea este dispusă să uite, așa cum își închipuie ideologii neo – revizionismului. Nu chiar toată lumea.

Eugen Uricaru
 
Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult