3
November , 2017
Friday
Marea Unire din 1918 a creat premisele unei mai puternice afirmări a României în viaţa internaţională, a unei mai eficiente valorificări a vocaţiei poporului nostru de pace şi cooperare cu toate popoarele lumii.

Harta Romaniei in 1918

Principala preocupare a diplomaţiei româneşti în anii 1918—1920 a fost obţinerea confirmării pe plan internaţional, prin tratate, a făuririi statului naţional unitar român — expresie a voinţei liber exprimate în adunările plebiscitare din cursul anului 1918. Inițial, Conferinţa păcii de la Paris s-a dovedit a fi dominată de reprezentanţii S.U.A., Angliei şi Franţei.


Delegaţia română, ca şi cele ale altor state mici, a fost nevoită să semneze tratatul de pace cu Germania la 28 iunie 1919, fără ca măcar să-l fi putut studia în întregime. Consiliul a acceptat să prezinte, la 30 mai, doar un rezumat al proiectului tratatului de pace cu Austria, ţară învinsă, amânarea pentru 2 iunie a remiterii proiectului către delegaţia austriacă. Documentul conţinea unele clauze inacceptabile pentru România. Întrucât Consiliul nu a acceptat obiecţiile formulate, Ion I. C. Brătianu a părăsit, la 2 iulie 1919, Conferinţa păcii. La 10 septembrie, marile puteri au semnat la Saint Germain tratatul de pace cu Austria.

La 10 decembrie 1919, guvernul prezidat de Al. Vaida-Voievod a semnat tratatul de pace cu Austria. Tratatul are o importanţă istorică, deoarece consfinţea dezagregarea monarhiei habsburgice şi recunoştea unirea Bucovinei cu România. La 18 decembrie 1919, marile puteri au trasat frontiera dintre România şi Polonia, care a fost acceptată de cele două ţări.

Conferinta de Pace de la Paris 1919

La 10 decembrie 1919, România a semnat la Neuilly sur Seine tratatul de pace cu Bulgaria, potrivit căruia hotarul dintre cele două state era cel fixat în 1913.


Vii discuţii a suscitat proiectul tratatului de pace cu Ungaria, deoarece delegaţia maghiară refuza să recunoască hotărârea Adunării naţionale din 1 decembrie 1918 şi cerea menţinerea „Ungariei milenare“. La rândul ei, delegaţia română a demonstrat — pe baza argumentelor etnice, istorice, etnografice ş.a. — faptul că Transilvania este un străvechi teritoriu românesc, care în cadrul impresionantei adunări de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918 hotărâse unirea cu patria mamă. În afirmarea drepturilor sale naţionale, România a colaborat cu Cehoslovacia şi Iugoslavia, fapt ce se va dovedi extrem de util pentru evoluţia relaţiilor dintre cele trei ţări.

La 19 martie 1919, Ungariei i-a fost înmânată hotărârea Comitetului militar interaliat de la Paris („nota Vyx“) privind retragerea trupelor maghiare din Transilvania pe linia de demarcaţie Satu Mare — Oradea — Arad, până la încheierea tratatului de pace, care urma să hotărască noile graniţe.

Tratatul de pace cu Ungaria, semnat la Trianon în ziua de 4 iunie 1920, recunoştea actul istoric al unirii Transilvaniei cu România.

La 28 octombrie 1920, România pe de o parte şi Anglia, Franţa, Italia şi Japonia de cealaltă, au semnat Tratatul de la Paris prin care se recunoştea unirea Basarabiei cu România. Tratatele de pace încheiate — cunoscute şi sub numele de „sistemul de la Versailles“ — au purtat amprenta marilor puteri învingătoare, rămâne pozitiv faptul că ele au recunoscut dreptul popoarelor la autodeterminare, prăbuşirea imperiului habsburgic, pe minele căruia au apărut noi state, iar altele — între care și România — şi-au desăvârşit unitatea naţională.

Tratatul de la Trianon, Versailles, 1920

În mod firesc, România avea dreptul la despăgubiri din partea statelor foste inamice, care i-au jefuit teritoriul în timpul ocupaţiei din 1916—1918. Deşi autorităţile române au stabilit că pierderile se cifrau la 72 miliarde lei aur, Comisia reparaţiilor a recunoscut doar 31 miliarde lei aur. Conferinţa de la Spa (iulie 1920) a hotărât ca România să primească 1% din reparaţiile germane, procent ridicat ulterior la 1,1%, echivalând cu aproape două miliarde lei aur, la care se adăugau 3 miliarde pentru bancnotele puse de ocupanţii germani în circulaţie pe teritoriul României în 1916—1918, şi bunurile sechestrate în Banca Reichului. România trebuia să primească, drept „reparaţii“, 250 milioane franci aur de la Austria, 500 milioane franci aur de la Ungaria şi 68 milioane franci aur de la Bulgaria. Acordurile ulterioare — planul Dawes (1924), planul Young (1929), conferinţele de la Haga (1930) şi de la Lausanne (1932) — au făcut ca România să nu primească din partea nici unui stat fost inamic suma integrală a despăgubirilor ce i se cuveneau.


După ratificarea internaţională a actelor de unire din 1918, politica externă a tuturor guvernelor române a fost orientată — în întreaga perioadă interbelică — spre apărarea unităţii şi integrităţii teritoriale a României, realizarea unui sistem de alianţe vizând menţinerea păcii şi combaterea politicii de revizuiri teritoriale şi a războaielor revanşarde. Această orientare politică corespundea intereselor fundamentale ale poporului român.

România a fost unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Naţiunilor, organizaţie internaţională creată în iulie 1919 în scopul evitării unei noi conflagraţii mondiale şi al apărării păcii. Ţara noastră a acţionat în sensul creşterii rolului acestei organizaţii, militând pentru adoptarea unor măsuri concrete de dezarmare, de descurajare a forjelor revizioniste. Ca o expresie a preţuirii de care se bucura politica externă a României, reprezentanţii acesteia au fost aleşi în conducerea unor organisme ale Societăţii Naţiunilor, iar Nicolae Titulescu a îndeplinit, în 1930 şi 1931, funcţia de preşedinte al Adunării Generale a acestui mare for internaţional.
 

Aşadar, în perioada interbelică, România a participat activ la viaţa internaţională — contribuind, în cadrul unor organisme şi reuniuni de mare importanţă, la cultivarea principiilor noi, de echitate şi dreptate, de pace și securitate pentru toate statele. Ţara noastră a avut un rol important în făurirea micii înţelegeri şi a înţelegerii balcanice, alianţe cu caracter regional care aveau ca bază apărarea păcii şi statu-quo-ului teritorial. De asemenea, prin alianţele încheiate cu Polonia şi Franţa, prin progresie înregistrate în relaţiile cu toţi vecinii, România putea spera că îşi asigurase integritatea teritorială, obiectiv căreia-i consacrase, în mod prioritar, activitatea diplomatică.
 
 
Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult