3
November , 2017
Friday

„Stafia migrantului”

Se experimentează ruta pontică

Reporter: editura November - 3 - 2017
Un posibil contor de debarcare pe uscatul european
Guvernele şi instituţiile continentului, nepregătite

În ultimele câteva luni, ştirile despre grupuri de refugiaţi care încearcă să pătrundă în România s-au înmulţit într-un ritm preocupant. Dacă în anul 2015 au fost depistaţi 1.481 de migranţi, în 2016, 1.624 au încercat să treacă ilegal frontiera, iar în 2017, în primele 7 luni, cifra echivalentă a crescut la 2.800 de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera, din care 1.500 pentru intrare şi 1.300 pentru ieşirea din ţară. Imigranţii provin în principal din Irak, Afganistan, Pakistan, Iran şi Siria. În ce priveşte azilul, conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, în 2016 au fost înregistrate un număr de 1.886 cereri de azil, cu 49 la sută mai mulţi decât în 2015. “O situaţie care începe să se banalizeze în România” – transmitea Radio France Internaţional. O butadă istorică din interbelic spunea că dintre toţi vecinii României, cel mai bun şi mai de nădejde este Marea Neagră. Într-un fel, aşa a şi fost, căci în “preliminariile” cumplite ale celui de-al doilea război mondial, mai toate statele vecine au pretins sau au anexat părţi din teritoriul nostru naţional. Dar, astăzi, mai putem vorbi oare despre Marea Neagră ca despre cel mai sigur vecin al României? De câteva săptămâni, zicala geopolitică aparent valabilă până mai ieri, e tot mai des infirmată de fapte. Marea Neagră e pe cale să devină din cea mai sigură frontieră, cea mai vulnerabilă şi mai imprevizibilă poartă de intrare în România. Reţeaua transcontinentală a migraţiei ilegale tatonează de la o vreme tot mai insistent ţărmul maritim românesc ca posibil contor de debarcare pe uscatul european în traseul spre statele din noul “ţinut al făgăduinţei”, cum este văzut şi consacrat Vestul continentului în ţări extraeuropene, multe dintre ele foste colonii (şi nu numai). În completare fie spus, şi graniţa de sud-vest a României cu Serbia începe să fie tot mai solicitată – deocamdată – de pâlcuri mai degrabă cam dezorientate de imigranţi. Fenomenul migraţiei masive nu este nou în istorie, dar nu o dată, în trecutul omenirii, efectele sale au fost dramatice, iar exemplul căderii Imperiului Român sub asalturile repetate şi tot mai puternice ale invadatorilor barbari, revine simptomatic de des în analizele asupra acestui mare risc securitar, ce se profilează ca o ameninţare redutabilă pentru spaţiul european, dar şi asupra celui al Statelor Unite. Dealtfel, fenomenul migraţiei, în lumea contemporană, nu se reduce la arealul lumii occidentale, ci este prezent şi pe celelalte continente, îndeosebi în ceea ce se numea în timpul războiului rece, lumea a treia, iar marile mişcări de populaţie sunt o realitate frecventă. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie estimează că în anul 2015 numai în Europa au intrat peste un milion de migranţi. Cei mai mulţi dintre migranţi din acest val provin din Siria, Irak şi Afganistan. Statele Unite rămân portdrapelul luptei anti-migraţie necontrolată, ilegală, dar unul dintre efectele ei colaterale se exercită mai presant şi mai preocupant asupra aliaţilor europeni ai SUA, de fapt asupra continentului european. În faţa acestui aflux de migranţi, unele state UE au construit ziduri şi baraje de sârmă ghimpată şi au introdus controale la frontieră – chiar cele care fac parte din spaţiul de liberă circulaţie Schengen. Uniunea Europeană şi instituţiile sale încearcă să facă faţă cum pot insolitului factor de risc, dar nu-l pot gestiona corespunzător, ceea ce a indus un deficit îngrijorător de solidarizare statelor membre ale UE. Haosul pare însă bine orchestrat, căci în timp ce observatori politici mai pesimişti se grăbesc să prohodească însăşi dispariţia Europei Unite, diverşi teoreticieni se precipită să laude virtuţile marilor migraţii de populaţii. Cei mai decenţi dintre ei se mulţumesc să remarce că numărul persoanelor nevoite, la nivel mondial, să-şi părăsească locuinţele în 2015 “depăşeşte cu mult” un prag de 60 de milioane. După „stafia comunismului”, care a ajuns chiar stafie, putem spune, că o altă stafie cutreieră Europa: stafia migrantului. Se apreciază că astăzi sunt, cu totul, în lume, cam vreun miliard, după cum consemnează în cartea sa “The Figure of The Migrant” autorul american Thomas Nail. „Secolul 21 va fi secolul migrantului nu numai datorită numărului record de migranţi care există astăzi, dar şi din cauză că acesta este secolul în care toate formele de migraţie socială înregistrate până acum au reapărut şi au devenit mai active decât oricând în trecut” – mai avertiza autorul menţionat.

Fenomentul migraţiei masive în vestul Europei a surprins nepregătite şi guvernele, şi instituţiile continentului. De câţiva ani se încearcă gestionarea haosului migraţional, se experimentează politici (la nivel naţional şi comunitar), se încearcă formule de coordonare şi conlucrare între state pe domeniu, dar rezultatele tuturor acestor eforturi rămân la nivel mediocru, ba, mai mult, subminează solidaritatea europeană şi coerenţa instituţiilor comunitare. Un exemplu: dintre toate statele membre ale UE, cărora Comisia Europeană le-a stabilit cote de relocare a imigranţilor, doar Malta poate raporta astăzi îndeplinirea baremului decis la Bruxelles. Într-un bilanţ dat publicităţii de Comisia Europeană la 1 septembrie 2017, se amintea că, în urmă cu doi ani, preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, lansa un plan privitor la repartizarea în statele din Europa unită a câtorva sute de mii de imigranţi. Dar cifra de 160 000 de imigranţi reţinută pentru a fi astfel relocati pe continent a fost redusă la 120 000, iar un număr de ţări au refuzat să accepte planul (în primul rând Slovacia şi Ungaria) şi, până acum cel puţin, doar 27 645 de migranţi care au intrat în Europa prin Grecia şi Italia, au fost preluaţi de alte ţări. 

În datele publicate la Bruxelles, România figurează cu un număr de 4.180 de imigranţi pe care urmează a-i reloca şi a făcut-o pentru 727 imigranţi, ceea ce reprezintă un procent de 17,4 la sută din proiect. Prin acest procent, ţara noastră se află în treimea de jos a clasamentului, după Franţa, cu un procent de 21,7 la sută, dar înainte de Spania – 13,5, Croaţia – 8,1, Bulgaria – 3,8, Slovacia – 1,8 la sută, Austria – 0,8, Cehia – 0,4, în sfârşit Ungaria şi Polonia, fiecare dintre ele cu zero procente realizate… . 

Pe scurt, un plan eşuat. După cum, cu efecte preocupante, ba uneori chiar dureroase, tragice, s-a dovedit şi generozitatea cu care cancelarul german Angela Merkel s-a arătat în ce priveşte acceptarea de imigranţi, iar actele de violenţă comise de inşi din rândul acestora a făcut Berlinul mai reticent şi mai prudent în ce privește disponibilitatea oficială în faţa tendinţelor migraţioniste extraeuropene. Şi, ironia soartei, nu dregătorii de la Bruxelles aveau să lanseze ideea cea mai năstruşnică în materie de imigrare, ci preşedintele Macron al Franţei. Tânărul şi ambiţiosul preşedinte francez propune ca România (împreună cu Bulgaria) să rămână în afara spaţiului Schengen şi a zonei euro, dar în schimb să devină un fel de zonă tampon a Europei Unite, mai precis un fel de zone de carantină pentru imigranţii extraeuropeni aflaţi în aşteptarea unui viitor pentru soarta lor. Dar de ce nu s-ar instala asemenea “locaţii” în grădinile Palatului Versailles, am putea propune şi noi distinsului demnitar francofon. 

Oricum, este de menţionat şi faptul că, în prezent, capacitatea totală de cazare a celor şase centre de azi ale României este de 1.330 de locuri și se apreciază că numărul de locuri se poate dubla prin instalarea de barăci în incinta centrelor existente. 

Şi iată că, la sfârşitul verii, începutul toamnei, ţărmurile vestice ale Mării Negre în România, dar şi în Bulgaria, au început să înregistreze un număr sporit de imigranţi ilegali care, porniţi din Turcia, pe nave cu o securitate adesea precară, s-au hazardat pe apele Mării Negre nu întotdeauna prea ospitaliere, în aventura stabilirii în Europa Occidentală via România. Experţii avansează supoziţia că prin cele câteva sute de imigranţi trimişi către ţărmurile pontice de vest, traficanţii au început să testeze şi o posibilă rută prin Marea Neagră, după ce rutele având ca puncte terminus coastele mediteraneene ale Spaniei, Italiei şi Greciei au fost supuse unui control mai sever, iar ţări din Europa de sud-vest şi centrală (Serbia, Slovenia, Ungaria, Austria) şi-au consolidat controlul la frontiere. Şi un reprezentant al FRONTEX (Agenţia europeană pentru gestionarea cooperării operaţionale la frontierele externe ale statelor member ale UE), Krzysztof Borowski, aprecia că România este inclusă într-un plan al celor care transportă şi testează o nouă posibilă rută de imigraţie masivă prin Marea Neagră. “Nu spunem că este un traseu nou, acum, dar spunem că este posibil ca traficanţii să testeze această zona”, a conchis precaut reprezentantul Frontex. 

Şi, totuşi, s-a confirmat că, de fapt, pentru moment, România nu este o variantă avantajoasă nici ca rută, nici ca relocare, fie ea temporară sau pe termen lung. Este adevărat şi că frontierele româneşti au devenit, în ultima vreme, mai securizate, în contextul în care şi ţările din vecinătatea vestică imediată a ţării au procedat în mod similar. Dar, la fel de adevărat este că România, prin structura sa economică, socială şi culturală de astăzi, ar fi mult mai vulnerabilă, comparativ cu alte state, la o sfidare a imigraţiei masive. 

Corneliu Vlad
 
 
Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult