20
December , 2017
Wednesday

Puncte de vedere

Românii din Ucraina la limita răbdării…

Reporter: editura December - 18 - 2017
Relativ recent, Parlamentul de la Kiev a adoptat măsuri legislative, în domeniul învățământului și educației, care privesc mai cu seamă drepturile minorităților naționale din Ucraina la învățământ în limba proprie. Între motivele declarate și nedeclarate care au dus la acest nefericit act legislativ se află și acela al unei îngrijorătoare scăderi a nivelului de cunoaștere a limbii oficiale de către cetățenii ucraineni aparținând minorităților naționale. Adevărul este că de multe decenii, în perioada sovietică și în cea post-sovietică în anumite regiuni ale Ucrainei limba oficială a statului era a doua limbă de comunicare. Acest fenomen nu privește doar Ucraina. Avem în fața ochilor exemplul Republicii Moldova. Nici astăzi, deși Republica Moldova a avut și perioade mai bune, în favoarea recunoașterii oficiale a limbii majorității populației sale ca fiind limba română și nimic altceva, nici astăzi acest fapt evident și obiectiv nu este consemnat în Constituția Republicii Moldova. Mai mult, actualul Președinte al Republicii, domnul Igor Dodon se aventurează în declarații și acțiuni împotriva limbii române, fie ca limbă oficială fie ca limbă a majorității. Această atitudine ostilă, până la dușmănie declarată față de limba română se concretizează prin împărțirea populației românești în diferite grupuri distincte cum ar fi moldoveni ori volohi și cine mai știe ce alte năzbâtii onomastice. Asta nu doar în Republica Moldova ci și în Serbia, Bulgaria ori Ucraina. Ucraina deține recordul fanteziei în acest domeniu – românii din zona Bucovinei de Nord sunt o parte români, o parte moldoveni, cei din Bugeac sunt români, iar cei din Transcarpatia (Maramureșul istoric) sunt fie români, fie volohi. În Bulgaria nu mai trăiesc români în părțile Vidinului, peste 70 de localități, ci vlahi cum în Serbia populația românească este împărțită între românii din nordul Dunării și vlahii din sudul Dunării și Valea Timocului (între 600.000 și 1 milion de suflete). Iar când vine vorba despre aromâni, chestiunea devine carnavalescă, ei ori nu există, ci sunt greci au albanezi care vorbesc un dialect romanic ori sunt neamuri ciudate cu denumiri stranii – fărșeroți, megleniți, cuțovlahi numai români, nu.

Proteste „Salvaţi şcolile românilor”17octombrie 2017

În Ucraina lucrurile stau limpede – la cedarea unei părți a Moldovei către Imperiul Habsburgic din anul 1775, parte care a fost denumită Bucovina ulterior, proporția românilor din acest teritoriu era de 85% . Este cifra stabilită de un recensământ austriac din anul imediat următor 1776. În 1910, un alt recensământ austriac stabilește că procentul românesc al Ducatului Bucovinei era de 34%. Cifrele sunt grăitoare, nu trebuie să fie nici comentate, nici interpretate. Astăzi situația statistică ne spune că românii reprezintă în Bucovina de nord 19%, în Bugeac (regiunea Odessa) 5%, iar în Transcarpatia 2,6%. Singurul oraș, acum ucrainean, care are o populație semnificativă românească este localitatea Reni cu 48 la sută, români. Aceasta este situația statistică. Situația de fapt e mai complicată deoarece, deși au existat măsuri administrative care au dus la diminuarea numerică a populației românești de-a lungul timpului, între care enumerăm deportările sau masacrarea populației, în perioada sovietică, scăderea drastică a procentului românesc are altă cauză principală – colonizarea masivă a altor populații – ucrainene, ruse, germane etc. încă din perioada habsburgică și continuată cu mare eficacitate în perioada sovietică. Așa s-a ajuns la o înlocuire forțată a populației românești cu populații majoritar slave. Este un fapt obiectiv, împotriva căruia nu putem face decât constatări și comentarii. Perioada dintre anul 1918 și anul 1940, an în care pentru prima dată în istoria sa Bucovina a ajuns stăpânită de Rusia prin intermediul Uniunii Sovietice, este o scurtă perioadă în care regiunea a revenit la matca firească blocată în 1775 de un război austro – turc în care turcii își plătesc datoria cu pământul românesc. Nu e singura dată când românii plătesc datoriile altora. Chiar Bucovina, devenită Ducat în cadrul Imperiului Habsburgic este încorporată în U.R.S.S. în urma Ultimatumului sovietic din vara anului 1940, emis în baza Pactului Ribbentrop – Molotov (Hitler – Stalin), cu motivul oficial de compensație pentru înglobarea Basarabiei în Regatul României. Vae victis! 

Românii din Cernăuţi în pelerinaj la stejarul lui Ştefan cel Mare, din Codrii Cosminului.

Astăzi, în Ucraina democratică și independentă (cel puțin așa se pretind a fi conducătorii acestui stat) trăiesc aproximativ 450.000 de români, chiar dacă ei sunt împărțiți de oficialități în trei grupuri distincte – români, moldoveni și volohi. În anul 1991 aveau 91 de școli cu predare în limba română. Astăzi au cel mult 62, am spus cel mult deoarece diminuarea numărului lor este un proces în curs, din ce în ce mai puternic. Măsura legislativă adoptată de Rada de la Kiev garantează nu supraviețuirea minorităților în Ucraina, ci dispariția acestora. Dispariția este de neînlăturat atunci când se restrânge posibilitatea studierii limbii materne, atunci când noile generații nu mai au cum să-și consolideze identitatea prin studierea propriei limbi și a propriei culturi. 


Minoritatea românească din Ucraina s-a văzut supusă unui regim de persecuții diverse – de la încorporarea abuzivă a tinerilor români în Armata Ucrainei și trimiterea lor preferențială în zona de conflict din Estul Ucrainei până la restrângerea posibilităților de exprimare culturală, totul culminând cu suprimarea învățământului în limba română la nivelul claselor superioare. 

Votul Radei de la Kiev nu este doar unul ofensiv împotriva unei minorități, o minoritate care odată cu independența Statului ucrainean a sperat într-o viață liberă și normală în cadrul democratic al acestui Stat, acest vot este anti-democratic, inamical față de un vecin care și-a demonstrat din plin bunăvoința față de Ucraina, România.

Romanii din Ucraina

Acțiunea de îngrădire a drepturilor și libertăților minorităților naționale din Ucraina ridică mari semne de întrebare asupra nivelului democrației din acest stat european. Ucraina cere insistent să se ia în considerare dorința ei de integrare în Uniunea Europeană, dar, simultan, acționează împotriva fundamentelor ideologice ale Uniunii Europene. Puseurile naționalist – șovine din spațiul public ucrainean au rădăcini adânci în istoria proprie. În special, partea vestică a Ucrainei, care cuprinde, din nefericire și regiunea locuită de români, este leagănul mișcării naționaliste, de extremă dreapta. De aici s-a recrutat Divizia Waffen SS Galychina, de un trist renume, de aici s-au recrutat detașamentele de pedepsire ori unitățile de gardieni din lagărele de exterminare. Unitățile de poliție germană, în timpul celui de al doilea război mondial, unități care au incendiat satele poloneze, stetlurile evreiești, au ucis fără cruțare sute de mii de oameni, erau alcătuite din acești extremiști proveniți din partea de vest a Ucrainei. Astăzi, chiar, miliții de sorginte fascistă acționează în Ucraina, purtând insemne de tristă amintire. Conflictul armat din Estul Ucrainei, o zonă rusofonă, contribuie din plin la alimentarea ideologiei naționalist – șovine îndreptată împotriva minorităților, în primul rând împotriva minorității ruse, dar, în egală măsură, împotriva minorităților română, maghiară, poloneză. Acestea din urmă nu s-au manifestat niciodată împotriva statalității și independenței Ucrainei, dimpotrivă, dorindu-și o Ucraină democratică, europeană. Românii din Ucraina au ajuns din nou, a câta oară?, victime colaterale ale unui conflict care nu-i privește. Spun acest lucru deoarece este evident faptul că ținta Legii restrictive este, în primul rând, minoritatea rusă din Donbass. Tot așa de evident este faptul că această minoritate va avea cel mai puțin de suferit, deoarece Rusia, o mare putere, nu va îngădui prea mult o astfel de sfidare. Iar pentru a nu lăsa Legea fără efect, șovinii ucraineni o vor impune celorlalte minorități naționale. Înainte de toate, românilor. De ce lor? Pentru că răspunsul României va fi, ca întotdeauna, timid și ineficient. Nu sunt oare românii poporul cel mai risipit, cel mai împărțit, cel mai asediat popor din zonă? Ungaria deja a luat măsuri de apărare a maghiarilor din Ucraina, măsuri clare și ferme. În România, după o mică tulburare în media, după o declarație provenită de la Ministerul Educației și după anularea vizitei Președintelui Johannis la Kiev subiectul a fost cu totul acoperit de avalanșa subiectelor la modă. Cu toate acestea soarta românilor din Ucraina, din toată Ucraina, este în fapt strâns legată de soarta românilor din România. Anii care vin ascund mari primejdii, mari provocări. Atât de mari încât ne determină să spunem – dacă nu suntem capabili să ne îngrijim de drepturile conaționalilor noștri amenințați să dispară în câteva decenii cum o să fim în stare să ne apărăm drepturile în fața unor amenințări zonale concrete, amenințări care privesc identitatea, țara și Statul român? 

Un nou an 1940 nu este imposibil. După cât se pare este chiar inevitabil, dacă nu vom arăta hotărât și clar că suntem deciși să reacționăm și să ne apărăm ființa, țara și Statul. Primul gest ar fi apărarea drepturilor românilor din țara vecină prin gesturi concrete și eficiente.

Eugen Uricaru
 
Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult