20
April , 2018
Friday
Editorial Pe măsură ce timpul trece se constată că în viaţa emigranţilor români din diferte ţări ...
Spania se afundă în recesiune Românii din Spania nu pot fi ocoliţi de ceea ce opinia ...
Avem satisfacţia şi bucuria, deopotrivă, de a ne afla reuniţi în acest perimetru publicistic, oameni ...
Ultimii ani au consemnat pentru compania „Hofigal” un val de premii binemeritate: Premiul Internaţional al ...
Urmaşi ai lui Dragoş [caption id="attachment_5366" align="alignleft" width="300"] Gorali din Jablonkow[/caption] În Zakopane, o cunoscută staţiune din ...
Românii stabiliţi în Franţa numără, după mai multe estimări, circa 100.000 de persoane. Până în ...
După 1989, scăpați de dictatură, am ales calea libertății. Încet-încet, am liberalizat regimul, care a ...
E.S. Xu Feihong, Ambasador al R.P. Chineze la Bucureşti Anul acesta se împlinesc 70 de ani ...

Archive for February, 2018

O iarnă dificilă

Reporter: editura February - 23 - 2018 Comments Off on O iarnă dificilă
În sfârşit a venit şi mult aşteptata iarnă. Idilica zăpadă s-a transformat în vijelii cu urmări adesea nefaste: drumuri principale şi autostrăzi devenite impracticabile, zeci de case acoperite de zăpadă, curentul electric întrerupt în multe zone, porturile la mare închise urmate apoi de zile călduroase, păguboase pentru agricultură şi toate celelalte belele pe care le poate aduce o iarnă crâncenă cum este şi cea pe care o parcurgem noi.

Carol Roman

Dar, pe noi ne îngrijorează mai mult altceva: ne aflăm într-o epocă în care toţi participanţii la ceea ce se numeşte Uniunea Europeană sunt preocupaţi de neînţelegerile ivite între parteneri, precum şi situaţia nu tocmai fericită a multor ţări care în loc să se bucure de binefacerile aşteptate la început de drum constată că au bătut pasul pe loc, ca să fim indulgenţi.


În acest climat rece, după cum era şi firesc, asistăm la încercări de a găsi un drum mai fructuos pentru întreaga Europă. Şi avem parte de mai puţine adunări reprezentative ale tuturor celor care fac parte din Uniunea Europeană, ci constatăm privind de pe strapontine, disputele dintre marii potentaţi europeni referitoare la destinul comun; cu toţii aşteptăm decizii fundamentale, bine chibzuite. Dar, parcă în numele nostru, al tuturor, ca să vorbim deschis. Urmărim cu atenţie şi oarecare îngrijorare dialogurile dintre cei doi mari europeni, Germania şi Franţa (pe Anglia nu o mai trecem la socoteală deoarece ne părăseşte) ce îşi propun să sprijine UE – construcţia economică iniţială. Există însă sentimentul că în discuţiile şi disputele referitoare la planurile de viitor, pe prima linie, s-ar afla susţinerea şi protejarea propriilor interese naţionale. Cel puţin aşa sugerează presa internaţională, deoarece până în prezent nu a apărut profilat un drum clar în care să fie protejate interesele tuturor participanţilor la Uniunea Europeană şi, după cum am mai spus şi altă dată, să se găsească o busolă trainică. Şi când ne gândim că prin „Brexit”, Marea Britanie părăsind suportul european ne-a dovedit că Anglia doreşte o emancipare proprie – social economică, care să-i creeze posibilitatea de a-şi rezolva problemele în cadrul imperiului său, Commonwealth, după modelul Trump „America First”. Iar gestul britanic a avut repercusiuni şi asupra altor state cum este cazul Cataloniei, cu greu domolit. Mai pot fi consemnate şi alte manifestări legate de primirea de migranţi în Europa în care au apărut poziţii divergente între ţările europene, şi care, în mod cert, au zguduit bătrânul edificiu.

Şi totuşi, în aceste condiţii de instabilitate, Europa încearcă să privească cu speranţe spre viitor, în căutarea unor soluţii. Adevărul este că în multe ţări membre UE se fac tatonări în găsirea unor soluţii convenabile, în dorinţa de a depăşi etapa parţial neproductivă din ultimii ani, ca să abordăm problemele real şi direct. După cum se cunoaşte, la orizont se prefigurează ideea federalizării care ar da Europei o situaţie mai „forte”. Se cunoaşte faptul că francezii, italienii, spaniolii şi germanii au susţinut ca UE să aibă Preşedinte, Ministru de Externe, Miniştrii ai Economiei şi Finanţelor având puteri depline, decizionale, peste perimetrul naţional. Evident că este o problemă deosebit de dificilă şi cu greu pot fi convinse cele 28 de state să atribuie responsabilităţile lor naţionale unei supraputeri dominatoare. În opoziţie se ridică o problemă crucială: oare o omogenizare şi o punere laolaltă a unor ţări cu nivele de dezvoltare diferite având tradiţii culturale specifice ar fi benefică pentru toţi sau… în primul rând pentru cei aflaţi la manete europene, dintotdeauna.

Carol Roman

Interacțiunea la zi, cât mai aprofundată, mai strânsă și mai specifică

Reporter: editura February - 23 - 2018 Comments Off on Interacțiunea la zi, cât mai aprofundată, mai strânsă și mai specifică
Interviu cu domnul E.S. Teodor Meleşcanu, Ministru al Afacerilor Externe

 

În scrisori primite la redacție cititori din țară și mai cu seamă din țări balcanice se interesează de pregătirile pentru preluarea Președinției Consiliului UE din 2019. Dacă ne puteți da niște detalii.

E.S. Teodor Meleşcanu, Ministru al Afacerilor Externe

– Președinția Consiliului UE este unul dintre cele mai importante proiecte ale României, după aderarea la UE, și o oportunitate de a demonstra angajamentul țării noastre faţă de proiectul european. De altfel, menţinerea unităţii şi a coeziunii statelor membre reprezintă obiectivul central în jurul căruia va gravita Preşedinţia română a Consiliului UE, ca premisă pentru consolidarea proiectului european. 


Preşedinţia română a Consiliului UE survine într-un context european extrem de dificil, marcat pe de o parte, de provocări de ordin politic, cum ar fi cele legate de procesul de reflecţie asupra viitorului UE, de negocierile privind ieşirea Marii Britanii din UE sau de negocierile privind viitorul cadru financiar multianual post 2020, iar pe de altă parte de provocările de ordin instituţional, legate de alegerile pentru Parlamentul European şi încheierea mandatului actualei Comisii Europene. 

În acest context complicat, România va căuta să acţioneze cu imparţialitate, prin profesionalism şi leadership politic, în sarcina de mediere a intereselor statelor membre şi de agreare şi promovare a poziţiilor comune ale Consiliului UE, în negocierile interinstituţionale. România îşi propune să promoveze abordări consensuale, care să ducă proiectul european înainte, spre beneficiul tuturor statelor membre şi al cetăţenilor săi. Vom promova acele politici menite să genereze solidaritate şi coeziune în cadrul UE şi în acţiunea sa externă, coeziunea, politica agricolă comună, extinderea sau politica de vecinătate fiind, în opinia noastră, emblematice pentru evoluţia construcţiei europene. 

În exercitarea mandatului de Preşedinție al Consiliului UE, România va trebui să acţioneze într-un cadru instituţional şi conceptual foarte bine definit. Deşi, teoretic, va avea posibilitatea să-şi promoveze propriile obiective şi priorităţi, România va respecta prevederile Tratatelor UE şi cutuma organizaţională în acest sens, asigurând coerenţa agendei de lucru a Preşedinţiei României la Consiliul UE şi respectiv a Programului comun de lucru al Trio-ului de Preşedinţii cu celelalte documente programatice de la nivelul Uniunii, precum Agenda Strategică, Agenda Liderilor şi Programul de lucru al Comisiei Europene. Totodată, trebuie să avem în vedere că o mare parte a agendei Preşedinţiei României la Consiliul UE va fi moştenită de la Preşedinţia anterioară – Preşedinţia Austriei la Consiliul UE, funcţie de evoluţia procesului decizional de la nivelul Consiliului. 

Exercitarea Preşedinţiei Consiliului UE presupune un proces amplu de pregătire pe toate palierele. În ceea ce priveşte România, pregătirile pentru preluarea Preşedinţiei Consiliului UE se desfăşoară într-un ritm alert atât pe dimensiunea logistică cât şi pe cea legată de coordonarea politică. 

Astfel, au fost înregistrate progrese semnificative privind nominalizarea echipelor responsabile de gestionarea grupurilor de lucru ale Consiliului, demararea programelor de formare şi perfecţionare, elaborarea unui prim calendar al evenimentelor informale care ar urma să fie organizate în România pe perioada Preşedinţiei şi respectiv cartografierea priorităţilor sectoriale care ar urma să stea la baza Programului de lucru al Preşedinţiei. 

În ceea ce priveşte procesul de stabilire a priorităţilor Preşedinţiei române a Consiliului UE, o componentă importantă o reprezintă campania de dezbateri publice, desfăşurată la nivel naţional, cu participarea tuturor actorilor interesaţi, inclusiv cu reprezentanţi ai mass-media.

Abordăm procesul de pregătire cu responsabilitate și determinare, conștienți de faptul că exercitarea Președinției Consiliului UE reprezintă un exercițiu de voință politică, dar și de capacitate administrativă, care face parte din statutul de membru UE.

În acest context, vreau să subliniez că avansarea parcursului european al statelor din Balcanii de vest este una din temele pe care România le va urmări cu o atenție specială pe parcursul exercitării mandatului de Președinție a Consiliului UE. În pregătirea acestor demersuri, România a demarat deja o serie de consultări cu statele din regiune, pentru a identifica modalitățile concrete de sprijin în vederea accelerării parcursului european, pe baza meritelor proprii ale statelor candidate și aspirante. Statele din Balcanii de vest vor beneficia de o serie de Președinții favorabile extinderii UE, începând, anul viitor, cu Bulgaria (semestrul I), Austria (semestrul II), România (semestrul I 2019), apoi Finlanda (semestrul II 2019) și încheind cu Croația (semestrul I 2020). Progresele concrete ar putea reprezenta deschiderea oficială a negocierilor Albaniei, deschiderea negocierilor în cazul R. Macedonia (stat candidat din 2005), deschiderea tuturor capitolelor de negocieri în cazul Serbiei, iar în cazul Muntenegrului, închiderea a cât mai multe capitole și pregătirea pentru finalizarea procesului. În cazul Bosniei și Herțegovina, obiectivul asumat de clasa politică din BiH este obținerea statutului de stat candidat. România va împărtăși acestor state cât mai mult din propria experiență, va intensifica dialogul bilateral în vederea accelerării procesului de aderare, dar depinde, în primul rând, de fiecare din aceste state cât de rapid vor acționa, printr-un angajament real al întregii clase politice, astfel încât setul de reforme solicitat de Comisia Europeană să fie implementat integral, cât mai curând posibil. Doar astfel se vor putea realiza progrese rapide în convingerea partenerilor noștri europeni cu privire la nivelul de pregătire suficient astfel încât statele din Balcanii de Vest să primească, inclusiv pe mandatul PRES RO UE, o perspectivă certă și, poate chiar un calendar de aderare.

(Continuare din numărul trecut)

Prinţesa Margareta de Hohenzollern

Reporter: editura February - 23 - 2018 Comments Off on Prinţesa Margareta de Hohenzollern

Prinţesa Margareta de Hohenzollern 
sosită la Bucureşti, ne acordă primul său interviu pe pamânt românesc, februarie 1990

În iarna anului 1989 – 1990, la parterul hotelului InterContinental era pus la dispoziţia presei româneşti şi străine cu prilejul evenimentelor ce se desfăşurau în Bucureşti un salon de lucru. Interesându-mă la recepţia hotelului, pentru eventuale interviuri, ce osepeţi deosebiţi erau găzduiţi, am aflat că la etajul 2 se află două reprezentante ale Casei Regale a României, prinţesa Margareta şi sora ei mai mică. Peste câteva minute m-am aflat în faţa uşii şi după câteva insistenţe o aveam în faţă pe prinţesa Margareta de Hohenzollern, o fiinţă drăguţă şi delicată, impresionată că era căutată de un ziarist. 

Am stabilit ca a doua zi să ne revedem şi să participe la o anchetă internaţională realizată de revista la care lucram şi de care s-a arătat deosebit de interesată. „Lacuna” lingvistică de atunci, nu ştia limba română, însă a fost depăşită cu brio, de-a lungul anilor. 

Redau interviul acordat şi publicat în revista „Femeia modernă” la rubrica „LUMEA ÎN MIŞCARE” de Carol Roman

Cunoștința cu prințesa Margareta de Hohenzollern impresionează orice ziarist: o femeie drăguță, cu un surâs cuceritor, rostind cuvintele chibzuit, exprimând o gândire limpede și civilizație. Virtuți pe care, drepți să fim, a avut de unde să le deprindă, din școlile pe care le-a urmat.

 – Am urmat școala în Anglia, Italia și mai târziu în Elveția, absolvind bacalaureatul în limba franceză. În 1970 am studiat la Facultatea de sociologie politică și drept public internațional a Universității din Edinburg, iar în 1974 mi-am dat doctorantura. Deși eram fiică de rege, am înțeles că doar munca îmi poate salva sufletul și asigura o carieră. Am lucrat un număr de ani în cercetare și, în mod deosebit, am aprofundat problemele sociologiei medicale, ale producției de alimente în lumea a treia, sărăcia în mediul rural. După 12 ani petrecuți în Anglia, m-am mutat în Italia, unde m-am alăturat FAO – Organizația Mondială pentru Alimentație – devenind astfel funcționar al Națiunilor Unite. În această calitate am coordonat campania „Ziua Alimentației Mondiale”, pentru a atrage interesul lumii față de problemele foametei, ale sărăciei, ale rămânerilor în urmă a numeroase țări din lumea a treia.

 – Nu v-au frapat implicațiile subdezvoltării asupra femeilor?

 – Ele, femeile, sunt cele mai în suferință. M-am aflat în Africa de câteva ori. Am vizitat Zambia, Etiopia, Sudan și m-am cutremurat. Nu vă puteți imagina cum trăiesc femeile supuse unei existențe subumane. Am lucrat și la un studiu pe care l-am prezentat FAO, în vederea sprijinirii eforturilor de dezvoltare a acestor țări, erodate de foamete și suferință. După ce am trecut la IFAD – Fondul Mondial pentru Dezvoltarea Agriculturii – cu sediul tot la Roma, am insistat pentru înfăptuirea unor programe dedicate femeilor din Africa.

 – Și acum?

 – Mă aflu aici, la București. Mă consider a fi româncă. De-a lungul vieții, alături de cele patru surori, am fost crescută ca o româncă. Și am simpatizat cu poporul român în toți cei 44 de ani de luptă pentru libertate și democrație.

 – Acum, iată că sunteţi în România….

 – Da. Răspunsul meu imediat la recentele evenimente din România este să-mi folosesc legăturile internaționale și experiența pentru a înființa o asociație internațională menită să prezerve moștenirea culturală a României. Privesc înainte, fiind doritoare să utilizez posibilitățile pe care le am de ajutorare practică a țării, care are atâta nevoie de susținere. Și chiar femeile din România, a căror viață socială și spirituală a fost batjocorită atâția ani, îndeamnă la reflecții adânci. Ce fel de „egalitate” este aceea când femeia trebuie să lucreze 8-10 ore, în timp ce nu are cu ce-și hrăni copiii, iar casa îi este neîncălzită? Vechiul regim dictatorial a umilit-o, a chinuit-o.

 – Redacția noastră organizează o mare anchetă la care vă rugăm să participați. Credeți că ar fi util să se înființeze un departament sau minister pentru condiția femeii?

 – Dacă această acțiune civilă își propune un titlu provizoriu de sprijin ca femeile să iasă din marasmul economic și cultural în care au trăit, cred că ar fi o idee pozitivă. Însă doar pentru o perioadă de tranziție, care să ducă la ameliorarea condiției femeii. Dar nu cred că ar fi bine să se instituționalizeze un minister sau un departament, deoarece ar apărea discriminarea ca fiind recunoscută oficial și în consecință un statut de „minoritate discriminată”. Or, mi-ar plăcea să cred că femeile ar trebui tratate egal, ca ființe sociale, în toate domeniile.

 – Vă mulțumim!

Premergători ai conştiinţei şi solidarităţii româneşti

Reporter: editura February - 23 - 2018 Comments Off on Premergători ai conştiinţei şi solidarităţii româneşti
Ideea unui stat naţional român unitar a devenit, deci, la sfârşitul primei jumătăţi a secolului al XlX-lea, vehiculată de revoluţionarii paşoptişti, o idee-forţă a gândirii politice româneşti, a cărei realizare integrală împrejurările externe vor putea să o întârzie, dar pe care nimeni nu o va putea împiedica să-şi urmeze – îmbrăţişată atât de către intelectualii progresişti, cât şi de burghezie, muncitorime şi ţărănime – cursul implacabil al legităţii istorice.

Unirea Principatelor Române

Prima etapă a marii creaţii – aşa cum prevăzuse Bălcescu – s-a realizat în 1859 prin unirea, sub acelaşi domn, a Moldovei cu Ţara Românească, ambele principate contopindu-se apoi, la 24 ianuarie 1862, într-un singur organism politic, prin care s-a înscris pe harta lumii o ţară nouă: România.


România de la 1862, care nu cuprindea decât cele două provincii ciscarpatine, nu era însă România preconizată de paşoptişti, fiindcă, în afara hotarelor ei rămăseseră numeroase alte provincii tot atât de româneşti, ca şi cele care izbutiseră să se unească, dar care erau ferecate în lanţurile imperiului habzburgic.

Iată, de ce, cu toată bucuria provocată de unirea celor două principate – bucurie la care românii din Transilvania participaseră cu un entuziasm nemărginit – România de la 1862 n-a fost considerată, din punct de vedere al teritoriului, decât ca un punct de plecare pentru realizarea etapei a doua, misiunea sa istorică fiind aceea de a pregăti şi accelera – aşa cum doriseră paşoptiştii – unirea tuturor românilor. 

Rolul de matrice naţională a acestei Românii a fost recunoscut chiar din momentul Unirii Principatelor, fiindcă la scurtă vreme după urcarea lui Alexandru Ioan Cuza pe tronul lui Ştefan cel Mare şi al lui Mihai Viteazul, noul domn primea din partea luptătorului şi istoricului transilvănean Al. Papiu Ilarian, un Memorand prin care i se relevau două mari principii de politică naţională, deopotrivă de îndreptăţite: imposibilitatea românilor transilvăneni de a-şi găsi un alt punct de sprijin decât în viaţa şi cultura românilor de peste Carpaţi, care, aşa cum arătase Bariţiu încă din 1842, îi atrăgeau ca un „magnet” şi, în mod logic, dorinţa acestora de a se dezvolta din punct de vedere economic şi politic, prin unirea cu fraţii lor de peste munte. „Românii din Transilvania în împrejurările de faţă – scria entuziastul istoric la începutul anului 1860 –mumai la Principate privesc, numai de aici aşteaptă semnalul, numai de aci-şi văd scăparea”, constatând totodată că „fără Transilvania nici Principatele nu au viitor”, fiind constrânse la ,,o existenţă precară şi dubie. Numai unirea Transilvaniei –  conchidea Papiu – va pune fundamentul vieţii perpetue a României”.

Inaugurarea Societăţii Academice Române de la 1 august 1867

În numai câteva pagini, istoricul transilvănean înfăţişa astfel cel mai cuprinzător program de politică naţională, program din care nu lipsea nici unul din elementele marii noastre tradiţii istorice: Dacia, Traian, Mihai Viteazul – tendinţa permanentă spre unitate a poporului român.


Împrejurările politice şi scurta domnie de care a avut parte au împiedicat pe Cuza – deşi acesta s-a arătat în mod permanent preocupat de situaţia Transilvaniei – să realizeze programul tuturor luptătorilor patrioţi, de pe ambele versante ale Carpaţilor, sorocul înfăptuirii sale fiind ziua de 1 decembrie 1918.

Şi într-adevăr, din momentul Unirii Principatelor şi până la adunarea de la Alba Iulia, care a proclamat unirea toate marile acte politice şi culturale ale poporului român s-au efectuat cu participarea şi contribuţia românilor de pretutindeni, urmărindu-se în mod sistematic afirmarea solidarităţii şi unităţii naţionale.

Cel mai important dintre ele, din acest punct de vedere, a fost Actul înfiinţării Societăţii Academice Române din Bucureşti (1866) – viitoarea Academie Română (1878) – printre ai cărei membri au fost aleşi, chiar de la început, 7 români din Moldova şi Ţara Românească, 3 din Transilvania, 2 din Banat, 2 din Maramureş, 2 din Bucovina, fără a fi uitaţi nici românii din alte părţi. La şedinţa de inaugurare a noii societăţi, exprimând un sentiment unanim, Timotei Cipariu, unul din reprezentanţii Transilvaniei, a declarat, referindu-se la importanţa Unirii Principatelor: „Am început, domnilor, a ne elibera patria, am început a ne elibera limba. Am început, dar nu am terminat; rămâne să continuăm şi să terminăm”. A termina lupta începută însemna, atât pentru Cipariu cât şi pentru ceilalţi participanţi la inaugurare, a termina lupta pentru desăvârşirea unităţii naţionale, luptă care fără eliberarea Transilvaniei nu se putea considera încheiată. 

Concomitent cu declaraţia lui Cipariu, apăreau în ziarul „Românul” şi cuvintele categorice ale celuilalt mare filolog român, B. P. Haşdeu, care afirma că „Moldova, Transilvania, Muntenia nu exista pe faţa pământului; există o singură Românie; există un singur corp şi un singur suflet, în care toti nervii şi toate suspinele vibrează unul către altul.”

Războiul pentru Independenţă din anii 1877-1878 a fost nu numai războiul vechii Românii ci şi războiul Ardealului, Banatului, Crişanei, Maramureşului şi al Bucovinei

Consecvent cu această idee, revista lui Iosif Vulcan a fost, timp de patru decenii (1866 – 1906), un adevărat buletin transilvănean al lucrărilor Academiei Române şi întregii mişcări culturale de dincoace de munţi, după cum şi publicaţiile transcarpatine înregistrau la rândul lor şi comentau manifestaţiile şi realizările românilor din provinciile subjugate, ai căror reprezentanţi spirituali – scriitori şi oameni de ştiinţă – aveau să fie aleşi rând pe rând membri ai Academiei de la Bucureşti. 


În acelaşi spirit şi cu aceleaşi obiective s-a desfăşurat şi activitatea societăţilor culturale organizate pe bază provincială – „Asociaţiunea pentru cultura poporului român din Maramureş” (1860), „Asociaţiunea transilvană pentru literatură şi cultura poporului român” – „Astra” (1861), „Societatea pentru literatura şi cultură română în Bucovina” (1862), „Asociaţiunea naţională din Arad pentru cultura poporului român” (1862), precum şi a societăţilor studenţeşti româneşti: „Petru Maior” (Budapesta, 1862) şi „România Jună” (Viena, 1864).

Ceea ce urmăreau toate aceste societăţi în domeniul cultural, se urmărea în direcţia politică de către Partidul Naţional Român, înfiinţat în orăselul Miercurea la 8 martie 1918, şi care, până la 1918, avea să fie principala organizaţie politică a românilor transilvăneni, al cărui prim act a fost un energic protest împotriva proclamării dualismului austro-ungar şi a alipirii Transilvaniei la Ungaria.

Războiul pentru independenţă din anii 1877-1878, a fost nu numai războiul vechii Românii, ci totodată şi războiul Ardealului, Banatului, Crişanei, Maramureşului şi al Bucovinei.

În toate aceste provincii s-au organizat, îndată după începerea ostilităţilor, nenumărate colecte pentru susţinerea războiului, pentru ajutorarea ostaşilor răniţi şi a familiilor lor, şi din toate au plecat spre Dunăre însemnate grupuri de voluntari români, hotărâţi să aducă sacrificiul suprem pentru eliberarea adevăratei lor patrii de sub jugul otoman. Cercetând presa vremii şi listele de subscripţii publicate, se poate constata că n-a existat nici un sat, nici un cătun românesc din aceste provincii care să nu-şi fi trimis obolul pentru independenţa României.

După victoria de la Plevna, care a consacrat pe plan european vitejia şi valoarea ostaşului român, şi după recunoaşterea independenţei României, nimeni nu s-a mai îndoit de apropiata eliberare a tuturor românilor subjugaţi. În satele de peste munţi, iminenţa unei Plevne a Transilvaniei a fost considerată, începând de la această dată, ca un lucru firesc, inevitabil.

Proclamarea independenţei României a avut o adâncă influenţă asupra atitudinii politicii Partidului Naţional din Transilvania, care, printr-un Memorial redactat de George Bariţiu în 1881 – destinat străinătăţii – afirma că „naţiunea română niciodată nu se va împăca cu sistema dualistă austro -ungară”, ci va lupta cu perseverenţă pentru realizarea năzuinţelor sale. Memorialul românesc a avut un larg ecou în coloanele unora din marile ziare occidentale – îndeosebi franceze – care au ţinut să releve îndreptăţirea poporului român la libertatea şi unitatea sa naţională.

Această convingere, unanim împărtăşită pe ambele versante ale Carpaţilor, a dat naştere în anul 1884 lozincii lansate de ziarul „Tribuna” de la Sibiu: Soarele pentru toţi românii de la Bucureşti răsare.

Principiul solidarităţii naţionale devenind astfel un principiu de bază al întregii societăţi româneşti, în anul 1891 s a întemeiat la Bucureşti o societate cultural politică care şi-a făcut din susţinerea şi promovarea lui o adevărată dogmă: Liga pentru unitatea culturală a românilor”.Noua societate, printre ai cărei conducători au figurat cele mai reprezentative personalităţi ale culturii şi politicii româneşti – V.A. Urechia, A, D. Xenopol, Alexandru Odobescu, Barbu Delavrancea, I. L. Caragiale, Alexandru Vlahuţă, George Coşbuc, Spiru Haret, Victor Babeş, Nicolae Iorga, Take Ionescu, Nicolae Filipescu – a desfăşurat una din cele mai largi activităţi naţionale, organizând nenumărate manifestaţii patriotice şi publicând un considerabil număr de cărţi şi broşuri pentru relevarea unităţii poporului român.
 
Un important rol a jucat „Liga culturală” în 1894, când s-a judecat la Cluj marele proces al Partidului Naţional Român, care, prin Memorandul din 1892, protestând împotriva asupririi poporului român, arătase împăratului că politica austro-ungară „e diametral opusă cu dezvoltarea întreagă a vieţii noastre politice şi istorice de peste o mie de ani, opusă cu aspiraţiunile politice tradiţionale ale poporului român şi cu interesele lui de existenţă naţională, opusă şi cu cerinţele organizaţiilor constituţionale ale statelor moderne.” În locul unei soluţii constructive, guvernul din Budapesta a trimis în judecată, sub învinuirea de trădare, întregul comitet memorandist, ai cărui membri, în frunte cu bătrânul Ioan Raţiu, au fost condamnaţi cu toţii la închisoare.

Întreaga presă română, în frunte cu marile cotidiane „Românul”, „Timpul”, „Naţionalul”, „Adevărul”, „Lupta”, „L’Independance Roumaine”, a publicat ample articole şi reportaje asupra odiosului proces, înfierând politica de oprimare naţională urmărită de guvernul claselor dominante maghiare.

La acţiunile patriotice ale „Ligii” şi ale presei s-a asociat şi Academia Română, care la 1 iunie 1894, sub semnătura preşedintelui şi a tuturor membrilor săi, a adresat un Apel către toate corpurile învăţate din lume – academii, institute de ştiinţă, asociaţii culturale- privitor la persecuţiunile românilor din Transilvania şi Ungaria. „Academia Română – se afirma în acest apel – cercetătoare a istoriei neamului românesc, păstrătoare a limbii naţiunii româneşti şi centru de activitate a culturii româneşti, face un călduros apel la membrii institutelor de cultură ale întregului neam omenesc, ca să se intereseze de cauza cea dreaptă a românilor din Transilvania şi Ungaria, care e totodată o cauză de cultură generală.

Apelul Academiei Române a fost însoţit de numeroase mitinguri organizate de către filialele „Ligii” în marile metropole apusene – Paris, Londra, Roma, Bruxelles ş.a. – la care au luat cuvântul, pe lângă reprezentanţii „Ligii”, şi anumiţi oameni de ştiinţă ca profesorii Ernest Lavisse, W. R. Morfill, A. H. Carlyle etc. Numeroşi oameni politici şi scriitori şi-au manifestat în scris solidaritatea cu lupta pentru libertate a poporului român, printre aceştia aflându-se W. Gladstone, fostul premier al Angliei, Casimir Périer, fostul preşedinte al Republicii Franceze, Georges Clemenceau şi Al. Ribot, viitori prim-miniştri ai Franţei, deputatul italian M. R. Imbriani, istoricul Cesare Cantu, romancierul Emile Zola, poeţii Fr. Mistral, Giosue Carducci, Leconte de Lisle, precum şi un mare număr de ziarişti.

Prin intermediul „Ligii”, cu o prefaţă de V.A. Urechiă, o bună parte din aceste intervenţii au fost adunate în anul 1894 în volumul Voci latine, constituind o puternică încurajare pentru rezistenţa celor oprimaţi.

După „O zi din istoria Transilvaniei” de Vasile Netea.

 

Cum vorbim româneşte

Reporter: editura February - 23 - 2018 Comments Off on Cum vorbim româneşte
Timpul trece repede, iar memoria noastră e selectivă. Au trecut deja 10 ani de când a plecat dintre noi George Pruteanu, inimosul apărător al firescului și drepturilor limbii române. Critic literar, eseist, traducător al Divinei Comedii, luându-se așa la trântă cu numele mari ale culturii noastre, cu o viață întorto- cheată, o legislatură a fost parlamentar, George Pruteanu a rămas în amintirea publică mai ales pentru campania sa inventivă și îndrăzneață întru apărarea limbii române, vorbită și scrisă corect. Momentul istoric în care George Pruteanu a declanșat seria de emisiuni televizate privind ortoepia și ortografia limbii române, cu largi trimiteri la semantică, a fost cât se poate de potrivit, dar și nefericit. Potrivit deoarece dezordinea lingvistică ajunsese la apogeu în acea perioadă, sub presiunea dorinței de schimbare socială și politică. Așa cum se întâmpla destul de des în momentele de criză socială, dorința de schimbare, cu minime pierderi sau de eforturi, duce la situații incredibile – schimbarea ambalajului, o licență îngăduită, cred, schimbarea ambalajului sugerează că schimbarea conținutului s-ar fi petrecut deja. Fenomenul este cunoscut, în istoria contemporană, astfel în anii de început ai comunismului o mulțime de instituții, obiecte sau relațiii interumane și-au schimbat denumirea. Domnul a devenit tovarăș iar polițistul a devenit milițian, Parlamentul a devenit Marea Adunare Națională iar petrecerea, întrunire tovărășească etc. 

G Pruteanu

Asta, atunci. Acum, schimbarea socială și politică a avut efecte dezastruoase asupra… limbii române. O invazie copleșitoare de cuvinte din alte limbi, engleza americană, în primul rând, a cuprins spațiul de comunicare din România. Prăvăliile, magazinele au devenit market-uri, supermarket-uri ori mini market-uri, bodegile sau crâșmele au devenit grill-uri, bar-uri ( în orice cătun vom găsi un bar care vinde bere la sticlă sau vin vărsat) self-service ori au căpătat cine știe ce denumire exotică. Firmele cuprinzând cuvinte anglo – saxone au cucerit spațiul comercial. Schimbul valutar a fost înlocuit cu Change iar De închiriat cu To rent. Haine vechi cu Second hand


Toate aceste înlocuiri de veştminte ascundeau nu doar o grabă în a se arăta năvalnica dorință de schimbare ci și un soi de oportunism, mult mai profund în instabilitatea sa decât se poate bănui. Dacă Aprozarul era un model de compunere cu elemente autohtone după originalul sovietic (de acolo venea politrucul ce înseamnă conducător politic), market-ul este o noutate absolută, un cuvânt dintr-o limbă străină, adus pentru a acoperi, în dorința importatorului, o realitate nouă, ceea ce nu era nicidecum adevărat. Dugheana a rămas dugheană chiar dacă a fost denumită altcumva. 

La momentul în care George Pruteanu lansa campania sa plină de energie și culoare întru apărarea limbii române și, mai ales, a folosirii sale în spațiul public, nimeni nu își închipuia că lucrurile vor merge mai departe, în sensul unei degradări accentuate a uzului limbii române în comunicarea publică. Această degradare s-a produs deoarece campania lui George Pruteanu se petrecea într-un context nefericit. Nimeni, în acea perioadă, nu considera că limba română are vreun rol în lupta pe viață și pe moarte din spațiul politic pentru preluarea puterii. Consecințele au fost dezastruoase. Destul de repede, comunicarea a fost invadată fie de cuvinte și expresii cu totul străine limbii române, cuvinte străine folosite în locul cuvintelor românești fără nici o justificare iar, în același timp, limba română folosită a fost degradată prin oficializarea discursului colocvial sau chiar suburban. Mișto, haios, nașpa sunt folosite până și în știrile agențiilor de presă ori în emisiunile informative. Este aproape amuzantă folosirea cu totul nepotrivit a expresiei – bucuroși, nevoie mare – în sensul unei – mari bucurii -, ea fiind o creație a lui Ion Creangă cu sensul, șugubăț, de mare supărare. Lipsa unei minime culturi generale a făcătorilor de știri, a redactorilor și jurnaliștilor din comunicarea publică din spațiul limbii române are efecte distrugătoare asupra folosirii limbii române de către publicul larg. Deformarea numelor de familie care indică profesii, dar notate dialectal sau învechit – ariu– în loc de modernul – aru – duce la rezultate rizibile. Crainicii televiziunilor din România nu fac nici o diferență între pronunțarea numelui Dumitriu, cu accent pe ultima silabă și pronunțarea numelui Zidariu, așa încât ultimul devine de nerecunoscut ca un autentic și vechi nume românesc. Mai știi?! 

Masacrarea limbii române de către vorbitorii săi nativi nu este decât rezultatul unui îndelung proces de înstrăinare față de sine, de identitatea, istoria și cultura lor, a românilor din România. Tot mai des se aude sintagma – Asta-i România! Atunci când cineva dorește să-și exprime o nemulțumire față de ceva – o groapă în asfalt, întîrzierea trenului sau un abuz al unui funcționar. Această situație este un simptom al nemulțumirii. În mod normal, ar trebui să fie o nemulțumire față de sine, pentru că România acuzată nu este decât rezultatul contribuției de viață și de moarte a tuturor românilor. Se pare că o subtilă și eficientă propagandă i-a convins pe o parte dintre români că e mai bine ca decât să astupe ei, de la sine, groapa din asfalt, să vină o Administrație străină care, însfârșit, să-i oblige tot pe ei, românii, să facă tot ce trebuie făcut. Iar asta se întâmplă chiar la aniversarea unui veac de la momentul de glorie și eficiență maximă a Statului românesc!

Ce altceva să mai crezi, dacă în fiecare zi nu mai mergi la magazin să faci cumpărături ci mergi la minimarket să faci șoping iar după aia, treci pe la fast fud să halești un burgher că altfel e nașpa? Mă leși?

Eugen Uricaru 

Portul Constanța, importantă poartă europeană

Reporter: editura February - 22 - 2018 Comments Off on Portul Constanța, importantă poartă europeană
Portul Constanța, lider al regiunii și numărul 1 european la indicatorul livrări de mărfuri agricole, este un obiectiv marcant cu o evoluție spectaculoasă în timp și spațiu, cu o activitate economică complexă și de mare anvergură. Este poate cea mai mare poartă comercială a exportului de cereale din Europa aflat într-o dinamică accelerată. Portul Constanța este situat la intersecția dintre rutele comerciale care leagă piețele de pe uscat cu țări din Europa Centrală și de Est, Europa de Est cu Transcaucaz, Asia Centrală și Orientul Îndepărtat. Este un hub pentru traficul de containere în Marea Neagră, un centru pentru cereale cu conexiuni bune cu toate căile de transport: feroviar, rutier, fluvial, căi aeriene și conducte. Dispune de facilități moderne pentru navele de pasageri. 

Portul Constanta

Arhivele consemnează faptul că începerea lucrărilor de construcție a portului într-un ansamblu cu diguri, docuri, depozite, antrepozite, șantier naval, vamă, corp de pază, dane etc, a avut loc în anul 1896, iar momentul inaugurării, în 1909, în prezența Regelui Carol I. Cartografia epocii consemnează însă existenta unor amenajări portuare la Constanza încă din 1311. Încadrată definitiv în evenimentele istorice ulterioare, evoluția portului este marcată de legarea Dunării de Constanța și implicit de Marea Neagră, soluția aleasă fiind construirea unui pod peste fluviul Dunărea, la Cernavodă, pentru o linie de cale ferată. Ruta feroviară Cernavoda-Constanța a fost dată în folosință la 24 septembrie/4 octombrie 1864. Podul peste Dunăre a fost finalizat în 1895, sub direcția lui Anghel Saligny. Înfăptuirea proiectului de amenajare și dezvoltare a portului Constanța a durat 13 ani, inaugurarea obiectivului cu toate dotările și facilitățile având loc la 27 septembrie 1909, în prezența Regelui Carol I și a membrilor guvernului. 


Exportul de mărfuri a reprezentat principala activitate portuară, cerealele având o pondere deosebită în toată evoluția complexului tehnic de la Constanța. Comerțul cu petrol cu destinații precum Anglia, Germania, Franța, Olanda și Italia a cunoscut o creștere ascendentă. La fel și traficul mărfurilor din import cu mașini, cărbune, produse manufacturiere, medicamente a avut o dezvoltare pe măsură. Interesul companiilor maritime internaționale a crescut față de Portul Constanța și s-a materializat prin sporirea numărului de vapoare implicate în trafic, inclusiv navele pentru călători. Cele două războaie mondiale au adus perturbații în activitatea și funcționarea portului. 

După anul 1960, istoria portului Constanța cunoaște transformări radicale, un nou proiect privind realizarea noului port, de fapt o extindere de proporții a celui existent. Elementul tehnic a fost completat de factorul organizatoric, prin înființarea de administrații cu atribuții speciale în domenii diverse și de noi întreprinderi de exploatare și expediții. Astfel a apărut zona liberă, o investiție gigant, asemănător s-au petrecut lucrurile cu activitatea Șantierului Naval, care a parcurs etape distincte de dezvoltare. 
 
România rămâne un producător important de cereale la nivel european și mondial, factor ce a condus la creșterea exportului. Circa 15 milioane de tone de grâu, porumb și floarea soarelui iau calea mării prin Portul Constanța pentru a ajunge în special în țări din bazinul Mării Mediterane. Jumătate din cantitate provine din alte țări din Est, inclusiv din Republica Moldova și Rusia, fapt ce relevă importanța portului românesc în regiune pentru statele producătoare de cereale. Este un port sigur, foarte competitiv, pentru toate țările de dincolo de mare. În Portul Constanţa sunt încărcate şi descărcate toate categoriile de mărfuri agricole şi non-agricole, materii prime, componente şi produse finite. Fiind un port de mare adâncime înseamnă că poate primi nave de mare tonaj și cu o lungime maximă de 300 m. 

Rolul strategic care îl are în regiune Portul Constanța a fost considerat un atu în privința extinderii relațiilor de colaborare și cooperare cu porturi similare din țări preocupate de dezvoltarea poiectelor de transport maritim. O relaţie comercială care ar aduce dezvoltarea Portului Constanţa a fost includerea portului pe coridorul „Drumul Mătăsii”. Este o dovadă a aprecierii standardului ridicat de competitivitate pe care îl are în Europa și în lume unul dintre cele mai evoluate porturi maritime din această partea a Europei-Portul Constanța, o poartă a României către lumea întreagă. 
 
Eliade Bălan
 



Cele mai mari porturi din Europa

Rotterdam / Olanda este
 cel mai mare port din Europa,

Cuprinde cinci zone portuare distincte și trei parcuri de distribuție.

Anvers / Belgia
 are o suprafaţă sensibil egală cu Portul Houston, al doilea cel mai mare din Statele Unite ale Americii.

Hamburg / Germania
este considerat cel mai aglomerat port din Europa, dupa porturile Rotterdam și Anvers, și al 15-lea cel mai mare port la nivel mondial.

Marseille / Franţa
cel mai mare port comercial al Franţei se situează pe locul 4 ca marime în Europa.

Amsterdam / Olanda
a fost folosit pentru prima dată în secolul al XIII-lea.

Cum „protejează” Anglia forța de muncă românească

Reporter: editura February - 22 - 2018 Comments Off on Cum „protejează” Anglia forța de muncă românească

Potrivit unor estimări, în Marea Britanie sunt aproximativ 3,2 milioane de imigranţi din țări membre ale Uniunii Europene. Cei mai mulți provin din Polonia- 916.000, din Irlanda-322.000, iar din România-230.000 de cetățeni cu forme legale, dar și circa 100000 fără acte. După votul Brexit, imigrația a devenit o problemă importantă nu doar pentru autoritățile guvernamentale londoneze, ci și pentru forța de muncă românească afectată de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Efectele se vor simţi cu siguranță nu doar în cazul românilor care lucrează sau studiază în Anglia, ci și pentru cei care intenționează să plece la muncă sau să călătorească în Regatul Unit. Se așteaptă ca soarta românilor aflaţi acolo să se schimbe, iar statutul rezidenților să fie modificat. Nenumăratele întrebări formulate după Brexit se referă la posibilitatea impunerii vizelor, dacă românii vor mai avea dreptul să rămână sau nu în Anglia peste doi ani sau ce se întâmplă cu „temporarii” și rezidenții aflați în Regat. 

Rezultatul Brexit-ului a fost un șoc general, care continuă să fie resimțit de români chiar dacă negocierile de ieșire din UE, fără rezultate deocamdată, au ca termen de finalizare anii 2019-2020. Cei mai vulnerabili sunt românii care stau în Anglia fară acte și fără ocupație, întrucât regula expulzării după șase luni aplicată acelora fără loc de muncă ar putea să fie strictă. De asemenea, se vorbește de faptul că românii, la fel ca toți cetățenii europeni care vor să rămână în Anglia după Brexit, vor fi nevoiți să ceară un act special – măsura ce li se aplică și celor care au solicitat deja statut de rezident permanent. Necunoscându-se amănunte despre acest „statut” creşte îngrijorarea românilor de a nu fie obligați să părăsească regatul.

Boris Johnson

Declarația „le apărăm drepturile” pentru europenii, inclusiv români, stabiliți în UK, făcută de premierul Theresa May, cu ocazia unei reuniuni la care a participat și președintele Klaus Iohannis, pare lipsită de garanții pentru forța de muncă românească după ce presa din Regat a dezvăluit existența unui plan secret, care crează o stare de incertitudine și nesiguranță. Planul presupune introducerea pe etape a unui nou sistem de imigrație menit să pună capăt dreptului de a se stabili în Marea Britanie pentru majoritatea migranților europeni, deci și pentru români, concomitent cu impunerea de restricții noi asupra drepturilor lor de a aduce membrii familiei. În afară de cei fără serviciu, măsurile îi vizează pe lucrătorii din UE cu o slabă pregătire profesională, excepție făcând forța de muncă de înaltă calificare. Autoritațile engleze susțin că pentru a fi considerată un avantaj pentru întreaga țară, imigranția nu ar trebui să fie numai în beneficiul migranților, ci să fie profitabilă din punct de vedere financiar locuitorilor britanici.

Încercarea premierului Theresa May de a clarifica o situație extrem de sensibilă, făcută la o reuniune în prezența liderilor europeni, pare a fi lipsită de temeinicie dacă o raportăm la prevedereile planului Brexit de a descuraja imigranții UE. Iată ce declara premierul britanic: „Vreau să îi asigur pe toţi cetăţenii UE care sunt în Marea Britanie, care şi-au făcut case în Marea Britanie, că nimeni nu va trebui să plece. Nu vom vedea familii împărţite. Totodată, dorim garanţii similare pentru persoanele britanice care locuiesc în statele Uniunii Europene”. Poziția șefului guvernului britanic părea să aducă o oarecare liniște pentru imigranții români. Pe moment, a fost apreciată ca fiind „o ofertă corectă”, „un bun început”, cum s-a exprimat cancelarul Angela Merkel. Totuși, scepticismul în rândul concetățenilor noștri nu a dispărut. Mai ales după ce au aflat că într-un document de lucru al guvernului englez elaborat de Ministerul de Interne, publicat de cotidianul The Guardian și citat de AFP, se prefigurează cu totul altceva şi anume că Londra ar urma sa limiteze drastic dreptul cetățenilor europeni, inclusiv români, la reîntregirea familiei pe teritoriul său, concomitent cu reintroducerea obligației prezentării unui pașaport biometric la intrarea în țară, în locul cărții de identitate, cum se practică în prezent. Presa consemnează faptul că documentul cu 82 de pagini, datat din august 2017, propune rezidență pentru o perioadă de maxim doi ani imigranților care au o pregătire profesională scăzută. În schimb, cei cu „ocupații cu înaltă calificare” vor primi autorizații de muncă pentru o perioadă până la cinci ani. 

Potențial, măsurile restricționare ar putea produce divizare în rândul unor familii de români cu membrii stabiliți în Martea Britanie-copii și dependenți adulți. În prezent, un britanic căsătorit cu cineva din afara UE nu poate să-și aducă soțul în Marea Britanie dacă nu câștigă 18.600 de lire sterline, un prag descris ca „deosebit de dur, dar legal”. Pentru prima dată, acest lucru se va aplica și cetățenilor UE, care vor pune capăt unei anomalii îndelungate, scrie Alen Travis, editorul de la publicația The Guardian pentru afaceri interne. Propunerile care au drept scop principal descurajarea imigranților din UE ar urma sa fie „supuse negocierii cu UE” și să intre în vigoare după o perioadă de tranziție de doi ani.

Un răspuns optimist la întrebarea dacă forța de muncă românească din Anglia trebuie să fie îngrijorată pentru ce o așteaptă după 2020, l-a dat ministrul britanic de externe, Boris Jahnson, într-un interviu acordat agenției Agerpres: „Nu cred că ar trebui să fie deloc îngrijorați. Nu ar trebui să își facă griji, deoarece sunt membri extrem de valoroși ai societății noastre. Îi iubim. Au o contribuție uriașă la economia Regatului Unit, la cultura britanică. Am fost primar al Londrei. Când mergi prin Londra, vezi o mulțime de magazine românești, români care lucrează în toate domeniile. Credem că sunt jumătate de milion de români în Regatul Unit. Am fi nechibzuiţi să îi lăsăm să plece înapoi în România. Vrem să îi păstrăm, vrem să ne asigurăm că se simt în siguranță și că drepturile lor sunt protejate”.Se speră ca aceste vorbe să fie întrutotul adevărate. Rămâne de văzut în ce măsură drepturile resortisanților români vor fi protejate și dacă măsurile restricționare vor avea un impact nefast pentru milioanele de imigranți europeni. 

Eliade Bălan

Câți bani dau românii pentru modernizarea armatei

Reporter: editura February - 22 - 2018 Comments Off on Câți bani dau românii pentru modernizarea armatei
Având în vedere situația geopolitică regională, cu schimbări strategice și dezechilibre majore cu impact global, dotarea armatei române la standarde înalte a devenit absolut necesară, pentru investițiile angajate fiind nevoie de un efort financiar consistent, care presupune alocarea de sume mari din bugetul național și programe derulate pe mai mulți ani. A fost necesar să se realizeze un consens național materializat printr-un acord politic pentru dublarea finanțării la 2% din Produsul Intern Brut (PIB) acordat Ministerului Apărării, procent ce urmează să fie menținut până în anul 2027 și care nu se negociază. Conform datelor oficiale, PIB-ul României pentru anul trecut se ridică la 837 miliarde lei,iar pentru 2018, când țara noastră va sărbători 100 de ani de la Marea Unire, PIB ar putea atinge 907,9 miliarde de lei, conform Comisiei Naționale de Prognoză.

boeing-737 Aerostar Bacau

Concret, pentru înzestrarea și modernizarea armatei sunt prevăzute, în medie, cheltuieli de peste 8 miliarde de lei anual, adică 1,5-1,7 miliarde de euro. În acest mod, România își asumă obligațiile pe care le-a avut în urma Summitului NATO din 2014 din Țara Galilor. Decizia statului român de a crește cheltuielile pentru Apărare de la 1,4 la 2% din PIB a fost salutată de președintele Donald Trump în cadrul discuțiilor avute cu președintele Klaus Iohannis, în vara trecută, la Casa Albă: ”Vreau să recunosc meritele președintelui Iohannis pentru angajamentul luat de România în acest an de a crește cheltuielile dedicate Apărării de la 1,4 din PIB la peste 2%. Sper ca și celelalte state membre NATO vor urma exemplul României”. 


Cele mai importante achiziții provin de la firmele americane, pe lista de importuri fiind rachete, elicoptere, transportoare blindate și avioane.Pentru primele investiții mari, guvernul de la București a aprobat un proiect de lege prin care Armata va achiziţiona şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot cu echipamentele necesare, valoarea contractului fiind de 3,9 miliarde de dolari, fără TVA. Pentru primul sistem cumpărat la sfârşitul anului trecut a fost primită scrisoarea de acceptare de la partea americană, valoarea acestuia fiind de 764.780.000 dolari, fără TVA. Acest sistem anti-rachetă a fost testat în luptă și folosit de alte 13 țări pe glob, inclusiv de SUA și alți patru aliați NATO-Germania, Spania , Grecia și Olanda. Prin cumpărarea acestui sistem complex, cu valențe în domeniul încheierii unor parteneriate economice între producătorul Raytheon și SC Aerostar Bacău, România face automat parte din Parteneriatul Patriot, prin intermediul căruia, în ultimele decenii, au fost investite miliarde de euro în îmbunătățiri și modernizări constante. Menționăm faptul că Polonia a decis înaintea României să cumpere opt baterii de rachete Patriot, pentru care va plăti 7,5 miliarde de dolari. Referitor la contractele încheiate cu producătorii de tehnică militară, se reține faptul că o parte importantă din achiziții urmează să fie produsă în unități din România, cum ar fi Aerostart Bacău, Damen Galați sau Moreni, fie prin încredințare directă, fie prin cooperare. În aces mod se vor crea mii de locuri de muncă pentru specialiștii români.

Damen Galati

Contractul pentru cumpărarea a 227 transportoare blindate Piranha 5 de la compania americană General Dynamics a fost semnat la Ministerul Apărarii, în prezenţa ministrului Mihai Fifor. Contractul prevede ca primele 30 de transportoare să fie livrate din Elveţia, iar următoarele 197 să fie integrate şi produse la Uzina Mecanică Bucureşti. Costul total al programului este de circa 895 de milioane de euro.


Ministerul Apărării Naționale derulează mai multe programe de înzestrare, unele fiind deschise în anii trecuți. Cele mai importante sunt avioanele de luptă F-16. România a cumpărat deja 12 aparate de acest tip, pentru care a achitat o factura în valoare de 628 milioane de euro. De asemenea, în programul Armatei se mai află sistemul integrat de arme-rachete Shorad cu rază scurtă și foarte scurtă și sistemul lansator multiplu de rachete cu bătaie mare, acesta din urmă valorând 690 milioane de euro. Alte 200 milioane de euro vor fi alocate pentru cumpărarea unui sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă. Pentru Forțele Terestre este nevoie de 657 de transportoare blindate tip 8×8 și 4×4. În prima etapă este planificată achiziția a 94 de transportoare blindate Piranha, în valoare de 370 milioane de euro. Alte 138 de milioane de euro vor fi cheltuite pentru modernizarea a 48 de mașini blindate de luptă ale infanteriei. În anul 2017, Ministerul Apărării Naționale a avut în derulare opt programe de înzestrare a Armatei Române cu o valoare totală estimată la 9,3 miliarde de euro. 

Uzina Mecanica Bucuresti

POTRIVIT ANALIZEI ”JANE’S DEFENCE”, una dintre cele mai respectate surse de știri din domeniul apărării și securitățiiglobale,raportat la anul 2016, cele mai mari alocări bugetare în domeniul militar din zona estică a Europei au fost în Polonia-9,2 miliarde de dolari, România-3,08 miliarde de dolari, Cehia-1,8 miliarde de dolari, Ucraina-2,4 miliarde de dolari, Cehia-1,8 miliarde de dolari și Ungaria-1,1 miliarde de dolari. Rusia cheltuie aproape 6 la sută din PIB, respectiv peste 65 miliarde de dolari pentru înarmare. 

 
Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult