18
September , 2018
Tuesday
Având în vedere situația geopolitică regională, cu schimbări strategice și dezechilibre majore cu impact global, dotarea armatei române la standarde înalte a devenit absolut necesară, pentru investițiile angajate fiind nevoie de un efort financiar consistent, care presupune alocarea de sume mari din bugetul național și programe derulate pe mai mulți ani. A fost necesar să se realizeze un consens național materializat printr-un acord politic pentru dublarea finanțării la 2% din Produsul Intern Brut (PIB) acordat Ministerului Apărării, procent ce urmează să fie menținut până în anul 2027 și care nu se negociază. Conform datelor oficiale, PIB-ul României pentru anul trecut se ridică la 837 miliarde lei,iar pentru 2018, când țara noastră va sărbători 100 de ani de la Marea Unire, PIB ar putea atinge 907,9 miliarde de lei, conform Comisiei Naționale de Prognoză.

boeing-737 Aerostar Bacau

Concret, pentru înzestrarea și modernizarea armatei sunt prevăzute, în medie, cheltuieli de peste 8 miliarde de lei anual, adică 1,5-1,7 miliarde de euro. În acest mod, România își asumă obligațiile pe care le-a avut în urma Summitului NATO din 2014 din Țara Galilor. Decizia statului român de a crește cheltuielile pentru Apărare de la 1,4 la 2% din PIB a fost salutată de președintele Donald Trump în cadrul discuțiilor avute cu președintele Klaus Iohannis, în vara trecută, la Casa Albă: ”Vreau să recunosc meritele președintelui Iohannis pentru angajamentul luat de România în acest an de a crește cheltuielile dedicate Apărării de la 1,4 din PIB la peste 2%. Sper ca și celelalte state membre NATO vor urma exemplul României”. 


Cele mai importante achiziții provin de la firmele americane, pe lista de importuri fiind rachete, elicoptere, transportoare blindate și avioane.Pentru primele investiții mari, guvernul de la București a aprobat un proiect de lege prin care Armata va achiziţiona şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot cu echipamentele necesare, valoarea contractului fiind de 3,9 miliarde de dolari, fără TVA. Pentru primul sistem cumpărat la sfârşitul anului trecut a fost primită scrisoarea de acceptare de la partea americană, valoarea acestuia fiind de 764.780.000 dolari, fără TVA. Acest sistem anti-rachetă a fost testat în luptă și folosit de alte 13 țări pe glob, inclusiv de SUA și alți patru aliați NATO-Germania, Spania , Grecia și Olanda. Prin cumpărarea acestui sistem complex, cu valențe în domeniul încheierii unor parteneriate economice între producătorul Raytheon și SC Aerostar Bacău, România face automat parte din Parteneriatul Patriot, prin intermediul căruia, în ultimele decenii, au fost investite miliarde de euro în îmbunătățiri și modernizări constante. Menționăm faptul că Polonia a decis înaintea României să cumpere opt baterii de rachete Patriot, pentru care va plăti 7,5 miliarde de dolari. Referitor la contractele încheiate cu producătorii de tehnică militară, se reține faptul că o parte importantă din achiziții urmează să fie produsă în unități din România, cum ar fi Aerostart Bacău, Damen Galați sau Moreni, fie prin încredințare directă, fie prin cooperare. În aces mod se vor crea mii de locuri de muncă pentru specialiștii români.

Damen Galati

Contractul pentru cumpărarea a 227 transportoare blindate Piranha 5 de la compania americană General Dynamics a fost semnat la Ministerul Apărarii, în prezenţa ministrului Mihai Fifor. Contractul prevede ca primele 30 de transportoare să fie livrate din Elveţia, iar următoarele 197 să fie integrate şi produse la Uzina Mecanică Bucureşti. Costul total al programului este de circa 895 de milioane de euro.


Ministerul Apărării Naționale derulează mai multe programe de înzestrare, unele fiind deschise în anii trecuți. Cele mai importante sunt avioanele de luptă F-16. România a cumpărat deja 12 aparate de acest tip, pentru care a achitat o factura în valoare de 628 milioane de euro. De asemenea, în programul Armatei se mai află sistemul integrat de arme-rachete Shorad cu rază scurtă și foarte scurtă și sistemul lansator multiplu de rachete cu bătaie mare, acesta din urmă valorând 690 milioane de euro. Alte 200 milioane de euro vor fi alocate pentru cumpărarea unui sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă. Pentru Forțele Terestre este nevoie de 657 de transportoare blindate tip 8×8 și 4×4. În prima etapă este planificată achiziția a 94 de transportoare blindate Piranha, în valoare de 370 milioane de euro. Alte 138 de milioane de euro vor fi cheltuite pentru modernizarea a 48 de mașini blindate de luptă ale infanteriei. În anul 2017, Ministerul Apărării Naționale a avut în derulare opt programe de înzestrare a Armatei Române cu o valoare totală estimată la 9,3 miliarde de euro. 

Uzina Mecanica Bucuresti

POTRIVIT ANALIZEI ”JANE’S DEFENCE”, una dintre cele mai respectate surse de știri din domeniul apărării și securitățiiglobale,raportat la anul 2016, cele mai mari alocări bugetare în domeniul militar din zona estică a Europei au fost în Polonia-9,2 miliarde de dolari, România-3,08 miliarde de dolari, Cehia-1,8 miliarde de dolari, Ucraina-2,4 miliarde de dolari, Cehia-1,8 miliarde de dolari și Ungaria-1,1 miliarde de dolari. Rusia cheltuie aproape 6 la sută din PIB, respectiv peste 65 miliarde de dolari pentru înarmare. 

 
Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult