Timpul trece repede, iar memoria noastră e selectivă. Au trecut deja 10 ani de când a plecat dintre noi George Pruteanu, inimosul apărător al firescului și drepturilor limbii române. Critic literar, eseist, traducător al Divinei Comedii, luându-se așa la trântă cu numele mari ale culturii noastre, cu o viață întorto- cheată, o legislatură a fost parlamentar, George Pruteanu a rămas în amintirea publică mai ales pentru campania sa inventivă și îndrăzneață întru apărarea limbii române, vorbită și scrisă corect. Momentul istoric în care George Pruteanu a declanșat seria de emisiuni televizate privind ortoepia și ortografia limbii române, cu largi trimiteri la semantică, a fost cât se poate de potrivit, dar și nefericit. Potrivit deoarece dezordinea lingvistică ajunsese la apogeu în acea perioadă, sub presiunea dorinței de schimbare socială și politică. Așa cum se întâmpla destul de des în momentele de criză socială, dorința de schimbare, cu minime pierderi sau de eforturi, duce la situații incredibile – schimbarea ambalajului, o licență îngăduită, cred, schimbarea ambalajului sugerează că schimbarea conținutului s-ar fi petrecut deja. Fenomenul este cunoscut, în istoria contemporană, astfel în anii de început ai comunismului o mulțime de instituții, obiecte sau relațiii interumane și-au schimbat denumirea. Domnul a devenit tovarăș iar polițistul a devenit milițian, Parlamentul a devenit Marea Adunare Națională iar petrecerea, întrunire tovărășească etc.
G Pruteanu
Asta, atunci. Acum, schimbarea socială și politică a avut efecte dezastruoase asupra… limbii române. O invazie copleșitoare de cuvinte din alte limbi, engleza americană, în primul rând, a cuprins spațiul de comunicare din România. Prăvăliile, magazinele au devenit market-uri, supermarket-uri ori mini market-uri, bodegile sau crâșmele au devenit grill-uri, bar-uri ( în orice cătun vom găsi un bar care vinde bere la sticlă sau vin vărsat) self-service ori au căpătat cine știe ce denumire exotică. Firmele cuprinzând cuvinte anglo – saxone au cucerit spațiul comercial. Schimbul valutar a fost înlocuit cu Change iar De închiriat cu To rent. Haine vechi cu Second hand.
Toate aceste înlocuiri de veştminte ascundeau nu doar o grabă în a se arăta năvalnica dorință de schimbare ci și un soi de oportunism, mult mai profund în instabilitatea sa decât se poate bănui. Dacă Aprozarul era un model de compunere cu elemente autohtone după originalul sovietic (de acolo venea politrucul ce înseamnă conducător politic), market-ul este o noutate absolută, un cuvânt dintr-o limbă străină, adus pentru a acoperi, în dorința importatorului, o realitate nouă, ceea ce nu era nicidecum adevărat. Dugheana a rămas dugheană chiar dacă a fost denumită altcumva.
La momentul în care George Pruteanu lansa campania sa plină de energie și culoare întru apărarea limbii române și, mai ales, a folosirii sale în spațiul public, nimeni nu își închipuia că lucrurile vor merge mai departe, în sensul unei degradări accentuate a uzului limbii române în comunicarea publică. Această degradare s-a produs deoarece campania lui George Pruteanu se petrecea într-un context nefericit. Nimeni, în acea perioadă, nu considera că limba română are vreun rol în lupta pe viață și pe moarte din spațiul politic pentru preluarea puterii. Consecințele au fost dezastruoase. Destul de repede, comunicarea a fost invadată fie de cuvinte și expresii cu totul străine limbii române, cuvinte străine folosite în locul cuvintelor românești fără nici o justificare iar, în același timp, limba română folosită a fost degradată prin oficializarea discursului colocvial sau chiar suburban. Mișto, haios, nașpa sunt folosite până și în știrile agențiilor de presă ori în emisiunile informative. Este aproape amuzantă folosirea cu totul nepotrivit a expresiei – bucuroși, nevoie mare – în sensul unei – mari bucurii -, ea fiind o creație a lui Ion Creangă cu sensul, șugubăț, de mare supărare. Lipsa unei minime culturi generale a făcătorilor de știri, a redactorilor și jurnaliștilor din comunicarea publică din spațiul limbii române are efecte distrugătoare asupra folosirii limbii române de către publicul larg. Deformarea numelor de familie care indică profesii, dar notate dialectal sau învechit – ariu– în loc de modernul – aru – duce la rezultate rizibile. Crainicii televiziunilor din România nu fac nici o diferență între pronunțarea numelui Dumitriu, cu accent pe ultima silabă și pronunțarea numelui Zidariu, așa încât ultimul devine de nerecunoscut ca un autentic și vechi nume românesc. Mai știi?!
Masacrarea limbii române de către vorbitorii săi nativi nu este decât rezultatul unui îndelung proces de înstrăinare față de sine, de identitatea, istoria și cultura lor, a românilor din România. Tot mai des se aude sintagma – Asta-i România! Atunci când cineva dorește să-și exprime o nemulțumire față de ceva – o groapă în asfalt, întîrzierea trenului sau un abuz al unui funcționar. Această situație este un simptom al nemulțumirii. În mod normal, ar trebui să fie o nemulțumire față de sine, pentru că România acuzată nu este decât rezultatul contribuției de viață și de moarte a tuturor românilor. Se pare că o subtilă și eficientă propagandă i-a convins pe o parte dintre români că e mai bine ca decât să astupe ei, de la sine, groapa din asfalt, să vină o Administrație străină care, însfârșit, să-i oblige tot pe ei, românii, să facă tot ce trebuie făcut. Iar asta se întâmplă chiar la aniversarea unui veac de la momentul de glorie și eficiență maximă a Statului românesc!
Ce altceva să mai crezi, dacă în fiecare zi nu mai mergi la magazin să faci cumpărături ci mergi la minimarket să faci șoping iar după aia, treci pe la fast fud să halești un burgher că altfel e nașpa? Mă leși?
Eugen Uricaru
